Sambata la piscina mi-am spus de cateva zeci de ori gata, asta e ultima saritura!, insa nu prea ma tineam de cuvant. Doream ca ultima saritura in cap sa fie perfecta, plenara, totala. Uneori simteam ca sar din ce in ce mai bine, alteori saream din ce in ce mai prost si alte ori incercam combinatii de sarituri schimband unghiul de patrundere in apa, elanul sariturii, pozitia picioarelor si a mainilor. Apoi mi-am dat seama ca nu saritura perfecta o cautam. De fapt, vanam secunda ce dureaza chiar inainte de a intra in apa si se termina atunci cand incepi sa te ridici la suprafata de sub apa. O secunda in care imi imaginam ca ma topesc intr-o matrice primordiala, o secunda care se deruleaza atat de repede incat n-ai timp s-o constientizezi (si poate chiar nu trebuie) si care totusi se scurge prin tine de vreme ce-o doresti reactualizata la infinit. E o secunda de care ma agat incercand sa devin contemporan cu ceva mai bun din mine. E doar o simpla saritura in apa. Ai sarit, ai iesit si te gandesti ca tocmai ai creat o amintire frumoasa, tocmai ai irizat o clipa, tocmai ai atins o secunda dupa care in viitor vei tanji.
  Ador inotul, mi se pare unul din cele mai frumoase sporturi: o veritabila intalnire spirituala cu apa. Uneori am impresia ca doar contactul cu apa ma face sa-mi doresc sa timpul sa se opreasca din loc acolo: doar eu cu mine insumi, fara intermediari.

Ma  intereseaza mult “rezistenta” la anumite idei, rezistenta pe baza unui simt comun filtrat ambiguu. De ce anume ma intereseaza? Pentru ca imi dau seama ca ideea in sine nu face nimic fara modalitatea ei de prezentare. Este exact ca in vanzari: modul cum pui problema, modul cum iti exporti speech-ul, povestea, te poate aduce la rezultate diferite. 
  Daca dau exemplul cu violul ca gest cultural e normal sa se revolte lumea, daca acceasi ideea o mulez pe un exemplu mai bland ea va parea mai digerabila. Atata timp cat intrarea intr-un templu cu intentia de-al daraman poate fi un gest cultural, violul cu atat mai mult…
  Ideea e simpla: totul are sansa de a deveni un gest cultural. Daca o traduc in termeni eliadieni, tot profanul poate camufla sacrul, ideea parca pare totusi mai digerabila si legitimata cumva (nu in totalitate, caci argumentul autoritatii nu tine de logica, ci de retorica).
  Cineva spunea intr-un comentariu la un text anterior ceva legat de para-nazism. Daca ideea asta simpla dusa la ultimele ei consecinte poate justifica, salvat ceva legat de nazism, atunci avem de-a face cu un lucru interesant; ramane totusi de discutat acest aspect (semnele unei ontologii de dreapta etc).
  Nu doresc sa schimb lumea scriind aici, ci doar sa dau de gandit prin mixarea, colarea si retopirea unor idei ce le rumeg de catva timp, ce le-am furat de pe ici pe colo. E interesant cum poti mixa lucruri banale la indemana oricui, faci cateva translatii si pac: ai obtinut o perspectiva inedita asupra lucrurilor.
  Aceasta tendinta poate deveni o noua forma de creativitate ce depaseste granitele disciplinelor (spunea ceva-ceva Basarab Nicolesco cu Transdisciplinaritatea sa – aparuta la Polirom – e o cartulie mica care ascunde multe elemente al unei revolutii stiintifice). Cu elemente de PR, advertising si economie, poti filtra religiile, miturile si chiar exportul de imagine la nivel personal. Astfel poti spune foarte simplu ca Isus a fost un bun copywriter si si-a vandut extrem de bine ideile. De asemenea, invers cu elemente de istoria religiilor poti filtra tot advertisingul ca un mare maxalor de simboluri si arhetipuri (manipulare de fantasme, vorba lui Culianu). 
  Mixajul asta e ceva simplu si la indemana tuturor, trebuie doar sa faci niste translatii, niste corelari si-ti iese o noua aura a lucrurilor. Aceasta noua forma de creativitate se indreapta cu pasi sigur catre ceea ce unii oameni mari ai secolului XX (Eliade, Jung, Eco, Levi-Strauss etc au visat: catre elementele de unitate ale spiritului uman. Cu alte cuvinte cautam elementele ireductibile care ar vorbi de om in totalitate, nu doar de omul european, nu doar de cel iluminist, nu doar de cel oriental. E o provocare/incercare de a depasi provincialismul europocentrism in care inca ne situam. E doar o utopie, insa e un lucru frumos. Spun ca e o utopie pentru ca ma gandesc la situatia din fizica cuantica: daca “sapi” pana la ultimele caramizi ale materiei nu gasesti decat neantul (sau absolutul – caci de la un anumit nivel contrariile tind sa coincida).
  Asadar, nu trebuie uitat faptul ca ideile cu care am crescut si principiile in care am fost educati sunt doar expresia unui mod local de a vedea/filtra lumea. Ele merita rasturnate, jumulite, decupate, remixate, mosite etc pentru a scoate un cat mai mare lucru mecanic din ele, pentru a le rentabiliza la maxim. Avem libertatea sa deconstruim totul, sa punem la indoiala totul, la refiltram totul pentru ca nimic nu este mai neonorabil (in planul spiritului) decat a lua lucrurile gata preparate, gata condimentate. 

Jolly s-a intors: si-a lansat noul sau blog intr-o casuta noua si ne promite multe lucruri frumoase (pe naiba, sper ca blogul asta sa nu fie la fel de plictisitor ca primul). Scriu aceasta recenzie de la inaltimea traficului meu in urma rugamintilor lui fierbinti de a-i face reclama la blog.
Duminica am fost cu Jolly la piscina din nou. Alo, domnu’ cu blog, ce faceti acolo? Tineti-va! Am stat mai putin decat sambata pentru ca eram amundoi obositi si nemancati. Apoi am mers la el acasa (unde a venit si o prietena de-a lui, o roscata cu sanii mari) unde am gatit carne de porc, cartofi maturi, salata de humus. Totul fara bere, doar cu socata si Cola. Toate acestea fix inainte de finala pe care a castigat-o fix echipa cu care tineam amundoi. Doar roscata tinea cu Franta, insa din cauza sanilor ei, am iertat-o amundoi intr-un singur mod.
Viva Italia! pizza, macaroane, Rai Uno…
Deci, jolly s-a intors (ah, am mai spus asta o data)
 P.S.: Nu uita sa lasi o patura in curte:) 

Cand tocmai ma enervau toti cu testul lor, intr-o clipa de plictis m-am apucat sa-l fac si eu si uite ce mi-a iesit porcaria asta:

E destul de ciudat, daca ma gandesc la un text anterior. 

  Cred ca ne gestionam mai bine imperfectiunile decat stramosii nostri. Daca cei de dinainte incercau sa se autodepaseasca, sa devina mai buni topindu-se intr-o esenta umana idealizata, noi ne-am dat seama ca nu suntem sfinti, asceti si fiinte perfecte si incercam sa scoatem cat mai mult din ceea ce suntem deja. Avem sansa de devenim generatia ce va vizita cel mai rar cabinetele de psihoterapie. Suntem fiinte egoiste, si ce!? Egoismul e legitim. Suntem fiinte frustrate, si ce? Frustrarile contureaza farmecul imperfectiunii noastre. Suntem fiinte vulnerabile, si ce? Vulnerabilitatea este forta noastra umana. Suntem fiintele cele mai expuse, si ce? Aceasta este curajul nostru. Suntem generatia cea mai putin secretoasa cu imperfectiunile si greselile proprii.
  Unul din cele mai accentuate criterii ale puterii este lipsa sentimentului de culpabilitate. Putem fi lenesi, porci, egoisti, perversi, putem dormi mult, putem bea mult si mai stiu eu ce… fara sa ne simtim vinovati, fara sa ne fie rusine. Lipsa rusinii reprezinta forta, nici un razboi (cultural sau de orice fel) nu s-a purtat in numele rusinii. Rusinea este lipsa onoarei.
  Acum ne simtim oameni si fiind a(nti)sociali (omul este un animal social), si fiind irationali. Secretul consta in a gasi o justificare spirituala a oricarui gest ce-l facem. Canibalismul este legitim pentru ca are in spate o traditie culturala ce-l fundamenteaza. Orice gest poate fi salvat daca este fundamentat cultural. Daca gasesc o latura culturala a violului, pot viola orice femeie fara sa ma simt vinovat. Ma preocupa mult aceasta chestiune a culpabilitatii pentru ca mi se pare ca depaseste sfera psihologiei si se ridica pana la un nivel metafizic. De mult ori cenzura transcendentala (limita pe care o simtim ca divinul o pune in calea umanului) este filtrata prin culpabilitate.
  Ah, intrerup aceasta meditatie din cauza unul telefon ce ma cheama la o bere, am plecat, hai pa!

  Filme:
Lucky Number Slevin  – foarte bun
The Ice Harvest – bun

  Bloguri:
http://cabotin.blogspot.com/
http://dianaiurkiewicz.blogspot.com/
http://midoriyuzu.wordpress.com/
http://blog.mostly-harmless.ro/ (cu mare intarziere ii fac si eu reclama)
http://weblog.ro/terorism_de_cititoare

  Melodii:
Gregorian – Still I’m sad
Roxette – Dangerous
Mattafix – Impartial/ Gangster Blues/ 11:30
 
  Alte recomandari:

accelereaza!

  Citesc de doua saptamani in fiecare seara din Jurnalul portughez al lui Eliade. Am scapat de obiceiul de a adormi cu un film pe calculator si-am reluat obiceiul de adormi citind. Nu pot adormi decat facand ceva. Nu pot sa ma pun in pat, sa inchid ochii si gata.
  Nu pot sa nu recunosc ca Eliade ma fascineaza in continuare. De ce oare?
 

  “Nu stiu unde am citit ca ceea ce face geniul este atentia la geniu. Un Leonardo este genial pentru ca este atent la geniul lui. Tragedia mea consta tocmai in faptul ca nu sunt atent la geniul meu.”
Fii atent si supraliciteaza-te.

  “Spre deosebite de atatia, nu cred ca “civilizatia” anihileaza, cu necesitate, omul. Daca omul modern e mai putin sanatos, e degenerat, nevropat, dezradacinat etc. nu se datoreste faptul ca exista intr-o societate industriala, ca traieste in metropole, ca are radio, cinematograf etc. – ci pur si simplu faptului ca omul n-a izbutit sa se adapteze noului mediu cosmic pe care i l-au creat propriile sale descoperiri si mijloace de productie. Este inca un decalaj intre mediul modern si om.”
Apropo de o discutie cu Selma, vai, ma nevrozeaza existenta telefonului mobil!

  “Si, acum, ce-am ajuns? Preocupat daca am sau nu succes la femei, daca sunt sau nu un “barbat remarcabil”, preocupat de tineretea si vigoarea mea. Discutiile cu prietenii mei romani sunt de un nivel jalnic – si ma silesc sa fiu agreabil, ca orice alt baiat destept.”
Asa este!

Geniul depinde de o pronuntata coordonata morala, insa morala oamenilor mari nu e tot una cu bunul simt cunoscut in mod curent. Daca Geothe (producand un anacronism) s-ar fi inscris in Crucea Rosie, n-ar mai fi fost Goethe. Inteligenta coincide in mare parte cu etica, insa marea provocare nu este sa fii moral cu cei din jurul tau, ci cu tine insuti. Este usor sa zambesti, sa fii politicos, sa dai o mana de ajutor. Este mult mai greu sa nu fii nedrept cu tine insuti. Nu-mi place cand scriu asemenea fraze cu un aer mustind de intelepciunea celor 26 de ani ai mei. Daca as mai da si sfaturi sapientiale, as semana cu Andrei Rosca si ar fi groaznic.

  Ca de obicei, m-am trezit inertial dis-de-dimineata, desi e duminica. O bere si un pachet de tigari Marlboro rosu scurt.

  Ieri m-am reintalnit cu apa, Am mers cu jolly la bazinul acoperit Floreasca. Ultima oara cand am inotat a fost acum doi ani in Vama. Ultima oara cand am facut baie intr-un bazin a fost in strandul municipal din Moinesti acum 3-4 ani. Ieri la Floreasca am trait o experienta culturala, vorba lui jolly dupa cele doua ore, ma simt ca un nou-nascut. A te naste din nou este un act analog initierii, accederii unui nou nivel al fiintei. In fine…
  Acum am o usoara febra  musculara, iar aseara imi simteam corpul intr-o stare de epuizare si de bine in care sexul mi se parea aproape de nedorit. O ciudata bunastare afectiva de pe urma unei buna dispozitii fizice dupa o saptamana epuizanta. Jolly mi-a arata viteza cu care se inoata la Constanta, iar eu i-am aratat cum se inoata căţăleasca (cum vedeam la tara ca inotau toti). M-a avertizat dinainte de a intra sa nu ma pis in piscina, caci are o substanta care in contactul cu urina se inroseste si astfel vei fi dat de gol imediat. Cica inainte erau pândaci cu capacitati extrasenzoriale care te simteau cand erai pe punctul de a te pisa in apa si te atentionau: Alo, domnu’, ce faceti acolo? Tineti-va! Per total, a fost fabulos, o experienta ce se va repeta si azi.