Ce este atât de special la o scenă în care eroul pune legumele într-o tigaie? De ce să urmărești de-a lungul paginilor gesturile de a spăla legumele, de a le tăia, apoi a le pune în tigaie și a vedea eroul cum scutură tigaia cu gesturi metodice? Apoi eroul – în fața tigăii – își aduce aminte de cutare întâmplare și urmează poveste amintirii. O amintire povestită acolo, în fața tigăii, unde eroul din când în când mai aruncă niște condimente.

Citesc pagini întregi din 1Q84 în care eroii fac gesturi banale şi casnice. La fel, Cronica păsării-arc este plină de episoade în care personajul principal gătește, pune masa, duce rufele la spălătorie, face curat prin casă. Mă rog, gesturi banale cufundate într-un cotidian lipsit de o poveste mare. Continue reading →

Pur și simplu, am uitat. Am adormit cu gândul “trebuie să scriu despre asta”, dar dimineață, când m-am pus în fața laptopului, am uitat. Știu doar că porneam de la o amintire despre mine însumi, o amintire sinceră care ar fi trebuit să mă pună într-o lumină vulnerabilă.
De ce ar trebui această lumină? Continue reading →

Un amic îmi povestea că la Paris – unde și-a făcut doctoratul – a avut senzația că oricând în jurul lui poate găsi o cantitate de oameni rezonabili. Pe stradă, în metrou sau în autobuze, implică o doză de relaxare să știi că – în caz de ceva – poți găsi în jurul tău oameni rezonabili.

Relaxare am avut și eu prima dată când am ieșit din țară. Am stat două săptămâni, singur, în Viena (în apartamentul unor prieteni care erau plecați) și observasem, în mod banal, că mă simțeam mai relaxat. Îmi coborâsem o gardă pe care nu știam că – în România – o țin ridicată. Era ca un reflex defensiv de care, în mijlocul Vienei, nu mai aveam nevoie. Nu trebuia să mă apăr de un urât, de o agresivitate sau de o permanentă încruntare pe care, pe străzile Bucureștiului, le simțeam.  Continue reading →

Sunt două vise pe care le am de ani de zile.
Într-unul, zbor. Dau din mâini și plutesc, iar uneori reușesc chiar să mă ridic deasupra copacilor. Nu am zburat niciodată mai sus, cum o fac păsările și impresia pe care o am este una de realitate cruntă. Mă trezesc cu senzația că oamenii în general zboară, trebuie să zboare, dar au uitat cum se face. Continue reading →

Există un gen de literatură – mult mai largă decât cea motivațională (cel mai la îndemână exemplu aici este ) – care propagă în mod continuu un optimism feroce cu privire la potențialul spiritului uman.

Una dintre direcțiile acestei literaturi este skill acquisition și cuprinde experimente, metode și exemple despre cum poți să înveți ceva. O limbă străină, să cânți la un instrument, să înoți, să faci un maraton în câteva luni sau să pornești o afacere transformându-ți pasiunea în prilej de siguranță financiară. Continue reading →