E povestea unui capitol din Outliers, ultima carte a lui Malcolm Gladwell.

“In a overwhelming number of crashes, the plane is behind schedule, so the pilots are hurrying. In 52 percents of crashes, the pilot at the time of the accident has been awake for twelve hours or more, meaning that he is tired and not thinking sharply. And 44 percent of the time, the two pilots have never flown together before, so they’re not comfortable with each other.”

În cazul Avianca Flight 52, vremea nu era tocmai favorabilă şi avionul era pus pe hold (făcea cercuri deasupra New York-ului stând la coadă pentru aterizare). Cu trei minute înainte de prăbuşire, pilotul îi spune secundului său să transmită către Turnul de Control situaţia lor de urgenţă: trebuie să aterizeze imediat, nu mai au combustibil.

Copilotul transmite către Turnul de Control:
“Climb and maintain three thousand and, ah, we’re running out of fuel, sir.”
No mention of the magic word “emergency”, which is what air traffic controllers are trained to listen for.

După jumătate de minut, pilotul îşi întreabă secundul dacă a transmis situaţia lor de urgenţă, acesta răspunde afirmativ.

Mai trece un minut şi pe înregistrarea recuperată din cutia neagră se aude următorul schimb de replici:
Turnul de Control:
“And Avianca zero-five-two heavy, ah, I’m gonna bring you about fifteen miles northeast and then turn you back onto approach. Is that okay with you and your fuel?
Copilotul:
“I guess so. Thank you very much.”

Mai trec 30 de secunde, iar cei de la turnul de control mai întreabă încă o dată:
“You have, ah, you have enough fuel to make it to the airport?

Aici avionul s-a prăbuşit.

Piloţii erau columbieni, iar Columbia este high power distance country. Adică “less powerful accept power relations that are more autocratic and paternalistic”.

Copilotul cunoştea situaţia disperată a avionului, însă n-a îndrăznit să-şi avertizeze căpitanul. Au trecut câteva minute preţioase până când acesta a realizat urgenţa situaţiei şi ordonat secundului său să transmită către Turnul de Control că trebuie urgent să aterizeze. Copilotul transmite, însă din discursul său nu reiese nicio situaţie disperată. Printre altele, rămân şi ei fără combustibil, ca toate avioanele aproape de destinaţie.
“Climb and maintain three thousand and, ah, we’re running out of fuel, sir” este o frază care nu vinde o situaţie disperată. Ceea ce ar fi trebuit să fie subiectul, este plasat la finalul frazei.

Când după un minut, cei de la Turnul de Control le dă un nou curs şi îi întreabă dacă se descurcă cu combustibilul, copilotul răspunde absolut halucinant:
“I guess so. Thank you very much.”

Copilotul a fost exagerat de deferent şi cu superiorul său, şi cu cei din Turnul de Control pentru că provenea dintr-o cultură unei se practică un anumit respect faţă de autoritate. Copilotul s-a pus într-o situaţie de inferioritate nu doar faţă de superiorul său, ci şi faţă de operatorii din Turnul de Control.
Operatorii de zbor new yorkezi sunt renumiţi pentru agresivitatea lor, însă sunt în acelaşi timp sunt foarte buni (de vreme ce manevrează un trafic aerian enorm). A te purta deferent cu ei în timp ce eşti într-o situaţie de urgenţă nu ajută cu nimic.

E foarte interesant de studiat cum apar specificurile culturale în tot felul de meserii şi contexte. Cred că am înţelege mai mult omul ca rezultat al comunităţii din care face parte şi, pornind de aici, am reuşi mai bine să înţelegem omul în unicitatea lui,  căci nu orice pilot columbian s-ar fi purtat atât de deferent în situaţia de mai sus.
Stilul cultural are o influenţa majoră, însă nu este implacabil.