Citisem la Pamuk (în “The Other Colors”) despre relația pe care o avem cu cărțile pe care nu le-am citit. Le vedem în bibliotecă sau în vitrina librăriilor și proiectăm asupra lor tot felul de fantasme. Când voi avea timp să le citesc? Când mă voi încumeta să mă apuc de ele? O carte necitită devine astfel un receptacol pe care-l umplem cu propria lectură în absență. Ne fascinează, ne imaginăm printre frânturi povestea lor, vin către noi atât ca niște fascinații imemoriale, cât și ca niște reproșuri.
O asemenea relație am avut eu cu Moby Dick. Știam despre ce era vorba în carte, însă mi-am imaginat-o în felul meu, caracterul faustian și prometeic al lui Ahab etc. I-am tot amânat lectura și mi-am tot găsit scuze și alternative mai presante. În plus, mă speria efortul de a citi o engleză veche (nu shakespeariană, dar veche).
Într-un final, deși aveam romanul în original, am împrumutat de la un prieten ediția tradusă de la Polirom. După primele pagini, ceva nu mergea. Mi se părea că tonul este prea săltăreț, iar limbajul prea arhaizat. Apoi m-am izbit de cuvinte cum ar fi „balaoacheș” și „baier” pe care a trebuit să le caut în dicționar. În original, wtf, mi s-au părut mai inteligibile: “dark complexioned chap” și “the knotted cords”.
În plus, am văzut că traducătorul Petre Solomon a crescut în perioada interbelică. Prin urmare, traducerea lui… datează. În plus, limbajul marinăresc pe care nu-l știam nici în română.
Prin urmare, după trei capitole am pivotat către ediția în engleză și, timp de-o săptămână, dus am fost. Atât de dus încât uneori am avut senzația apăsătoare a unui rău de mare.
În Mody Dick, Melville și-a pus tot ce avea mai bun parcă răspunzând Universului la îndemnul “show me what you got” într-o carte cât o balenă. Un roman pe atâtea planuri, cu atâtea layere și simboluri că-ți provoacă amețeli. Incredibil curajul de-a se lua la trântă cu toate temele mari într-o carte din care poți reconstrui lumea la fel cum se zice ai putea să reconstruiești Dublinul din Ulysses.
Cine-i Ahab cel cu “eyes glowing like coals, that still glow in the ashes of ruin” care, cu reminiscențe gnostice simte că trăiește “in the step-mother world”?
Care seamănă cu noi toți când zice:
“I feel deadly faint, bowed, and humped, as though I were Adam, staggering beneath the piled centuries since Paradise.”
Care-i singurul personaj care vorbește în engleza scoasă din King James Bible.
Cine-i Moby Dick, acest monstru marin după care suntem îndemnați să ne modelăm?
“Oh, man! admire and model thyself after the whale! Do thou, too, remain warm among ice. Do thou, too, live in this world without being of it. Be cool at the equator; keep thy blood fluid at the Pole. Like the great dome of St. Peter’s, and like the great whale, retain, O man! in all seasons a temperature of thine own.”
În adolescență, când l-am descoperit pe Cioran, îl citeam în mansardă și aproape la fiecare pagină mă opream, mă ridicam din pate și mă minunam cum poate să scrie omul ăsta. Nu are cum, e imposibil. Aceeași senzație citindu-l pe Melville. Dincolo de metafizica implicită și explicită în roman, ai parte de o scriitură, urăsc adjectivul, magistrală. Un scris demn de comentariu de manual („More than once did he put forth the faint blossom of a look, which, in any other man, would have soon flowered out in a smile” și analiză filozofică (“And some certain significance lurks in all things, else all things are little worth, and the round world itself but an empty cipher.”).
Din ce labirint mental poți scoate o frază ca “It smells like the left wing of the day of judgment”?
Cum poți găsi într-un roman de secolul XIX trimiteri către Toulmin și Feyerabend?
“But there is no Champollion to decipher the Egypt of every man’s and every being’s face. Physiognomy, like every other human science, is but a passing fable.”
Sau intuiții postmoderne:
“I wonder, Flask, whether the world is anchored anywhere; if she is, she swings with an uncommon long cable, though.”
Sau topești o imagine a mitologiei grecești într-o temă creștină care sună atât de nietzscheean:
“The weaver-god, he weaves; and by that weaving is he deafened, that he hears no mortal voice; and by that humming, we, too, who look on the loom are deafened; and only when we escape it shall we hear the thousand voices that speak through it.”
Sau fragmente demne de deconstrucție:
“Queequeg was a native of Rokovoko, an island far away to the West and South. It is not down in any map; true places never are.”
La final, o critică a creștinismului și, de ce nu, și a societății de consum. La urma urmei, nici noi nu știm prețul… îngrozitor care este și va fi plătit pentru stilul nostru de viață. Harpoanele au fost aruncate, balena – a cărei grăsime era folosită la lumânări – este rănită și speriată, iar acum bărcile se apropiau pentru lovitura finală pentru că:
“he must die the death and be murdered, in order to light the gay bridals and other merry-makings of men, and also to illuminate the solemn churches that preach unconditional inoffensiveness by all to all”.