Statul natiune a erodat constant minoritatile.
Exemple:
Turcia imperiala era un amestec etnic si cultural. Turcia nationala este rezervata doar turcilor.”Au disparut” armenii si grecii, au ramas kurzii insa specificitatea lor este ignorata.
In Franta secolului XVIII existau mai putini francezi ce vorbeau limba franceza decat existau in Europa oameni ce stiau limba franceza.
Esecul comunismului nu a fost esecul unei derive antidemocratice; a fost esecul unei maniere de a intelege democratia (o maniera egalitarista) pe care istoria a refuzat sa o ratifice.
Tot mai numerosi sunt cei care isi definesc identitatea mai curand prin referire la un spatiu globalizat decat la o anumita natiune.
Legaturi stranse se stabilesc intre oameni aflati la mii de kilometri distanta. Spatiul isi pierde treptat din semnificatie; inca un argument pierdut pentru identitatea nationala, bine inradacinata si delimitata teritorial.
Democratiile au sfarsit prin a invata ceea ce dictaturile n-au priceput niciodata, si anume ca libertatea de exprimare a “dominatilor” nu deranjeaza neaparat libertatea de actiune a “dominantilor”.
O societate atat de fragmentata ca a noastra este un “mediu rau conducator” pentru mesajele transmise. Fiecare poate sa spuna ce vrea, si dupa aceea? Multiplicarea mesajelor produce un efect de neutralizare reciproca.
Libertatea gandirii si a cuvantului nu impiedica multiplicarea tabuurilor.
Pedagogia excesiva nu e buna pentru democratie; denota un reflex totalitar.


















