Ştiu că e o perioadă de concedii, plecări şi tot felul de excursii. Ştiu că am venit duminică seara de pe litoral, iar luni după-amiază plecăm la munte pentru câteva zile. Apoi plecăm din nou şi din nou.

În această perioadă aglomerată cu plecări şi liberă de stres, m-am decis să scriu pe acest blog în fiecare zi. Pe scurt, oricine va intra aici va găsi un articol nou în fiecare zi, scris în prima parte a zilei.

Sunt mai multe motive pentru care această provocare mi s-a părut inspirată.

Îmi place să scriu, însă observ de multe ori că sunt nu sunt constant. Am o mulţime de drafturi pe care, în urma unei mobilizări minime, ar trebui să le transform în articole. Sunt foarte harnic să-mi notez ideile care îmi vin, însă nu întotdeauna le dezvolt şi le împărtășesc celorlalți.

A scrie zilnic presupune o disciplină care în ultimele luni mi-a lipsit. Mai mult decât atât, dincolo de constanţă, provocarea are legătură şi cu modul meu de a-mi organiza treburile zilnice (unde, la fel, am destule lacune).

Știu că nu voi reuși mereu să fiu “la înălțime”, știu că vor fi zile în care voi trage cu patentul cuvintele din mine, însă, pentru cineva care câștigă bani din ceea ce scrie, această provocare este mai mult decât necesară.

Nu va fi un lucru ușor și totuși – până pe 31 august – pe adrianciubotaru.ro va putea fi găsit un articol proaspăt în fiecare zi.

Vor fi zile în care voi publica și două articole, însă pentru acest experiment am nevoie și de ajutorul tău, al cititorului acestor rânduri. Spune-mi te rog despre ce anume ți-ai dori să citești aici și ce subiecte să punem pe masă. Împreună, putem petrece o lună printre gânduri, idei, confesiuni și experiențe comune chiar dacă suntem la 10 km sau la 1.000 km distanță.

La final, vom trage concluziile, voi povesti cum s-a văzut experiența din perspectiva proprie și, cine știe, poate voi continua la fel și în luna septembrie.

Ideea a mai fost încercată acum câțiva ani (și stiu că nu i-a fost ușor) de Bobby Voicu.

sursă foto

Întrebarea din titlul am adresat-o ieri pe Facebook, iar răspunsurile au fost pe măsura provocării. Înainte de a culege câteva răspunsuri primite, dincolo de tonul alarmist, bășcăliile create și căutarea vinovaților în toate direcțiile, vreau să precizez trei lucruri:

1. Nu înțeleg stupoarea multora cu privire la rezultatele slabe. Situația era la fel de proastă și anul trecut, și acum doi ani, și acum 5 ani, doar că nu s-a reflectat în rezultatele oficiale. Sunt o mulțime de licee care anii trecuți aveau o rată de promovabilitate la BAC de 90%, iar anul aceasta abia au scos 15-20%. Cum este greu de crezut că, de la un an la altul, calitatea învătământului a scăzut brusc, concluzia este simplă: situația era la fel și în anii trecut, doar că anul acesta s-a văzut. Anul acesta s-au ascuns mai puţine lucruri sub preş.

2. Nu există o generație Google sau Facebook. Elevii de azi nu sunt mai proști sau mai inculți decât cei de ieri. În 1999 când am dat eu BAC-ul, mentalitatea dominantă era următoarea: de bine, de rău, cam toţi vom lua bacul. Totul se calcula la grămadă, repentenţii erau trecuţi din încheietură şi aproape nimeni nu era lăsat să termine liceul fără o diplomă de bacalaureat.

3. Problema nu este doar a elevilor, a profesorilor, a părinţilor sau a sistemului de învăţământ. Este o criză sistemică la nivelul întregi societăţi.

În timp ce societatea s-a schimbat, în timp ce viitorul se schimbă de la un an la altul, sistemul de învătământ nu a reușit să se calibreze pentru noile provocări. Elevii observă o prăpastie din ce în ce mai mare între şcoală şi lumea în care trăiesc, părinţii nu sunt pro-activi în educaţia copiilor, iar legea învăţământului a fost modificată de 39 de ori între 2000-2010, spune Vlad Petreanu (tablou care conturează mai mult ideea unei cărpeli decât o reformă structurală).

Mai mult, în toată lumea, sistemul clasic de învăţământ are probleme. Este un sistem moștenit din secolul XIX, gândit în urma revoluției industriale să scoată viitori muncitori și cetățeni pe bandă rulantă. Acum, școala pregătește elevii pentru o economie care nu mai există, modelele sunt altele, iar mass media prezintă indivizi care au reușit în viață în ciuda sistemului de învățământ (de la Bill Gates, Woody Allen și alte staturi hollywoodiene la Gigi Becali sau Vanghelie).

Câteva răspunsuri (vezi întreaga conversație):

Atâta timp cât se evidenţiază nonvalorile, de ce să aşteptăm absolvenţi valoroşi?

ma simt cel putin ciudat ca la 26 de ani sa pot spune cu mana pe inima “pe vremea mea se facea scoala.”

in sfarsit oglinda societatii e curata 😮 oglindire perfecta conforma cu realitatea

De 20 ani, subliminal, i-am învăţat pe copii ca intelectualii mor de foame, că şcoala nu foloseste la nimic, că e important să fii şmecher şi să ai tupeu…de ce avem pretenţii la altceva?

Un profesor: Din păcate, dezastrul de anul ăsta e doar un semnal de alarmă, TARDIV, după părerea mea. Aşa cum a fost şi cel de anul trecut-pentru că, la momentul ăla, notele au fost cele mai mici din istorie, aşa cum se întâmplă acum

Practic sistemul nu s-a schimbat prea mult de o perioada destul de indelungata, a primit doar niste “facelift”-uri.

Mie in liceu mi s-a predat html intr-o ora si a trebuit sa prezint un site ca sa primesc nota. La faculta afara din tara..acelasi html mi s-a predat in 2 saptamani..e efectiv penibil ce se cere in Romania.

Foto: gandul.info

În Raportul Bilanţului Responsabilităţii Sociale pe 2010 – răspunsurile mele le-am dat aici -am găsit câteva idei interesante atât pentru bloggeri, cât şi pentru companii:
– cele mai apreciate companii: Petrom, Vodafone, Raiffeisen Bank
– cel mai menţionat criteriu de apreciere a unei companii: investiţiile în protecţia mediului înconjurător
– a crescut gradul de mulţumire cu privire la implicarea companiilor în societate (o tendinţă în strânsă legătură cu o mai mare deschidere a bloggerilor de a discuta public tema CSR)
– cele mai frecvente nemulţumiri: superficialitatea implicării, investiţia disproporţionată în anumite cauze şi ignorarea altora
– de asemenea, liderii de opinie se aşteaptă la o mai mare intervenţie în “dezvoltarea comunităţilor locale”

Citeşte întreg raportul aici

Pentru a impulsiona marile companii sa se implice mai mult in comunitate, ResponsabilitateSociala.ro au realizat – cu ajutorul mai multor respondenţi – un bilanţ al responsabilităţii sociale în 2010 care conţine următoarele întrebări la care încerc să răspund din propria perspectivă:

Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Nu a fost uşor să te implici în campanii sociale într-un an în care bugetele au fost reduse şi nesiguranţa a atins cote destul de mari. Nu cunosc în detaliu implicarea socială a marilor companii în anul care tocmai a trecut,  însă mi-au rămas în mine câteva acţiuni care pot contura un mic tablou subiectiv a ceea ce s-a întâmplat în 2010.

Am apreciat Petrom atât pentru Tara lui Andrei, Redescoperă România (ambele proiecte continuă şi în 2011), pentru implicarea locală în cazul inundaţiilor din Moldova, cât şi pentru campaniile de plantări în diverse zone ale ţării. De asemenea, menţionez Cola Cola pentru proiectul Paşaportul Verde alături de Tăşuleasa Social, UniCredit pentru concursul de debut literar, cât şi campania prin care OTP Bank a donat cărţi pentru copiii din mediul rural.

In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Mi-aş dori o mai puţină goană după imagine, mai multe rezultate şi o mai mare implicare în zona culturală. Deocamdată, nişa ecologică domină dezechilibrat tot ce înseamnă responsabilitatea socială în România.

Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?
Sper ca climatul de relativă stabilitate economică care se preconizează pentru anul în curs să se reflecte şi în implicarea crescută (comporativ cu anul trecut) a marilor companii atât în campanii ecologice, cât şi în cele civice.

Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
Ca şi în 2010, sper să rămân la fel de atent (cu un ochi critic) şi implicat (direct sau indirect) în zona implicării sociale şi în spaţiul ideilor care pot crea valoare în viaţa comunităţii.

Răspunsurile la acest sondaj pot fi citite aici.

Revoluţia română din decembrie 1989, Peter Siani-Davies, Humanitas, 2008

Într-un celebru articol la vremea lui spuneam – cu un ton mai împătimit, e drept – că prezentul României actuale este încă în mare măsură configurat de revoluția română din decembrie 1989 și de modul cum acei primii ani au fost gestionaţi de elita politică de atunci.

Revoluţia română rămâne, după vorba istoricului Florin Constantiniu, “cea mai mare enigmă a istoriei României”, iar teza cărţii de faţă este rezumată astfel:

Revoluţia română este, de departe, mai mult decât suma teroriştilor şi a Frontului Salvării Naţionale, şi orice studiu care nu recunoaşte acest lucru riscă să diminueze rolul miilor de oameni curajoşi care au ieşit pe străzi pentru a-l sfida pe Ceauşescu.

În continuare se găsesc note de lectură:

România lui Ceaușescu era departe de a fi o societatea deschisă. Conform unor ordonanțe din 1983, toate mașinile de scris trebuiau înregistrate oficial,  și pentru a face o fotocopie, era nevoie de o aprobare specială; iar din 1985, neraportarea unei convorbiri cu un cetățean străin era considerată o infracțiune.

Unii analiști au sugerat că revoluţiile sunt declanşate nu sărăcia sau lipsurile totale, ci de o sărăcie relativă – o diminuare a prosperităţii după o perioadă de bunăstare. În anii ’80, s-a înregistrat un declin economic drastic urmând după un interval de creştere economică şi dezvoltare socială susţinută, ceea ce, probabil, a produs o mare diferenţă între aşteptări şi realizări. Continue reading →