Eu sunt istoria comunităţii mele

23 Replies

Dacă mulăm consecinţele fizicii cuantice pe modul în care ne raportăm etic la lume, ar trebui să nu facem mare distincţie între persoana proprie şi comunitatea din care facem parte. Dacă destinul nostru e cuprins în cel al comunităţii, al limbii din care facem parte, dacă se intersectează misterios cu spiritul locului, atunci ceilalţi sunt mai mult decât o abstracţie, mai mult decât un zgomot de fond mixat pe o orgă de jucărie.

Dacă măturăm zgura modernă în care limitele subiectului se opresc brusc la nivelul nasului şi al propriei voinţe de putere, obţinem o lume în care care eu port responsabilitatea bunăstării celorlalţi. Problema financiară a vecinului meu ar trebui să fie problema mea spirituală, povestea un rabin.

Dacă renunţăm la clişeele pozitiviste în care individul cutare trăieşte şi este influenţat de mediul cutare — şi euglena verde poate intra în această categorisire, observăm că mediul în care trăim nu e contextul internaţional pe care-l învăţăm la istorie înainte de izbucnirea războiului X, ci este locul geometric afectiv format din semenii noştri, este media emoţională a celorlalte chipuri umane.

Când corpul resimte o durere prea mare pentru a fi filtrată conştient, creierul transmite semnalul leşinului. În acelaşi mod, indivizii educaţi în trauma pozitivistă a modernităţii îşi abstractizează semenii pentru a nu se încărca de o responsabilitate ce depăşeşte perimetrul durerilor proprii.

md03.jpg

Durerea celuilalt e motiv de jenă, nevoia celui de lângă tine e cea care te bruiază în permanenţă, iar viaţa ta socială se reduce la o simplă activitate turistică printre poveştile trunchiate ale celorlalţi. Limita interesului propriu se opreşte la graniţa activităţilor de pe urma cărora reuşim să ne plătim chiria.
Viaţa noastră modernă e un pachet open source, nu trebuie plătit şi e rodul muncii unei comunităţi. Ceea ce uităm însă, este simplul fapt că problemele celorlalţi şi implicit problemele comunităţii din care facem parte vor configura întotdeauna umbra traseului nostru prin lume.

Deja prea blazaţi pentru a mai discerne impostura de adevărata poveste a nefericirilor care ne înconjoară, montaţi în acea neîncredere socială venită pe valul hermeneuticilor de suspiciune, nu ne rămâne decât să le urăm sănătate cu aceeaşi umbră de cinism şi inconştienţă cu care credem că istoria a început la poarta maternităţii în care ne-am născut.

md02.jpg

Individualismul acesta feroce — îl observ la colegii de generaţie — în virtutea căruia nimeni nu se gândeşte la tine şi nimeni nu te va ajuta vreodată, eludează simplul fapt că alţii dinaintea ta au gândit pentru ca tu acum să poţi să te gândeşti doar la gradul de comoditate al pernei tale.

E ca şi cum ai reproşa cuiva care şi-a pierdut averea agonisită o viaţă că Hasdeu citea în patru limbi la cinsprezece ani, e ca şi cum am avea iluzia că ne purtăm toate cauzele aparentei noastre bunăstări.

Eu sunt istoria familiei mele şi amintirea nepoţilor mei nu aminteşte decât de responsabilitatea cosmică pe care cândva omul şi-o asuma, responsabilitatea pentru semenii săi şi pentru universul pe care cu toţii îl împărţeau.
Acum, în timp ce unii împărtăşesc cu ceilalţi frumuseţea şi tragicul unei lumi, alţii îşi construiesc grupuri de interese şi priorităţi în propria inimă, ascunsă în debaraua unui viitor blurat.

Protestul prin lectura de la TVR

9 Replies

Protestul prin lectura propus de Luciat a fost cea mai frumoasa initiativa civica la care am participat. Candoarea tinerilor adunati pe acele borduri cu cartile in mana mi-au confirmat inca o data (caci toti avem nevoie de confirmari!) ca lucrurile nu merg cu necesitate intr-o directie gresita. Cum a spus si Mircea Cartarescu prezent printre protestatari, dincolo de eficienta manifestatiei, ramane spiritul si entuziasmul care au facut toate acestea posibile.

Am gasit cateva articole despre seara de ieri la Cezar Paul-Badescu, la Merlin, la Jen (care a facut si o lista cu cartile citite acolo) am vazut cateva poze bune la Alex Mihaileanu. Update: am gasit si articolul Siminei Mistreanu.

Am prins un fragment din interviul semiformal pe care Mircea Cartarescu l-a dat aseara:

Si, in exclusivitate pentru www.adrianciubotaru.ro, l-am prins pe George Pruteanu cu cateva intrebari despre protest, despre emisiunea de cultura pe care a avut-o si despre pruteanu.ro:

Ii multumesc lui Costin si Alinei pentru sprijinul jurnalistic acordat si as dori sa inchei cu o intrebare pentru istoria literaturii: pe Luciat a recunoscut-o cineva?

Daca batul din fund ar fi fost mai scurt

10 Replies

tobogan.jpg

Exista un roi de repros retroactiv pe care il intalnesti din ce in ce mai des de parca toti ceilalti iti vor binele, de parca toti ceilalti sunt mai informati ca tine, de parca toti ceilalti traiesc in universul alternativ unde gesturile consumate pot fi derulate si reluate.

Orice achizitie, orice avans, orice schimbare e buna, insa nu multumeste in masura in care ne trezim dupa consumarea actului ca lucrurile ar fi putut sa fie mult mai bune daca:
– Daca mai puneai un milion, iti luai unul de 10 megapixeli
– Daca mai dai inca 50 de euro, iti gasesti unul bun cu 3 camere.
– Mai pui 2-300.000, mergem in partea cealalta si gasesti mai multe modele.
– Mai puneai 1.000 de euro si ti-ai fi luat un Clio.
– Daca nu te-ai fi grabit, ai fi pus mana si tu pe un gagiu mai fain

Bogatia modelelor imaginative cu privire la situatiile ipotetice pornite de la situatii trecute care s-au consumat tradeaza tendinta proprie de-a ne construi o lume pe masura neimplinirii noastre. Orice pas ai face, orice schimbare, orice achizitie va primi girul nemultumit al celorlalti de la inaltimea lui daca mai asteptai putin, daca mai puneai niste bani, stiam eu un magazin bun, daca nu l-ai fi iubit atat. Trecutul recent e atat de volatil incat parca se explica densitatea de analisti politici care nu doar analizeaza evenimentele trecute, ci si cele posibile. Daca motiunea ar fi fost votata, Basescu ar fi trebuit sa…

Incapacitatea de asumare a unor decizii luate pe baze incomplete (la urma urmei, toate deciziile reflecta incompletitudinea mecanismelor noastre de cunoastere) denota un soi de idealism a carui baza nu poate fi decat o dezorientare tipica pe care o avem cu totii. Dincolo de lipsa de criterii tari care ne calauzesc actiunile, genul asta de nemultumire retroactiva lasa la iveala una din racilele nationale, una din tentatiile de-a dezvolta universuri istorice alternative ce-ar dovedi calitatile si orgoliile noastre. Daca n-ar fi cazut Turtucaia, daca ar fi rezistat dictatului de la Viena, daca Hitler ar fi castigat razboiul, daca Ceausescu la un momentat, daca n-am fi pierdut la penalty in fata Suediei.

Daca as mai fi bagat inca vreo doua exemple, tabloul acestui articol ar fi fost mai complet.

Reprosul retroactiv face pereche buna cu nemultumirea inerenta unei decizii luate pe baza unor criterii slabe. Majoritatea cumparaturilor noastre sunt impulsive (chiar si atunci cand petrecem zile intregi pe site-uri de specialitate pentru a alege din zecile de modele), le facem jongland necesitatea cu afectiunea fata de un brand si imaginea produsului respectiv. De cele mai multe ori, important nu este sa detii un anumit lucru, ci sa fii vazut detinand acel lucru. E ca si cum te-ai afisa cu un top model spre invidia prietenilor tai, desi viata ta sexuala ramane la fel de mediocra.

Curajul de-a ne asuma propriile impulsuri si propriile prostii este un lux pe care inca nu l-am dobandit. Genul acesta de curaj se afla in stransa legatura cu timorarea unui prea acut simt al ridicolului. Ne ferim de ridicol ca si cum ar ultima reduta a stimei de sine, ca si cum daca batul ala din fund ar fi fost mai scurt, am fi mai fericiti.

Schimb de carti: impresii

1 Reply

Mi-a placut mult ultima editie a Schimbului de carti: locatia a fost bine aleasa, oamenii au fost faini, discutii de asemenea. O intalnire deloc formala intre oameni pasionati de carti si de schimbul lor, dornici sa-si cunoasca autorii preferati si interesati de un pasionant schimb de idei si anecdote.

Am vanat trei carti carora doresc sa le fac recenzii in urmatoarea perioada:
Bong de la o tipa simpatica
Rondo Capriciosso (pe link aflati detalii si despre lansare) de la Alexandra
Tehnicile programarii neuro-lingvistice de la Raluca

Am reusit sa fac cateva cadre pe care le-am montat cu stangacie intr-un film dupa o cronologie mai putin riguroasa, insa sper sa fie binevenit.

Japonia descatusata

5 Replies

Japonia descatusata este o carte scrisa de John Nathan, profesor de studii japoneze la Universitatea California din care voi prezenta mai jos cateva note de lectura. Cartea nu este una exhaustiva si perfect documentata , insa prezinta intr-un stil popularizant cateva chestiuni contemporane din ceea ce inseamna spiritul nipon.

japan_flag.jpg

Segmentul cel mai tanar al comunitatii minore, copii cu varste intre 11 si 15 ani, este cel care genereaza infractiunile cele mai violente si mai perverse. Acelasi grup de varstra ce cuprinde 7.4% din populatie a comis 50% din infractiunile inregistrate in 2000 in Japonia.
Exista o criza de manie, de confuzie si de pierdere a sinelui in randul tineretului nipon.

In anii 1950, politica educationala a Japoniei a fost creata sa ajute la realizarea unei renasteri accelerate, care era misiunea nationala a perioadei de dupa razboi. Presiunea era mare, insa eforturile erau rasplatite din plin: absolvirea colegiului garanta gasirea rapida a unei slujbe in cadrul guvernului sau in industrie si angajarea pe viata.
In anii ’80, datorita restrangerii pietei muncii, studentii au inceput sa dea semne de stres. Valuri de violente in scolile gimnaziale, sinucideri etc.Un numar din ce in ce mai mare de copii refuza scoala, se retrag pentru cativa ani, iar unii nu revin niciodata devenind “autoincarcerati” (unii dintre ei refuzand sa iasa din propria camera).

Dependenta de jocurile pe calculator si de telefoanele mobile, pe care sociologii niponi o numesc “cultura degetului mare”, a erodat si mai mult abilitatile de comunicare directa si au adancit sentimentul de izolare.

O tanara profesoara de scoala gimnaziala din Okinawa si-a rugat elevii din clasa a opta sa scrie ce si-ar dori sa devina cand vor fi mari si ce spera sa realizeze in viata. “Copiii stateau si ma priveau intens”, povesteste ea, “si cativa au inceput sa planga in hohote.”

Piatra de temelie a sigurantei de sine a japonezilor a constituit-o familia.
Mariajele aranjate reprezinta inca, in Japonia de azi, 20-30% din totalul casatoriilor. Procesul incepe cu impartirea, de catre parinti a fotografiilor si detaliilor personale al fiilor sau fiicelor.

Cel mai important triumf al ingineriei sociale, in perioada recuperarii si dezvoltarii economice accelerate (in iulie 1960, Hayato Ikeda a devenit prim-ministru, promitand dublarea venitului national in zece ani – a reusit in sase! – si a lansat totodata strategia de crestere a productivitatii Japoniei, inceputul asa-zisului miracol nipon.) a fost tranformarea Japoniei intr-o natie de depunatori. Pana in anii ’80 clasa de mijloc a economisit 16% din venitul national in comparatie cu cele patru procente in Statele Unite.
Functionarii din clasa de mijloc erau constienti ca faceau sacrificii in interesul cresterii productivitatii nationale. Acest consens national era o manifestare a conceptului de grup care s-a aflat dintotdeauna la baza vietii sociale japoneze.

Incepand cu anii ’80, angajatul firmei muncea practic pana la epuizare, pana la a se prabusi de pe strada. Aceasta patologie noua a fost denumita karoshi, “moarte prin epuizare”, un colaps al corpului, datorat stresului si muncii exasperante. A devenit subiect de ingrijorare in anii 2000 cand s-a aflat ca premierul Keizo Obuchi lucra cate cinsprezece ore pe zi, luni in sir, pana cand intrase in coma si decedase.

Un japonez:
– In State cand un jucator de fotbal marcheaza, da cu mingea de pamant si se poarta ca si cum e cel mai tare din lume. In plus, toti il aclama. Daca un atlet s-ar comporta astfel in Japonia, toti l-ar critica. Un barbat puternic nu trebuie sa iti arate cat este de puternic.

In 1998 rata sinuciderilor a crescut brusc cu 35% ajungand la 30.000 de morti anual. Incepand din 2003, barbati si femei de pana in 20 de ani, fare slujbe si disperati in privinta viitorului lor, utilizeaza buletine informative si baze de date din sistemul chat de pe internet pentru a gasi parteneri de sinucidere.
In 2001, intr-o incercare de a-i opri pe oameni sa se arunce sub rotile trenurilor, guvernul a instalat oglinzi enorme la capetele platformelor de metrou si tren. Ca si cum reflectarea in oglinda ar potoli disperarea sinucigasilor, dandu-le sau crandu-le iluzia identitatii pierdute, adesea ca rezultat al concedierii din corporatia-mama.

Intrebati in cadrul unui sondaj daca teama de esec i-ar impiedica sa-si deschida o afacere, 70% dintre japonezi au raspuns afirmativ, in timp ce 80% dintre americani au zis ca nu. In Japonia, a trece peste afilierea la un grup si a-ti asuma riscul esecului individual, cu toate consecintele sale sociale, necesita o determinare si o vointa extraordinara.

Un antreprenor japonez:
– Secolul XXI va fi unul fara frontiere. Imbunatatirea sistemului de comunicatii, prin intermediul internetului, va determina crearea unei comunitati globale. Oamenii conectati la Internet si cei neconectati se vor deosebi mai pregnant decat cei de nationalitati diferite: diviziunea digitala va fi o ruptura mai semnificativa decat orice distantare geografica.

Filozoful Kitaro Nishida, fondator al “scolii Kyoto” a definit opozitia dintre fiinta si nefiinta dupa modul in care aceasta diferenta se putea aplica in particular culturii si societatii japoneze. Gandirea lui era un amestec de buddhism Zen si filozofie hegeliana. Conceptul sau cheie era mu no basho, “locul nefiintei” pe care il localiza in cadrul curtii imperiale. Secole de-a randul imparatul s-a aflat in centrul Japoniei, definind-o si intruchipand-o, in timp ce puterea reala a apartinut stapanilor feudali, numiti shoguni. Nishida a concluzionat ca acest centrul al Japoniei era de fapt locul nefiintei, un loc gol. Intr-un fel, nationalismul japonez este o incercare de a umple un gol.

Mandria si increderea sunt atributele identitatii.

In ianuarie 1996 un grup de profesori universitari a fondat Societatea pentru Crearea unei Noi Istorii. Misiunea lor era redactarea unui manual de gimnaziu, destinat restabilirii echilibrului asupra unei “versiuni masochiste a istoriei” al carei efect era inocularea in randul copiilor a sentimentelor de oroare si rusine fata de trecutul istoric al Japoniei.
– tensiunea existenta intre cainta pentru razboi si nevoia de a transforma trecutul intr-o baza substantiala a increderii si-a mandriei nationale.

Articolul 9 din Constitutia japoneza:
Nu se va recunoaste dreptul la beligeranta al statului nipon.

Totusi printr-o serie de legi ce manevreaza semantica articolului 9, Japonia a reusit sa pregateasca forte de aparare terestre, marine si aeriene care sunt astazi printre primele cinci armate cele mai puternice ale lumii.

Yamato – cel mai vechi termen japonez pentru Japonia, inca sinonim cu “spiritul nipon”.