Category Archives: inspirație

Gânduri din jurnal

Bună dimineața, cine își mai ține cutia cu chibrituri pe capacul de la aragaz?

Uneori ori este un act de modestie să te faci că plouă.

Am o solidaritate instinctivă cu cei slabi și cei căzuți pentru că am impresia că sunt fix ca ei doar că mă amagesc mai bine pe mine însumi.

Sunt momente când este necesar să nu te simți bine cu tine însuți.

“If you were waiting for the opportune moment, that was it.”

Aseară, la masă: “Mi-aş dori să ne uităm dincolo de carierele noastre.”

Se profită mai des de noi atunci când înaintăm atenți doar la propriul interes.

Nu orice naivitate este dăunătoare.

Uneori nu trebuie să fii sigur

Dacă sunt prea multe certitudini, nu evoluăm.
Dacă sunt prea multe incertitudini, nu mai știm cine suntem.

Când avem siguranțe, este uşor să scoatem din noi tot ce avem mai bun. Când apar nesiguranțele, alte circuite se activează și încep problemele la mecanismul de direcţie.

Şi totuşi incertitudinile înseamnă asumarea de riscuri și cu cât mai multe incertitudini poți suporta, cu atât mai solidă este construcția ta interioară.

Maturitatea se vede în modul cum gestionăm incertitudinile din viața noastră pentru că în această zonă se dă bătălia pentru evoluția și identitatea noastră.

Incertitudinile sunt cele mai subevaluate oportunități de creștere.

De ce sunt importante diminețile?

Cei care mă cunosc știu cât de important este pentru mine trezitul de dimineață. Sunt matinal din mai multe motive: am alt tonus pe tot parcursul zilei, îmi termin mare parte din treabă până la prânz, iar apoi sunt “liber” să-mi programez întâlniri, să ies, să mă plimb sau să citesc ceva.

De modul cum îmi gestionez dimineața depinde cum va voi simți pe tot parcul zilei și realizez astfel cât de importante îmi sunt diminețile.

De asemenea, cei care mă cunosc știu cât de problematic sunt când este vorba de mic dejun, masa peste care sunt obişnuit să sar aproape zilnic.

De câteva săptămâni, am acceptat o provocare pe care nu credeam că o voi duce la capăt. Am primit câteva pachete de biscuiţi belVita Start pentru a-i încerca la micul dejun şi pentru a urmări efectele. Stiu că sună ca un experiment, însă nu suntem prea departe.

Ştiu că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, însă problema mea avea un singur aspect: tot ce mâncam mi se părea prea greu. Am încercat cu fructe, însă am observat că nu este suficient. Târziu, după multe ore, când ajungeam la masa de prânz, indiferent câte fructe luam la micul dejun, eram lihnit de foame.

Fructele sunt bune dimineaţă doar ca parte dintr-un mic dejun mai consistent care îmi lipsea şi pe care l-am încercat cu biscuiţii ăştia noi.

În ultimele trei săptămâni, am stat doar câteva zile în Bucureşti, iar în restul zilelor am fost doar pe drumuri. La mare, la munte, în Deltă. S-a întâmplat să iau mereu cu mine câteva pachete de biscuiţi belVita şi nu am de ce să mă plâng din mai multe motive.

I-am încercat cu lapte în primele zile. Au fost buni, însă în timp ce mâncam, visam la ochii deschişi la cafeaua de după (prima cafea a zilei).

I-am încercat cu cafea şi şi-au făcut treaba din plin. Pe lângă faptul că îmi place să beau cafea în fiecare dimineaţă, experienţa cu biscuiţii mi-a arătat de două lucruri: cafeaua este bună, biscuiţii sunt buni, iar combinaţia este delicioasă.

Sunt nişte biscuiţi – special concepuţi – pentru micul dejun, iar acest lucru l-am observat într-un mod neaşteptat. Sunt consistenţi fără să pară grei. Sunt hrănitori fără să ceară de la tine efortul de a-i mânca în cantităţi mari. În descrierea produsului scria ceva de genul eliberare treptată de cabrohidraţi și cred că de aici vine efectul de lungă durată al sațietății.

Nu încerc să fac reclamă, nu mă pricep și nu cred că lumea va începe să rupă rafturile de biscuiți pentru micul dejun doar pentru că eu m-am lăsat cucerit de belVita. Povestesc o experiență, despre cum mi-am schimbat – în bine, sper – atât obiceiurile matinale, cât și pe cele alimentare. Pentru mine, experiența are o valoare atât personală, cât și profesională. Îmi plac să fiu matinal și o mare parte din muncă o fac dimineața și este de la sine înțeles să caut orice soluție pentru a-mi începe ziua în formă și pus pe treabă.

Sufletul pe care reușim să îl așezăm în mijlocul privirii noastre

Multe lucruri bune sau rele ni se întâmplă în funcție de împrietenirea noastră cu timpul. În funcție de asumarea unor ritmuri, unele lucruri ni se întâmplă, iar altele ne ocolesc.

De exemplu, gândește-te când ai fost ultima dată grăbit și încearcă să-ți amintești ce ai văzut în jurul tău atunci când alergai în spațiul unei urgențe sau al unei întârzieri. Vei observa că atunci când te grăbești, privirea ți se îngustează și foarte puține lucruri rămân în amintirea ochilor tăi. Este ca un imens proces de selecție.

Atunci când suntem panicați devenim foarte selectivi, spectrul privirii se îngustează și ajungem să fim focusați doar pe motivul panicii. Când ne grăbim, când suntem panicați, când avem emoții, vedem foarte puține lucruri în jurul nostru și, mai mult decât atât, timpul ajunge să curgă altfel.

Timpul se scurge cu o viteză sau cu o alta, în funcție de cum alegem să privim. Când te gândești la acest lucru, realizezi că realitatea este extrem de fluidă dacă o putem filtra prin propria privire și dacă îi putem regla viteza cu care se strecoară în sufletul nostru.

Lumea ți se așează în jur în funcție de ce semnale reușești să transmiți. Dacă transmiți frică, motivul fricii îți vă ieși în față. De ce ți-e frică nu scapi, spune vorba. Dacă așezi încredere, vei găsi motive de a-ti consolida această încredere. Dacă așezi vise și idealuri la picioarele tale, vei observa cum spațiul din jur se va ordona în funcție de aceste proiecții.

Nu de puține ori am impresia că evenimentele care apar în viața mea sunt deja preselectate de starea mea de spirit. Cum și cum fericirea nu depinde de realitate, ci de regulile pe care mi le asum, de proiecțiile pe care îmi fac curaj să le risc. Lumea se împrietenește repede cu sufletul pe care reușim să îl așezăm în mijlocul privirii noastre.

Am fost inspirat de rândurile de mai sus urmărind interviul de mai jos și lăsând ca cele 7 minute să se scurgă prin gândurile și amintirile proprii:

Interviul face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.

Nu cred în conspirații


Acum câteva zile, în vizită, am apucat să văd la televizor un fragment dintr-o emisiune pentru copii unde erau prezentate planetele Sistemului solar. Curios a fost faptul că vocea blandă și feminină a adăugat după enumerarea planetelor că există destule șanse ca în și alte galaxii să existe destule planete asemănătoare cu Pământul, planete capabile să găzduiască viață.

Această informație – banală și plauzibilă în virtutea statisticii – că este posibil să existe viață pe alte planete ar putea fi interpretată altfel de cineva pasionat de teoriile conspirației. Acest cineva ar putea crede că suntem pregătiți încă de mici pentru un viitor contact cu o civilizație extraterestră. Dacă suntem pregătiți încă de pe acum pentru amortizarea șocului întâlnirii unor invidizii de pe alte planete, nu este exclus ca un asemenea eveniment să se întâmple în următoarele decenii.

Observ în jurul meu o suspiciune generalizată cu privire la interpretatea oricărui lucru. Se caută din reflex subteranele oricărui gest, culisele oricărui eveniment și umbrele oricărui om. În loc de imprevizibil, mulți văd ceva planificat, peste tot se caută indicii ale manipulării opiniei publice, peste tot se caută cei care trag sforile și în orice situație se caută un grup care deține monopolul puterii (de exemplu, chiar și în cultura română s-a vorbit despre boierii minții – un grup care deține monopolul, care manipulează și care reglează cine este publicat sau nu etc.).

Eu nu cred în conspirații pentru că încă nu m-am obișnuit să caut subterane și sensuri camuflate. Cred că uneori, citind printre rânduri, nu găsești pur și simplu nimic.

Nu tot ce se întâmplă în jurul nostru a fost premeditat, gândit, planificat și făcut cu un rost. Marea majoritatea a lucrurilor care se întâmplă din această lume sunt spontane, imprevizibile și extrem de banale. Mai mult decât atât, dincolo de multe gesturi nu se află nicio gândire colectivă și nicio minte luminată care să tragă sforile. Nu se află nimic sau, mai precis, se află doar natura umană construind din nimic și înaintând de multe ori orbecăind.

Înțeleg dorința de coerență a lumii de care avem nevoie, dorință care ne face uneori să ne imaginăm că totul e planificat de o elită sau că totul se întâmplă cu un rost inventat de vreun grup ocult, însă nu pot să fac pasul spre o suspiciune generalizată.

Pentru a ilustra și mai bine (sau și mai haios) suspiciunea generalizată și deturnarea de sens care are loc atunci când vezi conspirații peste tot, am să povestesc o întâmplare de acum câțiva ani. La un cenaclu literar, cuprins de focul polemicii, am aruncat un telefon de perete. A doua zi un coleg blogger m-a întrebat ce campanie a fost gestul meu. Dincolo de situația propriu-zisă indentificată simplu prin pierderea cumpătului, cineva a cautat să vadă totuși ce se ascunde dincolo/ în spatele: o companie, un teasing sau promovarea unui nou telefon mobil.

Dincolo de orice teorii ale conspirației, observi că în spatele multor gesturi nu există nicio minte şi că multe lucruri se întâmplă în ciuda grupurilor de interese. Pot înțelege că o lume unde alții decid în ce direcție merge istoria oferă mai mult confort decât o lume în care totul se întâmplă spontan și imprevizibil, însă nu mă pot abține să nu cred că ultima este mult mai plină de provocări.

sursă foto

E greu să scrii zilnic când ești în vacanță

E greu să scrii zilnic când ești în vacanță și nu ești focusat pe lucrurile care te nemulțumesc.

De când mi-am lansat provocarea, de pe 1 august, am fost aproape numai pe drumuri (munte, Deltă, Moldova) sau, mai bine spus, am stat acasă doar câteva zile.

Problema nu a fost să găsesc despre ce să scriu, cât mai ales să găsesc dispoziția necesară de a mă ocupa de subiectele avute în minte. În plus, am zeci de drafturi cu gânduri, schițe și începuturi de articole. Și totuși, deși nu mi-a lipsit în nicio zi conexiunea la net, nu am reușit să găsesc întotdeauna dispoziția de a face dreptate unui subiect tratat.

În seara aceasta, am revenit în București, iar de mâine, regăsindu-mi biroul după atâtea săptămâni, reintru în programul normal.

Vine un moment când o femeie ar trebui să…

A interacționa cu o femeie este un exercițiu hermeneutic care nu se termină niciodată. Plin de curiozitate și intrigat, am lansat provocarea din titlu pe contul meu de Facebook. Răspunsurile au fost pe măsura provocării, cu atât mai mult cu cât au venit din partea unor femei.

Prin urmare, vine un moment când o femeie ar trebui să:
– să facă ce simte, fără să se mai gândească la nimeni și nimic
– fie singură
– se reInventeze
– să se arunce înainte cu ochii închiși și cu inima deschisă
– nu mai demonstreze nimănui nimic, căci știe foarte bine cine e, ce vrea, ce poate, care-i e locul
– meargă mai departe de una singură
– să fie ea, sinceră, indiferent de gura lumii și stereotipurile societății

Citește toate răspunsurile – unele savuroase, altele mai haioase – aici.

Cele mai bune povești sunt cele pe care nu le înțelegem


Am trăit să o simt și pe asta: un concert de tango ascultat în primul rând, întins pe nisip și rezemat de un buștean. Mă uitam în jur cum trăia publicul muzica și o vedeam pe Irina Margareta Nistor cerând o foaie de hârtie pentru a-și așterne inspirația, un cuplu pierdut în propriul ritm dansând pe iarbă sau un grup de împătimiți (puțin amețiţi, e drept) care scandau – spre deliciul publicului și al artiștilor de pe scenă – ca într-o galerie de fotbal după fiecare interpretare.

Însă nu despre concertul de tango vreau să povestesc aici, ci despre un film extrem de criptic despre al cărui mesaj regizorul nu a vrut să povestească prea multe, lansând invitaţia către public de a veni fiecare cu propriile interpretări. […] Citeşte toată povestea pe pagina de Facebook Vodafone Buzz.

Pentru a citi cronicile celorlalţi bloggeri acreditaţi la ANONIMUL şi pentru a participa la concursurile zilnice, intră pe pagina aplicaţiei Cinefili în Deltă.