Cât de puţine poveşti!

0 Flares 0 Flares ×

Nu este frustrant un necaz sau o durere, ci mai degrabă o bucurie pe care nu ai şansa sau curajul s-o împărtăşeşti.

Este enervant cum poveştile frumoase, poveştile oamenilor, rămân la un nivel local şi periferic. Le află 1 sau 2 sau 3 prieteni.
Nu tot ce ni se întâmplă este poveste, merită a fi povestit şi împărtăşit.

Cel mai mult mă enervează că, dacă tot ştii că este o poveste frumoasă, de ce nu simţi nevoia de a o dărui celorlalţi, de a o dărui memoriei celorlalţi?
Pentru că o poveste frumoasă atrage alte poveşti frumoase şi astfel se întâmplă lucruri frumoase.

Când spui “există poveşti pe care nu le poţi spune lumii întregi”, nu vorbim de poveşti, vorbim de amănunte intime, detalii personale, lucruri care nu se ridică la gradul de poveste în care orice om de pe pământ se poate recunoaşte.

Dacă povestea este intimă, atunci nu mai este poveste, e doar o experienţă personală pe care ţi-e teamă s-o împărtăşeşti cu ceilalţi

Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apa?

Cât de multe probleme, cât de multe gânduri, cât de puţine poveşti!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

12 thoughts on “Cât de puţine poveşti!

  1. catalinar

    cateodata tine si de tine si de impresia pe care o lasi, cum ca ai vrea sau nu sa auzi povesti. si daca tu spui o poveste de multe ori il confortezi pe celalalt si iti va spune si el. totul incepe de la tine (zic eu)

    Reply
  2. Mugur

    Uneori bucuria este bucurie tocmai pentru ca poti sa o impartasesti.

    Cred ca simtim nevoia sa daruim celorlalti povestile noastre frumoase chiar daca, uneori, ne oprim din cauza ca ne temem ca povestea noastra nu va fi primita 🙂

    Reply
  3. simona

    mi s-a intamplat de cateva ori sa doresc sa impart bucuria mea cu ceilalti, insa povestea mea nu a fost primita asa dupa cum ma asteptam … m-am lovit de zid de piatra, am fost pusa intr-o situatie stinjenitoare, sa zic asa, drept pentru care am renuntat sa mai impartasesc povestile mele cu ceilalti 🙂

    numai bine, simona 🙂

    Reply
  4. brontozaurel

    Sau nici macar 1 sau 2 sau 3 prieteni. Chiar daca eu nu am nimic de pierdut. Sau… cine stie?

    In orice caz, pentru mine ai atins un punct sensibil cu articolul asta.

    Reply
  5. ajnanina

    da. uneori iti vine sa spui ,,cat e de frumos!”
    si ti se pare ca bucuria ar fi mai mare si mai deplina daca ar fi cineva care sa te auda si sa-ti raspunda ,,da, asa e :))”

    daca nu e, nu tine in tine bucuria.
    striga.
    oricine aude, chiar daca nu te cunoaste, se poate bucura.
    si eu, alaturi de tine :))

    Reply
  6. Iulia Groza

    “Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate?” se intreba si Cioran. Intai trebuie sa invatam sa ne bucuram de povestile frumoase ale celorlalti si feedbackul sa fie mai mult decat fifty :). Apoi, in postura protagonistilor, sa adaptam povestea in functie de auditoriu. Uneori nu se cade “sa mancam paine in fata saracilor”. Poate reusim sa le facem contagioase. Cu mult entuziasm…

    Reply
  7. Horia

    Uneori, cand ti se intampla ceva special si frumos, a impartasi experienta cu mai mult de 1 sau 2 sau 3 prieteni apropiati (sau chiar si cu ei!) ii poate stirbi din aura de magie.

    Expusa la lumina zilei intamplarea poate cadea spre trivial si obisnuit.

    Reply
  8. doru

    N-o sa stim niciodata CE FEL DE OAMENI sunt cei care picteaza,care compun simfonii,care fac filme,care scriu si mai ales care spun povesti.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.