Mă sperie uneori cât de multe lucruri pot să uit. Mă sperie cât de ușor uit cărțile pe care le-am citit.
Dacă mă întrebi despre ce e vorba în Război și Pace, habar nu am. Ok, Rusia, Napoleon, Borodino, câteva contururi. Restul e uitare.
Dacă mă întrebi ce s-a întâmplat în Accidentul lui Mihal Sebastian, nu știu să-ți spun. Continue reading
Aveam 17 ani și, uitându-mă pe o hârtie unde erau trecute multe zerouri, am crezut că voi muri și că toate temerile mele, în urma unei crize avute cu câteva luni înainte, fuseseră întemeiate. Continue reading
Sunt omul unor decizii ciudate care, privite retrospectiv, au probabil un sens, dar nu sunt în stare să-l găsesc.
În primăvara lui 2008, mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam de 2 ani cu gândul să scriu un roman. Cum se întâmplă ori de câte ori îmi fac un plan, altceva se întâmplă. Am cunoscut o fată, iar șase luni mai târziu, când eram deja despărțiți, când banii mi se terminaseră și când romanul nu fusese scris, a trebuit să mă angajez din nou. Continue reading
Este una dintre cele mai riscante întrebări. Rişti să afli că ţi se pare doar ţie şi că eşti singur.
Sunt multe cazuri în care – din cauza acestui risc – nimeni nu îndrăznește să întrebe:
“Mi se pare doar mie sau este un elefant în mijlocul camerei?” Continue reading
Profețiile care se împlinesc nu sunt un mit. E adevărat că miturile și literatura sunt pline de astfel de profeții, dar nu mai puțin adevărat este că această idee a fost testată în nenumărate experimente sociale.
Pe scurt, ideea profețiilor care se împlinesc spune că interpretarea unei situații produce efecte reale care confirmă interpretarea (indiferent dacă aceasta e falsă sau e adevărată). Continue reading
E doar o idee care îți apare în minte. Nu știi cum a apărut, nu știi din ce subterane sau locuri luminoase, dar s-a născut să te bată la cap. O idee care nu-ți dă pace, ce faci cu ea?
De fapt, este o idee care ți-a luat pacea și ți-a luat starea. Acum nu mai ai stare până ce nu urmezi ideea.
Atunci când ai o idee să faci ceva, îți apare imediat ceea ce eu numesc primul gând. Este îndoiala, este acel de ce, este primul sistem de avertizare. Nu știi ce formă va lua, dar este mereu primul gând care te avertizează, care îți potolește avântul.
Când vrei să faci ceva nou, întregul tău corp se mobilizează și încearcă să-și imagineze impactul noutății viitoare.
Din păcate, nu suntem buni evaluatori ai evenimentelor viitoare și exagerăm impactul emoțional al viitorului. Continue reading
“Sunt un cetăţean din Horea. Nu sunt erou pentru că am salvat 5 vieţi. Puteam să fiu şi eu în locul lor. Am plecat în căutarea avionului după ce am văzut la TV că a avut loc accidentul.”
Mai sus este declaraţia lui Argentin Todea, unul dintre cei trei salvatori care au ajuns primii la locul accidentului aviatic. M-am întrebat zilele acestea de ce niște oameni au ieșit din casă pentru a ajuta la găsirea și la salvarea altor oameni.
Răspunsul era simplu: “Puteam să fiu eu în locul lor”
Asta e tot. Acesta este izvorul binelui în această lume: capacitatea de a te pune în pielea celuilalt. Nu îți trebuie studii, nu ai nevoie de diplome sau de traininguri, nu ai nevoie de un lider pentru a-ți exercita aceasta mică abilitate care face minuni.
Suntem și ne comportăm ca oameni dacă reușim să ne punem în pielea altor oameni. Doar atât. Nu există scurtături și nu există scuze.
Cineva spune că răul este o lipsă de imaginație, iar zilele acestea am aflat că binele izvorăște din simplul gest de a te imagina în locul celuilalt. De aici empatia și altruismul unor săteni care au ieșit din casă.
sursă foto: adevarul.ro
Nu am nicio problemă cu idei banale, evidente, simple și la mintea cocoșului care sunt preluate din stânga și apoi aruncate în dreapta. Multe idei trebuie repetate de o mie de ori și spuse fiecărei generații.
Nu am nicio problemă cu ideile răsuflate pe care eu abia acum le descopăr. Nu contează vechimea sau noutatea.
Am o problemă în schimb cu ideile proaste. Mi-e teamă să-mi treacă viața în timp ce port la sânul meu toate ideile proaste care nu încurajează niciun zbor, care îmi mint propriul potențial și care îmi scuză lașitățile. Continue reading
Mă sperie această nouă formă de cenzură:
El spune aşa: “De facto, Patapievici este un intelectual cenzurat. Orice ar spune, ştiu alţii mai bine decât el ce a spus. Orice ar spune, el spune, de fapt, ce spun alţii despre el”. Mi-a deschis ochii Dan, pentru că există o formă de cenzură care nu interzice ceea ce spui, ci este cenzura care înconjoară orice ai spune cu o etichetă care, de regulă, pentru a fi eficace, este un stigmat.
Acestă cenzură recentă este dintre cele mai subtile. Poți să spui ce vrei, dar îți punem noi eticheta. Poți spune ce vrei, dar îți furăm noi sensurile cuvintelor. E un stigmat care te învăluie ca un cocon în mijlocul căruia poți face totul, dar nimic nu mai contează. Continue reading