Într-un mediu instabil și fără puține elemente predictibile, trebuie să te descurci. E un mod de a acționa în care – pentru a supraviețui – trebuie să fii atent la realitatea imediată, să citești semnele şi să vezi din ce direcție bate vântul.

Într-o asemenea lume, doar fraierii își permit luxul unor acțiuni pe termen lung. Un lux pe care nu ar trebui să ți-l permiți într-un spațiu românesc unde puține lucruri au fundamente sănătoase și sunt așezate în ordinea firească, unde totul se poate schimba de ieri până azi (chiar și legile).

Descurcăreala te obligă la un focus pe termen scurt, la o îngustare a orizontului în spațiul realității imediate unde contează mai puțin principiile și perspectivele.

Nu există pas înapoi (pentru a câștiga o vedere mai bună o orizontului), nu există stat deoparte (pentru o cumpănire mai bună), trebuie să fii mereu în joc și să te descurci cumva.

Obiceiul descurcatului ne face o nație inteligentă pe termen scurt, dar ne îndeamnă la o miopie a consecințelor pe termen lung. Noi câștigăm olimpiade, ei iau premiul Nobel.

Mai mult, presupoziția din spate (care poate fi adevărată până la un punct) constă în ideea că lumea este plină de încurcături, încurcături printre care… te descurci. Te descurci pentru că a te descurca este un demers individual (iertați repetițiile). Nu rezolvă starea de fapt, nu schimbă regulile jocului, însă creează jucători abili doar în propria pătrățică.

Când un copil vine de la școală cu o notă proastă la o teză, când parintele îl întreabă: “Ceilalți cum de au știut ce să scrie și tu nu?”, ideea din spate este următoarea: “Ceilalți cum de s-au descurcat și tu nu?”
Un copil descurcăreț este visul oricărei mame care știe că lumea în care trăiește este plină de încurcături și din acest motiv modele adolescenților sunt oamenii care s-au descurcat cumva (indiferent că au fost corecți, indiferent că au învățat la școală sa nu).

Prețul rezolvărilor invidividuale și pe termen scurt este lipsa unei solidarități (vezi românii din străinătate cum se evită unii pe alții) și lipsa unei viziuni pe termen lung: știe cineva idealul pe termen lung al națiunii române?.

Istoria noastră a fost plină de încurcături (imperii în jurul nostru) și rezultatul a fost că ne-am descurcat cum am putut. Nu am schimbat nicio regulă (cei mari fac regulile), nu am prosperat, iar singurul merit este că suntem încă aici… descurcându-ne cumva, dar deja acesta este subiectul unui alt articol.

La finalul articolului – în care ziarul de sport Nemzeti Sport face o revistă a presei române în urma meciului dintre România și Ungaria – este postată o scrisoare a unui tânăr de origine maghiară din Transilvania.

Am citit-o – cu ajutorul Google Translate și a lui Alex Balogh căruia îi mulțumesc pentru traducere – și din ea reiese că “patria” ungară l-a dezamăgit profund. Nu pentru că a pierdut meciul, ci pentru că nu a luptat cu mai multă îndârjire.

Durerea crește și mai mult la gândul că luni dimineață, la antrenament, coechipierii lui români (joacă și el fotbal, dar nu precizează echipa) îl vor ironiza cu replica „Na mi van, kis bozgorka, csak nem kikaptatok?”
În traducere aproximativă: “Ce-i, bozgor mic, să nu zici că ați pierdut?” Continue reading →

Este un moment în autobiografia lui Agassi (în română) care mi-am rămas în minte. A trebuit să își caute un nou antrenor, a găsit un posibil candidat (Brad) și i-a cerut acestuia să îi ofere un feed-back cu privire la jocul său.

Brad says my overall problem, the problem that threatens to end my career prematurely, is perfectionism.
You always try to be perfect, he says, and you always fall short, and it fucks with your head. Your confidence is shot, and perfectionism is the reason. You try to hit a winner on every ball, when just being steady, consistent, meat and potatoes, would be enough to win ninety percent of the time.

You don’t have to be the best in the world every time you go out there. You just have to be better than one guy.

Right now, by trying for a perfect shot with every ball, you’re stacking the odds against yourself.

When you chase perfection, when you make perfection the ultimate goal, do you know what you’re doing? You’re chasing something that doesn’t exist.

Sometimes the best shot is a holding shot, an OK shot, a shot that gives the other guy a chance to miss. Let the other guy play.

I-am povestit această idee lui Bobby Voicu (care citise și el cartea) și mi-a făcut o paralelă cu antreprenoriatul. Cum majoritatea startup-urilor eșuează în primul an, ținta (mă rog, una dintre ele) ar trebui să fie simplă: cum să treci de primul an.
Nu trebuie să fii cel mai bun și nu trebuie să scoți un hit din tot ce faci. Trebuie să fii suficient de bun pentru a rămâne în joc și după primul an.

În citatele de mai sus, în interpretarea mea, lui Agassi i se explica un lucru simplu: dacă rămâi suficient timp în joc (fiind doar consistent), oponentul își va crește șansele de a greși. El va încerca să câștige aruncând doar best shots. Ratând multe mingi, își va șubrezi încrederea în sine și își va mări șansele de a greși, de a rata.

Pentru a câștiga, trebuie – pe o anumită perioadă de timp care variază în funcție de joc și de domeniu – trebuie doar să rămâi suficient de mult timp în picioare.

Era unul dintre organizatori pe care îl întâlnisem și anul trecut, la Koln). Acum ne-a luat de la aeroportul din Frankfurt – având un carton pe care scrie Ford – să ne conducă până la locul evenimentului.
Din vorbă în vorbă, știind că tocmai ce fusese o dezbatere televizată între Angela Merkel și contracanditatul ei, îl întreb cine-a câștigat. Îmi spune că nu a fost un câștigător clar, dar speră ca Merkel să rămână cancelar pentru încă un mandat.

Citisem cu o zi înainte un articol din Spiegel și îl întreb dacă și-ar dori ca Germania să fie mai activă pe scena internațională și să își folosească greutatea economică ca pârghie politică și diplomatică.
Îmi răspunde scurt:
“De ce să ne băgăm în problemele altora? Avem destule probleme la noi acasă…”
Nu știu dacă se gândeam la Germania sau la Europa când a pronunțat cuvântul “home”. Mă gândeam că multe dintre problemele internaționale sunt legate între ele, iar țările nu mai sunt insule, dar nu are rost să continui. Continue reading →