Din experienţa mea cinematografică de până la 14 ani, am ajuns la concluzia că orice film francez are o scenă de sex. Ba chiar, de câte ori nimeream pe un canal care difuza unul, aşteptam până vedeam oameni dezbrăcaţi doar că să îmi demonstrez teoria (bine, şi ca să văd cum stă treaba cu problema, pentru că aveam doar 14 ani).
După aceea, am ajuns să văd cam un film francez pe an, doar acelea recomandate de prieteni. Până la 21, când am mers 5 luni direct în filmul lor.
Nu curge vin roşu la robinet, casele nu au pereţi de franzelă, nici acoperiş de turtă dulce şi aproape nimeni nu mai poartă o bonetă aşezată ştrengăreşte pe o parte. În schimb am trăit alte lucruri şi nu cred că în Bucureşti o să am prea curând un sentiment de déjà vu.
Episodul 1- Uite ecologia, nu e zgârcitul
În drumul meu spre metrou treceam pe o alee frumos decorată după un feng shui necunoscut mie cu un copac, o pubelă, un copac, o pubelă. Iar în acea dimineaţă şi un francez slab, roşcat şi cu pistrui plantat în faţă pubelei cu pungă lui de gunoi. Când l-am văzut că scoate din pungă o cutie de lapte şi începe să îi scoată capacul, babă comunistă din mine s-a trezit: “Ştiam eu că sunt zgarciti şi fac economie l orice, dar chiar aşa am ajuns, să te opreşti în faţă gunoiului să bei ultima gură de lapte…”
Nu am avut timp să îmi manifest ideile plantate în mine de o armată de profesoare cu părul făcut permanent, că am văzut ce făcea el de fapt. Era o pubelă de triere a deşeurilor, iar el punea capacul la plastic.
Cu toate campaniile de CSR, probabil mai degrabă mobilizăm românii să planteze cocotieri pe Casa Poporului, decât să stea câteva minute în plus să se gândească să îşi trieze gunoiul.
“Soluţia” a venit când i-am povestit întâmplarea unei cunoştinţe: “Ăştia au prea mult timp liber şi n-au ce face. Păi ce, la noi nu poa’ să dea Primăria două sticle de acetonă la nişte aurolaci, şi îţi separă aia şi nisipu de făină.”
Episodul 2- Ia mărul cât e putred
În fiecare duminică se organiza o piaţă cu fructe, legume, vin şi alte bunătăţi vândute de producători. Toate bune, doar că eu am crezut că lumea aşteaptă până mă trezesc eu. La 12, deja ultimii vânzători îşi pliau tarabele, nici vorbă să mă aştepte pe mine cu un covor roşu de carne de porc.
Doar că după ce îşi adună marfa, ei pun fructele şi legumele care au început să se strice în cutii de carton pe marginea trotuarului. Dacă ar şti asta, tatei i s-ar face rău. E omul care când mama a vrut să dea foc unei grămezi de pantofi vechi, a oprit-o că să le ia şireturile înainte. “Nu se ştie când ai nevoie”. Cu atât mai puţin, nu ar concepe să lase în voia nimănui o grămadă de mere un pic stricate. Cel mai probabil, ar mânca partea încă bună până ar face indigestie, iar partea stricată ar pune-o la fermentat pentru ţuică.
Dar cum nu tot francezul e tată, cutiile au rămas abandonate în stradă. Nu mult, pentru că au apărut nişte tipe cam de vârsta mea, foarte bine îmbrăcate (undeva între “sunt un animal urban” şi “aş putea oricând găsi un job în PR”), care cărau genţi de cumpărături. Iniţial am crezut că sunt mai matinale decât mine, şi uite bietele cum cară acum bagajele pline de bunătăţi, când eu am pierdut oferta. Dar nu. Fetele astea se opreau din cutie în cutie şi culegeau: un măr mucegăit de aici, o salată ofilită de dincolo, hmm…, parcă şi piersica asta lovită mi-ar trebui…
În ţara în care mai degrabă mănânci pâine cu pateu la toate mesele decât să nu ai lanţ de aur la gât, cine ar face asta? (Bineînţeles, pâine cu pateu până de Paşte şi Crăciun, când trebuie să ai cel mai plin coş în noaptea de ajun pe care o petreci la supermarket. Nu contează că nu ţi-e atât de foame, oricum te-ai obişnuit cu puţin. Să se vadă că poţi.)
Deocamdată. Despre lesbienele care se sărutau tramvai, băieţii gay care se sărutau peste tot, fanfara care cânta în chiloţi şi alte asemenea, probabil le voi povesti doar prietenilor dacă nu mă mai invită nimeni să mă distrez pe blogul lui.
Acest articol a fost scris de Magda Mihăilă.
Imi place la nebunie postul asta! 🙂
shto “jurnal”. 🙂
magda…aveau casa de marcat la gheretele ambulante de pe strada?
@ Laura:Nu, tipau “2 euro!!!” ,dadeai banu, plecai cu ce-ti trebuia.
@Ionuca &Andrei: Merci beaucoup:D
Vai Magda ce dor imi era de tine! Cum de te-am lasat sa pleci? Bine ca te-ai intors! Acest post este divin…este…MAGDA! Te imbratisez cu drag si la mai multe posturi:)
suuper tare magda.bravo!!:*
bv mai fetitza, e tare articolul…la cat mai multe, te pupa cu foc prietena ta forever OANA.
Hahahaha, foarte tare povestea. Mi-a placut foarte mult. Mai spune daca stii mai baga o poveste.
Corect.Cu o precizare insa-daca nu face nimeni sex in filmele frantuzesti,atunci trebuie neaparat sa faca macar dus sau pipi.ceea ce e bine ,caci inchipuiti-va sex in “jandarmul”.nu,nu,domane fereste!
Chérie pot spune ca mi-am incarcat bateriile cu energie à la Magdulici! Multam fain
Surioara, daca afla tata ca te-ai luat de sireturile lui, te-ai lins pe bot de mostenire. Ca sa nu mai spun ca ai desconspirat faptul ca face tuica intr-un cazan care nu a fost declarat.
In rest astept sa scri o carte despre cele cinci luni in Franta.
Sa ai grija de tine.
Si care era explicatia cu merele mucegaite si salatele ofilite? De ce le colectionau?
@Pinocchio: credeam ca e destul de clar. Sa le manance:D
eu credeam ca numai baietii se holbeaza la filme ca sa vada cum se face :P. m-ai pacalit pana la semnatura, am crezut ca esti de-al meu. felicitari pentru post…
Pingback: Ce n-a văzut BucureÅŸtiul « Inside view