Într-un mediu instabil și fără puține elemente predictibile, trebuie să te descurci. E un mod de a acționa în care – pentru a supraviețui – trebuie să fii atent la realitatea imediată, să citești semnele şi să vezi din ce direcție bate vântul.

Într-o asemenea lume, doar fraierii își permit luxul unor acțiuni pe termen lung. Un lux pe care nu ar trebui să ți-l permiți într-un spațiu românesc unde puține lucruri au fundamente sănătoase și sunt așezate în ordinea firească, unde totul se poate schimba de ieri până azi (chiar și legile).

Descurcăreala te obligă la un focus pe termen scurt, la o îngustare a orizontului în spațiul realității imediate unde contează mai puțin principiile și perspectivele.

Nu există pas înapoi (pentru a câștiga o vedere mai bună o orizontului), nu există stat deoparte (pentru o cumpănire mai bună), trebuie să fii mereu în joc și să te descurci cumva.

Obiceiul descurcatului ne face o nație inteligentă pe termen scurt, dar ne îndeamnă la o miopie a consecințelor pe termen lung. Noi câștigăm olimpiade, ei iau premiul Nobel.

Mai mult, presupoziția din spate (care poate fi adevărată până la un punct) constă în ideea că lumea este plină de încurcături, încurcături printre care… te descurci. Te descurci pentru că a te descurca este un demers individual (iertați repetițiile). Nu rezolvă starea de fapt, nu schimbă regulile jocului, însă creează jucători abili doar în propria pătrățică.

Când un copil vine de la școală cu o notă proastă la o teză, când parintele îl întreabă: “Ceilalți cum de au știut ce să scrie și tu nu?”, ideea din spate este următoarea: “Ceilalți cum de s-au descurcat și tu nu?”
Un copil descurcăreț este visul oricărei mame care știe că lumea în care trăiește este plină de încurcături și din acest motiv modele adolescenților sunt oamenii care s-au descurcat cumva (indiferent că au fost corecți, indiferent că au învățat la școală sa nu).

Prețul rezolvărilor invidividuale și pe termen scurt este lipsa unei solidarități (vezi românii din străinătate cum se evită unii pe alții) și lipsa unei viziuni pe termen lung: știe cineva idealul pe termen lung al națiunii române?.

Istoria noastră a fost plină de încurcături (imperii în jurul nostru) și rezultatul a fost că ne-am descurcat cum am putut. Nu am schimbat nicio regulă (cei mari fac regulile), nu am prosperat, iar singurul merit este că suntem încă aici… descurcându-ne cumva, dar deja acesta este subiectul unui alt articol.