1.Daca unui nepalez ii este refuzat accesul intr-un restaurant parizian pe motiv ca are nasul prea mare, nu-i asa ca marimea nasului sau va fi imediat asumata ca o diferenta culturala?

2.Un tip de 20-30 de ani care se pisa in pat are o imagine proasta din cauza lipsei sale de viziune: si-ar putea face un blog in care s-ar documenta despre elementele terapeutice ale acestei activitati pe care, dintr-o prejudecata culturala, noi ceilalti o vedem extrem de neonorabila.

3.Sinceritatea este o tendinta naturala a oricarui sistem. Metabolismul oricarei fiinte este ‘sincer’. Este cel mai simplu mod de a schimba informatie cu mediul extern si intern. Acest lucru nu este o valoare, ci un coeficient de supravietuire si echilibru.

4.Cand un gadget incepe sa comunice emotional isi castiga posibilitatea unui instrument spiritual (e un informatie verificata si folosita din plin in publicitate). Cand tehnologia capata o frecventa emotionala insemna ca detine capacitatea de a dizloca cele mai stabile si puternice energii umane. Cand un gadget cum a fost crucea a inceput sa comunice spiritual, lumea s-a schimbat.

5.Trecerea adolescentei aduce cu sine diminuarea sentimentului de culpabilitate asociat masturbarii. Unul din indiciile maturizarii emotionale este strans legat de acest aspect. Ma masturbam intens si credeam ca voi ajunge in iad. Intr-un an de zile, cu ajutorul Bisericii am reusit sa ma las, povesteste Radu, un licean precoce.

6.Intr-o lume in care cartile lui Stephen Hawking despre univers se vand mai bine decat cele ale Madonnei despre sex, in care cultura a devenit o obligatie economica si militara, intr-o lume in care ne izbim din ce in ce mai des si pregnant de alteritati culturale, unde este ignoranta generala despre care vorbiti, domnule Patapievici?

7.Comoditatea cautata prin tot felul de gadgeturi reprezinta o nostalgie religioasa.

8.Daca azi te simti ca un ratat, tot trecutul te va ajuta sa-ti conturezi si mai bine aceasta imagine de ratat. Vei gasi in experienta ta nenumarate dovezi ale ratarii tale actuale. Trecutul e primul lucru ce ne vine in ajutorul conturarii propriei imagini de sine.

9.Daca maine, pe strada, esti luat din senin in brate, este foarte posibil ca mintea ta sa gaseasca zeci de detalii trecute care te fac sa simti ca meriti acest aflux de empatie.De ce? Pentru ca ai nevoie de un univers coerent. Pentru ca mintea ta este cel mai mare generator de sensuri (aceasta ideea va fi dezvoltata intr-un articol viitor) si in mod automat ea incearca sa integreze prezentul intr-o istorie a eului tau.

10.Lumea este spatiul unde ne vindem povestile, iar relatiile interumane se pot algoritmului unui marketing de povesti. Ce face un seducator? Vinde niste iluzii, niste sentimente. Ce face un profet? Vinde niste idei, niste sperante etc. Un copil ce plange ca doreste cutare prajitura executa un act de vanzare a povestii dorintei lui neimplinite.

11.Ne putem gandi ca am fost parasiti de o iubita pentru ca nu am fost in stare sa intretinem o imagine de mascul echilibrat, am pierdut un loc de munca pentru ca imaginea noastra de trantor a prevalat celei de angajatul lunii (caci nu e suficient sa fii harnic, trebuie sa si transmiti in jur faptul tau de-a fi harnic in toate cele).

12.Bunele mele intentii au nevoie de o strategie de imagine pentru a deveni rentabile pentru comunitatea mea, pentru prietenii mei, pentru posteritatea mea.

13.De cate ori ai sarutat doar sa eviti privirea celuilalt? De cate ori ai imbratisat din lasitatea de a rani? De cate ori ai iubit din teama de a fi singur? De cate ori te-ai imprietenit din incapacitatea de a refuza? De cate ori ai fost umil in numele orgoliului tau?

13.As putea fi un anonim. Anonimul perfect. Calaretul fara cap care te ajuta sa treci strada, cel care iti plateste taxa la facultate si te protejeaza pe ascuns.

14.This is my blog and writing it… is the high point of my day.

15.De fapt, ce este paradisul? Este locul in care intre mine si mine insumi nu exista distanta, este locul in care nu ma simt de-fazat fata de mine insumi cu o lume in spinare. E locul in care nu pot sa zbor pentru ca sunt insusi zborul. Zbor ce este posibil doar printr-o de-fazarea aripilor, zbor ce este posibil doar aici si acum. Iar aici si acum este punctul de inflexiune in care amintirile creaza viitorul.

16.Violul nu se subsumeaza unui wolf-sheep scenario. Daca ar fi fost doar fizic, trauma psihica ar fi fost doar o abstractie. Ce este violul daca nu o simpla ofensiva culturala promovata cu mijloace specifice? Modul in care ne percepem propriul corp este mult mai complex decat modelul precar explicativ “spirit-materie”.

17.Daca stai si concluzionezi ca stai, de fapt te retragi.

18.Am avut la dispozitie toate geografiile ceresti, fara sa detinem o harta umana in care cel putin doi oameni sa se regaseasca. Avem rugaciuni care tot felul de zei, insa nu avem rugaciuni catre oameni. A fost nevoie de moartea zeilor pentru ca bolile posterioare lor sa ne motiveze privirea catre Celalalt.

19.Faptul ca viata nu este o jungla, imi sugereaza ca ea este mai larga decat actul trairii in sine, imi sugereaza ca atata timp cat nu intram in mediul lor, rechinii sunt niste animale teoretice.

20.Ne alintam traindu-ne trupurile ca niste invaliditati, starile de dispozitie, visele si idealurile noastre (care o data cu inaintarea in viata devin din ce in ce mai pline de reprosuri) ca niste mari bube. E comod sa fii invalid. Am purtat o saptamana o banala atela de ghips ce-mi permitea uneori sa ma asez pe scaun in troleu fara sa ma simt vinovat in fata celorlalti ca nu cedez locul eventual unei batranici sau unui pensionar. Oamenii tind sa exagereze invaliditatea celor din jurul lor (din dorinta de a-si legitima nevoia negativa de a ajuta doar pentru a-ti creste tie stima de sine).

21.Daca un adevar nu-mi foloseste, daca un adevar imi bruscheaza fondul emotiv, de ce sa-l adopt? Daca un adevar nu iti devine rentabil, nu-ti arata eficienta, renunta la el, arunca-l, nu e pentru tine. Nu toate adevarurile mari sunt reglate pe frecventa pulsului tau. O idee ce nu are in coada un rezultat, nu este o idee buna.

22.Domnisoara, pasarica dumnevoastra constituie centrul epistemologic al universului meu cognitiv.

23.Am fost si inca suntem invatati sa fim proprii nostri teroristi emotionali, sa ne culpabilizam diferentele, sa nu punem mana, sa nu vorbim neintrebati, riscand sa ratam astfel sansa de a deveni o generatie pragmatica si inspirata.

24.Suntem fiinte frustrate, si ce? Frustrarile contureaza farmecul imperfectiunii noastre. Suntem fiinte vulnerabile, si ce? Vulnerabilitatea este forta noastra umana. Suntem fiintele cele mai expuse, si ce? Aceasta este curajul nostru. Suntem generatia cea mai putin secretoasa cu imperfectiunile si greselile proprii.

25.Majoritatea creştem într-o cultură mulată pe un tipar uman emoţional extrem de simplificat. Suntem antrenaţi să ne autocenzurăm entuziasmul, suntem încurajaţi să ne filtrăm exprimarea emoţiilor în funcţie de situaţie, persoane şi cercuri sociale.

26.Daca locuiesti cu bunica, muschii tai culturali nu vor motiva prea multe femei in a veni in miez de noapte la tine acasapentru o partida amoroasa.

27.De multi ori, prietenii sunt simpli turisti ai sufletului nostru.

28.Lipsa de entuziasm o văd ca un anacronism de sine, e situaţia în care nu esti deloc contemporan cu propriile emoţii, cu propria inima, e starea celui care trăieşte în trecutul propriilor posibilităţi umane, în trecutul propriului viitor.

29.Ar fi fost neonorabil ca viata sa aibe un sens semi-preparat care incalzit la banale experiente umane ar fi inflorit sub forma de combustibil interior. Nu se intampla astfel. Universul n-are in tolba sa un sens, la fel cum timpul lasat sa curga liber prin noi nu ne imbogateste spiritual by default.

30.In fiecare zi suntem ajutati de oameni ce nu stiu sa se ajute pe sine, in fiecare zi suntem cei mai buni prieteni pentru ceilalti si cei mai crunti dusmani pentru noi insine, in fiecare zi ne regeneram puterea de a paria ceea ce nu avem pentru a deveni ceea ce inca nu suntem.

Obsesia mea pentru sexul oral isi are radacinile in vremurile incipiente ale formarii mele culturale – atunci cand momentele psihologice conteaza cel mai mult – atunci cand trebuia neaparat sa marchezi pentru adrenalina stimei de sine – acum, chiar si cand nu marchez parca lucrurile nu mai sunt atat de tragice. Ma simt ca o echipa valoroasa care joaca relaxat chiar si condusa, stiind ca poate oricand accelera si schimba soarta partidei.

Astfel, inceputurile carierei mele de zmeu – in jurul varstei de 14 ani atunci cand m-am lasat de droguri – a coincis cu intalnirea unor exemplare feminine destul de conservatoare si deloc doritoare de a-si largi orizontul cunoasterii.

Pe vremea aceea, sexul oral era atat de greu de gasit incat multi se indoiau de existenta lui. Doar cativa baieti ce fusesera prin Turcia sau Germania ne mai povesteau faze incredibile, insa-i suspectam intotdeauna de exces de imaginatie.

Cand intr-un final mi s-a intamplat – nu-mi imaginez cum – dupa ce se intampla, lucrurile trebuiesc din nou imaginatie si infipte in amintire -, nu m-a crezut nimeni. Caci dupa ce ti se intampla, nu numai ca trebuie sa-ti imaginezi ca sa poti concepe , ci trebuie sa si povestesti ca tabloul naturii umane sa fie complet. Ai trait, iti imaginezi c-ai trait si apoi povesteti ce-ai trait – insa acest traseu epistemologic il voi dezbate personal intr-un articol viitor.

Facand o paranteza, fetele care isi inchipuie ca intimitatile si perversiunile traite alaturi de un baiat nu sunt imediat povestite si relatate cu lux de amanunte, sunt ori prea naive ori Perrine a fost varful nedepasit al unor revelatii metafizice de zile mari. Daca aflam despre aventurile prietenilor mei inainte de-a se produce, ce pot spune despre acelea care chiar s-au produs?

In acea adolescenta traita printre carti, sexul oral avea loc la finalul unor lupte crancene – care erau purtate totusi destul de rar. Era nevoie de o desfasurare impresionanta de forte si tehnici de persuasiune pentru a obtine un lucru despre care mai tarziu am aflat ca vine preinstalat. Uneori aveam impresia ca nu citesc indeajuns de multe carti, ca inca mai aveam carente ce-mi stirbeau din sansele de-a obtine un sex oral.

Si cum uneori frica de infometare se transpune in acumularea disperata de capital, adolescenta grea intr-un mediu conservator si-a pus o amprenta uneori ironica:
– Pe bune acum, tu chiar vrei? Sigur nu vrei sa te conving mai intai?

Odata practicata cu atata legeritate, obsesia s-a banalizat. Practica sexului oral a devenit atat de uzuala incat a ajuns si conditie de angajare, o conditie atat de derizorie cum e si posesia unui permis de conducere categoria B.
Cand lucrurile se banalizeaza, gusturile se finizeaza, consumatorii devin mai exigenti, piata incepe sa creasca – vezi cazul telefoanelor mobile – si ofertantii se dau peste cap in a veni intru intampinarea clientilor. Barbatul mileniului trei nu mai doreste o partida de sex oral oricum (de exemplu, noaptea intr-un parc luminat precar), ci a devenit mai finut. Si-a reactivat functia excitarii vizuale incat fara o scenografie elaborata, sexul oral – dincolo de rutina deja subinteleasa – devine luft.

Barbatul modern (si aici ajungem in miezul textului de fata), mai mult decat precedesorii sai, trebuie sa vada. Trebuie sa-si imagineze ce vede. Trebuie sa fie si privitor si actant. Si povestitor si erou principal. Mesajul principal a unei brutale campanii de promovare ar suna cam asa: Nu e suficient sa o sugi, trebuie sa te lasi privita in timp ce o sugi. Trebuie sa ti se vada ochii, expresia fetei. Pe scurt, trebuie sa afisezi faptul ca o sugi in timp ce o sugi.

Dincolo de trasaturile cinematografice ale sexului oral modern (motion picture – dreptul barbatului de a manca floricele in timp ce – unii citeau si presa), nu trebuiesc ignorate nici elementele de PR: jocul cu perceptiile celuilalt – a da impresia ca, a oferi senzatia ca. Exista si femei care o sug cu aceeasi rutina a gesturilor cu care probabil curata cartofi prajiti sau sterg masa in bucatarie. Nu e bine! Sexul oral este o arta care reprezinta incununarea unor eforturi civilizationale ce continua de mii de ani.

Dincolo de tehnica propriu zisa – chiar de la nivelul elementar si subinteles ca nici o femeie nu-si baga nisip in gura inainte – si sociologia implicita, asadar dincolo de toate acestea, elementele soft, ce tin de o anumita evolutie culturala, isi spun din ce in ce mai mult cuvantul. Sau, ca sa fim si mai obiectivi, influentele culturale ale epocii devin din ce in ce mai vizibile in actul sexului oral.

Facand inca o paranteza, de ce noi cei tineri avem convingerea atat de sigura ca generatia noastra a inventat cam toata paleta de gesturi erotice situate la periferia pozitiei misionarului? De unde impresia ca toate perversiunile le-am inventat noi, ca toate jocurile erotice noi le-am practicat pentru prima oara?

Ca o incheiere, dincolo de placerea accentuat vizuala a sexului oral, miezul hedonist il gasim tot in imaginatie. Sexul barbatesc este imaginat de proprii purtatori drept un organ atat de grosolan si murdar incat e un mare mister de ce niste fiinte gratioase si curate – cum este conturata in mentalul masculin imaginea femeii – si l-ar dori introdus in gura. De ce?

Dupa ce scriu un text, il recitesc in soapta sau in gand, ca si cum controlandu-l auditiv, i-as gasi pauzele artificiale, sincopele, ruperile de ritm si repetitiile. Uneori cand sunt mai atent, vad o idee pe jumatate spusa si o continui. De multe ori insa, imi dau seama ca ideea duce la o alta si impreuna merita tratate intr-un alt articol si nu insist.

Daca imi place sa controlez sonor textul scris, in schimb nu obisnuiesc sa-mi citesc articolele dupa ce-au fost publicate. Am senzatia ca fac baie in aceeasi apa folosita si data precedenta. Pe langa aceasta, imi este teama de-a nu descoperi mediocritatea tradata in text. De multe ori mi s-a intamplat sa fiu multumit de un text, iar apoi recitindu-l dupa o anumita perioada, sa-l regasesc slab, popularizant si inchis. Cum acest lucru nu este o senzatie agreabila orgoliului meu, prefer sa scap (sa-l uit, sa-l ard – ca etapa parcursa) de un text indata ce-l trimit la apa.

Uneori imi regasesc textele preluate pe diferite forumuri. Texte uitate pe care recitindu-le, reusesc cu greu sa le recunosc specificul propriu. Uit, uit des. Scriu textul, ii dau drumul si apoi sunt deja in alta parte, cu alte framantari pe alte frecvente. Genul asta de instabilitate si aceasta lipsa de continuitate pe care o observ imi ingreuneaza enorm efortul de-a revedea si eventual de-a reface unele texte mai vechi.
N-am vocatia flaubertiana de-a sta o noapte intreaga in jurul unei virgule sau expresii si probabil mult timp de acum incolo voi trada neglijenta si graba in redactare, iar cand un articol mi-a iesit bine, a avut doar norocul sa fie scris pe nerasuflate.

De regula am multe draft-uri in editor, unele ajung sa fie sterse, iar altele sunt reluate si apoi publicate. Ciornele ma ajuta sa nu uit anumite idei si ma responsabilizeaza (nu-mi place sa le vad despachetate, imi stau in cap si incerc sa scap de ele, scriindu-le pana la capat. Este probabil aceeasi manie pe care o resimt in fata unei scrumiere pline cu mucuri. De la doua-trei tigari in sus, golesc scrumiera ca un chelner silitor. Probabil e aceeasi manie cu care un masturbator obsesiv simte nevoia imediata de-a se spala, de-a se curata.

De obicei, greselile de gramatica si sintaxa le observa altii mai atenti ca mine si, odata semnalate, le corectez fara nici o jena. Fara aceeasi jena cu care le si comit. Intr-una din primele recenzii la romanul proaspat aparut Maitreyi, Serban Cioculescu a facut un inventar al greselilor de gramatica si-a gasit aproape o suta de asemenea penibilitati. Penibilitati care n-au ocultat cu nimic povestea si nici aura scriitorului.

Nu o data mi s-a intamplat sa incep un text si dupa al doilea paragraf sa observ ca sunt purtat in cu totul alta directie. De exemplu, Poezie si adevar trebuia sa fie un post despre carentele mele rusinoase de lectura (mari clasici, mari romane etc) si s-a transformat intr-un inventar personal de autobiografii. Ma bucur cand se intampla acest lucru, e un semn de catalizare a anumitor latente, e vanturarea propriei pleve.

Sunt texte pe care le scriu pentru ca azi n-am scris nimic, au fost texte pe care le-am scris cu gandul la cineva (de regula, texte sapientiale de motivare), sunt subiecte pe care uneori le abordez pentru ca pica bine dupa alte subiecte despre am scris recent si sunt teme pe care le abordez pentru a-mi trada amplitudinea preocuparilor mele.
Cel mai des repros pe care mi-l fac este ca scriu prea putin, prea eliptic si uneori prea ermetic (nu pentru ca ideile ar fi refuzate unor minti normale, ci pentru ca uneori sunt greoi in exprimare).

In genere, nu-mi plac ideile care se rezolva in psihologie, NLP si chei ale succesului. Pentru “nisa mea”, adevaratele idei incep dupa aceasta bariera. Nu prea consum texte pentru ridicarea propriului tonus (m-am deprins cu alte modalitati in acest scop) si nu cred ca ajunge vreodata la indemanarea artistica a unui text ce poate schimba amploarea secretiilor hormonale ale cititorului. Un text bun are o inteligenta emotionala mai mare decat a autorului sau.

Sunt adeptul scrierilor fragmentare, al textelor care nu epuizeaza un subiect si-mi plac ideile incipiente si intrebarile stangace. Probabil sunt la o varsta care n-a ajuns la etapa lucrurilor elaborate, a proiectelor de mare anvergura si prefer in continuare sa scriu grabit si sa scriu acum. Pentru mine, a scrie acum valoreaza mai mult decat a scrie maine mai bine. Maine nu voi scrie niciodata mai bine, maine doar ma vor preocupa alte probleme. Lucrurile amanate nu creaza decat povestea trista a insasi amanarii lor.
Nu o poti coace doua luni ca sa fii spontan o singura data!

Aceasta tendinta grabita este in stransa legatura cu lipsa dorintei de-a (re)citi propriile textele. E ca si cum as sta la geam si privindu-ma inauntru facand dragoste, m-as masturba cu iluzia ca placerea mea vizuala este mai mare decat acelui eu care este in act. Ocheeii, n-a fost comparatia cea mai reusita, insa ati prins ideea.

Acestea fiind zise, pana la urmatoarea revedere va urez sa va pregatiti sa fiti cat mai spontani!

Mi-am promis să mă ocup personal de acest articol de blog. Îmi place la nebunie această expresie. A te ocupa personal de un lucru înseamnă legitimarea ei totală, ca şi cum actul este irizat de responsabilitatea şi gravitatea inerentă personalităţii tale. Dacă între tine şi o acţiune te interpui personal, nu ai cum să o dai în bară.
O clienta revoltată din provincie îmi explică la telefon că a primit comanda greşită. Nu s-au respectat specificaţiile ei, deşi îi spusese detaliat colegului meu — în concediu la momentul discuţiei — cum stă treaba. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, îmi trimite personal istoricul emailurilor schimbate cu colegul meu şi observ că vina nu e întregime a prestatorului. Îi explic, se plânge.

„Eu ce să fac acum? Era un cadou pentru copilul meu, nu pot să i-l dau aşa.“
Îi spun că putem reface comanda, însă n-o vom livra. Acceptă, îmi explică din nou cum trebuie executată comanda, se lungeşte şi intr-un final apoteotic, cu picioarele rezemate de birou, o calmez cu:
„Staţi liniştită, am sa mă ocup personal de comanda dumneavoastră!“
Tonul vocii şi siguranţa timbrului vocal au patruns-o şi au convins-o — nu poţi convinge decât personal pe cineva.
Mi-am imaginat-o acoperindu-şi receptorul cu mâna şi spunându-i soţului sau oricărei persoane îngrijorate din apropierea ei:
„A spus că se ocupă personal…“

Comanda a ieşit bine, n-am mai putut să o trimit încă o dată prin curier, însă avea o cunoştinţă în Bucuresti care a venit şi a ridicat în mod personal lucrarea. Apoi clienta m-a sunat — la fel de personal — şi mi-a mulţumit. Eram atât de mândru de mine încât i-aş fi spus triumfător:
„Vedeţi câte lucruri bune se pot întâmpla când mă ocup eu personal?“

Spre deosebire de sarcinile îndeplinite impersonal, prin procură sau prin sugestie, cele de care te ocupi personal au o încărcătură anume. Te responsabilizeaza mai mult şi probabilitatea de a le duce cu bine până la capăt este mai mare.
Exemple:
„Am să mănânc personal şaorma.“
Câte şanse sunt să nu poţi mânca bine respectiva şaormă?
„Am să fumez personal această ţigară.“
„Eram amândoi pe bancă şi m-am ocupat personal de ea.“

Pentru prima dată, voi încheia acum acest articol şi mă voi ocupa de publicarea sa în mod personal

Ne-am obisnuit atat de mult cu fraza asta incat sunteti siguri ca veti citi un articol specific acestei etichete. Caci Traim in Romania nu este o simpla propozitie enuntiativa, ci poarta cu sine tot balastul emotional al unei istorii. Nu transmite o informatie geografica, ci una istorica.

Traim in Romania pentru ca nu ne mai mira mizeria din jur, pentru ca ne-am obisnuit cu ea, pentru ca unicitatea noastra se negociaza undeva catre minus infinit. Cine se mai mira de starea de fapt a lucrurilor nu poate fi decat un naiv, nu poate fi decat cineva neuns cu toate alifiile unei experiente colective de tot rahatul.

Nu ma deranjeaza atat de mult daca Romania adulta va muri cu convingerea ca si-a trait viata in sanul celui mai pagubos popor imbibat de cele mai neinspirate simboluri nationale, insa ma intristez sa vad aceasta mentalitate in randul celor tineri. Comentariile pe care le poti citi in coada oricarui viral romanesc, in prelungirea oricarei stiri iti arata atat de usor cat de comun este genul asta de mentalitate incat ai impresia ca educatia romaneasca nu este decat un prelungit proces de imunizare la mizeria unei tari, la mizeria unei clase politice, la mizeria unui viitor.

In fata oricarui semnal de alarma exista o masa critica de oameni carora oripilarea, uimirea si revolta interioara le este straina. Si daca ne gandim ca mirarea ar fi primul pas ce-ar precede actiunea, dorinta de schimbare va ramane mereu amanata in antecamera demnitatii noastre.

Traim in Romania a devenit etalonul de intelepciune a unei generatii imbatranite prea devreme, a unor tineri care-si gasesc prea greu motive de mandrie nationala sau personala. Astfel se creaza oameni si mentalitati care la randul lor vor prilejui situatii care ne vor aminti perpetuu ca traim in Romania. Depun atat de multe eforturi sa uit ca traiesc in Romania, ma straduiesc atat de mult sa mimez normalitatea faptului de a fi-undeva, inca probabil nu ma voi imuniza niciodata indeajuns la imaginea de sine pe care ne-o promovam catre noi insine si catre ceilalti.

La fel cum sanatatea este starea in care uitam de propria functionare de corpului nostru, la fel traim in Romania ne aduce aminte de o proasta functionare a unei comunitati. Preoti pedofili, profesori abuzati de elevi, gesturi inumane, mizerie in general, coruptie si incompetenta etc., cine se mai mira?

As vrea sa traiesc in Romania fara ca acest fapt sa implice o justificare, o vinovatie dobandita de predecesori, fara ca simplul fapt de-a fi aici sa transmita simptomele unei boli civice, fara sa am impresia ca cea mai comuna mostenire transmisa celor tineri sunt esecurile si insuccesele parintilor sau a unui unui sistem ticalosit. Si atata vreme cat imi permit iluziile acestea voi depune toate eforturile sa mi se para normala politetea unui taximetrist si calitatea unui serviciu oferit si ma voi stradui zilnic ca uit ca traiesc in tara celor care traim in Romania.

UPDATE: Parca pentru a nu uita, Costin ne povesteste despre o Resemnare pe strazile Bucurestiului.

Smochina este un epitet adresat persoanelor prea prudente, fricoase in general, cu o stima de sine scazuta. In mediul familial, smochina este numit cel care joaca “acoperit” la table, cel care subliciteaza la whist. Cu alta cuvinte, smochina este cel care nu accelereaza.

Ca pe hotii de cai este o expresie contextuala cu rol de intarire, accentuare negativa a propozitiei. Hotii de cai erau tratati mult mai dur decat hotii obisnuiti. Calul era un bun foarte important in economia oricarei familii, o valoare care o data pierduta putea destabiliza enorm veniturile. Prin urmare, hotii de cai aveau o imagine foarte proasta si in virtutea acestei imagini erau aspru pedepsiti.
Ma alearga/fugaresc ca pe hotii de cai poate fi descrierea cuiva a conditiilor in care munceste, conditii grele, de stres etc.