Am reluat în titlu expresia din mailul care anunța Top Social Brands – clasamentul realizat de Revista Biz care cuprinde lista celor mai active branduri în Social Media din Romania.
În acest top, Ford se situează pe locul 9. fiind este singurul brand auto din primele zece clasate.
Prezența sa nu este întâmplătoare (la fel cum nu a fost nici în alte topuri) și se datorează unei colaborări strânse pe care Ford România o are cu agenția Wunderman și cu câțiva dintre bloggerii cunoscuți din România (uneori chiar și la nivel de dealer, cum este cazul Chinezu – Neste Automotive).
Implicarea perseverentă – cu riscurile asumate – pe care Ford a dovedit-o în spațiul Social Media din România, dincolo de creșterea comunității din jurul paginii de Facebook, s-a văzut și prin interacțiunea cu bloggerii.
Dau mai jos câteva exemple:
– sprijinirea unor proiecte inițiate de bloggeri: dineuropa.ro, Balcaniada, #schiem, #TFB5
– lansări de modele noi unde bloggerii au fost invitați alături de jurnaliști din presa auto (Ford B-MAX, Ford Fiesta facelift, Ford Kuga)
– evenimente specifice (crash test B-MAX, vizită la Fabrica Ford din Craiova)
– parteneriat la evenimente din zona online (Social Media Snow Camp)
– mașini oferite spre testare bloggerilor interesați (menționez în fugă doar articolele exhaustive ale lui Radu Dumitru)
– implicare în comunitate (campania “Oferă bucuria unei jucării”)
Dincolo de toate acestea, Ford a fost foarte activ să își comunice în acest spațiu atât noutățile (noi motoare, noi modele), cât și victoriile (de exemplu, câșigarea doi ani la rând a premiului International Engine of The Year cu motorul de 1 Litru – care este construit și la Craiova).
Este un efort susținut care a conturat reputația brandului, deschizând drumul către colaborări și implicări în proiecte viitoare.