Tag Archives: campanie

Recomandare de film: BRAVE

Vineri seara, destul de târziu, în sală erau câteva familii cu copii și, spre suprinderea mea, câteva cupluri. Am respirat ușurat, nu aveam să fim singurii intruși la BRAVE și, la urma urmei, nu exagerez mult dacă observ că prezența noastră putea fi văzută ca un act de curaj. Câți se mai duc la cinema în căutare de basme?

Conflictul unei prințese cu tradiția, simbolizată de propria mamă, este începutul unei serii de aventuri la care chiar nu te aștepți, deși te lauzi în sinea ta că – ori de câte ori te uiți la un film “ușor” – poți să intuieşti cursul acțiunii.

Tu îți stăpânești soarta este unul dintre mesajele pe care le auzi la începutul filmului. Mă așteptam la o animație pentru copii și nu m-am înșelat, dar nu mă așteptam la o asemenea poveste serioasă, la un veritabil basm pentru adulți. Totul se termină cu bine, dar pentru acest final eroul trebuie să muncească, să îndrăznească, să îşi înfrunte propriile temeri. Exact ca în viaţa reală.

Mici dovezi de curaj

Sunt un om nici prea fricos, nici prea curajos căruia îi plac poveștile cu eroi neînfricați care rezolvă tot felul de situații. Eroi care – în ciuda șanselor (mici), în ciuda contextului (potrivnic) – aleg să nu se oprească din lupta pe care destinul le-a propus-o.

Spun cuvinte mari, dar cu timpul am realizat că eroii îi pot găsi în jurul meu. Trebuie doar să mă uit mai atent să văd acei oameni care își fac treaba bine, care sunt insule de curaj într-un ocean de neîncredere.

Culmea este că acei oameni pe care îi admir au alergie la cuvinte precum erou sau curaj. Sunt oameni care în plină modestie nu mai au nici gânduri și nici timp să se gândească ce lucruri și ce gesturi admirabile fac.

Revenind la povești, CineForum.ro lansează, pe 17 august, “Neînfricată” (Brave), cea mai nouă animaţie marca Pixar, care deja a ajuns după două săptămâni pe primul loc în box office-ul american. Aș spune mai mult despre film, dar abia îi aștept avanpremiera, miercuri, 8 august, la Cinema City Sun Plaza, de la ora 19.00.

Dacă ești interesat de film – o poveste animată spusă cu haz şi cu un accent scoţian fermecător, cum îi spune descrierea – și dacă vrei să faci parte din cei care îl văd cu o săptămână înainte de lansare, te invit să lași un comentariu cu o scurtă poveste despre un gest de curaj (făcut de tine sau de un prieten) și îți ofer o invitație dublă la avanpremieră.

Hai curaj!

Concurs Summerdays: vara asta se poartă sport chic

Până acum câțiva ani mă situam în categoria – o puteți recunoaște ușor în rândul prietenilor – pe care îmi place să o numesc: “Hai că-mi pun ceva pe mine și cobor!” Dincolo de acest obicei, se află atitudinea acelor bărbați care se laudă cu cât de puțină atenție acordă vestimentației. Un obicei și o atitudine greșită, dacă mă întrebați pe mine, pentru că… nu te joci când vorba de haine.

Nu te joci pentru că trebuie să te simți bine în pielea ta, nu te joci pentru că trebuie să fii atent la ceea ce transmiți celor din jur. Contează și haina, contează și atitudinea.

Nu sunt în pas cu moda, dar încerc să fiu în pas cu modul cum mă simt și cu felul în care doresc să mă prezint celorlalți. De la o salopetă la un tricou polo poţi străbate toate stările de spirit şi toate imaginile posibile.

Pornesc această discuţie pentru că m-am implicat în Summerdays – un proiect de tendinţe vestimentare inițiat de clubul de cumpărături Fashion Days – care îşi propune să aleagă stilul vestimentar al acestei veri împreună cu nouă bloggeri și personalități media: Andreea IbackaRadu Valcan, Laura Cosoi, Cristina ChipuriciSimona TacheAlexandru Negrea, fetele de Absolutely Fabulous (Alina si Diana) și subsemnatul.

Stilul ales de mine – şi pe care vă invit să îl votaţi – este sport chic. Îl puteţi vedea exemplificat şi în pozele de mai jos care sunt rezultatul unei munci de câteva ore bune printre opţiuni de piese vestimentare şi posturi fotografice. Practic, stilul este o îmbinare reuşită între o ţinută clasică asortată cu elemente sport care se potriveşte perfect unei persoane active care a trecut dincolo de expresia a pune ceva pe tine.

Votul te înscrie automat la tragerea la sorţi pentru câştigarea unui voucher de 1.000 RON – o valiză de haine – ce poate fi folosit pe Fashion Days, iar dacă nu v-au convins pozele, filmuleţul de mai jos sigur poate vorbi mai bine în numele stilului sport chic:

Terapia prin artă merită încurajată

Am împlinit 18 ani într-un pat de spital, fiind suspect de tuberculoză. Într-un spital de contagioase cu probleme de finanțare, într-un salon trist care îmi amintea de ftizia poeților din secolul XIX, îmi plângeam de milă la începutul unei vacanţe de vară, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal.

Înconjurat de fantome în pijamale, de bărbați sfrijiți care își fumau țigările fără filtru pe băncile din curtea spitalului și un doctor tânăr care nu își ascunde îngrijorarea cu privire la sănătatea mea, mi se părea că sunt cel mai singur om din lume. Nu era acea singurătate metafizică despre care citisem în marile cărți și nu era acea singurătate creatoare pe care orice artist și-o dorește. Era izolarea forțată a cuiva care s-a trezit brusc la mare distanță de ceilalți și pe care cărțile sau propriul jurnal nu reușeau să îl mai consoleze.

Orice boală este o dramă, dacă nu prin consecințele finale nefaste, cel puțin prin prăpastia care reușește să o creeze între bolnav și ceilalți. Este o falie în jurul căreia gravitează medici, asistențe, colegi de salon sau membri ai familiei, iar la final rămâni doar tu, cu propriile gânduri, în întunericul unui pat străin.

Când cineva îţi laudă un doctor observi că, dincolo de competenţele medicale, ceea ce contează cel mai mult este alinarea care ţi-a fost oferită. Alinare care se conturează într-un adevărat medicament pentru suflet. Vorbim acum de cazuri izolate, însă cineva s-a gândit la această problemă într-un mod cât se poate de ingenios.

O companie farmaceutică a lansat un program numit Artă pentru Viaţă care îşi propune să trateze sufletele bolnavilor prin artă. Programul constă într-un concurs de proiecte artistice (pictură, literatură, teatru sau arta manuală) care vor fi puse în aplicare în beneficiul pacienţilor din cinci spitale din România.

Juriul este format din Horea Murgu, Cătălin Şfefănescu, Dr. Băcilă Ionuţ Ciprian şi Irina Ştefănescu, iar aceştia vor selecta cele mai bune proiecte artistice care se pot aplica cu 3.000 de euro pentru alinarea celor suferinzi.

Dacă simţi că arta poate face minuni pentru cei bolnavi, înscrie-ţi idea pe site în perioada 15 iulie – 15 august şi poţi primi o finanţare de 3.000 euro pentru a-ţi pune în aplicare proiectul. Dacă ai prieteni care pictează sau care sunt într-o trupă de teatru, spune-le de şansa ca prin pasiunea lor artistică să aline suferinţele unor oameni care îşi petrec săptămânile în paturi de spital.

Nu este uşor să vii cu ideea cea bună – mă uitam pe site să văd proiectele înscrise – dar știu că este o provocare pentru orice artist care crede în puterea artei sale și în faptul că orice mare pasiune își primește cumva răsplata.

Știu un prieten căruia am să-i povestesc despre Artă pentru Viață – și te invit la rândul tău să duci vorba mai departe – pentru că orice început de poveste care își propune alinarea celor suferinzi merită încurajat.

[P] BCR: trei bloggeri în trei acte

Pauză scurtă de publicitate. Acesta este un articol plătit pentru a apărea pe acest blog. BCR dorește, prin intermediul unor bloguri, să își promoveze unul dintre serviciile sale: Creditul Divers in 3 Acte. Pentru acest lucru, a apelat la trei bloggeri – Piticu, Miruna și subsemnatul – pe care i-a îndemnat să joace într-o piesă de teatru virtuală. O comedie, mai precis, dacă efectul umoristic al replicilor se face simțit.

Creditul este promovat și în alte medii, dar în acest caz ideea este simplă: ai nevoie doar de trei acte, iar dacă creditul este aprobat, primești un voucher de 200 RON. Mai multe detalii, găsești aici.

Pentru piesa de teatru, vă invit aici – după Like-ul cuvenit – să vă amuzați. E un colaj cu de citate celebre și proverbe care conturează o replică finală haioasă. Amintește de un joc al copilăriei al cărui nume îmi scapă acum. Telefonul fără fir?

Azi e Ziua Bărbatului

Vorba unui prieten care îşi lăuda candid abilităţile de negociere în cuplu:
“Eu am voie să ies de două ori pe săptămână la bere cu băieţii”

Azi, pe 5 mai, nu avem nevoie de voie de la nimeni. Azi, în mod evident, este Ziua Bărbatului. Comunitatea din jurul OBR Bergenbier s-a mobilizat exemplar în ultimul timp, au fost propuse hotârări, s-a votat cu spor, iar cele mai bune dintre  aceste hotârări vor fi proclamate azi în Cartea Galbenă.

Proclamațiile vor fi făcute în 11 locații Bergenbier din România unde vor avea loc evenimente cu ocazia Zilei Bărbatului. Muzică, bere, distracţie şi o mare surpriză.

Cei care nu pot ajunge la marele eveniment sau pur şi simplu – Doamne fereşte! – aleg să nu sărbătorească, pot urmări totul live pe pagina de Facebook Bergenbier.

Doamnele şi domnişoarele nu sunt uitate, ele fiind îndemnate să ureze La Mulţi Ani bărbaţilor prin intermediul unei aplicaţii salvatoare.

Prin urmare, dacă mă vezi azi aici, trage-mă de mânecă pentru a sărbători, o dată pe an, o zi liberă:)

Ce hotărăsc bărbaţii când este vorba de femei?

Am zâmbit când am citit următoarea frază:
Într-o dispută nu se pot face referiri la evenimente sau discuţii mai vechi de trei zile.

În timp ce un bărbat încearcă să rămână obiectiv cu ajutorul argumentele raționale, în orice contrazicere sau ceartă, o femeie va şti cel mai bine să îşi folosească memoria selectivă în avantajul ei. Este ca și cum orice amintire ascunde în sânul ei un mic sau un mare reproș.

După ce a ieşit la lumină (o mişcare riscantă, dacă mă întrebi pe mine), OBR Bergenbier a trecut la treabă. Acum se întâlneşte în fiecare zi pentru a propune şi a vota cele mai bune hotărâri pentru bărbaţi. Aceste hotărâri vor intra în Cartea Galbenă pentru a rămâne atât în istorie, cât şi în sufletele femeilor de pretutindeni.

Acordă-ți un minut pentru o scurtă selecție de idei și gânduri pe care bărbații le-ar dori definitive și perfect înțelese de sexul opus:

  • Bărbaţii nu vor fi consultaţi în privinţa vestimentaţiei şi nici nu vor fi obligaţi să şi-o asorteze cu a ei.
  • Bărbaţii nu vor fi obligaţi să ţină poşeta, indiferent de situaţie.
  • Dacă un bărbat întreabă de două ori “ce s-a întâmplat?” şi tot nu primeşte niciun răspuns, e îndreptăţit să considere că nu s-a întâmplat nimic şi să ignore situaţia.
  • Bărbatul va fi primit acasă cu un zâmbet, indiferent de ora la care soseşte.
  • Bărbaţii nu sunt capabili de la natură să remarce schimbările minore ale coafurii şi ale greutăţii.

Poţi propune hotărâri pe site-ul Bergenbier sau pe aplicația de pe pagina de Facebook, iar dacă ele sunt destul de bune, vor intra în Cartea Galbenă.

Sper ca citirea selecției de mai sus să fi durat fix un minut pentru că una dintre hotărârile mele favorite este următoarea:

Expresia “un minut” trebuie folosită pentru o perioadă de fix 60 de secunde.

Ce se pierde atunci când ne maturizăm?

Pentru un nou-născut, orice moment constituie o experiență inițiatică. Copilul trăiește într-un proces de învățare continuă, în mijlocul unei curiozități și disponibilități permanente. El va transforma o simplă masă sau un mers până-n colțul camerei într-o aventură de cunoaștere la finalul căreia se va întoarce schimbat.

Adulții, în schimb, sunt mult mai zgârciți cu experiențele din care pot învăța. Adulții sunt disponibili și curioși cu măsură. Timpul este limitat și, în plus, nu tot ce se întâmplă în jur interesează. Prin virtutea preocupărilor specifice, oamenii maturi au învățat să-și refuze ocaziile de învățare și să își restrângă curiozitățile.

Când identitatea este definită într-un spațiu socio-profesional, limita preocupărilor se îngustează la marginea unul calcul practic. Mă interesează să învăț doar ce mă ajută social și profesional și, mai mult, mă interesează să învăț doar lucruri care nu-mi destabilizează personalitatea deja închegată și filtrul propriu prin care privesc lumea.

În formulare brutală, copiii îşi riscă propria personalitate – conturată precar – în actul de cunoaştere şi fac risipă de cantităţi infinite de curiozitate. Odată cu trecerea anilor însă, ne riscăm din ce în ce mai puţin propria identitate de dragul cunoaşterii şi de dragul dezvoltării personale.

Pentru a ilustra rândurile de mai sus, să luam exemplul călătoriilor. Când eşti copil, orice călătorie este o fascinaţie continuă. Aminteşte-ţi cum călătoriile cu părinţii sau excursiile cu colegii de şcoală erau adevărate aventuri din care te întoarceai schimbat. Erai curios de toate, aflai o mulţime de lucruri noi şi îţi conturai amintiri solide.

Acum imaginează-ţi un concediu la 30 sau la 35 de de ani unde majoritatea lucrurilor devin bifate. O călătorie la Paris sau o săptămână pe litoral nu mai schimbă pe nimeni. Un city break la Viena nu are niciun caracter iniţiatic, este o simplă mişcare pe hartă de la punctul A la punctul B în spaţiul unei curiozităţi minimale cu accente turistice.

În acest caz, singurele şanse de aventură sunt lucrurile care merg prost: pierderea avionului, pierderea actelor sau dezamăgirea provocată de condiţiile de cazare. Singurele prilejuri de cunoaştere devin acele evenimente pe care le păţeşti, pe care le trăieşti în ciuda voinţei tale.

Dacă orice act de învăţare presupune o ieşire din zona de confort, călătoriile – ataşate concediilor – pe care le facem la vârsta adultă se străduiesc să rămână cât mai bine înfipte în această zonă a relaxării şi comodităţii unde prilejurile de cunoaştere sunt sacrificate pe altarul distracţei şi odihnei.

Desigur, discuţia este lungă, dar merită punctată cel puţin doar în spiritul a ce se pierde atunci când învăţăm să pierdem cât mai puţin.

acest text face parte dintr-o  serie de articole

Cine ne ajută să înțelegem ceva din ce se-ntâmplă?

Primele motoare de căutare din epoca pre-Google își sortau manual paginile incluse în directoarele de căutări. Existau niște oameni care scotoceau internetul pentru ca apoi să filtreze și să clasifice rezultatele. Acum, după cum este de imaginat având în minte cantitatea impresionantă de informație, situația s-a schimbat. Există programe automate, softuri care operează filtrarea și clasificarea. Avem, de exemplu, un GoogleBot care face acest lucru.

Cel puțin la acest capitol, eficiența a presupus o dezumanizare prin introducerea unui algoritm care ne ajută mai bine să filtrăm informațiile care zburdă în jurul nostru.

Situația în care alții aranjează pentru noi ceea ce vom știm despre lumea în care trăim nu este nouă. Acum mii de ani, tribul avea pregătite toate informațiile de care aveai nevoie. Cum se vânează, cum se cheamă ploaia, ce plante sunt comestibile, cine sunt zeii și cum se îmblânzesc aceștia. Abia mai apoi au apărut religiile instituționalizate, școlile, universitățile, ziarele,  televiziunea, internetul.

Fiecare bebeluș care se naște are la degetul mic (cel puţin la modul potential, dacă nu în genele sale) toate informațiile și toată experiența generațiilor dinaintea sa. Experienţă pe care părinţii, profesorii, viitorii prieteni şi viitorii lideri de opinie o au pregătită pentru a face lumea inteligibilă nou-născutului.

Se spune că în ultimii anii s-a generat mai multă informaţie în lume decât în toată istoria speciei umane, însă problema nu este aici. Este mai puțin importantă avalanșa de informație care ne acoperă și contează mai mult cine ne ajută să sortăm toată această maculatură. Cine ne ajută să transformăm seturi de informații în înțelegere? Una este să știi, alta este să înțelegi.

Una este să afli că s-a întâmplat cutare lucru, însă alta este să înțelegi de ce s-a întâmplat și cum acest fapt este legat prin multiple fire și cauze de alte lucruri care s-au întâmplat sau se vor  întâmpla.

Pe 11 septembrie 2001, am urmărit cu toții ore întregi tragedia de la WTC nu pentru a revedea acele imagini, ci în speranţa că cineva ne va spune ce s-a întâmplat de fapt şi ce înseamnă toate acestea. Comentariile analiştilor, poziţiile şefilor de stat, reacţiile oamenilor de pe stradă sau opiniile editorialiştilor.

La urma urmei, nu contează cât de multă informaţie este acolo, ci mai ales cine o selectează pentru noi. Mai mult, după ce aplicăm toate filtrele (umane, instituţionale sau digitale), întrebarea care rămâne este una singură: cum transformăm informaţia în înţelegere?

acest text face parte dintr-o  serie de articole