Daca adormi in camp exista o probabilitate destul de mare ca un sarpe sa-ti intre in gura intredeschisa si sa te trezesti cu el in stomac. Teoretic cica nu face nimic, nu musca pe acolo, insa te invinetesti si ti se face un rau teribil. Singura solutie eficienta este metoda ceaunului cu lapte. Te agati cu picioarele de o bara si stai in cap, jos asezi un ceaun cu lapte fierbinte si stai si astepti. Sarpele simte mirosul de lapte cald si va iesi singur, il vei vedea cum va cadea in ceaunul din fata ta.
  Primul sarpe ce l-am omorat era lung de aproape un metru si destul de subtire. I-am aruncat o bolovan in cap si apoi l-am ars in benzina in curtea bunicilor. Bunicul era superstitios si mi-a spus ca daca am omorat in sarpe mi s-au iertat nu stiu cate pacate, iar daca tot l-am omorat, trebuie sa-l si ard. In timp ce ardea sarpele se chircea in foc, iar din el ieseau cate doua oase albe pe care bunicul le interpreta drept “coarne”.
 Am vazut serpi de alun (maro deschis), de padure (verde, maro), de casa (gri deschis), am vazut serpi negri de apa (un var era sa puna mana pe el, uite un bat) si-am observat ca sunt mai fricosi ca noi, oamenii. Am vazut naparci de gunoi (galbene si negre), serpi mici si spurcati pe care un amic era sa puna de asemenea mana, uite un cerc in iarba). Vipere n-am vazut decat una singura ce era moarta. O prinsese un baietan la cosit si-o taiase-n coasa.
  Bunica mi-a povestit ca odata cand a mers cu femeile la cules coarne a intalnit pe carare un ditamai sarpele, s-a urcat cu picioarele pe el, la coada si la cap si-a strigat la celelalte femei sa-i dea un bat sa-i zdrobeasca capul. Femeile sparioase au aruncat galetile si-au fugit fiecare unde a vazut cu ochii.
  Stiam ca fiecare casa are un sarpe al locului (ca un spirit proteguitor pe care eu mi-l imaginam agresiv. Si uneori noaptea visam ca sarpele casei roade podeaua si intra in camera se urca-n pat si-mi intra in gura. Am visat de mult ori orase pline de serpi mari ce te fugareau pe strazi si ma gandesc uneori si acum de ce conotatia ciudata a cuvantului sarpe este resimtita si-n celelalte limbi (serpent, snake etc).

Ce nu am incercat (si nu cred ca o voi incerca vreodata, desi totul e posibil) este sa merg noaptea singur intr-un cimitir. Noaptea, in acest interval orar in care ni se pare ca mortii capata proprietati misterioase, de regula amenintatoare. Imi aduc aminte de povestile pe care bunica ni le spunea cu oameni ce se intorceau noaptea prin cimitir si auzeau tipete si plansete, ca apoi sa se descopere ca cutare mort, nu era de fapt mort si s-a trezit si-a urlat pana cand a murit sufocat. Sau cutare intamplare in care cineva (in urma unui pariu) s-a dus noaptea sa infiga un bat intr-un mormant si fiind imbracat intr-un parpalac, a infipt batul prin el. Cand a dat sa plece fiind agatat in parpalac, a murit instant de groaza.
Sau cutare poveste (asta tot de la bunica o stiu). Cutare femeie moare si nu-si gaseste totusi linistea si venea noaptea si batea in geamul casei sale. Barbatu-su se trezea, o vedea la geam, iesea in curte si-o urmarea pana la cimitir unde intra in mormant. Totul a continuat de cateva ori pana cand barbatul s-a confesat la preot care a dezgropat-o. Era intoarsa cu fata in jos.
 

Cand eram mic ma gandeam ca cea mai mare teama a mea ar fi sa merg noaptea singur in varful dealului. Chiar langa oras un deal (Osoiu se cheama) impadurit cu pini. In varf e gol, pinii impaduresc mai ales cele doua laturi, insa sus se afla o cazemata ingrozitoare in care imi imaginam ca locuiesc spirite, fantome sau mutanti, criminali si tot soiul de fiinte ciudate. A fost nevoie de un simplu pariu cu fratele meu ca sa incerc acest imposibil. Eram in clasa saptea, intr-o seara de februarie cu luna plina cand mi-am luat inima-n dinti si m-am dus pe deal. Dealul e destul de mare si, fiind destul de abrupt, tufele de care e presarat in lumina lunii creau umbre lungi si inselatoare. Uneori credeai ca e o umbra si de fapt era o gaura, uneori aveai impresia ca umbrele se misca, uneori aveau forme ciudate, de oameni ce stau la panda, de oameni ghemuiti etc. Urcam dealul gandindu-ma ca serpii ies noaptea sa vaneze si-mi aminteam unii spuneau ca-n zona au fost vazute si vipere (o alta groaza de-a mea). Urcam dealul cu gandul ca, daca mi se intampla ceva in varful dealului (ce mi se parea cel mai infricosator), nimeni n-o sa ma auda, nimeni n-o sa ma poata ajuta. Lumina lunii pline in loc sa clarifice decorul, mai degraba il estompa, mai degraba ma deruta (pe atunci imi era frica de luna). Intr-un final am ajuns in varful dealului, exact langa cracana ce marca altitudinea. Cazemata se vedea singuratica intre pinii miscati de vant, padurea mi-o imaginam bantuita de animale si fiinte demonice, iar luna mi se parea mai aproape, mai mare, mai amenintatoare. Singurele elemente umane erau luminitele orasului si cateva sonde luminate presarate pe celalalt versant al dealului. Am stat ceva timp acolo sus singur si apoi am inceput sa cobor calm, daca as fi alergat, mi s-ar fi parut ca aud zgomote suspecte si m-as fi speriat si mai tare.
  Asta e fost tot, prima infruntare a unei frici nedefinite din imaginarul meu. De atunci am mers de multe ori singur si cu cativa colegi de clasa in varful dealului. O alta experienta interesanta a fost atunci cand am mers pe deal cand era ceata. Jumatatea de sus a dealului era invaluita intr-o ceata deasa de abia puteai sa vezi la 5 m. Imi era frica caci imi ramasese in cap cazurile de disparitii misterioase in ceata. In timpul primului razboi mondial un regiment englez a fost fazut intrand intr-o zona cu ceata si-a disparut pentru totdeauna (cazul Norfolk). In fine, am mers si pe ceata in varful dealului si nu m-a rapit nici un extraterestru si n-am intalnit nici un monstru.
 

Tin sa precizez de la inceput (ca sa moara dusmanii si bloggerii care nu au fost de ciuda) ca a fost demential, fantastic si fabulos. De ce? Pentru ca a venit lume multa (abia am incaput la doua mese), pentru ca s-a baut mult (cei care au baut, au baut si pentru cei care n-au baut) si pentru ca s-a ras mult (cei care au ras, au ras si pentru cei care n-au ras). Printre premierele serii enumar prezenta lui Patric, a Danutei si absenta Ioanei. Inutil sa mai spun despre manualul de cromatica pe care trebuie sa pun mana, de sandalele Andressei, de posesivitatea lui Jolly. Per total, a fost o reusita, ne-am adunat de pe la opt si-am stat pana la trei dimineata. Ne-am promis sa scoatem carti, sa mergem la un gratar si, ceea ce este cel mai important, sa mergem la Shakira, Shakira. My hips don’t lie.

– Buna, sunt un tip disperat, as dori sa facem cunostinta.