Cred că avem o recţie inerţială de suspiciune şi prudenţă cu privire la orice succes, la orice reuşită, la orice lucru terminat.
A fi român înseamnă a fi neîncrezător în lucrurile care merg bine, în oamenii care reuşesc.

Nu ducem lipsă de oameni talentaţi, înzestraţi sau inspiraţi, ci mai degrabă ducem lipsă de contexte în care aceştia reuşesc ceva, reuşesc să facă ceva până la bun sfârşit. Continue reading →

Acum câteva seri, ies din casă cu gândul să vizitez un prieten care stă la câteva blocuri de mine.
În drum către, printre blocuri, pe nişte alei frumos asfaltate, într-un unghi mic de nelumină, am călcat într-un căcat de câine.

Nu am avut cum să mă şterg (spaţiul verde era îngrădit) şi pus în faţa imaginii “prietenul îmi răspunde la uşă, eu intru mirosind a căcat de câine”, m-am întors cuminte acasă, strecurându-mi pantofii în fiecare băltoacă întâlnită.

Aseară, am trăit două situaţii în care eram cât pe ce să calc din plin în nişte căcaţi de câine. Pe aceleaşi alei frumos astfaltate şi luminate dintre blocuri.
Am trecut razant pe lângă, am evitat in extremis, am jonglat, am făcut slalom printre ei, m-am zbătut ca un leu. Ce mai, sunt un erou!

Deja mă imaginez. Cineva îmi ridică mână în aer, o mulţime aplaudă. Frenezie şi extaz:
“Uitaţi-l, doamnelor şi domnilor, pe eroul naţional care cu o dăruire inimaginabilă într-o singură seară şi de unul singur a reuşit să nu calce în căcat de câine.”

Dincolo de acestea, vreau să fac o campanie socială pe acest subiect. Până atunci, avem un concurs.

Astfel, propun aici iniţierea unor poveşti despre cum v-aţi întâlnit cu excrementele diferitelor animale în situaţii sociale de căcat. Amintiri, întâmplări, faze. Cu umor şi mize filozofice.
Pe scurt şi generic: Cum poate un căcat schimba o situaţie socială?

Aştept povestirile şi poveştile voastre. Cele mai bune vor fi publicate, iar de premierea autorilor mă voi ocupa personal.
Acceleraţi!