Nu am nicio problemă cu idei banale, evidente, simple și la mintea cocoșului care sunt preluate din stânga și apoi aruncate în dreapta. Multe idei trebuie repetate de o mie de ori și spuse fiecărei generații.
Nu am nicio problemă cu ideile răsuflate pe care eu abia acum le descopăr. Nu contează vechimea sau noutatea.

Am o problemă în schimb cu ideile proaste. Mi-e teamă să-mi treacă viața în timp ce port la sânul meu toate ideile proaste care nu încurajează niciun zbor, care îmi mint propriul potențial și care îmi scuză lașitățile.

Mi-e teamă pentru că multe idei ascund nu principii, ci lașități. Multe idei provin din povești transformate în self-fulfilling prophecies. Ți se întâmplă fix ceea ce îți spui în mod repetat că ți se va întâmpla.
Dacă îți spui că „nu ești genul care…”, vei rămâne toată viața “nu ești genul care…”
Dacă îți repeți că “asta e firea mea”, povestea asta va ajunge tatuată în tot ceea ce faci.
Nu sunt genul care să vorbesc în public.
Nu este firea mea să încerc să sar cu parașuta.

Sunt prostii. Nu există o fire bătută în cuie. Nu există “nu e genul meu să fiu lider”.

Acestea sunt idei proaste care se transformă în confirmări ulterioare. Sunt idei de care mă tem pentru că au cea mai mare putere de convingere.

Repetă-i cuiva că e prost sau că e neîndemânatic și va ajunge să-ți împlinească previziunea. E o idee proastă care devine contagioasă, convinge pe celălalt și devine confirmare. Devine parte din experiența ta. Vei îmbătrăni și vei spune nepoților:
“Eu totdeauna am fost mai neîndemânatic”

Sunt prostii. Nu ai fost niciodată. Ai devenit fix atunci când ai început să crezi în ideea asta.

Cum scapi de ideile proaste? Experimentând și încercând.
Îmi place să mă înțep în idei, îmi place să le probez pe pielea mea înainte de a umple capul celorlalți cu ele.

Aceasta este o altă teamă. Să nu pasez celor dragi ideile mele proaste care îmi ascund propriile lașități. Să nu rănesc pe cei la care țin doar pentru că mie îmi place să mă mint într-un fel.