Breaking news: Suntem în aceeași barcă

0 Flares 0 Flares ×

Sunt mai mult șanse să te comporți decent față de cineva cu care te vei reîntâlni decât cu cineva pe care probabil nu-l vei mai întâlni niciodată. Nu spun că este bună această diferență, dar statistic acordăm o mare importanță celor pe care riscăm să-i revedem și a doua zi.

Din acest motiv, la un nou loc de muncă, în primele zile, ne dăm peste cap să creăm o impresie bună. Devenim mai atenți: cu acei oameni ne vom petrece o parte din viitorul nostru, de acei oameni va fi legată starea noastră de bine. Se fac – conștient sau inconștient – niște calcule din care rezultă un anumit tip de comportament. Suntem mai cooperanți cu vecinii decât cu străinii,suntem mai atenți cu colegii de muncă, suntem mai răbdători cu frații și părinții.

Situațiile de mai sus sunt exprimate în psihologie prin expresia in the same boat. Când oamenii se simt în aceeași barcă cu ceilalți, devin mai atenți și mai cooperanți. Când oamenii își leagă binele propriu de binele celorlalți, tind să devină mai buni și mai empatici.
De aici și accentul pe ideea de comunitate și comuniune: oamenii se simt în aceeași barcă și au mai multe motive să lucreze pentru un bine comun. Atunci când nu se simt în aceeași barcă, oamenii au mai puține motive să coopereze. Mulți vor alege să înoate singuri.

Sunt zeci de studii prin care oamenii de știință și-au bătut capul să înțeleagă de ce există comportamente altruiste. În rândul animalelor, explicația stă în gene (în cadrul familiilor și în cadrul speciilor) și în altruismul reciproc (eu te scarpin pe tine, tu mă scarpini pe mine, colaborarea dintre specii diferite).

În spațiul uman, aceste explicații nu epuizează fenomenul. Oamenii sunt altruiștii și față de străini (nu doar față de familie), oamenii sunt generoși și când nu așteaptă ceva în schimb (nu doar față de prieteni și colegi).
Au fost zeci de cazuri cu oameni care s-au oprit în mijlocul șoselei, au ridicat pe cineva rănit în urma unui accident rutier, l-au dus la spital și apoi au dispărut. Fără să aștepte vreo laudă, fără să caute o recompensă pentru efortul depus.

Explicația psihologilor este că oamenii sunt setați (wired) să se ajute reciproc și să colaboreze. Astfel am supraviețuit ca specie. Am supraviețuit împreună. Am supraviețuit în cadrul unor grupuri care s-au simțit în aceeași barcă.

În mijlocul unei camere se află un mecanism simplu format din câteva manivele (o jucărie). Unul dintre experimentatori învață un cimpanzeu să se joace la acest mecanism. După ce aceasta învață mecanismul, I se dă o banană drept recompensă și este așezat pe un scaun într-un colț al camerei. Experimentatorul iese și intră un altul care se învărte în jurul mecanismului din mijlocul camerei, simulând că nu știe să-l manevreze, că nu știe să se joace.
Cimpanzeul îl privește și nu face nimic.

Același experiment a fost încercat având în prim plan un copil de 3 ani. A ieșit primul experimentator și a intrat altul care a repetat aceeași acțiune: a simulat că nu știe să opereze mecanismul. Care este reacția copilului?
Copilul se ridică de pe scaun, vine în mijlocul camerei și îi arată experimentatorul cum să se descurce cu jucăria. Copilul – fără aportul unor norme sociale – se oferă să ajute.

De-a lungul istoriei, oamenii s-au ajutat atât de mult unii pe alții încât această inclinație a devenit o a doua natură. Am supraviețuit colaborând cu ceilalți (simțindu-ne în aceeași barcă a evoluției) încât acest comportament a devenit un mecanism de adaptare esențial.
Oamenii care au ales să nu colaboreze cu ceilalți nu au supraviețuit, iar genelor lor nu au fost purtate mai departe.

Când un comportament are un rol adaptativ, natura îl recompensează. Nu doar că supraviețuim colaborând cu ceilalți, ne simțim bine ori de câte ori o facem. Când alegem să fim altruiști, corpul nostru ne recompensează printr-un stare de bine indusă chimic. Când facem un bine, ne simțim bine.
Dacă facem bine în mod repetat, ne simțim și mai bine, ne crește imunitatea, dormim mai liniștiți și trăim mai mult.

Este cea mai bună armă de supraviețuire pentru o specie ai cărei invidizi nu sunt cei mai mari, cei mai rapizi sau cu dinţii cei mai puternici.

Când oamenii încep să nu se mai simtă în aceeași barcă, colaborarea și generozitatea scad. Când apar mai multe ziduri decât poduri, oamenii se ajută mai puțin unii pe alții, își fac alte calcule (soarta mea nu mai depinde de soarta ta) și, de cele mai multe ori, îi dezumanizează pe ceilalți. Aceștia devin o statistică, niște țapi ispășitori, nedemni de atenția și eforturile mele.

Când soarta mea nu mai este legată de soarta ta, devenim cu adevărat străini, iar barca se transformă într-un junglă, iar într-o junglă un om singur, fără niciun ajutor, în ciuda unor mituri, nu reușește să supraviețuiască.

Spun lucrurile acestea cu tristețe (deși până aici am scris doar teorie acceptată în unele cercuri academice) pentru că am impresia că trăiesc într-o junglă. Trăiesc într-o țară unde oamenii nu se simt în aceeași barcă.
De aici, fiecare trage în direcția lui și se descurcă cum poate, de aici gradul scăzut de încredere socială, de aici isteria căutării țapilor ispășitori.

Românii nu se simt în aceeași barcă și nu fac legătura între binele propriu și binele celorlalți. Când oamenii nu se simt în aceeași barcă, șansa lor de supraviețuire scade. La modul cel mai concret cu putință.
Nu este de mirare că suntem din ce în ce mai puțini români. Nu e de mirare că dintre acei românii care mai sunt puțini se simt că sunt în aceeași barcă cu tine.

Soarta politicienilor nu este legată de soarta cetățenilor.
Profesorii nu sunt în aceeași barcă cu doctorii.
Bătrânii de la țară și tinerii de la oraș nu doar că nu sunt în aceeași barcă, sunt în lumi total diferite.

S-au rupt niște legături (unele dintre ele nu le-am construit trainic de la început) și trebuie să refacem o țesătură socială care ne poate salva pe toți. În aceeași barcă, în aceeași comunitate.

Ce văd în jur nu constituie un exemplu pentru mine. Indiferent câte legături se rup, indiferent de graba descurcărelii, indiferent câtă neîncredere observ în jurul meu, eu simt și îmi asum că sunt în aceeași barcă cu toți ceilalți.

Cu românii aia bălăcăriți peste tot, cu politicienii ăștia, cu elitele astea. Suntem în aceeași barcă.

Deocamdată, nu-mi oferiți multe motive de mândrie (dar cine sunt eu încât ceilalți să aibă datoria să mă facă pe mine mândru?), dar nici nu vă pot întoarce spatele. Nu vreau să înot singur și nu vreau să aflu dacă pot supraviețui într-o junglă.

Mă repet, nu-mi iese din cap acest proverb african:
“To go fast, you go alone. To go far, you go together.”

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.