Iubeşte bormaşina

0 Flares 0 Flares ×

Am transcris rândurile de mai jos – din Jurnalul lui Mircea Eliade – într-un zgomot absurd, inutil şi asurzitor de bormaşină:

Acea neobosită, bolnavă sau turbată pisică, pe care nimeni și nimic n-o poate face să-și înceteze tânguiala, ceasuri fără număr – căci începe înainte de apusul soarelui și continua, toată noaptea, până spre ziuă – pisica aceasta nevăzută, ascunsă undeva în Pizza SS Apostoli, mi-a dat o lecție de călugărie azi-noapte. (În fond, de ce n-aș accepta semne și îndrumări spirituale și din partea animalelor? Toată istoria religiilor – cuprinzând și tradițiile creștine – mărturisește în acest sens.)

Răbdasem, mi se părea mie, cu mare curaj, dar pe la două n-am mai putut, și am început să mă zvârcolesc exasperat în pat. Și atunci mi-am adus aminte de ce știam de mult, de ce citisem în toate cărțile mari și aflasem de la meșterii și ucenicii tuturor religiior: că desăvârșirea de sine se dobândește învățându-te să nu reacționezi cum îți cere viața (sângele, nervii, orgoliul) ci tocmai dimpotrivă, purtându-te așa cum “viața” nu te îndeamnă. Iubește pe dușmanul tău. Întoarce și celălalt obraz. Cine nu cunoaște îndemnurile astea? Dar cât de greu să le practici, să le trăiești. Și, totuși, ce miraculoasă transformare, dacă reușești să împlinești una din învățăturile acestea venite de foarte departe.

Când am izbutit nu numai să mă împac cu tânguiala sinistră, otrăvită, rea, dar am reușit să-mi imaginez pisica, și s-o iubesc așa cum era ea – rea, haină, sălbatică – m-am trezit pe neașteptate altul. Imposibil să descriu experiența aceasta, deși n-o cunoscusem pentru prima oară. Am știut doar – încă o dată – că există un drum și există o ieșire.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.