Ritmul propriu

Există un preț pentru orice întrerupere. Este timpul şi energia care trebuie consumată pentru a reveni la starea iniţială.
Se zice că orice întrerupere costă 20 de minute. Dacă scrii, lucrezi la ceva, ești concentrat, iar apoi sună telefonul, cineva bate la ușă sau intri aiurea pe net, vei reveni la starea inițială în 20 de minute. Dacă aduni câteva întreruperi pe zi, te alegi cu destul timp irosit. Continue reading

Cei doi neîmpreună

Adidași, pantaloni scurți, tricou, șapcă. Ducea în spate un ruscac de un metru. Înalt, drept, cu părul lung ieșind de sub șapcă. Stăteam în stația de metrou Baixa-Chiado, a trecut pe lângă mine și l-am văzut cum se oprește în dreptul unei hărți turistice a Lisabonei. Ea, blondă, bronzată, corpolentă. Merge aplecată, privind în pământ, pentru a echilibra rucsacul greu din spate.
Amândoi par studenți. Continue reading

Jurnal de Azore (1)

Zburam de două ore deasupra Atlanticului, iar când am coborât sub plafonul de nori am putut să văd contururile insulei Terceira. Recunosc același verde aglomerat pe care l-am văzut în poze. Îmi dă impresia că toată vegetația a fost îngrămădită în mijlocul oceanului, pe această bucată de pământ de 30 pe 20 km.

Am încercat să adorm în noaptea de dinainte, dar n-am reușit. Am căzut în aceeași eternă capcană: îmi găsesc o carte interesantă care – în ciuda intenției – mă ține treaz. De data aceasta, a fost autobiografia lui Rafael Nadal. Soluția ar fi – am încercat-o de câteva ori – să citesc o carte plictisitoare. După câteva ore de lectură, pe la trei dimineața, am început să-mi fac bagajul. Într-o oră eram la aeroport.

Este un info trip organizat de TAP Portugal și Biroul de Turism Azore. Suntem cinci (Radu, Mirela, Carla, Cezar) și Andrea (din partea organizatorilor). Am decolat la cinci dimineața de pe Otopeni, am făcut o escală de 8 ore în Lisabona și acum, abia după 17 ore de când am plecat de acasă, am aterizat pe aeroportul din Terceira. Continue reading

Cum se duce țara de râpă

Am fost la Direcția de Pașapoarte Sector 3. Ce prostie!
Am stat un sfert de oră (14 minute pe ceas), n-am văzut o coadă aiurea, n-am găsit un funcționar nesimțit, n-am fost întors din drum cu “Păi, stați așa! Copie după certificat mi-ați adus?”.
Stăteam cu Facebook-ul deschis pe telefon și aș fi vrut să le zic:
“Vă rog, nu mă puteți trata în halul ăsta. Nici să mă plâng nu mă mai lăsați? Eu ce scriu pe Facebook?”
În schimb, am plecat de acolo dezgustat. Așa se duce țara de râpă!

Note de lectură: I think therefore I play

pirlo
Andrea Pirlo este unul din cei mai admirați fotbaliști ai ultimilor ani. A readus viziunea şi inteligenţa într-un joc monopolizat de “galactici” cu contracte publicitare uriaşe şi acaparat de showbiz. Pasionaţii de fotbal au găsit în Andrea Pirlo modestia şi discreţia care transformă un căpitan de echipă într-un adevărat lider şi un model dincolo de terenul de fotbal.

Autobiografia sa (fără o structură cronologică) decupează pase melancolice, reflexive şi uneori ironice către un cititor curios de lumea interioară a unui fotbalist care apare o dată la câteva decenii.
Din păcate, cartea are doar 200 de pagini.
Din păcate, la finalul ei te simţi ca după un prânz în care ai mâncat doar salată: e bună, e sănătoasă, dar ai fi vrut mai mult, mult mai mult.

Mai jos am adunat câteva note de lectură cu citate despre disciplină, rasism, salariile şi superstiţiile fotbaliştilor, despre Mircea Lucescu, Berlusconi, Gattuso, Inzaghi sau Del Piero, despre finale pierdute şi câştigate, despre filosofia sa de viaţă şi gândurile de viitor. Continue reading

117 minute

Sunt 117 minute care nu se mai întorc și care se adună altor multe ore și zile pierdute. De data aceasta, s-a întâmplat de la miezul nopții la două dimineața. De fapt, am vrut să închid calculatorul, dar am apucat să mă uit în News Feed, am dat un click (chiar mă interesa o analiză vestimentară a echipamentului fotbaliștilor de la Campionatul Mondial?) și apoi m-am trezit după două ore. Continue reading

Note de la evenimentul cu Andrew Solomon și Mircea Cărtărescu

Mai jos sunt notele propriu pe care le-am luat din cadrul întâlnirii cu Andrew Solomon și Mircea Cărtărescu la Clubul Dilema Veche.

Cu cinci minute înainte de a începe,  o doamnă s-a apropiat și m-a întrebat dacă locul de lângă mine este ocupat.
“Nu e frumos să se țină locurile ocupate” mi-a zis.
Domnișoara de lângă mine se ridicase să își ia căștile la care să asculte traducerea din engleză.
Evenimentul a început la 18:09.

Primul tiraj al cărții Demonul amiezii a fost epuizat.
În România, 800 de oameni sunt diagnosticați în fiecare zi cu o formă sau alta de depresie.

Mircea Cărtărescu: doar Eliade ar putea dialoga cu Andrew Solomon; 80% din lecturile sale sunt non-fiction   Continue reading

9 ani în 3 “cărți”

Sunt articole de pe acest blog, din ultimii 9 ani, pe care le-am selectat, le-am corectat și le-am adunat în trei cărți.

ebook
Primele două – Producătorii de gresie și Nu sunt ultima mea versiune – conțin texte scrise în perioada 2005-2013, au avut fiecare un contract de editare, dar n-au mai fost publicate. 

Disonanțe
este a treia carte și conține articole din ultimul an. Este volumul cel mai consistent (număr de pagini, teme abordate) și reflectă o perioadă de tranziție între ce am făcut până acum și ce doresc să fac de acum încolo cu 
adrianciubotaru.ro.

Am decis să pun aceste cărți “la liber” atât pentru simplitatea lecturii (articole corectate și adunate într-un singur loc, formate disponibile: epub, mobi, pdf), cât și pentru a-mi reaminti de rezultatele unei munci și a unui drum timp de 9 ani:

Cărțile pot fi descărcate mai jos:
Producătorii de gresie
Nu sunt ultima mea versiune
Disonanţe