Vindeam lenjerie creponata din usa in usa. Pe echipe. Firma era in Iasi, insa am inceput prin a merge pe teren in judetele apropiate. Ne adunam dimineata, facem cateva vanzari demostrative intre noi, se stabileau echipele si plecam pe teren. Echipa era formata din patru oameni plus seful de echipa. Luam cu noi 30 de seturi de lenjerie ce le caram in niste genti mari si ne distribuiam printre blocuri (la oras) sau printre ulite (la sate).

  Prin 2001 vindeam doua seturi de lengerie cu 400.000, dintre care 100.000 era comisionul meu. Am inceput timid si plin de emotii la prima zi de lucru in Vaslui vanzand doua seturi. Am tinut primele speech-uri cu colegul de camera (care m-a adus la firma) si apoi am continuat singur.

  Algoritmul era simplu: noi nu vindeam nimic, noi faceam un sondaj de opinie (caci cica urma sa deschidem un magazin in oras), iar la sfarsit saream cu oferta de care au beneficiat si vecinii dvs. Era uimitor cate seturi din alea puteai sa vinzi, cat de usor puteai convinge o gospodina care nu avea tot timpul bani sa cumpere lenjerie creponata. Si, o data convinse, nimic nu le statea in cale: isi convingeau sotul, care era de regula mai sceptic, se imprumutau de la vecine si uneori le convingeau si pe ele sa cumpere. Uneori desfaceau seturile (desi eram incurajati sa nu incurajam), le masurau, le comparau cu dimensiunile patului si ale pernelor, scotoceau geanta in cautare de noi modele, noi culori etc.

Aceasta este doar o latura. O alta mai putin frumoasa era atunci cand ai facut “vanzarea” si venea sotul plictisit si strica totul, sau convingeai sotul amabil si usor ametit si aparea sotia care te scotea din casa cu tot cu seturile tale. Se intampla din exces de zel sa ramai pe teren la ores destul de tarzii; la 10 seara sa bati la usa omului pentru a-i vinde ceva, nu-i o solutie tocmai adecvata sa-ti rotunjesti veniturile. Erai injurat, amenintat si uneori gonit pe scari.

Alteori erai invitat la masa, la un pahar de vin (desi politica firmei recomanda ceva in genul ai lasat seturile, ai luat banii si-ai plecat!), pe la sate, unele bunici ne faceau si pachetele cu mancare (covrigi, turte, peste).

Colegii erau majoritatea studenti dornici de un ban un plus, iar cei ce detineau firma erau in jurul a 30 de ani. Sambata faceam petreceri intr-un barulet ok (YES,  mai jos de BCU, pe Pacurari), unde aveam ocazia socializam intre noi, sa ne cunoastem mai bine etc.

Ajunsesem de pomina cu speech-ul ce-l inventasem pe atunci. Targetul erau femeile casnice si pensionarele din Iasi. Ofeream seturile de lenjerie spunand ca 5% din bani vor ajunge la un orfelinat ce tocmai se construieste pe Copou (pe atunci se construia sala de sport a Liceului Sportiv) si vor ajuta o multime de copii nevoiasi. O minciuna monumentala ce spre invidia si amuzamentul unor colegi prindea de minune.

Am aflat mai tarziu ca acele seturi erau de proasta calitate, iar culorile imprimate pe ele se luau la prima spalare si se imprimau si pe pijamele. Eram atat de incantat de esteticul lor incat am vrut sa iau si eu una in camera de camin, insa am fost tras de maneca de un coleg cu care ma intelegeam mai bine. Totusi, trebuie sa crezi in ce vinzi.

Desi, scoateam cateva sute bune de mii de lei pe zi, era totusi obositor. De la zece dimineata pana la 12 noaptea (cand mergeam in alte orase), carai gentile in spate alea cate opt etaje, la sate prin toate rapele si ulitele, plus efortul psihic de a fi mobilizat si bine dispus in fiecare zi.

Am stat aproape trei luni la acea firma pana am ajuns sef de echipa, apoi m-am certat cu cativa mai mari de acolo si-am plecat.

Ce-am invatat?
 – nu trebuie sa-i arati niciodata clientului cat de mult iti doresti sa vinzi un produs
 – uneori o atitudine sobra si serioasa face de o mie de ori mai mult decat orice zambet si entuziasm.
 – nu poti vinde orice, oricui, oricand, insa trebuie sa-ti pastrezi atitudinea ca poti vinde orice, oricui, oricand. Act as if.

Cum spuneam intr-o insemnare de primavara:
 “Act as if e un genial indemn de marketing. Poarta-te ca si cum! Poarta-te ca si cum dintii tai strambi statueaza ideea de dinti frumosi. Poarta-te ca si cum tu ai inventat mersul, imbracatul si sexul intr-un anumit fel. Fumeaza Viceroy ca si cum Dumnezeu ar fuma Viceroy. Poarta-te ca si cum aerul tau personal este o descoperire culturala pentru ceilalti. Act as if – ce tine de o anumita inteligenta emotionala –  este una din explicatiile succesului mediocritatii.”

Am ajuns în Bucureşti pentru primă dată în 1999, odată cu admiterea la facultate (n-a fost să fie, am ales Iașul într-un final). Am pornit din Comăneşti cu trenul de la 11 seara pe care trebuia să-l schimb – după o oră – în Adjud pentru acceleratul de Vatra Dornei.

În barul din gara Adjud am întâlnit-o pe cea care avea să mă iniţieze în “tainele” Bucureştilor. Era o studentă la drept din Oneşti şi citea o carte de Alexandru Paleologu la singura masă liberă din acea bodegă. M-am aşezat şi ne-am luat în vorbă. Am stat împreună restul drumului până la Bucureşti, în picioare pe hol, discutând de Paleologu, Eliade și Nae Ionescu, despre ţară, despre viaţa ei şi despre viaţa mea.

Ajunși in Gara de Nord, la metrou m-a învățat să folosesc cartelele și să mă orientez după panourile cu numele stațiilor.

Ne-am văzut de câteva ori atunci în acele zile, am ieșit la câteva plimbări prin Bucureștiul pe care eu mi-l imaginam din cărți și de la televizor, i-am cunoscut cățiva colegi și prieteni, am mers prin anticariate (îmi cumpărasem atunci Nostalgia Originilor), însă amintirea cea mai frumoasă este legată de acea plimbare pe strada Mântuleasa. 

În acea zi ploioasă de început de septembrie am văzut strada Mântuleasa la brațul ei, ascunși amândoi sub o umbrelă mare neagră. Am adulmecat fiecare casă, fiecare colţ de curte, fiecare parfum interbelic. Căzusem amândoi într-o lume magică unde inventam tot felul de poveşti şi scenarii (aici a fost o şcoală, oare ce familie locuia aici în anii ’30? ş.a.) care au luat sfârşit la capătul străzii când am văzut pe blocuri reclamele din Piaţa Unirii, parcă pentru a ne aminti în ce timp eram.

De atunci n-am mai văzut-o pe acea fată cu părul blond şi cârlionţat , îmi lăsase un număr de telefon pe care l-am pierdut mai apoi şi, deşi am revenit în Bucureşti în anii următori, nu am mai trecut pe strada Mântuleasa de teamă să nu stric o amintire frumoasă.

  Dupa ce-am parasit IRC-ul, blogul mi se pare cel mai bun instrument on line de agatat femei. Avand un blog, e foarte simplu sa pari inteligent, interesant, good-looking si funny. E usor sa-ti folosesti o bruma de cunostinte in folos erotic, e la indemana oricui jocul de creativitate de-a mastile, de-a mitologia personala.
 
   Ma recunosc in aceste fraze pentru ca si eu la randul meu sunt iresponsabil, superficial si aburitor si sarac (folosesc cele mai ieftine mijloace de-a cunoaste si interactiona cu oameni).
 
   E uimitor cat de norocosi suntem avand la dispozitie asemenea trambuline catre o viata mai buna, catre o viata detensionata sexual, catre visul si invidia ascetilor primelor secole crestine. 
  E atat de simplu sa-ti castigi o vizibilitate in ochii unui cârd de cititori plictisiti (ai mei nu sunt plictisiti), in fata statisticilor si motoarelor de cautare. Poti fi un lachi, un agarici sau un recuperator de clatite, daca ai un blog, te-ai scos, te-ai salvat de la marginalitate.
 
Doream sa itzi spun k ai un blog de kkt. 

 Trebuie sa fii ori prea bun, ori prea fraier sa nu te folosesti de cartea de vizita erotica pe care ti-o ofera faptul de-a avea blog. Echilibristica faptului de a fi om. Cine ne-a invatat ca a fi om este o calitate data din oficiu?
 
  Imi aduc aminte cat de usor puteai agata pe IRC acum cativa ani: asl pls, u1, jpg, la ce facultate esti, hai sa ne vedem, cum te recunosc. In decurs de cativa ani de frecat gardurile IRC-ului, am cunoscut o multime fete/femei (de la ce varsta poti spune ca you date women instead of girls?), unele bune, altele inteligente, unele mi-au ramas prietene de nadejde, marea majoritate insa, …maimute. Personaje care apar pe ecranul tau, palpaie putin si apoi dispar in neantul din care au aparut.

  Singura salvare ar fi, daca am fi mai futaciosi decat precedesorii nostri.  

    Niste medici experimentati au fost supusi unui test psihologic. O parte dintre ei au primit bomboane, cateva monede si o vorba buna. Celalalt grup a fost tratat neutru. Urmatoarea faza a experimentului era punerea diagnosticului in timp ce un asistent descria diferite simptome. Cei care au primit cadouri la inceputul experimentului au reusit in mai scurt timp si cu mai multa acuratete sa puna diagnosticul corect.
 
   Intrebarea care se pune este de ce cateva bomboane au transformat subiectii in doctori mai abili si intuitivi? Simplu: un cadou neasteptat a facut ca nivelul dopaminei din creier sa creasca. Dopamina este cea care determina celulele cenusii sa prelucreze informatii, are treaba si cu memoria, atentia si capacitatea de concentrare. Aceasta substanta ajuta animalele sa identifice regulile mediului inconjurator si sa oamenii sa caute un sens in lume.

Concluzie: starea de spirit influenteaza productivitatea creierului.

* Stefan Klein, Formula fericirii, minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi, Humanitas, 2003

Dormit patru ore, facut dus si bagaj in graba, dimineata caniculara, microbuz catre Bacau.
Ci faci ma, Adi, ma? Pi undi esti?, tocmai am ajuns in Bacau, sunt la pod la Margineni. Ma sunase varu’ sa vada cand ajung acasa, sa ma ia sa vad mortul. Am venit cu un tip cu ocazia. Lucra la Petrom si-a palavragit tot drumul despre disponibilizarile recente, marirea salariilor celor ramasi si infinitatea resurselor de petrol din zona Moinesti – Darmanesti. Cand vii dinspre Bacau, orasul se vede ca o statiune de munte, blocuri multe cu acoperisuri de tigla inchisa la culoare, verdele dealurilor inconjuratoare si parcul cu pini de deasupra orasului completeaza cele patru ace. Ajuns acasa, abia mi-am imbratisat mama, mi-am aprins o tigara c-a venit varu’ cu fratele sa mergem la R., verisoara noastra cea mai mare ce tocmai fusese rapusa de o boala crunta. Luat flori, mers, vazut, sarutat icoana. Verisoara alba, schimbata, subtiata ca o papusa. Cateva rude bocind, alte cateva rude prin curte, undeva la umbra, verii adunati.

Sambata dupa amiaza, revazut paleta aproape completa de rude, doar la evenimente din acestea ne mai adunam cu totii, tu pe unde mai esti? prin Bucuresti? Revazut fratele dupa patru ani si jumatate, ne-am imbratisat emotionati amundoi. Desi mai mic cu un an l-am regasit de doua ori cat mine si cu mai mult chef de viata decat oricand. Veri imprastiati prin Italia, Germania, veri in prag de insuratoare, veri ce-au crescut ca zmeii; masini schimbate, telefoane schimbate, aceiasi dragi veri.

Priveghi sambata noapte, povestit amintiri si nazbatii din copilarie, baut visinata si Cola, fumat cat turcii (verii mici fumau prin gradina). Gradina, care de fapt era o mini-livada, avea in mijloc o mica casuta hexagonala cu banci si-o masuta in mijloc. Asa as vrea sa am si eu la casa mea, sa ies noaptea sa fumez o tigara, sa stau de vorba cu sotia… O mica oaza in mijlocului unui oras mic si agitat in timpul week-end-ului. Moinestiul e pitoresc, e locul ideal sa te retragi cand vei fi la pensie.

La patru dimineata am ajuns acasa, am dormit ca un prunc-sclav, duminica dimineata cand a venit varu’ sa ne ia, abia am putut sa deschid ochii. Trebuia sa fim devreme acolo, sa ne aranjeze prosoapele, sa servim apa si suc la oameni, sa organizam scosul sicriului din casa, (noi ca veri primari fusesem desemnati). Verisoarele mici, imbracate in alb au purtat coroanele in fata masinii. Sau despre farmecul inmormantarilor catolice…

Noi am carat-o in biserica, noi am dus-o prin cimitir, noi i-am coborat sicriul in lacrimile si neputinta parintilor. Ai auzit cand a tunat? Exact cand am scos-o din biserica si-am coborat-o in groapa. Praznic.

Cand totul s-a terminat in jur de sase dupa-amiaza, am ajuns acasa, m-am facut ca inchid ochii si dus am fost. La miezul noptii, m-a trezit varul, venise sa ma ia cu masina, la tren in Bacau. Am mai luat un var (ce mergea la mare) si pe Razvan (ce mergea cu mine in Bucuresti). Planuisem in acea seara sa iesim la o bere/suc, insa eram cu totii prea obositi. Acum, iesind din curte cu rucsacul in spate, imbratisandu-mi parintii, mi-am aprins tigara ca prin vis privind… (am uitat ce doream sa scriu mai departe).

1. Depresiile sunt ok, caderile sunt ok, ranile sunt ok, traumele sunt ok, propriile prostii monumentale sunt ok. Ok?

2. Lumea ca o brosura turistica. Biserica – agentie de voiaj (furnizeaza iluzii). De parca ducandu-ne in Egipt, ne-am vindeca o rana, o iubire pierduta, un gest esuat. De parca schimbarea geografica transmuteaza spiritual. O alchimie a ratacirii, de aici pana acolo, din lumea asta pana in lumea cealalta, privind orizontul aeroportului din Jimbolia…

3. Ce vieti am mai avea daca ne-am cunoaste intre noi la 4 noaptea. Treziti din somn, alarmati si totusi cufundati intr-un ralenti neuronal. Fara corsete si fara nume. Noaptea nimeni nu are nume, toti putem fi geniali si tonti. Dimineata nimeni nu poate fi genial, dimineata toti incepem sa ne numim.

4. Mi-a picat netul este o expresie ce eufemizeaza un eveniment tragic: intreruperea pe termen nedeterminat a conexiunii de internet.
Mi-a cazut netul este o expresie prapastioasa si iremediabila ca o avalansa.
Daca te gandesti mai bine, ambele expresii poti fi extinse si la nivelul oamenilor, nu doar in cel al conexiunilor.

S-ar putea intelege ca:

1. sunt trist
2. as vrea sa calatoresc, dar nu-mi permit
3. aceasta insemnare a fost scrisa la 4 noaptea
4. intr-un notepad

Aceasta confruntare intre Adrian Botan si Bogdan Naumovici chiar merita vazuta si savurata.

via Horatiu.

   Aveam o perioada cand citeam zilnic carti din colectia Cărţi-Cheie de la Editura Curtea Veche. Erau seri de pomina cand la prietena de atunci (studenta la ASE ce avea multe carti de aceasta frecventa) adormeam cu Napoleon Hill si Robert T. Kiyosaki. Cine n-a auzit, cui nu i s-a recomandat Tată bogat, tată sărac?

  Ideea era ca intr-una din aceste carti am citit ideea ca omul incepe sa se contureze ca personalitate, incepe sa se implineasca la varsta de 40 de ani. De ce? Pentru simplu motiv ca pana la aceasta varsta energia lui sexuala este risipita/irosita dupa criterii fluctuante, in cele mai bune cazuri. La 40 de ani, individul incepe sa-si foloseasca forta sexuala ca aripa sociala, ca trambulina culturala si spirituala. Cu alte cuvinte, daca pana la aceasta varsta, futi ce apuci si cum apuci ca un bezmetic, de pe la 40 de ani pula ta incepe sa bata la portile absolutului si-ale implinirii personale. Cu celelalte cuvinte, daca libido-ului tau ii atasezi inspiratie, succesul propriu este doar o chestiune de timp. 

  La varste mai tinere, sentimentul de esec este rezultanta unui slab PR de erectie. Ratarea este doar un esec de self-branding (intelegand prin branding – procesul prin care un produs este facut sa valoreze mai mult decat utilitatea sa practica). Astfel ajungem tot la supra-licitare (Noica a scos din el insusi mai mult decat valora ca simplu mosulet). Sper ca voi putea in curand sa explic legaturile pe care eu le vad intre branding si mitologie (iar de aici jonglarea cu istoria religiilor si stiintele cognitive este o placere cu multe revelatii).

  Ce este interesant si nu prea se discuta este legatura intre forta sexuala si reteaua sociala in care aceasta forta se desfasoara. Suntem inconjurati de oameni pe care organele noastre sexuale le merita. Orizontul meu cultural este reglat de tupeul cu care coaiele mele abordeaza cracii intalniti, situatiile intalnite, riscurile asumate.

Tema pentru acasa: Ce intelegeti prin sintagma marketing erotic? 

Ma duc acasa week-end-ul asta. Ma duc la Moldova, ma duc sa-mi reaprovizionez doza de pamant din buletin.  Ma voi mai duce in Iasi cateva zile la sfarsitul lunii august si cam astea vor fi iesirile mele din Bucuresti in aceasta vara. Iasul e prioritatea mea, nu marea sau muntele. Acolo se afla o parte din acumulatorii sufletului meu.
[ La telefon: si in rest, ce mai faci?, am fost pe-acasa, stiu, am citit la tine pe site.] 

A fost o saptamana plina cu program prelungit dupa care ma resimt fizic. Cu mici exceptii, am urmat acelasi pattern: munca, acasa, bere-scris si somn pe vreun film de categoria B: Chaos, Edison etc. Look at me, jerking off in the shower… This will be the high point of my day; it’s all downhill from here. 

   Dimineata in tramvai, o doamna ii explica unei prietene cu un aer extrem de grav ca traim intr-o societatea nebuna, insa eu am descoperit cum sa-mi mentin calmul in nebunia generala. Acelasi 34 catre Piata Victoriei, aceleasi claxoane, aceeiasi soferi iritati, aceeasi inghesuiala. Cred ca suntem natia cu cea mai conturata opinie fata de prostia celor din jur. Avem o opinie publica ce ruleaza constant subiecte ce ilustreaza prostia, incultura si nesimtirea civica a unui popor. Stiri de tot felul, poze, filmulete pe zeci de site-uri, ghiduri pentru nesimtiti, bancuri si prejudecati pe seama regiunilor.

   La Bookfest, Dinescu s-a plans ca in Romania din ce in ce mai putin oameni citesc. Majoritatea populatiei, taranii si muncitorii, nu citesc. Moderatoarea ii arata multimea adunata. Da, dar asta e clasa medie… si ca sa fie si mai ilustrativ, intreaba catre public: Este cineva muncitor pe aici, cineva de la tara? Am ridicat mana si-am spus tare: De la tara, a ridicat si Sorin mana: Muncitor. Si-au intors toti capetele, Dinescu a inceput sa rada si s-o dea la intors: Pai si eu sunt de la tara, din Slobozia… Pai, da, daca tot o ardem pe incultura si nesimtirea unui popor (chipurile tragem semnale de alarma), nu vom ajunge nicaieri. Daca ne lamentam de non-valorile ce sunt promovate in serie si in paralel, atunci sunt de vina mecanismele de selectie ale unei comunitati pe care noi toti o formam.

   Poate sufar de o miopie cronica, insa zilnic intalnesc destul de rar oameni prosti, oameni care sa-mi creeze constant senzatia si angoasa ca sunt inconjurat de prostie si nesimtire. Si nu sunt deloc o persoana rabdatoare cu ceilalti… Cu o astfel de prejudecata generala e normal ca orice initiativa buna sa primeasca contre si rezistenta din partea unei comunitati care este obisnuita si educata pentru ca lucrurile sa mearga prost.
Si problema nu este de azi, de ieri. Izolati (ca perceptie culturala) intr-o mare slava, noi insula de latinitate, ne-am raportat intotdeauna la modele occidentale si destul de “indepartate” ce ne-au creat mereu iluzia unui hanticap de civilizatie. E ca si cum… un tip in scaunul cu rotile isi invidiaza in permanenta vecinul care e fotbalist si se raporteaza constant la performantele sale sportive. E o comparatie exagerata, dar totusi…