Un mare om al carui nume l-am uitat spunea ca e pagubos sa tii un jurnal scriindu-l vizualizand audienta, publicul, cititorii. Mult mai util si mai inspirat ar fi sa “inchizi ochii” si sa scrii in patratica ta. E ciudat la puterea a doua. Unul, scriem ca sa fim cititi de ceilalti. Doi, ii simtim pe ceilalti chiar in actul scrierii. Tirania cititorului, as numi-o. Inhibitia ce ti-o provoaca o eventuala instanta. Cand te simti privit fix, gesturile devin mai nesigure prin efortul constient de a le calcula, pierzandu-si spontaneitatea. Uneori te impiedici usor cand simti/crezi ca esti privit. Un act simplu ca mersul devine prin greutatea constientizarii lui un efort de concentrare.
In gesturile cele mai personale de suferinta sau de victorie, ceilalti devin abstractii. Existi doar tu cu posibilitatile tale.
De asemenea, cred ca exista un mecanism ascetic in actul efectuarii unui penalty. Stii ca esti privit de toti si in acelasi timp stii ca trebuie ca tu si mingea sa formati un loc geometric. In scoala generala, la un campionat de fotbal dupa un meci egal, la penalty-uri fusesem ales sa trag ultimul. Lovitura decisiva. Eram pierdut, poarta mi se parea prea mica, iar portarul parca acoperea toate unghiurile. Am fixat un punct, am inchis ochii si am sutat. In urmatoarea secunda m-am trezit cu ghiozdane in cap. Inscrisesem.
Adrian Ciubotaru
Demult am uitat ca scriu pentru a fi citita. Desigur, undeva, in spatele cortinei, pierdut prin spatiu si prin inconstient acest simtamant inca mai exista. Am ales sa nu ma mai gandesc la tirania cititorului. Am ales sa scriu pentru mine… si stii de ce? de fiecare data cand scriam pentru a fi citita, aveam deja un public destinat pentru care scriam totul imi iesea prost. Mai mult, devenea un calvar pentru mine. Ma gandeam, oare o sa le placa, oare o sa ma mai citeasca dupa asta? oare am folosit destule metafore? la va place moartea? absolutul? etc…
Indiferent cum, atunci cand scrii (scriu) cineva ne va citi. Dar nu trebuie sa te las ghidat de acest mare impediment. Eu scriu, tu scrii…. eu te voi citi indiferent ce scrii…. si nu pentru ca te cunosc, ci pentru ca imi place.
Cand scriam pentru un public destinantar cizelam fiecare cuvant, pierdeam saptamani intregi pentru cateva foi care in final erau prea cizelate, prea greu de digerat. Acum scriu cu pixul in mana, la calculator, oriunde se nimereste si nu ma mai gandesc neaparat la urmari. Aleg sa scriu, in primul rand pentru mine si abia apoi pentru altii. Apoi revizuiesc ceea ce am scris si daca mi se pare chiar asa de mare porcarie, abia atunci ma hotarasc: asta nu voi publica niciodata.
O vara cat mai suportabila :P!
actul creaţiei nu ar trebui să fie pentru tine? şi, poate, pentru el însuşi? presupun că pictorul nu-şi imaginează invitaţii la vernisaj cînd se apucă să amestece culorile…
mack: te cam inseli aici. cunosc… (asa-zisi) pictori cu un oarece succes la public care asta fac.
biensur, există şi cărtăreşti, eu vorbeam de actul creaţiei, nu de actul producerii… 😉