Cred ca ne gestionam mai bine imperfectiunile decat stramosii nostri. Daca cei de dinainte incercau sa se autodepaseasca, sa devina mai buni topindu-se intr-o esenta umana idealizata, noi ne-am dat seama ca nu suntem sfinti, asceti si fiinte perfecte si incercam sa scoatem cat mai mult din ceea ce suntem deja. Avem sansa de devenim generatia ce va vizita cel mai rar cabinetele de psihoterapie. Suntem fiinte egoiste, si ce!? Egoismul e legitim. Suntem fiinte frustrate, si ce? Frustrarile contureaza farmecul imperfectiunii noastre. Suntem fiinte vulnerabile, si ce? Vulnerabilitatea este forta noastra umana. Suntem fiintele cele mai expuse, si ce? Aceasta este curajul nostru. Suntem generatia cea mai putin secretoasa cu imperfectiunile si greselile proprii.
  Unul din cele mai accentuate criterii ale puterii este lipsa sentimentului de culpabilitate. Putem fi lenesi, porci, egoisti, perversi, putem dormi mult, putem bea mult si mai stiu eu ce… fara sa ne simtim vinovati, fara sa ne fie rusine. Lipsa rusinii reprezinta forta, nici un razboi (cultural sau de orice fel) nu s-a purtat in numele rusinii. Rusinea este lipsa onoarei.
  Acum ne simtim oameni si fiind a(nti)sociali (omul este un animal social), si fiind irationali. Secretul consta in a gasi o justificare spirituala a oricarui gest ce-l facem. Canibalismul este legitim pentru ca are in spate o traditie culturala ce-l fundamenteaza. Orice gest poate fi salvat daca este fundamentat cultural. Daca gasesc o latura culturala a violului, pot viola orice femeie fara sa ma simt vinovat. Ma preocupa mult aceasta chestiune a culpabilitatii pentru ca mi se pare ca depaseste sfera psihologiei si se ridica pana la un nivel metafizic. De mult ori cenzura transcendentala (limita pe care o simtim ca divinul o pune in calea umanului) este filtrata prin culpabilitate.
  Ah, intrerup aceasta meditatie din cauza unul telefon ce ma cheama la o bere, am plecat, hai pa!

  Filme:
Lucky Number Slevin  – foarte bun
The Ice Harvest – bun

  Bloguri:
http://cabotin.blogspot.com/
http://dianaiurkiewicz.blogspot.com/
http://midoriyuzu.wordpress.com/
http://blog.mostly-harmless.ro/ (cu mare intarziere ii fac si eu reclama)
http://weblog.ro/terorism_de_cititoare

  Melodii:
Gregorian – Still I’m sad
Roxette – Dangerous
Mattafix – Impartial/ Gangster Blues/ 11:30
 
  Alte recomandari:

accelereaza!

  Citesc de doua saptamani in fiecare seara din Jurnalul portughez al lui Eliade. Am scapat de obiceiul de a adormi cu un film pe calculator si-am reluat obiceiul de adormi citind. Nu pot adormi decat facand ceva. Nu pot sa ma pun in pat, sa inchid ochii si gata.
  Nu pot sa nu recunosc ca Eliade ma fascineaza in continuare. De ce oare?
 

  “Nu stiu unde am citit ca ceea ce face geniul este atentia la geniu. Un Leonardo este genial pentru ca este atent la geniul lui. Tragedia mea consta tocmai in faptul ca nu sunt atent la geniul meu.”
Fii atent si supraliciteaza-te.

  “Spre deosebite de atatia, nu cred ca “civilizatia” anihileaza, cu necesitate, omul. Daca omul modern e mai putin sanatos, e degenerat, nevropat, dezradacinat etc. nu se datoreste faptul ca exista intr-o societate industriala, ca traieste in metropole, ca are radio, cinematograf etc. – ci pur si simplu faptului ca omul n-a izbutit sa se adapteze noului mediu cosmic pe care i l-au creat propriile sale descoperiri si mijloace de productie. Este inca un decalaj intre mediul modern si om.”
Apropo de o discutie cu Selma, vai, ma nevrozeaza existenta telefonului mobil!

  “Si, acum, ce-am ajuns? Preocupat daca am sau nu succes la femei, daca sunt sau nu un “barbat remarcabil”, preocupat de tineretea si vigoarea mea. Discutiile cu prietenii mei romani sunt de un nivel jalnic – si ma silesc sa fiu agreabil, ca orice alt baiat destept.”
Asa este!

Geniul depinde de o pronuntata coordonata morala, insa morala oamenilor mari nu e tot una cu bunul simt cunoscut in mod curent. Daca Geothe (producand un anacronism) s-ar fi inscris in Crucea Rosie, n-ar mai fi fost Goethe. Inteligenta coincide in mare parte cu etica, insa marea provocare nu este sa fii moral cu cei din jurul tau, ci cu tine insuti. Este usor sa zambesti, sa fii politicos, sa dai o mana de ajutor. Este mult mai greu sa nu fii nedrept cu tine insuti. Nu-mi place cand scriu asemenea fraze cu un aer mustind de intelepciunea celor 26 de ani ai mei. Daca as mai da si sfaturi sapientiale, as semana cu Andrei Rosca si ar fi groaznic.

  Ca de obicei, m-am trezit inertial dis-de-dimineata, desi e duminica. O bere si un pachet de tigari Marlboro rosu scurt.

  Ieri m-am reintalnit cu apa, Am mers cu jolly la bazinul acoperit Floreasca. Ultima oara cand am inotat a fost acum doi ani in Vama. Ultima oara cand am facut baie intr-un bazin a fost in strandul municipal din Moinesti acum 3-4 ani. Ieri la Floreasca am trait o experienta culturala, vorba lui jolly dupa cele doua ore, ma simt ca un nou-nascut. A te naste din nou este un act analog initierii, accederii unui nou nivel al fiintei. In fine…
  Acum am o usoara febra  musculara, iar aseara imi simteam corpul intr-o stare de epuizare si de bine in care sexul mi se parea aproape de nedorit. O ciudata bunastare afectiva de pe urma unei buna dispozitii fizice dupa o saptamana epuizanta. Jolly mi-a arata viteza cu care se inoata la Constanta, iar eu i-am aratat cum se inoata căţăleasca (cum vedeam la tara ca inotau toti). M-a avertizat dinainte de a intra sa nu ma pis in piscina, caci are o substanta care in contactul cu urina se inroseste si astfel vei fi dat de gol imediat. Cica inainte erau pândaci cu capacitati extrasenzoriale care te simteau cand erai pe punctul de a te pisa in apa si te atentionau: Alo, domnu’, ce faceti acolo? Tineti-va! Per total, a fost fabulos, o experienta ce se va repeta si azi.

Ca tineri, traim intr-o lume construita de altii, de cei mari, de parintii nostri. Traim intr-o lume pe care inaintasii au proiectat-o pentru lipsurile lor, pentru compensatiile lor. Noi, bineinteles, nu ne regasim in totalitate in aceasta lume prefabricata in malaxorul de angoase si sperante culturale pe care parintii nostri le aveau. Raspunsul nostru (pe masura orgoliului pe care-l detinem in mod legitim) este incercarea de a o schimba, de o seta pe potriva noastra.

Reactia celor tineri fata de o lume creata pentru alte “gusturi” este unul din principalele motoare ale istoriei. In mod evident, nu toti suntem constienti de amploarea revolutiei culturale in sanul careia traim si crestem, insa pe umerii nostri apasa si va mai apasa cateva decenii de acum incolo aceasta responsabilitate istorica.

Am preluat o parte din angoasele parintilor nostri (teama de un sistem totalitar), insa ceea ce este mai important este dezvoltarea unei grile prin care incercam sa dam dreptate in mod emotiv-financiar la tot ce avem mai bun in noi. Daca tot ce am mai bun in mine nu se implineste la un nivel social acceptabil, e inutil.

Daca tot ce am mai bun in mine nu se traduce intr-un statut material decent, e inutil. Credem din ce in ce mai putin intr-o lume viitoare si ne grabim sa ne oferim masura fortelor proprii aici si acum. Nu exista un dincolo, nu exista un mai-apoi, nu exista un sistem de compensare universala cu tentacule in mai multe lumi. Tot ce meriti (in bine sau in rau), primesti aici, in aceasta lume. Cam astfel suna crezul unei generatii tinere ce se ridica acum. E un nihilism ce poate deveni extrem de creator daca e directionat in mod inspirat.

Nu exista o alta lume in care visele si sperantele noastre sa poate fi implinite. Totul se petrece aici. M-ai calcat pe coada, reactionez. Nu mai inghit in sec cu speranta ca o instanta superioara te va pedepsi. Suferinta in dragoste nu ma mai trimite la manastire sau in refugiul artistic, ci muncesc mai mult, energia mea isi gaseste imediat un debuseu social cuantificabil. Exista atatia manageri eficienti si inspiratie motivati de un esec in dragoste, un complex din copilarie etc. E doar un exemplu. Ideea ar fi urmatoarea: din ce in ce mai multi oameni incearca sa devina invingatori aici si acum, in aceasta lume. Singura, de astfel.

E un fenomen de desacralizare ce atinge corzi extrem de sensibile la nivelul creativitatii umane. Daca ne imaginam iluziile culturale trecute ca un strat de grasime, stadiul cultural al demitologizarii la care ne aflam este la nivelul muschiului, la nivelul fibrei pure. Suntem armasarii pur-sange ce isi imagineaza din ce in ce mai putin posibilitatea de a iesi pe locul doi. Ne imaginam din ce in ce mai rar scenarii o alta lume. Creativitatea noastra existentiala dezvolta din ce in ce mai pregnant scenarii de gestionare a acestei lumi. Intereseaza din ce in ce mai putin cartografierea sferelor ceresti sau scanarea bolgiilor infernului. Toata reteaua se creaza aici.

Rezistenta (la moda) fata de frustrari si complexe (ce tradeaza algoritmul religios in mod traditional al psihanalizei) este in stransa legatura cu demitologizarea lumilor alternative, imaginare, religioase (lumi care au hranit totusi culturi si civilizatii intregi). Fenomenul pozitiv si extrem de nelimitat ca posibilitati ale creativitatii umane este urmatorul: daca tot networking-ul se desfasoara aici (fara ipoteza unui dincolo), lumea de aici devine din ce in ce mai vizibila. Ne intereseaza din ce in ce mai mult ce se intampla aici, cum gestionam faptul de a fi in viata si doar la suprafata exista iluzia ca generatia noua este din ce in ce mai iresponsabila din punct de vedere moral (intelegandu-se o morala traditionala fundamentata intr-o instanta divina).

Aparent doar, caci in realitate imaginatia noastra devine din ce in ce mai eficienta de vreme ce-si gaseste cu atata usurinta debusee in marea retea umana ce tocmai se construieste. Acesta e un semn bun, e accentul pe ceea ce rasare, iar nu pe ceea ce apune. O lege subinteleasa in filozofia culturii (vezi Culianu) spune ca marile schimbari istorice sunt precedate de mutatii la nivelul imaginarului. Asadar, traim in zorii unei lumi ce se configureaza la nivelul emotiilor cu care ne imaginam pe noi insine. Suntem in pragul unei revolutii emotionale.

Revenind (pentru a nu se intelege gresit faza cu desacralizarea), miza laicizarii nu este deconstruirea tuturor iluziilor culturale pe care stramosii nostri le-au avut, ci descoperirea iluziilor care acopera tot ce exista mai bun si mai puternic in fiinta umana. Nu cauta nimeni adevarul pur (dincolo de toate iluziile), adica adevarul ce desumfla toate rotile, ci cautam noi modalitati de a ne exporta pe noi insine ca un lucru mecanic inspirat.

Randamentul creativitatii umane este in crestere. Reprezentarea emotiilor noastre in aceasta lume are loc cu din ce in ce mai mult randament. Partea rea: ne cacam doar pe noi, intre noi. Partea buna: devenim predispusi la din ce in ce mai multe emotii erectile.

Metafizic vorbind, schimbarea este majora: viata devine din ce in ce mai accentuat o valoare in sine. A incetat sa-si mai agate demnitatea si unicitatea de o creatie initiala a unei fiinte supreme. Daca viata este o valoare in sine, actul trairii proprii isi castiga o greutate pe care inainte nu o avea. De ce traiesc, de ce sunt in viata? Pentru ca merit.

P.S.: E un text genial scris dintr-o suflare cu destule idei amestecate si uneori ne-duse pana la capat. Daca am fost prea expeditiv pot oferi lamuriri suplimentare in alte conditii culturale de exprimare. Oferta este in mod evident valabila doar pentru publicul feminin.

Un mare om al carui nume l-am uitat spunea ca e pagubos sa tii un jurnal scriindu-l vizualizand audienta, publicul, cititorii. Mult mai util si mai inspirat ar fi sa “inchizi ochii” si sa scrii in patratica ta. E ciudat la puterea a doua. Unul, scriem ca sa fim cititi de ceilalti. Doi, ii simtim pe ceilalti chiar in actul scrierii. Tirania cititorului, as numi-o. Inhibitia ce ti-o provoaca o eventuala instanta. Cand te simti privit fix, gesturile devin mai nesigure prin efortul constient de a le calcula, pierzandu-si spontaneitatea. Uneori te impiedici usor cand simti/crezi ca esti privit. Un act simplu ca mersul devine prin greutatea constientizarii lui un efort de concentrare.
In gesturile cele mai personale de suferinta sau de victorie, ceilalti devin abstractii. Existi doar tu cu posibilitatile tale. 
De asemenea, cred ca exista un mecanism ascetic in actul efectuarii unui penalty. Stii ca esti privit de toti si in acelasi timp stii ca trebuie ca tu si mingea sa formati un loc geometric. In scoala generala, la un campionat de fotbal dupa un meci egal, la penalty-uri fusesem ales sa trag ultimul. Lovitura decisiva. Eram pierdut, poarta mi se parea prea mica, iar portarul parca acoperea toate unghiurile. Am fixat un punct, am inchis ochii si am sutat. In urmatoarea secunda m-am trezit cu ghiozdane in cap. Inscrisesem.

“In corturile noastre incape si ursul”

  Am lasat winamp-ul sa randomizeze melodiile, m-am intins sa citesc din Eliade si am adormit. M-am trezit in gradina de acasa singur, undeva toamna. Masuram pamantul ca sa devin scriitor. Deveneam scriitor cumparandu-mi pe pamant (pe aratura!) bucati ce erau de fapt niste site-uri: urmeaza-ma.org, .net, .com etc. Mama nu era de-acord sa devin scriitor (credea si ea in vis ca astfel se ajunge scriitor: cumparandu-ti site-uri pe bucati de pamant), insa m-a ajutat doar cu o parte din banii necesari: 45 euro. Stiu ca mi-am cumparat pamantul ala (in propria gradina!?) cu frica ca cineva ma urmareste de dupa copaci.
  Apoi am plecat in luna de miere a faptului de a fi scriitor (deduc acum). Cu o tanara si frumoasa domnisoara calatoream cu trenul prin Europa. Eram intr-o regiune muntoasa cand ne-am intalnit cu un poet roscat irlandez (fara o mana) ce recita si canta tot timpul o melodie cunoscuta. In vis nu mi-a dat seama ca era Stars de la Simply Red. El ne povestea gesticuland cu singura-i mana din aventurile sale poetico-erotice, iar noi il ascultam usor amuzati. Apoi am scapat de poet si-am ramas singur cu domnisoara careia i-am propus sa o facem acolo pe bancheta de tren. Ea a zis ca nu se simte bine, nu a mai facut baie de doua zile si se simte “murdara in chilotei” (exact expresia ei din vis). Apoi eram intinsi pe bancheta, ea deasupra mea si a inceput sa-mi descheie cureaua si-a inceput sa se joace cu pula, s-o linga si s-o suga usor cu aerul de curiozitate si atentie pe care il au doar adolescentele ce au impresia ca pula este extrem de fragila si din acest motiv o apuca cu grija, o sug usor, o mangaie tandru, o supra-menajeaza etc.
   Am mangaiat-o pe cap pana cand am auzit batai la usa. M-am trezit, winamp-ul canta Enjoy the silence, am raspuns, la usa era colegul de apartament, dorea o tigara.