Ies din magazin si cele doua fete (prostituate) de la colt de strada incearca sa ma abordeze:
– Baiatu’, ne-ai cumparat si noua painica?
Le-am facut semn ca nu, am zambit ca o fata rusinoasa si-am trecut mai departe. S-au intors dupa mine, au mai zis ele ceva, insa nu le-am mai auzit. Deja am inceput sa mulez un fir mental. La urma urmei, toti suntem prostituati, toti ne vindem obiecte din templul nostru. Difera doar gradul de legitimitate impus de o anumita moda, o anumita cultura si comunitate.
Exista mecanisme de prostitutie in relatiile de cuplu, exista vanzare, trading, insa nimeni nu doreste sa demitizeze aceste lucruri.
De ce?
Pentru ca dorim sa ne pastram o parere buna.
Nimeni nu doreste sa-si subsumeze specificitatea propriei identitati unui principiu… sa zicem cultural. Nimeni ar dori sa accepte in mod total ca eul sau este rezultanta defectuoasa a unei culturi minore.
De ce?
Pentru ca dorim sa ne pastram o parere buna.
Dezamagirea pe care ne-o provoaca cei apropiati se rasfrange asupra intregii rase umane, iar iertarea lor denota credinta in bunatatea structurala a omului. Credinta pe care nu o dorim rasturnata nici macar de filmele ce eludeaza regulile happy-end-ului.
La fel, probabil ca nimeni nu si-ar dori sa creada ca ceea ce este scris aici poate reprezenta un grad de valabilitate si putini ar crede ca eu cred aceste lucruri.
De ce?
Pentru ca dorim sa ne pastram o parere buna.
-prostitutie intr-o relatie de cuplu autentica?! nu cred ca se numeste asa, in acest context
-dezamagirea provocata de ceilalti nu exista…exista NUMAI nemultumirea fata de ceea ce faci, ceea ce esti, felul in care te simti….
intelegand prin prostitutie o relatie in termeni contractuali si gandindu-ne ca o relatie “autentica” presupune reciprocitate (care e inclusa in orice contract), cat de departe s-ar situa cele doua situatii (prostitutia si relatia de cuplu)? Moralmente, de pe ce criterii e totusi blamabila prostitutia?
Nu exista prostitutie fara intretinatori. Daca iti faci un obicei din a apela la prostitutie cam pe unde te situezi ca om? Tocmai ca am antologat in jur de 280 de curtezane, prostituate etc. pentru dictionarul meu de curtezane. Am ajuns sa nu le judec pe aceste femei. Totul depinde, intr-adevar, de context, de epoca etc.
In China si in ziua de azi sunt vandute bordelurilor fetitele provenite din familii sarace. De la 7-8 ani. Sunt pregatite pana pe la 9-10 si apoi se “recupereaza” investitia. Totul prin contract.
In Italia Veronicai Franco era o adevarata institutie a curtezanelor creata de societate. Familiile nobile scapatate se foloseau de fiicele lor pentru a supravietui material. Propria familie isi inscria fiica la cate un “guru” al clasei curtezanelor. Acolo se primea educatia necesara, era incheiat din nou un contract. Este adevarat ca in povestea “frumoasei venetiene”, datorita banilor castigati de ea, fratele sau a primit o functie in armata.
Cum se numeste sotia care se culca şi cu sotul si cu alti doi-trei-etc barbati? Si care accepta cadouri de la amanti? Doar pentru ca nu scrie pe ea ca este prostituata, nu este? Iar cei care se folosesc de “femeile usoare” ce drept au sa judece? Sa nu uitam ca o mare parte din economie, afaceri si politica sunt detinute de domni. Femeile se descurca si ele …cu ce pot 🙂
Si da, asa este. E mult mai simplu sa ne uitam in jur. Insa e al naibii de greu sa-ti recunosti…propria micime. Si intr-o situatie si in cealalta ar trebui sa judecam cu aceeasi “oca”. Poate ca si judecam asa. Insa nu ne comportam ca atare.
“Intr-adevar” binele adevarul si frumosul sunt delimitate si prescrise cultural, intr-adevar sinele isi are regulile sale de autoconservare spre a evita alienarea, intradevar omul este un animal social…..dar se poate trai inafara acestor legi?
marinela, “micimea” ar fi ok, daca n-ar fi incarcata axiologic, daca n-ar fi judecata in cheie de bine si rau. Chestiunea cu ocaua (filtrul hermeneutic al fiecaruia) este atat de spinoasa, incat as ezita sa ma arunc intr-o opinie categorica. La anumite nivele, acest filtru e comun tuturor oamenilor, la altele e comun indivizilor din cadrul unei comunitati culturale, iar la un nivel mai intim e specific fiecarui individ in parte. Cine s-ar aventura la o catografie completa?
Catalina, stii ca exista discutii aprinse in privinta constructiei culturale a sexului. Se ridica intrebarea daca, de exemplu, fetitete isi insusesc cultural ritualurile sexului feminin sau exista un set de coordonate care oricum inevitabil le-ar fi indreptat catre acest drum. Care e limita?
Adi: reciprocitatea nu e inclusa decat in contractele sinalagmatice. Deci nu in toate!
daca discutia se duce spre argumente teoretice atunci eu ma duc cu gandul la:
-antropologi care au descoperit culturi mai simple in care prescriptiile de gen sunt opuse celor pe care le avem noi (femeia este razboina, agresiava, barbatul este casnic si creste copii)
-psihologi care postuleaza ca avem cu totii barbati si femei atat o latura feminina cat si una masculina (animus/anima) si depinde de experienata si context cultural ce latura dezvolatam
-sociologi care reduc la stereotipuri inoculate prin socializare
Concluzia ramane undeva la mijloc. Eu ii dau castig de cauza lu Piaget care spune ca exista doua feluri de structuri la nivel mental si anume: asimilare si acomodare. Adica preluam structuri pe care ulterior le modificam. Si ca sa continui rationamentul as spune ca nu e decat o strategie de adaptare prin preluarea si modificarea unor mituri.
Daca eternul feminin exista sau e doar o constructie sociala ramane de vazut.
Catalina, ai dreptate, exista culturi cu ritualuri inversate in cazul fiecarui sex.
Ai mentionat bine postularea (care nu e niciodata sigura si verificabila) unor anima/animus.
Totusi m-as increde in sociologie pana intr-un anumit punct de procedura (cand incepe sa devina reductionista mi se pare distorsioneaza faptele – de exemplu, la Durkheim – D-zeu nu ar fi decat societatea ipostaziata etc).
Mi se pare ca Piaget se muleaza pe acelasi tipar cultural in care s-au zbatut empiristii si rationalistii. Exista o “tabula rasa” sau avem anumite pre-conceptii ce ne orienteaza. Rezolvarea s-a gasit in mixajul celor doua pozitii absolute.
Cel putin, pana acum am impresia ca exista ceva ireductibil in natura umana (ceva ca nici o stiinta sociala nu poate cartografia). De asemenea, am impresia ca stramosii nostri culturali inca lucreaza prin noi; astfel s-ar ridica aici destul de probleme morale, pana unde lucreaza?
jung ti-ar dreptate… 😉 ar zice , mai simplu, “subconstient ancestral”, cu voia dvs.desigur dl. adi…
dumnezeule, ce mai aberatie. 🙂
serghei, ai vrut sa spui poate: “freud, ce mai aberatzie.”
…pt ca imi este greu sa cred ca fiind aici, nu (re)cunosti ca aici adrian are perfecta dreptate cand se-ntreaba oare cat procent e ancestral in ceea ce facem? De ce ne casatorim (cu acte!), de ce facem copii, de ce ne-mbracam “decent”, de ce luam masa traditional, cu cele 3 generatii in jur de Paste si de Craciun, de ce dam de pomana si facem parastase…de ce femeia (inca) e “responsabila” de masa, casa, copii, curatenie…cu toate ca e ofiter specialist pirotehnician si sefa peste 50 de barbati…DE CE? DIN VINA CUI?….Stramosii ne-au spus ei ca asta trebuie sa facem…asa am facut si asta a devenit cultura ancestrala..Care era aberatia? Esti cumva “fan” Freud? Nu e nicio problema..teoriile celor 2 (Jung&Freud) nu se exclud in totalitate…Cultura vs Energie..IVezi cat de simplu este? 🙂
Nu as vrea sa se reduca discutia la o polemica filosofie-sociologie. (mai ales ca sociologia nu poate fi redusa la Durkheim, mai mult decat atat la pozitia lui fata de divinitate-chiar daca si asta e interpretabila, asa cum filosofia nu poate fi redusa la conceptia lui Thales despre originea universului). Cred intr-o viziune interdiciplinara asupra lumii.
Revenind la problema pe care o pui tu “a stramosilor nostri culturali care lucreaza prin noi”, mi-am amintit exista o idee similara in sociologie si se numeste habitus. Adica niste scheme de perceptie, gandire si actiune ce se transmit de la o societate la alta, de la o generatie la alta, dar mai ales de la o clasa sociala la membrii sai. Noutatea vine prin faptul ca habitusul poate fi schimbat la nivel subiectiv, iar schimbarea se conserva si se transmite succesorilor. Cu alte cuvinte habitusul asta se “imbogateste” in timp in functie de capacitatea indivizilor de constientiza si modifica mostenirile trecute.
catalina, am vazut cu totii ca ai facut sociologie…nu ai spus nimik nou fatza de cele spuse de adrian…chiar incep sa-i dau dreotate lui serghei…dar cum Masterul este filosof, blogul e filosof…se cuvine sa fim cu totzii filosofi, nu sociologi … 😉
Bun, deci pana la urma qed.
filozofic, metafizic si/sau subconstient ancestral, practic si sincer vorbind – toti ne prostituam. si cine vrea sa demonstreze ca nu e asa, inseamna ca se complace intr-o dulce minciuna sau ca nu intelege “subtilitatile” si “complexitatea” actului de a te prostitua, chiar daca acesta se realizeaza cu gratie.
din momentul in care suntem constienti de propriul eu atunci incepe draga de prostitutie. e o concluzie. nu cred ca poate fi subiectul unui vot de blam. e o realitate pe care ar trebui sa o acceptam mai senin, ca un dat firesc. hai la mai mare!