Este un mic documentar de producție proprie, cu aportul personal al unor bloggeri. E un filmuleț cu un subiect de nișă prezentat într-o manieră – sper eu – accesibilă:
Mulțumesc participanților: Andrei Cismaru, Alin Pandaru, Bobby Voicu, Alex Ciucă, Alexandru Negrea, Razvan Baciu, Cosmin Tudoran, Marian Ionescu, Radu Dumitru și Toma Nicolau.
Asta e întrebarea pe care ne-au pus-o câțiva dintr-un grup care urca în ceață în timp ce noi coboram de puțin timp din vârf.
“Cinci minute” le-am răspuns.
E greu de povestit energia care s-a aprins în ei la auzul acestei vești.
Sus, la 2507 m, era ceață și bătea vântul, iar picioarele – în pantalonii mei scurți – mi se învinețiseră de frig. Ne făcusem planul să mâncăm la cabană, dar sala de mese era plină. Ne-am luat un ceai cald, iar apoi am găsit un loc, la adăpost de vânt, unde ne-am scos să mâncăm.
Oricum, nu mai conta. După trei ore de urcuș pe Valea Ialomiței, orice s-ar fi întâmplat în vârf, ar fi fost o recompensă.
Pentru mine, de fiecare dată, este o aventură să merg pe munte. Mă duc nepregătit fizic (rezist la efort, dar apoi două zile sunt indisponibil) și mă informez pe net despre trasee și condiile meteo. Sunt pantofarul aproape perfect (-/+ bocancii).
Tura pe Vârful Omu nu a fost planificată în detaliu, îmi stătea în minte de mult timp, dar abia la începutul săptămânii trecute m-am decis de o drumeție în doi.
Am plecat în jur de 7 dimineața din București, iar la 9:30 eram la Padina pregătindu-ne pentru traseu. L-am ales pe cel cu plecare din Padina – pe Valea Ialomiței – dintr-un singur motiv: este cel mai scurt. Majoritatea preferă să ia telecabina din Bușteni până la Babele (și de acolo pe jos), dar eu nu sunt un fan al acestui mijloc de transport.
Am urcat singuri pe Valea Ialomiței urmând marcajul albastru printre cirezi de vaci și turme de oi, amintindu-mi încă o dată de ce îmi place muntele atât de mult.
Ne-am întors – printre turișiti străini și români – spre Babele unde am coborât întru-un final la Padina.
Următoarea tură – tot pentru prima dată – va fi, probabil, în Piatra Craiului.
Albumul foto e pe Facebook.
Notă: Drumul e asfaltat până pe Platoul Bucegi, iar de aici se merge o oră până la Padina pe un drum nici prea bun, nici prea rău.
Cred că voi inaugura în acestă vară o serie de aventuri și ieșiri cu numele generic de… pentru prima dată.
În acest week-end a fost simplu. Am dat cu banul, mare sau munte, și mi-a picat Vârful Omu.
Astfel, sâmbătă, indiferent cum e vremea, îmi pun bocancii și ajung pe cel mai înalt vârf din Bucegi pentru a-mi depăsi un complex pe care-l port cu mine de mulți ani. Toți bucureștenii, pantofari sau nu, au ajuns cumva pe Vârful Omu, lucru care mă lăsa mai întotdeauna mut de invidie.
E un totuși vârf atât de aproape încât mereu am amânat să-l… cuceresc.
E prima ieșire cu mașina verii (pentru mine), o Fiesta… cu deja celebrul motor de 1 L Ecoboost care va face față un traseu extraurban: Moroieni – Bolboci – Padina.
La Padina, parcăm și pornim pe jos către Babele și apoi către ținta finală.
Nu știu cum va fi sau ce va fi, dar voi acoperi bloggeristic toată expediția.
(poza e ilustrativă, e făcută de deasupra Lacului Bolboci)
Mă uitam zilele trecute la niște poze făcute de Adrian Petrișor și – dincolo de admirația mea estetică – m-am gândit la trucajul realității pe care îl implică un aparat foto. Știm că orice fotografie e manipulare, dar în acest caz cosmetizarea – ajutată și de un soft de editare – este destul de accentuată.
Pe scurt, în ciuda gândurilor unor corporatiști care visează prin birouri sau acelora care s-au blazat în mediul urban, viața la țară nu este idilică. Se muncește mult, productivitatea e scăzută, expunerea la intemperii este mai mare și accesul la simboluri ale modernității este costisitor (instituții, școli).
Am întrebat pe Facebook ce contraargumente există pentru cei care doresc să se mute la țară și, dincolo răspunsurile pro sau contra, cea mai haioasă motivație mi s-a părut următoarea:
Uite ca sa-ti dau si eu un contraargument (am trait asta): impreuna cu o vecina am iesit sa alergam (pe-nserate sa nu ne vada lumea) pe ulite… si un om ne-a spus asa: dar nu mai bine luati o sapa sau o furca daca tot vreti sa faceti miscare?” Adica omul s-a gandit ca suntem niste fitoase, ori puturoase…. Si de atunci nu am mai facut asta. Deci nu prea poti sa faci jogging la tara. E suficient? (Ana Savescu)
Un simplu obicei urban, în ochii unor țărani, este o simplă pierdere de vreme și de energie. Să mai spună cineva că pragmatismul s-a născut la sat.
România este ca un corp bolnav. Îți aduce mereu aminte că este acolo, necesită atenție și timp, cere mereu pastile și intervenții, te face să te plângi altora, dar când alții ți-l atacă, începi să-l lauzi zgomotos.
Faptul de a fi român este un deranj psihosomatic de care ne izbim zilnic pentru că, nu-i așa?, aproape în orice moment ceva ne doare.
România ideală ar fi cea care ne-ar face să uităm că o locuim și care nu ne-ar aduce aminte zilnic – sub diferite chipuri – că suntem români.
Pentru mine e simplu.
Cum avionul nu prea mă încântă, sunt fanul excursiilor cu mașina.
Dacă petrec mult timp pe drumuri, mi se întâmplă lucruri pe care le vreau imortalizate.
Dincolo de un aparat foto, am nevoie de o cameră de bord atât pentru a mă juca cum am făcut-o în Sighișoara, cât și pentru a filma porțiuni de trasee frumoase sau “incidente” din care privitorul poate învăța.
Înainte mă filmam cu un Prestigio Roadrunner 500, dar strânsesem destule nemulțumiri (culori șterse, fișiere video salvate la 1 minut, imposibilitatea de a scoate data și ora de pe film sau faptul că vibra exagerat de mult.)
Exemple de filme făcute cu vechea cameră: 1, 2.
În acest climat de nemulțumire, am pus mâna pe un Vico TF2 Premium, o cameră de bord apreciată de comunitatea traficutube.ro. O cameră promovată de Răzvan, lăudată de Cabral și pe care am testat-o în ultima excursie.
Ce mi-a plăcut:
– fișierele sunt salvate la fiecare 5 minute
– unghiul de filmare de 130 de grade.
– cum gestionează contrastele de lumină (contre-jour, amurg, umbrele copacilor)
– filmările nocturne sunt… de vis (poți vedea pe cameră chiar numărul mașinilor întâlnite în trafic)
– modul simplu și rapid prin care o scoți din suport atunci când parchezi
– un buton roșu – “Emergency record” – pe care îl apeși și înregistrează ultimele 30 de secunde care tocmai au trecut. O funcție extrem de utilă pentru momentele neprevăzute pe care nu dorești să le pierzi.
Ce nu mi-a plăcut: greu de spus, dar sigur voi găsi ceva pe viitor. Deocamdată, am testat camera doar la un singur drum și experiențele mele anterioare n-au fost tocmai ridicătoare de standarde.
Oricum, pentru că voi încerca destule abordări video la excursile din această vară, Vico TF2 va fi camera de bord pe care o voi folosi ori de câte ori mă voi urca la volan.
PS: Dacă cineva dorește să o testeze (o zi, două sau trei) pentru a se convinge de ce este în stare jucăria, o ofer cu titlu de împrumut.
E o excursie – cu plecare din București – rezolvabilă cu un plin de combustibil și două nopți de cazare.
Traseul e simplu: București – Sibiu – Sighișoara – București.
Cazare vineri seara în Sibiu, cazare sâmbătă seara în Sighișoara.
Avantajul plecării de vineri: prinzi două dintre cele mai frumoase orașe din România atât seara, cât și dimineața.
Cazare ieftină lângă Sibiu: aici (Rășinari)
Cazare la Sighișoara: lista e lungă.
Opriri: Rășinari, Cisnădioara, Mediaș, Biertan, Saroș pe Târnave, Saschiz, Viscri (sate vechi săsești cu biserici fortificate), Cetatea Rupea.
Cu excepția porțiunii Mediaș – Sighișoara (unde se lucrează sporadic), drumurile sunt bune, iar porțiunea dintre Sighișoara și Brașov este de vis pentru orice șofer.
Am avut un asemenea week-end acum câteva săptămâni – am pus aici pozele – și nu-mi mai revin din nostalgie.
Sigur, distracția a fost în toi și nu au lipsit situațiile care au generat amintiri memorabile, dar dincolo de toate acestea, după #bizsmscamp rămâi cu ceva, tragi o linie sau două și te alegi cu câteva observații:
Întotdeauna înveți ceva nou despre Social Media. Totul se mișcă atât de repede și se schimbă atât de multe lucruri încât nu poți spune niciodată că le știi pe toate.
Oamenii de PR au aflat că bloggerii au păreri împărțite și înțeleg în mod diferit colaborările cu brandurile. Nu există unanimitate la acest capitol.
Companiile (mă rog, unele) mi s-au părut timide, au stat mai mult în expectativă la discuții și credeau că bloggerii sunt dificil de abordat. Una dintre cauze – mi s-a spus – este faptul că agențiile trebuie să fie mai active în această direcție (Social Media) și ele trebuie să facă mai multe eforturi decât o companie în a iniția legături cu bloggerii.
S-a pus foarte mult accent pe imagine și pe video ca suporturi de a comunica aproape orice mesaj în Social Media.
Gamification – prezentată de Iulian Pădurariu – a fost ideea-vedetă a acestei tabere. Un concept care combină elemente din dinamica jocului cu insight-uri despre mintea umană și care poate fi folosit ca instrument de comunicare și marketing.
Deși toate campaniile de PR au ca obiectiv strategic vânzările, un blogger nu este un agent de vânzări. Vorbim de awareness sau de influență în acest caz, nu de teleshopping.
Întotdeauna sunt oameni noi (în companii și agenții) care au nevoie de explicații basic despre Social Media.
Site-ul cora.ro este total neinspirat. În schimb, apreciez “tentațiile Cora”.
Bilă albă pentru (fetele de la) UniCredit Țiriac Bank. Idealul lor este o bancă empatică.
Mi-a plăcut la nebunie sesiunea în care ne-am împărțit în echipe și am gândit campanii în Social Media. Îmi era dor de un ping pong de idei în cadrul unui brainstorming și am avut o echipă pe cinste (printre altele, mersi Anda!).
Lumea s-a săturat de problemele stilistice de care bloggerii se tot plâng: stilul unui mail sau formulele de adresare.
Dincolo de “1211 trucuri despre cum să abordezi un blogger”, rămâne o singură idee: cât de mult poate învăța un blogger despre nevoile unui brand și cât de mult îi poate ajuta comunicarea prin implicare și idei, proiecte sau expunere prin bannere și advertoriale.
Atât agențiile cât și companiile s-au arătat deschise proiectelor inițiate de bloggeri. Există o mare așteptare în această direcție.
La nivel personal, am observat că una este imaginea oferită de blog și altele sunt impresiile în urma interacțiunii directe. În plus, îmi tot propun de ceva vreme să redevin mai activ.
Prezentările de la eveniment pot fi găsite aici.
Alte articole despre această ediție #bizsmscamp: Ovidiu Militaru, Dragoș Schiopu, Ruxandra Predescu, Dan Dragomir, Horațiu Hagiu, Radu Dumitru, Cristian Manafu, Sabina Cornovac, Marius Matache, Ionuț Tecuceanu, Maria Isopescu, Ivo Bobal, Roxana Dibă, Bogdan Dăscălescu, Alexandru Negrea.
Albume foto: Revista Biz, Ionuț Tecuceanu, Andra Stegaru, Cristi Dorombach, subsemnatul.
Sponsorii au fost: Staropramen, Cora, Avon, Danone, Campofrio, UnicreditTiriac Bank, Cosmote, Romtelecom și Renault.
Am reluat în titlu expresia din mailul care anunța Top Social Brands – clasamentul realizat de Revista Biz care cuprinde lista celor mai active branduri în Social Media din Romania.
În acest top, Ford se situează pe locul 9. fiind este singurul brand auto din primele zece clasate.
Prezența sa nu este întâmplătoare (la fel cum nu a fost nici în alte topuri) și se datorează unei colaborări strânse pe care Ford România o are cu agenția Wunderman și cu câțiva dintre bloggerii cunoscuți din România (uneori chiar și la nivel de dealer, cum este cazul Chinezu – Neste Automotive).
Implicarea perseverentă – cu riscurile asumate – pe care Ford a dovedit-o în spațiul Social Media din România, dincolo de creșterea comunității din jurul paginii de Facebook, s-a văzut și prin interacțiunea cu bloggerii.
Dau mai jos câteva exemple:
– sprijinirea unor proiecte inițiate de bloggeri: dineuropa.ro, Balcaniada, #schiem, #TFB5
– lansări de modele noi unde bloggerii au fost invitați alături de jurnaliști din presa auto (Ford B-MAX, Ford Fiesta facelift, Ford Kuga)
– evenimente specifice (crash test B-MAX, vizită la Fabrica Ford din Craiova)
– parteneriat la evenimente din zona online (Social Media Snow Camp)
– mașini oferite spre testare bloggerilor interesați (menționez în fugă doar articolele exhaustive ale lui Radu Dumitru)
– implicare în comunitate (campania “Oferă bucuria unei jucării”)
Dincolo de toate acestea, Ford a fost foarte activ să își comunice în acest spațiu atât noutățile (noi motoare, noi modele), cât și victoriile (de exemplu, câșigarea doi ani la rând a premiului International Engine of The Year cu motorul de 1 Litru – care este construit și la Craiova).
Este un efort susținut care a conturat reputația brandului, deschizând drumul către colaborări și implicări în proiecte viitoare.