Un copil: “Nu știu, aveam nevoie de acest gând optimist”

2 Flares 2 Flares ×

Sunt două întâmplări pe care le reiau aici dintr-un instinct de colecţionar. Altfel, se vor pierde în labirintul postărilor de pe Facebook.

*
Sună la ușă un tânăr:
“Bună ziua”
“Bună ziua”
“Aș dorit să vă ofer o invitație”
Întinde un plic.
“O invitație? La ce eveniment?”
“La comemorarea morții lui Iisus Cristos”
Ușoară dezamăgire. Am zâmbit totuși, l-am privit în ochi ca și cum îl înțeleg și i-am spus:
“Mulțumesc, dar – pauză lungă în care mi-am căutat cuvintele – sunt în alt domeniu”

Sincer, nu știu ce-am vrut să zic.

*
Mama și fiul de 5-6 ani, în troleu. Copilul nu avea stare și era nemulțumit. Ba că e aglomerație și scaunele sunt urâte, ba că miroase urât sau șoferul conduce agitat. N-am auzit prea bine.
Apoi își întreabă mama cât de ceasul:
“9 fără 20”
“Ah, înseamnă că ajung să prind… la televizor”
Nume de film, desen animat sau – cine știe – chiar o emisiune.
“Dar ce-ți veni? Știi că ajungem…”
La care Micul Prinț îi răspunde:
“Nu știu, aveam nevoie de acest gând optimist”

2 Flares Twitter 0 Facebook 2 2 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.