După ultimul punct (1)

19 Flares 19 Flares ×

Sunt omul unor decizii ciudate care, privite retrospectiv, au probabil un sens, dar nu sunt în stare să-l găsesc.

În primăvara lui 2008, mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam de 2 ani cu gândul să scriu un roman. Cum se întâmplă ori de câte ori îmi fac un plan, altceva se întâmplă. Am cunoscut o fată, iar șase luni mai târziu, când eram deja despărțiți, când banii mi se terminaseră și când romanul nu fusese scris, a trebuit să mă angajez din nou.
Mai trece un an și îmi dau din nou demisia cu același gând. Îmi câștig cele câteva luni libere pentru scris, dar iarăși altceva se întâmplă. Nu știu, viața se întâmplă. Provocări după care alerg, tentații de care mă agăț cu disperare, semne pe care le urmăresc pentru ca, în unele momente apăsătoare, să mă trezesc cu gândul că altceva aș fi dorit să fac.

Scriind jurnale în adolescență, am avut superstiția că ceva magic se întâmplă atunci când scriu. Răsare ceva dincolo de rânduri, o lume pe care nu o bănuiam că o port în tine, iar amintiri și imagini uitate încep să se pună cap la cap. La final, în urma unor pagini scrise, în spațiul confesiv al amintirilor și al fanteziilor, am sperat mereu să pot înțelege mai bine ce am trăit.
Am avut această superstiție pe care am purtat-o de-a lungul anilor și care mi-a amintit că scrisul este o șansă de a câștiga o prezență pe care nu am avut-o atunci când lucrurile mi se întâmplau. Nu știu cum să o pun în cuvinte, dar este acea senzație că între mine însumi şi ceea ce trăiesc există un văl sau o ceaţă care nu pot fi ridicate decât prin scris.

“M-am apucat de scris.”
Este fraza pe care am spus-o prietenilor apropiați în ultimii ani, dar de care am fugit cu toată dorința de a evita o mare tristețe. Devenise iluzia că fac ceva, dincolo de blogging și dincolo de viața mea activă, pentru povestea pe care o port în mine, dar a cărei morală, dacă are vreuna, nu o pot înțelege.

În toamnă, purtat din nou de gândul de a scrie, am început să mă izolez. Zgomotul a devenit din ce în ce mai înfundat și un spațiul al singurătății s-a căscat în jurul meu. La început, am umplut acest spațiu citind cărți, uitându-mă la filme și scriind pe blog. Apoi, când totul a devenit insuficient, am început să tatonez acea poveste care mă bântuie de ani întregi.
Este o poveste de care am tot fugit, pe care am tot încercat să o uit, dar care mi-a revenit mereu cu puterea unui gând înfricoșător. Dacă nu o scriu, mă va cuprinde sentimentul că îmi irosesc viața, că sunt în mijlocul unui labirint din care nu pot ieși și din care nu mă poate scoate nimeni, indiferent cât de mult strig, indiferent după câte îmbrățișări alerg.

După încercările din toamnă, o dată cu noul an, am reînceput să scriu. La începutul lui februarie, după zeci de pagini și după nopți pierdute, pentru a nu amesteca planurile și pentru a scăpa de acele distracții în care trebuia să mă gândesc ce voi posta azi sau cine a mai comentat și a dat like, am renunțat să scriu pe blog și pe Facebook.

Au urmat săptămâni în care singurul motiv de a mă ridica din pat a fost să scriu, să-mi populez singurătatea în care m-am aruncat, să leg capitole, să rescriu capitole, să-mi scormonesc amintiri și să îndrăznesc să-mi imaginez.

Îmi propusesem să termin totul pe 28 februarie, dar, deși am ținut cu dinții de această promisiune, nu am reușit să o onorez. Nu am terminat ce aveam de scris, însă tot efortul nu a fost în van. Am reușit să scriu, iar acum mă aflu la ultimele capitole, în pragul unui final pe care o parte din mine nu dorește să-l întâlnească.

O alte parte din mine, în schimb, visează ultima pagină, ultimul cuvânt și senzația de teamă și de împlinire care apare după ce pun ultimul punct. După acel punct, după toate încercările și angoasele, după toată singurătatea, ştiu că ceva din mine va fi eliberat.

19 Flares Twitter 0 Facebook 19 19 Flares ×

2 thoughts on “După ultimul punct (1)

  1. d

    am banuit eu ca ceva de genul asta se intampla cu tine, ca prea taceai pe blog 🙂 ma bucur ca ti-ai facut damblaua, ca sa zic asa.

    Reply
  2. Adriana

    Hei, nu te cunosc, dar pari un om ok. Nu stiu ce ai mai facut in ultimul timp, dar poate ti-ai dat seama ca nu se poate trai doar din scris, in Romania. Si, nu stiu, nu putem scrie la comanda, sau fiindca asa ne propunem. Iti vine sau nu-ti vine, ai inspiratie sau nu. Nu fi dezamagit, ia-ti un job ceva si, daca ai strans material, cauta-l pe Dan Alexe si roaga-l sa citeasca ce ai scris – spune-i sa fie sincer cu feedback-ul. Succes!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *