Mergeam pe stradă cu nişte prieteni şi unul dintre ei remarcă că eşarfa mea de la gât nu se asortează cu pantofii.

De fapt, nu se asorta nici cu geaca de piele, nici cu cămaşa.

De fapt, mă indispusesem şi încercam să explic că nu are nici o relevanţă. Era foarte posibil în mod obiectiv să nu se fi asortat, însă eu mă simţeam bine astfel. Restul nu mă interesa.
Încercam mai în glumă, mai în serios să explic lucrurile acestea, însă mă enervasem şi devenisem defensiv.

Discuţia a durat câteva replici şi câţiva zeci de metri, timp în care o mamaie care ne auzise, intră în vorba:
– Ia să văd şi eu ce nu ţi se potriveşte!
Mă opreşte şi mă măsoară:
– Aa, stai liniştit, sunt doar invidioşi. Nu-i băga în seamă!

Mamaia nu avea dreptate în motive, însă avea dreptate în atitudine.
Nu era vorba de invidie, nu cred în psihanalize de duzină, însă atâta timp cât nu arătam ca un clovn – caz în care ar trebui să fiu avertizat, remarcile “estetice” ale celorlalţi îmi erau total inutile.

Nu este frustrant un necaz sau o durere, ci mai degrabă o bucurie pe care nu ai şansa sau curajul s-o împărtăşeşti.

Este enervant cum poveştile frumoase, poveştile oamenilor, rămân la un nivel local şi periferic. Le află 1 sau 2 sau 3 prieteni.
Nu tot ce ni se întâmplă este poveste, merită a fi povestit şi împărtăşit. Continue reading →

Era un joc cu două seturi de cărţi. Unele erau roşii, iar altele albastre. Trăgeai pe rând cărţi din ambele seturi. Pe unele pierdeai, iar pe altele câştigai. Nu conta culoarea.

După 60-70 de încercări, subiecţii şi-au dat seama că trăgând cărţile albastre pierd mai mult decât trăgând cărţile roşii.

Experimentul a fost făcut pentru a analiza capacitatea de adaptare a subconştientului. Fiind cuplaţi la o serie de senzori şi aparate, s-a putut măsura transpiraţia din palmele lor. După zece încercări, palmele începeau să le transpire la un nivel insesizabil. Practic, inconştientul le transmitea subtil că cele albastre sunt statistic pierzătoare.

Daca ar fi fost mai atenţi, ar fi ajuns la informaţia “cărţile albastre sunt pierzătoare” mult mai repede. Ar fi economisit timp, ar fi câştigat valoare. Dacă acceptăm că valorea este informaţia în timp util.
Dacă nu este în timp util, este doar cultură generală de salon.

Dacă am nevoie de 6o-70 de încercări, ce folos? O maimuţă probabil şi-ar fi dat seama din 30-40 de încercări.

Dacă inteligenţa, cultura mă face să fiu neatent cu mine, fuck it.

Cum învăţ să-mi educ spontaneitatea?

Trăiesc cu o convingere foarte accentuată că oamenii minunaţi pot fi găsiţi în tot felul de situaţii şi contexte. Am sentimentul că există şansa să găsesc ceva frumos în practic orice om cu care interacţionez. Vânzătoarea de la non-stop, o cunoştintă ocazională, cineva de la coadă, vecinul din scaunul de lânga mine, tipul de la garderoba unui club care citea Homo lundens.

Dincolo de un camuflaj banal, dincolo de o înfăţişare oarecare a unui om, se pot ascunde multe mistere, multe poveşti şi multe învăţăminte. Sunt acele momente în care, într-un anumit interval de timp, un străin îţi poate deveni maestru şi înveţi de la el. Chiar daca el nu “predă”, ci doar împărtăşeşte o parte din sufletul lui.

De regulă, noi interacţionam cu funcţionalităţile din oameni. Cutare om ne interesează doar pentru utilitatea lui temporară (este o utilitate locală, într-o situaţie dată, la un moment dat) ca vânzător la Mc Donald’s, doar ca liftier, doar ca şofer de taxi.
Dincolo de acest funcţii, dincolo de aceste statuturi se află oameni, însa mare din interacţiunea noastră cu ei se face prin funcţia lor, iar de cele mai multe ori, aici se opreşte totul.

Nu ştiu dacă este ceva eficient (că filtrăm atât de multe dintr-un om) sau dacă ne refuzăm şansele unor bune întâlniri. Ce credeţi?

Saptamana aceasta am participat la lansarea portalului evoluntar.ro:

“Portalul are ca scop promovarea dreptului la participare al tinerilor prin informarea acestora cu privire la oportunitatile de voluntariat existente. Acesta reprezinta si o baza de date pentru organizatiile interesate de un anumit profil al voluntarului.”

O lansare simpatică şi eficientă. Amfitrion Andi Moisescu (cu mare experienţă intr-ale voluntariatului), Ambasador Andreea Raicu, o mulţime de tineri entuziaşti, un proiect venind de la Salvaţi Copiii.

Evoluntar.ro vrea să fie o unealtă de orientare: dacă vrei să fii voluntar, dacă doreşti să-ţi alegi proiectele în care să te implici, îţi faci cont pe site.

Am remarcat totuşi absenţa unui blog, prezenţa unui forum stângaci integrat în pagină, n-am reuşit să găsesc un banner, iar pagină de contact m-a confuzat puţin.
Oricum, ideea mi s-a părut bună (execuţia se poate îmbunătăţi) şi sunt sigur că va da roade.

Update: Am găsit un banner pe metropotam.

Fabricat în România este expresia unei incompetenţe şi manifestarea unui patriotism economic extrem de păgubos.

De ce nu cred în campaniile de genul acesta:
1. Majoritatea brandurilor româneşti de tradiţie nu mai sunt de mult autohtone. În valurile tranziţiei, multe firme româneşti au fost privatizate pe bani puţini şi cu scutiri umilitoare de taxe, iar ideea de a le sprijini artificial nu-şi are deloc rostul. (Arctic nu mai este de mult românesc).

2. Produsele de larg consum sunt în proporţie de peste 80% româneşti. Făinoasele, lactatele, carnea, legumele sunt de producţie internă. Se consumă oricum, fără nevoia unei campanii de sensibilizare. Nu cumpărăm lapte din Brazilia şi nici cartofi din Ecuador.
Au fost cazuri când exportăm cartofi, apoi îi importam şi reveneau pe piaţa internă la preţuri mult mai mari, însă aceste exemple sunt excepţii.

3. Încercările de a favoriza producţia internă au rezultate îndoielnice. În genere, pentru a proteja producţia internă o ţară introduce măsuri protecţioniste. Se măresc taxele vamale, produsele străine ajung foarte scumpe pe piaţa internă, iar oamenii cumpără produsele autohtone mai ieftine. Continue reading →

E povestea unui capitol din Outliers, ultima carte a lui Malcolm Gladwell.

“In a overwhelming number of crashes, the plane is behind schedule, so the pilots are hurrying. In 52 percents of crashes, the pilot at the time of the accident has been awake for twelve hours or more, meaning that he is tired and not thinking sharply. And 44 percent of the time, the two pilots have never flown together before, so they’re not comfortable with each other.”

În cazul Avianca Flight 52, vremea nu era tocmai favorabilă şi avionul era pus pe hold (făcea cercuri deasupra New York-ului stând la coadă pentru aterizare). Cu trei minute înainte de prăbuşire, pilotul îi spune secundului său să transmită către Turnul de Control situaţia lor de urgenţă: trebuie să aterizeze imediat, nu mai au combustibil.

Copilotul transmite către Turnul de Control: Continue reading →

În vacanţa de vară după clasa a IX-a m-am decis să mă apuc singur să învăţ franceza. Pe 18 iunie – de ziua mea – mama mi-a dat bani să-mi iau o gramatică a limbii franceze. Răsfoisem cartea în librărie şi-mi realizasem că este un instrument bun şi complet spre deosebire de alte cărţi de pe piaţă care erau orientate spre franceza vorbită, însă dincolo de acestea, numele unei co-autoare m-a convins că am în faţă o gramatică bine documentată.

Micaela Slavescu era autoarea celor două dictionare frantuzeşti editate în anii ‘70 de la noi din casă – ştampilate cu “Biblioteca comunală Poduri” şi, revăzându-i numele pe coperta unei gramatici a limbii franceze, mi-a inspirat încredere. Continue reading →