Tot codindu-ma despre lucruri personale, intre timp am primit leapsa de la Andreea si trebuie sa scuip cateva lucruri despre care presupun ca cititorii mei habar nu au.Astfel:
1. sunt un amant mediocru.
2. in adolescenta furam benzina ca sa ne plimbam cu masina prin toate discotecile judetului.
3. in clasa a VIII-a aveam o parere proasta despre sexul oral.
4. sunt un bun jucator de tenis cu piciorul.
5. primul meu prenume este de fapt Valentin.
Ma tot gandesc sa incep o categorie personala noua in care sa scriu pur si simplu ce am mai facut (acesta ar fi si numele categoriei). Lucruri, intamplari zilnice, vizite, lecturi, vizionari de filme etc. Ezit totusi, din mai multe motive.
Nu stiu ce reprezinta aceasta pagina in mintea celor ce-o citesc (daca il asociaza mai mult cu un jurnal personal sau un jurnal de idei. De asemenea, mi-e greu sa-mi imaginez ce simte si crede o persoana cand intra pe www.adrianciubotaru.ro si mi-e greu sa-mi inchipui ce va ajunge acest site peste 6 luni, un an. Stiu doar ca voi continua sa scriu.
[Sunt sigur ca peste ani voi intalni oameni ce-mi vor spune: Jurnalul tau mi-a schimbat viata… La fel cum si un alt copil de-al meu (#filozofie) a schimbat destule vieti.]
Intentionez de asemenea sa incep sa scriu in limba engleza (in cateva luni) probabil pe un alt domeniu, insa aceasta este o alta poveste. In plus, o alta intentie este legata de hotararea proprie de a nu mai scrie vulgar. Ma rog, niciodata nu mi s-a parut ca scriu vulgar, insa acum mi se pare o chestie de bun simt sa ma cenzurez in aceasta chestiune. Nu de dragul celor care inca mai cred in povestea cu barza, ci de dragul meu.
De asemenea, angoasa mea este sa nu plictisesc cititorii cu amanunte personale. Ideea s-ar baza pe ce nu-mi place mie: sa citesc bloguri imbibate de umori si bucatarii interne. In acest stil, majoritatea blogurilor personale ar fi niste auto-Big-Brother-i pe care ii mosim in interiorul nostru din dorinta de a nu ne mai simti singuri. Desigur, orice tip de blog te ajuta intr-un fel sa nu te mai simt singur, insa totusi…
Asadar, va intreb: e binevenita o categorie “ce am mai facut”?
– Academia aveti?
– Nu, raspunsese babuta. Insa am Idei in dialog, tot a lor.
– Perfect.
O citesc uneori exact cand imi aduc aminte si aproape intotdeauna sunt impresionat de calitatea unor articole.
Articole:
1. Agonia crestinismului – H.-R. Patapievici
“Foarte putini oameni par sa-si dea seama in ce masura civilizatia noastra nu poate face fata concurentei cu alte civilizatii decat cu ajutorul culturii ei – cultura care, orice ar spune oricine, nu poate fi decat crestina in instinctele ei profunde.”
Povesteste doua situatii exemplare in care doua caractere ( Blaise si Jacqueline Pascal) care isi traiesc premisele pana la capat si pentru care demnitatea este primordiala in raport cu orice. Iar la sfarsit arunca o provocare:
“Si acum intrebati-va: oare cultura noastra relativista, hedonista si postmoderna mai poate inlesni aparitia unor asemenea caractere?”
2. Europa prea devreme, Romania prea tarziu – Traian Ungureanu
“Ar fi bine si inca nu prea tarziu sa intelegem ce efecte va avea drumul pe care Romania l-a inceput pe 1 ianuarie 2007. Cunoastem cu o exactitate optimista si expansiva care vor fi castigurile. Avem o imagine cu totul deformata asupra consecintelor dure.”
E un articol bun ce analizeaza modernitatea noastra mereu prematura care ne face mereu sa ne simtim nepregatiti.
– Mi se pare cel mai greu sa recunosti adevarul.
– Frumusetea interioara este singurul lucru care conteaza.
– Ma inteleg bine cu sotia mea, ne iubim, ne respectam, o admir mult etc. si etc.
– Mi-a fost greu la inceput, insa am crezut in mine, am muncit mult si intr-un final a venit si succesul si aprecierea celorlalti.
– Acum informatia este puterea.
– Am avut o echipa tanara alaturi de mine plina de entuziasm si profesionalism si-am reusit sa facem o treaba buna.
Si lista poate continua…
Ma fascineaza, ma obsedeaza arhetipul cultural al tipului cu cana.
Il intalnesti in filmele, documentarele si emisiunile americane.
George Clooney invitat la Jay Leno Show bea ceva dintr-o cana din doua in doua replici.
Doi detectivi discuta intr-un birou nu stiu ce caz dificil cu o cana in mana si picioarele pe birouri.
Nu stiu ce emisiune, reporterul se uita catre camera si zice:
– Let’s go now into George’s office!
Stupoare, surpriza, George este surprins cu o cana in mana.
Pitch de creatie: cel putin doi tipi beau ceva dintr-o cana.
Secventa de film artistic. Ea noapte singura in bucatarie meditand la neintelegerile cu sotul. De obicei e filmata din lateral si are in fata o cana. Apoi apare sotul in capot:
– I thought I’ve heard something…
Se duce la frigider, scoate o sticla de ceva si apoi toarna acel ceva intr-o cana.
Webcam. Tip gras cu ochelari, gras fara ochelari, tip slab cu ochelari. Daca te uiti atent, langa tastatura lui se afla sigur o cana.
Se filmeaza un birou intr-o redactie, agentie etc. Sigur se vede si o cana cu un post-it pe ea, un smiley face sau numele posesorului.
Care-i misterul?:)
Am vrut sa vad cum se reflecta Eliade in blogurile straine si am dat search pe technorati.com. Stiam ca Eliade este inca citit in Occident, in ciuda contestarilor operei sale, si totusi am ramas uimit de actualitatea cercetarilor sale.
Pe scurt (e o ironie), ce-am gasit?
Frank are un text intitulat What IS that we do?. Il incepe cu I think that for the most part we ARE lost si-l concluzioneaza cu So, part of the what-ness of what we do as artist is to simply explore the alphabet of our oevre. Citeaza din Eliade si-l pune ca referinta:
– Eliade, Mircea. Myths, Dreams, and Mysteries. 1957. Trans. Philip
(actually this is one of the BEST books for any artist (ie, visual,
musical, theatrical, philsophcical, historians, etc) to read.
Reginitis si-a postat final discussion paper for Philosophy pe care a luat nota maxima. Lucrarea se cheama Understanding My Spirituality si este una destul de sincera si sumara:
– When I asked my Mom “What happens to us after we die?” she told me about reincarnation. When I asked my dad “Why do bad things happen to people sometimes?” he told me about karma. These eastern concepts were reinforced by my parents, and for a while that was enough for me.[…]
– I found the answers in this course and in the Mercia Eliade’s book Sacred and Profane. This book examines the spiritual existence within human beings and the ways we choose to acknowledge that part of us.
Why Write About Shamanism and Therapy? e un text gasit pe un alt blog in care autorul se intreaba:
– if the ‘primitive’lives in our brain stem as a pre-conscious memory or as a scrap of the accumulating collective unconscious , could it also be true that whatever we are-say, Western humans- lives in the brain stem of the primitive?
Probleme ridicate:
– Psychotherapy is one place where this ‘dialogue with the primitives’ must be made explicit and conscious, because this is where it is being conducted.
– I wonder what Eliade was thinking when he wrote that we are cut off from an important part of ourselves.
Din Orthodox Monk citez doar:
– Moreover, he finds when reading The Glass Bead Game of Hesse that his own Romanian-Orthodox tradition has an authentic tradition of meditation (in the Philokalia). Finally, he has discovered that Mircea Eliade, a Romanian, is an important figure in the study of religion
cu promisiunea ca voi reveni candva asupra textelor scrise acolo.
What is a Shaman? contine o lista extrem de utila despre samanism inceputa in stil confesiv:
– As a student on the shamanic path, the intent of my journey became a driving question for me. I seek to teach what I know, and if it is truly shamanic, what does the quest drive toward?
In colectia sa, Eliade este mentionat prin definitia sa celebra: shaman – a master of ecstasy.
Saradevil:
– If in our history there is a writing of our future then what does that mean for me? Should I think perhaps on Mircea Eliade and his view upon time? We choke on all of our history, the line that builds and builds and builds without ending. It causes forces we cannot comprehend because as beings we cannot comprehend time unending. Let us celebrate in a pagan ritual and destroy the world, bring about our own apocalypse and let it wash over us, the end of all things.
Roseartemise a citit probabil Sacru si profanul si si-a postat notele de lectura.
SidThomas (tipul e chiar interesant):
– The fact that all humans share the trauma of birth to some degree (leaving C-sections aside) explains the Myth of Eternal Return – the psychological meta-datum of Mircea Eliade’s composit religious picture.
Spindlewholr dezbate despre mythical origins of drinking and toasting:
– Thus the act of drinking becomes a ritual act by which one can connect with the important, the sacred, or, as Eliade would say, the “real” that lies beyond the mundane. When we raise our glasses for a toast, the words seem to have greater import than words spoken in an ordinary context.
Lena (a sick blogger) in Notes from underground blog addict vrea sa-si schimbe viata, sa fie activa, a citit multe confesiuni de sfinti, vrea sa gaseasca un adevar de care sa se lege si il mentioneaza pe Eliade doar in fraza urmatoare:
– I am not sure if it is Eliade or Campbell who talks about leaving St. Patrick’s holy atmosphere to enter the shock of the street-level consciousness.
Tipul asta si-a luat examenul la filozofie si mai are inca un examen in care trebuie sa invete despre:
-the EGC in light of Eliade’s theories on Sacred Space, Sacred Time, and Sacred Sex.
Iulia Spranceana e in Madrid si:
– I wonder what I am doing awake at 1 in the morning, after so many exhausting days…is it the heat? Eliade would agree. The heat contaminates our own environment creating some sort of time gap…John il mentioneaza pe Eliade drept un parinte modern al gnosticismului alaturi de Fiederich Neitzshe, Rudolf Otto, Carl Jung si Joseph Campbell.
Jessica e o tipa super interesanta:
– I struggle against gender essentialism every day and I wouldn’t describe myself as a structuralist.
– I simply do not believe that women have an innate connection with the moon or with the earth on the basis of having ovaries and a uterus that bleeds once a month. I just don’t believe it. Even Mircea Eliade, in The Sacred and the Profane, a classic tome of Religious Studies, propagates the notion that women have sacred knowledge, a kind of one-ness with the earth, based on their womanly essence, that men are not privy to.
Boaz e pasionat de/practica meditatia transcendentala si e entuziast c-a gasit o carte interesanta despre acest subiect.
– Now I can think about TM’s view of science in terms of an extended view of Eliade’s concept of “hierophany”, that is, a concrete occurence of the sacred in the world.
Un tablou interesant, nu-i asa? Tineri studenti, artisti sau simpli bloggeri studiind probleme, dezbatand chestiuni in care ideile lui Eliade sunt prezente. Bloguri/texte ce reflecta cautari spirituale, angoase sau simple meditatii asupra razboiului civil al ideilor (Civil War of Ideas). Din aceasta perspectiva, chestiunile dezbatute in blogosfera romaneasca par a fi la nivelul “arata-mi pasarica, ca-ti arat si eu cucul”.
Mi-as fi dorit sa citesc in romana bloguri ale unor studenti la filozofie chiar macinati de seminare despre Wittgenstein, bloguri de art-director facand conexiuni intre De vinculis in genere (a scris despre ea si Culianu in Eros si Magie in Renastere.1484) si publicitate, bloguri de tineri cercetatori romani specializati in mitologie, studii orientale etc.
Restul concluziilor si dorintelor le puteti trage singuri.
La prima vedere, Istoria credintelor si ideilor religioase (HCIR – dupa titlul original) pare opera magna a unui savant ce-a desfasurat un imens efort enciclopedic pentru a prezenta o introducere utila in istoria religiilor din perspectiva diacronica (a dinamicii fenomenelor religioase). O data cu publicarea morfologiei fenomenelor religioase in Tratatul de istorie a religiilor (titlul impus de editorul Payot este inselator) parea naturala continuarea, chiar si dupa trei decenii (Tratatul a fost publicat in 1948, iar primul volum din HCIR in 1976), cu o istorie propriu-zisa, pe scurt citand, cu prezentarea a ceea ce s-a intamplat in durata timpului istoric, cu o serie de intuitii, experiente si idei religioase.
Privind insa mai indeaproape, HCIR este rezultatul unui filtru de interpretare ce a orientat clar selectia si semnificatia diferitelor “momente creatoare” prezentate in aceasta vasta sinteza. Astfel, avem cateva axiome prin prisma carora Eliade a dorit (a spus-o si-n prefata la editia in franceza) sa-si prezinte cercetarile de specialitate in perspectiva istoriei universale.
In mare, presupozitiile lui Eliade le stim cu totii:
– sacrul este o structura a constiintei, iar nu o etapa in dezvoltarea sa; ce naiba este sacrul implica o lunga poveste, eu il vad de multe ori ca o predispozitie a constiintei de-a conferi sens…
– a fi om sau mai degraba a deveni om inseamna a fi “religios”; pentru Eliade, religios este tot ce are legatura cu concepte ca adevarul, fiinta, sensul.
– exista o unitate a istoriei spiritului uman (ceea ce inseamna ca intre nostalgiile religioase ale unui manager new-yorkez si ale unui agricultor indonezian nu exista diferente de structura)
Daca schimbi presupozitiile si cercetezi in mare parte aceleasi “documente”, rezultatul final va fi cu totul altul; a se vedea alte sinteze ale istoriei fenomenelor religioase prezentate de un Michel Meslin, Ioan Petru Culianu, J. M. Kitagawa (probabil cel mai eliadian dintre cei enumerati).
Anul 1969 (anul aparitiei Nostalgiei originilor) este prezent in exegeza eliadiana (Culianu, Mircea Eliade) drept un moment cheie. NO este o lucrare ce se remarca printr-o anume greutate metafizica fata de celelalte studii de specialitate. Daca inainte de aceasta etapa, Eliade indica o conceptie inspirata de Durkheim asupra sacrului (vazut ca opus profanului), in NO incepe sa se vorbeasca despre camuflarea sacrului in profan (pana la identificare), despre imposibilitatea de a ne imagina aparitia constiintei fara a conferi o semnificatie impulsurilor si experientelor omului etc. Daca inainte, sensul aparea la sfarsitul actului de interpretare (sacrul se revela ca opus profanului), acum sensul este creat de insasi cautarea sa (sacrul este camuflat in profan).
Impresia mea este ca HCIR a fost scrisa si orientata dupa acest nou tip de hermeneutica (ce isi crea propriul sens) ce se incadreaza intr-o interesanta dinamica a dezvrajirii.
Miza unitatii spiritului uman este una enorma. Ea ne indreptateste sa cautam porti de comunicare cu alte culturi, ea ne incurajeaza cercetarea istoriei popoarelor arhaice, ea ne alimenteaza visul unei transdisciplinaritati etc. Daca nu ar exista acesta idee, ne-ar interesa mai putin ce inseamna mana in culturile indoneziene, ne-am interesa mai putin samanismul, Milarepa, inmurile vedice. Toate acestea ar fi fost studiate ca niste curiozitati exotice si in cadrul unor discipline ce nu le-ar pune in adevarata lor valoare, iar nu ca niste contrubutii serioase la o istorie culturala in care toti ar trebui sa ne recunoastem.
Astfel, dupa aceasta scurta introducere, vom urma sa aflam in episodul urmator despre domesticirea focului, semnificatiile primelor morminte descoperite, despre aparitia limbajului si vanatorii paleolitici.
Incep aici o noua serie/categorie in care ma voi ocupa de Eliade, mai precis de Istoria credintelor si ideilor religioase. Va fi o suita de articole ce se vor intinde pe parcursul a catorva luni in care voi dezbate, analiza si interpreta ideile si presupozitiile cu care Eliade jongleaza analizand si interpretand ideile si presupozitiile religioase (la nivel profund, nu exista altfel de presupozitii).
Voi incerca sa fiu cat mai fidel acestui demers destul de solicitant, ma voi stradui sa ma ridic la nivel exigentelor unui om cultivat mediu fara a avea pretentia ca interpretarea proprie (de multe ori neacceptata de exegeza eliadiana) sa fie singura interpretare valabila.
Stiu ca ideea acestei serii este una binevenita, va interesa pe multi si as vrea sa-mi fac iluzia ca voi fi lecturat si de acei care anul trecut se delectau cu textele despre sexul oral. Dincolo de acestea, motivatia este una personala: in ultimele luni am simtit impulsul sa ma intorc catre “pasiunea” mea pentru istoria religiilor, si ce revenire mai buna as putea avea decat prin Eliade? (Eliade fiind doar un inceput inspirat)
Presupozitia mea este ca Eliade a practicat un limbaj ce dezvaluie mai mult decat simpla semnificatie de dictionar a cuvintelor insirate in fraze. Nu e o cautare de fantome semantice, de coduri ascunse, ci doar pariul unui cititor ce incearca sa descifreze fragmente dincolo de un camuflaj al unui text aparent scris dupa toate exigentele academice ale disciplinei pe care Eliade si-a asumat-o din plin.
Miza acesti demers o reprezinta mai mult decat o insolitul unei pasiuni pentru o disciplina ce-ar parea desueta reprezentata aici de opera unui personaj controversat (dincolo de tineretea sa “legionara”, Eliade este contestat si-n inima preocuparilor sale savante, deconstruindu-i-se asumptiile, invalidandu-i-se concluziile, trimiterile si interogatiile).
Istoria religiilor ramane aceeasi trans-disciplina ce poate crea legaturi fertile intre domenii dispersate (stiintele cognitive, sociologie, psihologie, advertising etc.), ce poate oferi orizonturi noi de abordare si, de ce nu, intrebari creatoare (parsifalice ar suna destul de pretios).
Astfel, voi incepe in zilele urmatoare sa postez in aceasta noua serie fara sa stiu regularitatea si marimea textelor cu pricina. Oricum, daca nu voi reusi sa ma mentin in ritmul propus, va fi numai vinea mea, iar nu a problemelor cotidiene, a programului incarcat etc., caci nu exista program incarcat pentru lucrurile cu adevarat importante.