“Hai să ne vedem cu toții în oraș” mi-a zis Loredana în fața curții.
După admiterea la liceu, mulți s-au dus la mare. Poate era o modă sau o recompensă din partea părinților, dar eu n-am văzut marea în acel vară.
M-am simțit stingher când ea a venit la poartă și m-a anunțat că grupul nostru se reunește. Unul din grupurile populare în ultim an de generală.
Mă gândeam că așa trebuie să mă simt, stingher și neîndemânatic. Am devenit tocilar de acum, mi-am zis.
Țineam în mână două cărți luate de la biblioteca orășenească și nu știam cum să-i spun Loredanei că știi, eu nu mai, poate altă dată am găsit altceva acum. În fine, în acea vară, dincolo de drumurile la bibliotecă, abia am ieșit din casă.

Una din cărțile pe care le țineam în mână era Odiseea lui Homer, în traducerea pitorească a lui Murnu.
Acum, după ani și ani, am vrut să recitesc Odiseea și am căutat acea traducere.O traducere inexactă pe alocuri, plină de arhaisme și regionalisme care și-a dorit un Homer românizat, după cum spune traducătorul.

Valorizarea pozitivă a Străinului a fost lucrul pe care l-am observat încă din primele cânturi. Străinul merită primit și cinstit pentru că poate fi un zeu camuflat. Dacă ne purtăm bine cu el, arătăm zeilor valorile noastre morale.
În plus, străinul merită prețuire pentru că aduce vești, spune povești și este un agent de PR al ospitalității noastre. Ulise, un naufragiat necunoscut (la început nimeni nu știa că este acel Ulise legendarul care luptase la Troia), este primit în gazdă în calitate de străin, ce vești ne aduci, ce mai știi de aia și de aialalți.

Probabil este un filon cosmopolit al mentalității grecești. Comerțul intens din Mediterana și stabilirea coloniilor au convins grecii de valoarea interacțiunilor cu străinii: acești îți pot oferi mărfuri, ponturi, știri, zvonuri, inovații culturale.

De exemplu, respectul și fascinația grecilor față de egipteni transpare clar în  epopee.

Destinul. Ulise este ajutat de zei, mai ales de Atena. I se arată ce să facă, dar nu cum să facă. Destinul este trasat de zei, dar “în situație”, Ulise este liber să se descurce cum poate. Deși predestinat, destinul oferă interstiții unde libertatea umană poate fi asumată.

Femininul.  Feminin puternic nu face parte din ordinea umană. Calipso, Circe sunt nimfe, fiice de zei, au capacitatea să te vrăjească și să te înlănțuie. Femininul lumesc reprezentat de Penelopa este unul inteligenț, viclean, plin de personalitate, dar toate astea sunt puse în slujba unei ordini masculine. Pețitorii îi decid mișcările, fiul ei, Telemah, îi spune de câteva ori să stea la locul ei, știe el ce-i mai bine.

Accentul pe iscusința mentală a lui Ulise provine din primele intuiții religioase ale popoarelor arhaice. Dincolo de vitejie și abilități războinice (Ahile, Aiax), un lider trebuie să fie inteligent.
Diplomat, viclean, cu imaginație socială, cum este Ulise. În lumea animală, liderii sunt cei care reușesc să-și construiască alianțe, nu sunt neapărat cei mai puternici. Înainte de-a înfrunta liderul haitei, lupul tânăr își asigură mai întâi susținerea unor acoliți.

Ulise revine acasă în mod indirect, pe ocolite. A înfrunta frontal o situație declanșează energii și rezistențe puternice. Cu răbdare și viclenie, Ulise o ia pe ocolite, își construiește un sistem de alianțe, se camuflează în cerșetor, suportă umilințe și așteaptă momentul prilenic pentru a se răzbuna. Nu știu cum să explic, dar este aici o dovadă de maturitate.

Un element de modernitate este curiozitatea lui Ulise. Vrea să cunoască. Hai să vedem ce oameni sunt pe aici, ce zei au, sunt primitori sau sălbateci. O curiozitate “turistică” fără motivații imediate și practice.

Structura întregii epopei a fost decisivă pentru mentalitatea clasică grecească și cea europeană de mai târziu. Relația naufragiu-acasă, călătorie-centru, labirint-centru este o altă intuiție care prelungește mentalități arhaice. Dincolo de trib, dincolo de un acasă călduț și confortabil, lumea largă cere de la tine o aventură pe care zeii o binecuvântează.