Joburi de tinerete

0 Flares 0 Flares ×

  07.jpg

 Vindeam lenjerie creponata din usa in usa. Pe echipe. Firma era in Iasi, insa am inceput prin a merge pe teren in judetele apropiate. Ne adunam dimineata, facem cateva vanzari demostrative intre noi, se stabileau echipele si plecam pe teren. Echipa era formata din patru oameni plus seful de echipa. Luam cu noi 30 de seturi de lenjerie ce le caram in niste genti mari si ne distribuiam printre blocuri (la oras) sau printre ulite (la sate).

  Prin 2001 vindeam doua seturi de lengerie cu 400.000, dintre care 100.000 era comisionul meu. Am inceput timid si plin de emotii la prima zi de lucru in Vaslui vanzand doua seturi. Am tinut primele speech-uri cu colegul de camera (care m-a adus la firma) si apoi am continuat singur.

  Algoritmul era simplu: noi nu vindeam nimic, noi faceam un sondaj de opinie (caci cica urma sa deschidem un magazin in oras), iar la sfarsit saream cu oferta de care au beneficiat si vecinii dvs. Era uimitor cate seturi din alea puteai sa vinzi, cat de usor puteai convinge o gospodina care nu avea tot timpul bani sa cumpere lenjerie creponata. Si, o data convinse, nimic nu le statea in cale: isi convingeau sotul, care era de regula mai sceptic, se imprumutau de la vecine si uneori le convingeau si pe ele sa cumpere. Uneori desfaceau seturile (desi eram incurajati sa nu incurajam), le masurau, le comparau cu dimensiunile patului si ale pernelor, scotoceau geanta in cautare de noi modele, noi culori etc.

Aceasta este doar o latura. O alta mai putin frumoasa era atunci cand ai facut “vanzarea” si venea sotul plictisit si strica totul, sau convingeai sotul amabil si usor ametit si aparea sotia care te scotea din casa cu tot cu seturile tale. Se intampla din exces de zel sa ramai pe teren la ores destul de tarzii; la 10 seara sa bati la usa omului pentru a-i vinde ceva, nu-i o solutie tocmai adecvata sa-ti rotunjesti veniturile. Erai injurat, amenintat si uneori gonit pe scari.

Alteori erai invitat la masa, la un pahar de vin (desi politica firmei recomanda ceva in genul ai lasat seturile, ai luat banii si-ai plecat!), pe la sate, unele bunici ne faceau si pachetele cu mancare (covrigi, turte, peste).

Colegii erau majoritatea studenti dornici de un ban un plus, iar cei ce detineau firma erau in jurul a 30 de ani. Sambata faceam petreceri intr-un barulet ok (YES,  mai jos de BCU, pe Pacurari), unde aveam ocazia socializam intre noi, sa ne cunoastem mai bine etc.

Ajunsesem de pomina cu speech-ul ce-l inventasem pe atunci. Targetul erau femeile casnice si pensionarele din Iasi. Ofeream seturile de lenjerie spunand ca 5% din bani vor ajunge la un orfelinat ce tocmai se construieste pe Copou (pe atunci se construia sala de sport a Liceului Sportiv) si vor ajuta o multime de copii nevoiasi. O minciuna monumentala ce spre invidia si amuzamentul unor colegi prindea de minune.

Am aflat mai tarziu ca acele seturi erau de proasta calitate, iar culorile imprimate pe ele se luau la prima spalare si se imprimau si pe pijamele. Eram atat de incantat de esteticul lor incat am vrut sa iau si eu una in camera de camin, insa am fost tras de maneca de un coleg cu care ma intelegeam mai bine. Totusi, trebuie sa crezi in ce vinzi.

Desi, scoateam cateva sute bune de mii de lei pe zi, era totusi obositor. De la zece dimineata pana la 12 noaptea (cand mergeam in alte orase), carai gentile in spate alea cate opt etaje, la sate prin toate rapele si ulitele, plus efortul psihic de a fi mobilizat si bine dispus in fiecare zi.

Am stat aproape trei luni la acea firma pana am ajuns sef de echipa, apoi m-am certat cu cativa mai mari de acolo si-am plecat.

Ce-am invatat?
 – nu trebuie sa-i arati niciodata clientului cat de mult iti doresti sa vinzi un produs
 – uneori o atitudine sobra si serioasa face de o mie de ori mai mult decat orice zambet si entuziasm.
 – nu poti vinde orice, oricui, oricand, insa trebuie sa-ti pastrezi atitudinea ca poti vinde orice, oricui, oricand. Act as if.

Cum spuneam intr-o insemnare de primavara:
 “Act as if e un genial indemn de marketing. Poarta-te ca si cum! Poarta-te ca si cum dintii tai strambi statueaza ideea de dinti frumosi. Poarta-te ca si cum tu ai inventat mersul, imbracatul si sexul intr-un anumit fel. Fumeaza Viceroy ca si cum Dumnezeu ar fuma Viceroy. Poarta-te ca si cum aerul tau personal este o descoperire culturala pentru ceilalti. Act as if – ce tine de o anumita inteligenta emotionala –  este una din explicatiile succesului mediocritatii.”

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

5 thoughts on “Joburi de tinerete

  1. mishu

    eu am vandut brichete si lanterne …care tineau pana te indepartai de client …din pacate niciodata nu am fost bun la prostit oameni si nu am stat prea mult prin firma aia

    Reply
  2. yildiz aneta maria

    As dori mai multe informatii despre vinzarea lenjeriilor din usa in usa …nu stiu cu ce te ocupi acum dar sper sa iti faci un pic de timp si ptr. mine ……..alina

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *