Ne construim cu mâinile noastre propria umanitate

0 Flares 0 Flares ×

Există un gen de literatură – mult mai largă decât cea motivațională (cel mai la îndemână exemplu aici este Tim Ferriss) – care propagă în mod continuu un optimism feroce cu privire la potențialul spiritului uman.

Una dintre direcțiile acestei literaturi este skill acquisition și cuprinde experimente, metode și exemple despre cum poți să înveți ceva. O limbă străină, să cânți la un instrument, să înoți, să faci un maraton în câteva luni sau să pornești o afacere transformându-ți pasiunea în prilej de siguranță financiară.

Totul nu e simplu, dar a devenit aproape sigur. Dacă urmezi o rețetă, ți se întâmplă asta și asta. Înveți o limbă străină, poți face un maraton în câteva luni sau un dans în câteva zile. Este o prezentare TED a unui tip – i-am citit cartea, ce să zic, se putea şi mai bine – la finalul căreia scoate un instrument și începe să cânte o melodie. Apoi, în aplauzele audienței, spune ceva de genul:
“Am pus prima dată mâna pe acest instrument acum o lună”

Este doar skill acquisition. E doar început, nu este vorba despre atingerea unui nivel de mastery. Este doar o direcție mică care îți dovedește totuși că se poate. Începi urmând un algoritm sau o rețetă (cu destulă muncă susținută) și termini în spațiul unei adevărate transformări de sine.

O mică schimbare într-o direcție care se varsă în multe aspecte ale vieții tale. Este ideea de spillover pe care o simt aceia care încep să se ducă în mod regulat la sală și observă că acest obicei punctual începe să schimbe celelalte ritmuri. Alimentația, somnul, respectul de sine, încrederea în propria voință, energia sau buna dispoziție.
Este un principiu al vaselor comunicante – proastă metaforă – a psihicului nostru. Facem o mică schimbare locală care, treptat, se resimte la nivel global.

Este vorba aici de un optimism care diferă de literatura propriu-zisă de self-help. E un optimism care se naște dintr-un act de învățare, un act care nu e ușor, care nu este întotdeauna confortabil, dar produce rezultatele sperate și, apoi, ceva pe deasupra.

Oamenii învață limbi străine cu naturalețea încercării unui fel nou de mâncare. Se apucă de alergat, se duc la sală sau învață un dans nou.
Se încearcă din ce în ce mai multe lucruri noi. Se sare cu parașuta, se face voluntariat, se călătorește prin lume (backpacking, couchsurfing).
Cursuri, specializări noi, proiecte noi. Oameni care acum 2-3 ani erau într-un loc, iar acum îl găsești altundeva, departe. S-au schimbat, au căpătat încredere, s-au apucat de lucruri noi și se zbat în spațiul altor orizonturi.

Există tips & tricks pentru orice vrei să faci. Este suficient să apuci de picioare un gând nou: vrei să înveți ceva nou sau vrei să încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Să înveți fotografie, să te apuci de scris, să îți deschizi un nou blog, să pornești o afacere, să îți duci mai departe ideea cu care îți plictiseai prietenii la bere sau, la urma urmei, să te reinventezi.

E un optimism în ce privește potențialul spiritului uman care plutește mai ales în rândul celor tineri, dar nu numai. Din ce în ce mai mulți află că “niciodată nu-i prea târziu” nu este doar un îndemn motivațional. La naiba, Cato cel Bătrân a început să învețe limba greacă la 80 de ani, iar târziu e doar cuvântul celor care renunță să mai creadă ca propria lor persoană este cel mai bun aluat pe care îl au la îndemână (altă metaforă proastă).

Este un nou mod de a privi lucrurile care câștigă din ce în ce mai mult teren, iar trendul face tranziția de la fixed mindset către growth mindset și se scaldă în mod inevitabil și legitim în orizontul optimismului cu privire la posibilitățile spiritului uman.

Este vorba de o literatură procedurală care diseacă metode, experimente și povești de succes într-o direcție sau alta – write a novel sau start a business. Ideea nu este că rezultatele sunt uşoare, ideea este că rezultatele există.

Acel leap of faith despre care era vorba în cadrul experiențelor religioase s-a dezvrăjit. Nu mai cuprinde în mod necesar ideea divinului și se concentrează din ce în ce mai mult asupra umanului.

Ideea care transpare din studiile de specialitate ale ultimelor decenii (antropologie, biologie, psihologie evoluționistă, neuroștiințe etc.) este că umanitatea este un simplu construct.

Nu am deveni oameni în urma unei rupturi ontologice, a unei mutații divine sau a unei schimbări punctuale pe care să putem pune degetul. Am ajuns să fim oameni în urma unor schimbări – văzute ca fiind contingente – care s-au acumulat de-a lungul a zeci de mii de ani.
Nu suntem o specie bătută în cuie în interiorul unei nişe și, dincolo de toate provocările oferite de mediu (atât cel natural, cât și cel social), ne construim cu mâinile noastre propria umanitate.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

1 thought on “Ne construim cu mâinile noastre propria umanitate

  1. Pingback: Stiri 17 martie 2014 | paradigma.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.