E singura carte, în ultimii ani, la care am simțit nevoia să mă reîntorc. O citisem acum 3-4 ani, iar acum, săptămânile trecute, am simțit nevoia să mă pierd încă o dată din labirintul ei.
E o idee de-a lui Pamuk (am auzit-o într-o conferință, dar e posibil să o fi citit și în Romancierul naiv și sentimental) în care m-am regăsit: Orice roman are un centru secret pe care noi, cititorii, îl căutăm de-a lungul paginilor. Continue reading
În ultimele două săptâmâni, am lucrat intens și m-am simțit cufundat într-o altă lume decât cea “reală”.
Îmi propusesem să închei romanul înainte de Paști, dar nu mi-a reușit. Continue reading
Am transcris rândurile de mai jos – din Jurnalul lui Mircea Eliade – într-un zgomot absurd, inutil şi asurzitor de bormaşină: Continue reading
Sunt două întâmplări pe care le reiau aici dintr-un instinct de colecţionar. Altfel, se vor pierde în labirintul postărilor de pe Facebook.
*
Sună la ușă un tânăr:
“Bună ziua” Continue reading
Începusem să scriu la persoana I (calea bătătorită a debutanților), dar pentru că mă blocam și un cenzor interior ștergea ceea ce scriam, am recurs la artificiul persoanei a III-a și am început să inventez personaje. Continue reading
Familia este ca un burete care absoarbe cultura și istoria locului și acționează ca un filtru între lumea afectivă dinăuntru și lumea dincolo de granițele ei.
Dacă te poți imagina pe tine însuți izolat de comunitatea din care faci parte – un sentiment destul de iluzoriu, familia nu-și permite acest lux. Ea este plină de rădăcini și se hrănește din seva miturilor și ale poveștilor care circulă în sânul comunității din care face parte. Continue reading
În primul rând, trebuie să fii sincer. Nu există nicio altă scurtătură.
Sinceritatea poate fi transmisă prin două modalități: scrii despre întâmplări reale și personale sau scrii în urma unei documentări și a unei competențe (criteriul autorității). Continue reading
Deși se află abia la pagina 19, e fraza cu care începe cu adevărat romanul:
“Madeleine’s love troubles had begun at a time when the French theory she was reading deconstructed the very notion of love.”
Madeleine e în ultimul an de facultate, s-a înscris la cursul de semiotică și a început să citească Barthes, Eco, Lacan, Derrida – aflând practic că iubirea este doar un construct cultural. Chiar în același timp, se îndrăgostește. Continue reading
Joseph Anton (Conrad și Cehov) nu este un pseudonim. E un nume de cod pe care Salman Rushdie și l-a ales în acel deceniu după fatwa, în acei ani în care a stat ascuns și a fost păzit de unități speciale ale Poliției Britanice.
Aşteptam o altă greutate de la povestea celor 10 ani în urma fatwei, dar am găsit doar pagini clare, istețe și pline de umor. Cartea are 700 de pagini, dar se citește dintr-o suflare (mi-a luat două zile). Continue reading