Prin amabilitatea celor de la rentacar.ro (serviciu de inchiriere masini), prin ideea inspirata a lui Bobby si prin oamenii cunoscuti acolo primul episod al Blogoree Romanian Tour la Cluj a fost un succes de piata. A fost o reusita de la numarul si calitatea bloggerilor adunati pana la atmosfera de pe drum si aerul de Cluj, de la amintirile frumoase create si pana la noile cunostinte pe care ni le-am facut fiecare. 
Am sa fac un mic rezumat al etapelor acestei excursii in modul urmator:

Drumul spre Cluj:
– componenta: Bobby (sofer), Catalin (in dreapta lui), Buddha, Darius si eu (in spate)
– l-am stresat pe Darius cu intrebari gen: Iti place visinata?, Ce actori preferati ai?. El m-a stresat cu stilul lui ardelenesc-zapacit de-a fi.
– in loc de “stai sa iesim din satul asta”, Bobby a spus “stai sa iesim din site-ul asta”.
– Bobby si Catalin ne-au stresat cu discutiile lor despre internet si Ad Sense.
– s-a stabilit intamplator c-as semana la stil erotic cu Rocco Siffredi.
– am aflat ca Bobby a castigat cel mai mult acum doi ani 45 de $ pe click. Replica devenita apoi antologica: Am cunoscut 45 de fete, muntii aia se afla la 45 de metri etc.
– am mancat mici la o terasa pitoreasca pe malul Oltului (poza mai jos).

– am oprit intr-un sat unde singura toateta se afla la primarie.
– am prins un accident pe Valea Oltului (doua tiruri) ce ne-a tinut blocati vreo trei ore. Nu s-a plans nimeni de intarziere, caci ne-am distrat de minune intre timp povestind bancuri si intamplari hazlii, jucandu-ne cu trotineta lui Darius, plimbandu-ne pe malul Oltului si ascultand muzica. Este aici un filmulet cu Bobby pe trotineta, cu o frantura de discutie  si unul de la locul accidentului.
– am aflat multe povesti despre sexul oral si ne-am lamurit cu totii cum sta treaba cu femeile frumoase.
– am ajuns tarziu de tot la o statie de benzina inainte de Cluj (dupa ce-am trecut cu emotii de curba mortii) de unde Andrei Crivat ne-a condus la Deja-Vu (locul merita toate laudele).
– Patric si Ioana ce pornisera mai tarziu spre Cluj au fost prinsi tot pe Valea Oltului in blocajul provocat de cele doua tiruri rasturnate si-au ajuns tarziu dupa miezul noptii. Intre timp am stat de vorba la Deja Vu unde l-am mai cunoscut si pe Razvan Antonescu
– Darius ne-a informat ca exista 1.000.000 de unguri in Bucuresti
– am plecat tarziu spre Mihai (prietenul din Cluj la care am stat) si ne-am lungit la vorba tarziu in noapte.

In Cluj:
– dimineata Patric arata super obosit, iar Ioana deborda de viata.
– am pornit la o plimbare usoara prin centrul Clujului (nimeni n-a dorit sa viziteze catedrala lui Matei Corvin), am iesit in parcul mare, unii cu rolele (sa-l fi vazut pe Patric!), altii cu trotineta, am facut poze si am urcat (spre disperarea lui Buddha) la Belvedere (de unde se vede panorama Clujului).

– Darius ne-a dus intr-o local unde am mancat super bine si super ieftin. Felul cel mai bun a fost “piept de pulpa de pui la gratar”
– la 16:00 a fost marea intalnire a bloggerilor din Cluj cu bloggerii din Bucuresti (s-au strans aproape 20 de persoane) ce s-a tinut in sala de jos de la Deja Vu (semana usor cu Pogorul din Iasi). Andrei a facut atunci si un film cu totii. La masa s-a vorbit intr-un colt de Ad Sense, iar intr-altul (unde eram si eu si Patric) despre sex.
– apoi ne-am mutat la o terasa (vreo zece oameni) si intr-un tarziu, inauntru unde s-a ramas pana dupa miezul noptii. Discutie antrenanta la care au participat Catalin, Dan, Adrian Avarvarei si Dannae. Dan, in special, mi s-a parut un tip foarte interesant, a parut ca e strabatut de multe intrebari metafizice ce pot duce la lucruri interesante (am cateva eseuri pe teava pornind de la discutia de atunci). Intr-un final am mers la Speedy unde am mancat si-am mai stat de vorba la o bere pana pe la trei dimineata.

Drumul de la Cluj:

– componenta: Bobby, Catalin (in dreapta), Buddha, Diana si eu (in spate). Tin sa precizez ca Diana a fost pe drum o companie extrem de placuta:)

– am oprit in Sibiu si ne-am plimbat prin centrul istoric, am vazut celebra piata am facut poze si-am mancat o shaorma ciudata.
– am oprit putin si la Vidraru (prima oara pentru mine).

– Buddha ne-a facut sa radem cu lacrimi prin “Da, e un Seat!” si nelamuririle pe langa faza cu japonezii ce cumpara chiloti folositi de adolescente (Catalin ne-a povestit).
– pe la zece seara intram in Bucuresti.

Cateva lucruri pe scurt:

– dupa cum ii spuneam lui Bobby, ar fi bine sa avem in fiecare oras pe cineva ca Andrei Crivat! Andrei s-a ocupat exemplar de organizarea si pregatirea logisticii sederii noastre la Cluj.
– adevarata intalnire Blogoree de la Cluj se va vedea in timp cand se vor consolida legaturile create si vom duce mai departe spiritul creat.
– a fost cea mai lunga perioada continua petrecuta alaturi de niste bloggeri.
– am remarcat pitorescul femeilor din Cluj.
– personal cred ca aceasta excursie a fost o experienta culturala si totul a fost posibil prin entuziasmul unor oameni inteligenti.
– inca astept pozele si filmuletele de la Darius, pozele de la Diana si povestirea Ioanei.

Există o categorie de oameni de care m-am ferit întotdeauna: oamenii inteligenţi lipsiţi de entuziasm.
Fac o mică paranteză asupra oamenilor proşti. Personal, rareori m-am plâns altfel decât în glumă de oamenii proşti şi rareori am acuzat pe cineva de prostie. Mi se pare lipsit de eleganţă şi puţine lucruri mă motivează să-mi consum energie în această direcţie. Aici îmi asum o definiţie slabă şi pragmatică a inteligenţei care-mi spune că nu există prostie în sens absolut.

Revenind, m-am ferit mereu de oamenii inteligenţi (după măsura clasică) lipsiţi de entuziasm. Din ce in ce mai multi oameni citesc din ce în ce mai multe cărţi, văd din ce în ce mai multe filme, iar educaţia lor devine din ce în ce mai orientată creativ şi astfel am impresia şi cred cu tărie că oamenii inteligenti nu sunt deloc o raritate, îi întâlnim aproape pe toate drumurile. E posibil să fie o iluzie a optimismului meu funciar, un postulat ce mi-l asum pentru a-mi ridica propriul grad al experienţei trăite printre oameni. Dacă am impresia ca majoritatea oamenilor sunt proşti e ca şi cum aş accepta că zilnic interactionez cu oameni proşti de la care am extrem de puţin de învăţat. Şi nu pot accepta gândul că majoritatea oamenilor nu m-ar putea îmbogăţi cu ceva, ar fi… inuman.

Oamenii inteligenti lipsiţi de entuziasm şi privaţi de capacitatea de admiraţie mi se par cele mai periculoase persoane pe care le poţi avea în preajmă căci sunt acei oameni sictiriţi şi descurajanţi ce emană acreală şi dispreţ cu orice prilej. Sunt oameni ce bruiază entuziasmul celor din jur. Sunt oameni cărora le simţi imediat vibraţiile. Sunt oamenii care vor fi primii ce vor descuraja un proiect şi vor prevedea nereuşita unei iniţiative.
Astfel cred că există mai multi oameni blazaţi decât oameni proşti în jurul nostru. Blazarea este expresia unei neinspirate gestiuni interioare. Majoritatea creştem într-o cultură mulată pe un tipar uman emoţional extrem de simplificat. Suntem antrenaţi să ne autocenzurăm entuziasmul, suntem încurajaţi să ne filtrăm exprimarea emoţiilor în funcţie de situaţie, persoane şi cercuri sociale.

O cultură care vede în manifestările emoţionale o vulnerabilitate îşi trădeaza stilul defensiv ce-l propagă în comunitatea pe care o creşte. O cultură ce scoate pe bandă rulantă oameni scindaţi de propria inteligenţă nesustinuta afectiv şi moral. O cultură zgârcită cu exprimarea propriilor emoţii îşi arată propria fragilitate interioară (voi scrie cândva cât de mult handicapează posibilităţile umane cultura noastră).
Educaţi să ne ferim, să ne apărăm de angoase ancestrale, să ne pregatim pentru, educaţi ca în spiritul propriei educaţii să asteptăm să fim pregătiţi să lucrăm pământul cu propria sudoare.
 Lipsa de entuziasm o văd ca un anacronism de sine, e situaţia în care nu esti deloc contemporan cu propriile emoţii, cu propria inima, e starea celui care trăieşte în trecutul propriilor posibilităţi umane, în trecutul propriului viitor. 

Din varii motive ce se vor afla in urmatoarele luni am renuntat la sunhunter.filozofie.ro si am trecut pe www.adrianciubotaru.ro,  Vechea adresa mai este inca valabila, facand redirect aici, insa in cateva luni va deveni indisponibila. Recomandarea mea ar fi sa schimbati adresa veche din blogroll si reactualizarea feed-urilor.
Initial am dorit sa-mi iau un domeniu mai personal, insa am decis intr-un spirit falic sa-mi port crucea asocierii cu filozofie.ro (care deocamdata este un proiect in asteptare).
In mintea mea aceasta schimbare e mai mult decat un simplu calcul de brand personal presupunand mai degraba semnele unei reconstructii interioare ce-a pornit mai demult.
 
Dupa venirea de la Cluj mai am nevoie de inca o zi de recuperare fizica si probabil marti voi reveni cu povestea (povesti cautam cu totii!) bunelor intalniri din week-end-ul ce tocmai a trecut.
Pana atunci imi pregatesc aripile unor noi emotii:)

Întrebând o amică ce parere are despre suspendarea preşedintelui Basescu, răspunsul a venit prompt:
– Parcă nici nu mă mai interesează ce cred.

Ies din magazin si cele doua fete (prostituate) de la colt de strada incearca sa ma abordeze:
– Baiatu’, ne-ai cumparat si noua painica?
Le-am facut semn ca nu, am zambit ca o fata rusinoasa si-am trecut mai departe. S-au intors dupa mine, au mai zis ele ceva, insa nu le-am mai auzit. Deja am inceput sa mulez un fir mental. La urma urmei, toti suntem prostituati, toti ne vindem obiecte din templul nostru. Difera doar gradul de legitimitate impus de o anumita moda, o anumita cultura si comunitate.
Exista mecanisme de prostitutie in relatiile de cuplu, exista vanzare, trading, insa nimeni nu doreste sa demitizeze aceste lucruri.
De ce?
Pentru ca dorim sa ne pastram o parere buna.

Nimeni nu doreste sa-si subsumeze specificitatea propriei identitati unui principiu… sa zicem cultural. Nimeni ar dori sa accepte in mod total ca eul sau este rezultanta defectuoasa a unei culturi minore.
De ce?
Pentru ca dorim sa ne pastram o parere buna.

Dezamagirea pe care ne-o provoaca cei apropiati se rasfrange asupra intregii rase umane, iar iertarea lor denota credinta in bunatatea structurala a omului. Credinta pe care nu o dorim rasturnata nici macar de filmele ce eludeaza regulile happy-end-ului.

La fel, probabil ca nimeni nu si-ar dori sa creada ca ceea ce este scris aici poate reprezenta un grad de valabilitate si putini ar crede ca eu cred aceste lucruri.
De ce?
Pentru ca dorim sa ne pastram o parere buna.

Textul nu se va ocupa de Timbaland in general sau prodigioasa lui cariera de producator/artist, ci doar incearca  cu ajutorul ultimului sau hit “Give it to me” cantat alaturi de Nelly Furtado si Justin Timberlake, sa analizeze un specific de mentalitate.
In versurile acestei melodii Timbaland nu face deloc economie a se prezenta pe sine ca un tip ce merita a fi luat drept exemplu de reusita.
Hiturile sale constituie punctul fierbinte al oricarei petreceri (When Timbo is in the party, everybody put up they hands), hituri pentru ca castiga o multime de bani in comparatie cu altii (I get a half a mil’ for my beats, you get a couple gra-an-and). De asemenea, aflam ca este un super producator (I’m a real producer) in comparatie cu altii (and you are just a piano man), un super producator extrem de respectat (I’m respected from Californ-I-A, all the way down to Japan) al carui succes este greu de egalat (Somebody need to tell them that they can’t do it like I can).

Caracterizarea sa nu este neaparat exagerata, insa este extrem de agresiva de vreme ce vine chiar de la persoana in cauza. Succesul sau este social, profesional si personal (in comparatie cu brothers from the hood, niggas…). Valorile ce contureaza o stima de sine sunt sensibil valorile raportate la grupul de referinta (cei care sunt la randul lor producatori, cei care doresti sa lanseze hituri etc.) De asemenea, succesul nu este dat doar de castigul financiar, ci si de aprecierea si respectul celorlalti ce se traduce in influenta si putere simbolica intr-o anumita comunitate.

Autoprezentarea sa subiectiva drept o persoana puternica si plina de succes se intalneste cu realitatea in sine (chiar este o persoana puternica si plina de succes). Atunci, se pune intrebarea, ce rost mai are sa accentuezi un fapt deja cunoscut de cei fata de care vrei sa pari o persoana puternica si plina de succes? Par exagerat daca ma duc cu explicatiile pana la razboiul de secesiune, segregarea si lipsa unei burghezii negre?

Poate parea o exagerare, daca ne gandim ca in cadrul aceleiasi melodii Nelly Furtado nu are nici un complex sa le prezinte pe sine in acest mod:

I’m a Wonder Woman, let me go get my rope
I’m a supermodel and mami, see mami
Amnesty International got bankdrupt, I’m on top, on lock
Love my ass, love my abs in the video of “Promiscous”
My style is ri-dic-dic-diculous, ‘diculous, ‘diculous

Iar modestul de Justin nu se lasa nici el mai prejos:

We missed you on the charts last week, damn, that’s right you wasn’t there
If se-sexy never left, then why’s everybpdy on my shi-it-it
Don’t hate on me just because you didn’t come up with it
So if you see us in the club, go on and walk the other way
Cause our run will never be over, not at least until we say.

Asadar, succesul in sine este mai putin important decat prezentarea lui ca succes. Nu conteaza doar sa am succes, ci trebuie in plus sa export agresiv imaginea ca am succes. E totusi o regula generala, cu totii ne dorim nu doar succesul in sine, ci si perceptia in ochii celorlalti ca avem succes. De ce acest lucru? Pentru ca succesul este o valoare relativa la ceilalti, la o comunitate, la un grup de referinta. Si, in plus, devenim din ce in ce mai contienti cu totii, de importanta si dezvoltat din ce in ce mai agresiv modalitati de manipulare a perceptiilor celorlalti. Pentru a ne castiga o mitologie personala e nevoie de mai mult decat bani, succes in sine, realizare profesionala.Toate acestea trebuie coagulare intr-o imagine unitara, coerenta ce se traduce in celebritate, proiecte grandioase si onorarii exorbitante.

Revenind, acest model nu este specific unei anumite comunitati (afro-americanii) sau unei caste profesionale (cantaretii, staturile etc.) ci este lectia unui Occident pragmatic si super constient de valoarea sa.In comunitatile traditionale (in care se include si Romania), individualitatile continua sa fie inca vazute ca elemente dereglatoare a coeziunii a comunitatii. De aici, franele pe care le resimt toti ce vor sa se afirme sau sa-si promoveze proiectele inedite. De aici, accentul de cele mai multe ori exagerat pus pe virturi morale ca modestia, cumpatarea, moderatia etc.
Impresia mea este ca, dincolo de inevitabilele excese, acest tip de mentalitate denota o tip de gandire cu un grad mare de randament mundan. Think big shit…