De la distanță lucrurile par simple: stai în câteva poziții, zâmbești mult, gesticulezi puțin, iar apoi se aleg cele mai bune cadre din multitudinea de poze pe care fotograful ți le-a făcut. Dacă te apropii și trăiești tu însuți o asemenea ședință, realizezi că nu e treabă ușoară și înveți să apreciezi pe cei care o fac în mod regulat.
Acum câteva săptămâni, pentru concursul SummerDays – apropo, votați-mă aici dacă vă place stilul ales – am trăit pe pielea mea o asemenea ședință serioasă.
Programarea era făcută pentru ora 11 la studioul lui Alex Gâlmeanu. Trebuia să mă prezint la locul cu pricina şi să alegem câteva elemente de vestimentație – oferite de Fashion Days – pentru stilul sport chic.
Am încercat o garderobă, niște pantaloni și o bluză, dar nu s-a potrivit. Am schimbat bluza cu un tricou polo, dar iar n-a mers. Pantalonii nu mi se potriveau și, de fapt, nici culoarea tricoului nu mergea prea bine. Era ceva ce n-aș fi purtat în mod curent și nu mă simțeam confortabil.
M-am învârtit de două ori în oglindă, oamenii din studio și-au mai dat cu părerea, iar Alex n-a încercat nici măcar un cadru. Nu are niciun rost, dacă nu te simți în largul tău și nu ai încredere în ceea ce dorești să transmiți.
Am mai așteptat să vină alte haine, alte culori, alte combinații. De data asta a mers, mi-a plăcut ce am pus pe mine. Când am ieșit din camera de schimb cu o altă atitudine.
A început apoi munca micilor detalii. Am schimbat ceasul cu unul mai sport, iar pe mâna cealaltă mi-am pus o brățară. Cineva a avut ideea să întorc pe partea cealaltă bluza, iar altcineva mi-a spus că poate mi-ar sta mai bine dacă îmi ridic puţin mânecile.
Într-un final, după machiaj, hai să facem și câteva poze. Cu minge și fără minge, în picioare și așezat, cu fundal alb și fundal negru. Pauză. Alex transferă pozele din calculator. Ne uităm pe ele, unele bune, altele mai puțin bune.
“Merge mai bine cu fundalul închis”
“Să încercăm și câteva posturi mai dinamice”
Începe shooting-ul. Așa, e bine, încearcă să ții mâinile mai relaxate, acum zâmbește. Observ că Alex nici nu se mai uită în aparat și încearcă să interacționeze mai mult cu mine. Unii fotografi se ascund mult după camera proprie, el este prezent. Declanșatorul parcă e pus pe speed. Alex mă mai întreabă lucruri, mai o glumă, mai un mișto, câteva indicații. Spatele mai drept, încearcă acum să nu te uiți la cameră.
Pauză, pozele se descarcă în calculator și ne uităm toți pe ele. Lumea e mulțumită, dar hai să mai încercăm câteva poziții în care mingea nu iese atât de mult în evidență.
Mă conformez, încă o rundă. Pauză, retușuri la machiaj. Încă o dată, asta a fost tot, zâmbește Alex, respir uşurat.
După cum vedeți, treaba nu e ușoară, se muncește serios și cred – sper – că rezultatul a meritat toate eforturile (aruncă o privire şi pe albumul foto).
Proiectul Summerdays îşi propune – prin voturile publicului – să aleagă stilul vestimentar al acestei veri împreună cu nouă bloggeri și personalități media. Cei care votează – și vă invit să o faceți aici – se înscriu automat la tragerea la sorţi pentru câştigarea unui voucher de 1.000 RON – practic, o valiză de haine – care poate fi folosit pe Fashion Days.