Poate a început cu gândurile ciudate din copilărie (că părinții vor muri înaintea mea, că nimic nu are sens pe lumea asta, că adulții participă la o conspirație a iluziilor).

Poate a avut o legătură cu insomniile din adolescență, cu nopțile în care nu puteam adormi decât citind (o mătușă a citit o întreagă bibliotecă în luptele cu insomnia), cu nopțile pierdute și cu toate dezechilibrele rezultate de aici.

Poate a avut legătură cu crizele de vârstă (descoperirea propriei sexualități, decepțiile sentimentale, prima dată când am fost înșelat, prima dată când am înșelat).

Poate a avut legătură cu criza pe care am simțit-o după 30 de ani, sentimentul trecerii timpului în gol, primele fire de păr alb (le număr pe degete, dar sunt acolo), nerealizarea propriilor vise, senzația că n-am pus cărămidă peste cărămidă în viața mea. Cărămizile sunt acolo, doar că încă așez fundația sau încă desenez terenuri de tenis ca în adolescență.

După ce am citit cartea lui Andrew Solomon, mi-am spus:
“Am fost deprimat toată viața și n-am știut” Continue reading →

Am fost la Direcția de Pașapoarte Sector 3. Ce prostie!
Am stat un sfert de oră (14 minute pe ceas), n-am văzut o coadă aiurea, n-am găsit un funcționar nesimțit, n-am fost întors din drum cu “Păi, stați așa! Copie după certificat mi-ați adus?”.
Stăteam cu Facebook-ul deschis pe telefon și aș fi vrut să le zic:
“Vă rog, nu mă puteți trata în halul ăsta. Nici să mă plâng nu mă mai lăsați? Eu ce scriu pe Facebook?”
În schimb, am plecat de acolo dezgustat. Așa se duce țara de râpă!

Sunt 117 minute care nu se mai întorc și care se adună altor multe ore și zile pierdute. De data aceasta, s-a întâmplat de la miezul nopții la două dimineața. De fapt, am vrut să închid calculatorul, dar am apucat să mă uit în News Feed, am dat un click (chiar mă interesa o analiză vestimentară a echipamentului fotbaliștilor de la Campionatul Mondial?) și apoi m-am trezit după două ore. Continue reading →

Pe scurt, dacă crezi că maximul de umilință îți este oferit de un funcționar de la ghișeu, înseamnă că n-ai mai trecut de mult printr-o bibliotecă.
Ştiu că Biblioteca Metropolitană București a investit în tot felul de proiecte şi programe de training, dar mai este mult de muncă.

Nu e prima dată când observ că liceenii ajunși într-o bibliotecă sunt tratați ca niște animale. Pentru că sunt confuzi, vin trimiși de profesori, amestecă opere și autori, apar în grupuri, iar cei care vin totuși din pasiunea lecturii sunt timizi și vorbesc încet, din toate aceste motive, devin enervanți, merită să te răstești la ei, merită luați la mișto și umiliți puțin. Continue reading →

Avea în jur de 40 de ani și trăia pe unde apuca. Uneori pe la cunoscuți, alteori prin hoteluri ieftine. Într-o țară străină, fără job, cu un trecut dubios și fără prea mari prospecte.
Aștepta răspunsuri din toate părțile. Poate Dumézil îi va găsi ceva la Universitate (măcar să țină câteva cursuri), poate Ananda Coomaraswamy – căruia îi scrisese disperat – îi va găsi un post în SUA (fie și profesor de liceu). Continue reading →

Să vă povestesc o întâmplare de săptămâna trecută în care eu, receptor de mesaje, am fost păcălit.

Andi Moisescu pune o poză pe pagina lui de Facebook în care avea barbă și eu cred că este pe bune. Mai mult, în descrierea pozei spune că o îngrijește de trei luni și cere opinia lui Cosmin Tudoran (“un bărbos notoriu”, cum a fost prezentat într-un articol de ziar). Am văzut poza și mesajul și mi-am spus în naivitatea mea: cât de tare, Andi Moisescu și-a lăsat barbă!
Mai mult, am lăsat chiar un comentariu (#asaincepe) şi-am trecut mai departe. Continue reading →

Am omorât un om. Aura Ion, 23 ani, voluntar.

Am omorât un om prin nepăsarea mea. Am omorât un om prin lipsa mea de implicare. Am omorât un om pentru că am închis ochii la nedreptatea și incompentența din jur. Incompetența autorităților, incompetența oamenilor politici.

Am omorât un om pentru că m-am lăsat cuprins de lehamite, pentru că am renunțat să mă mai lupt, pentru că am renunțat să mai sper.

Ți se pare că exagerez? Dimpotrivă, sunt prea blând cu mine însumi. Continue reading →

Am citit ieri și mi-a rămas în minte reacția lui Bogdan Dăscălescu (link) care atrăgea atenția – pentru a nu știu câta oară – asupra un aspect mai puțin plăcut al relațiilor dintre bloggeri: certurile, scandalurile și spălatul rufelor în public.
Interesantă nu este observația în sine (la îndemâna oricui frunzărește câteva bloguri, inclusiv cel de față), ci mai degrabă motivul pentru care nu e frumos ca oamenii să se certe pe bloguri: se vede urât din perspectiva clienților și a agențiilor.

Argumentul este găunos și am să explic mai jos, folosindu-mă de experiența personală, de ce cred acest lucru.
Continue reading →