Japonia descatusata este o carte scrisa de John Nathan, profesor de studii japoneze la Universitatea California din care voi prezenta mai jos cateva note de lectura. Cartea nu este una exhaustiva si perfect documentata , insa prezinta intr-un stil popularizant cateva chestiuni contemporane din ceea ce inseamna spiritul nipon.

Segmentul cel mai tanar al comunitatii minore, copii cu varste intre 11 si 15 ani, este cel care genereaza infractiunile cele mai violente si mai perverse. Acelasi grup de varstra ce cuprinde 7.4% din populatie a comis 50% din infractiunile inregistrate in 2000 in Japonia.
Exista o criza de manie, de confuzie si de pierdere a sinelui in randul tineretului nipon.

In anii 1950, politica educationala a Japoniei a fost creata sa ajute la realizarea unei renasteri accelerate, care era misiunea nationala a perioadei de dupa razboi. Presiunea era mare, insa eforturile erau rasplatite din plin: absolvirea colegiului garanta gasirea rapida a unei slujbe in cadrul guvernului sau in industrie si angajarea pe viata.
In anii ’80, datorita restrangerii pietei muncii, studentii au inceput sa dea semne de stres. Valuri de violente in scolile gimnaziale, sinucideri etc.Un numar din ce in ce mai mare de copii refuza scoala, se retrag pentru cativa ani, iar unii nu revin niciodata devenind “autoincarcerati” (unii dintre ei refuzand sa iasa din propria camera).

Dependenta de jocurile pe calculator si de telefoanele mobile, pe care sociologii niponi o numesc “cultura degetului mare”, a erodat si mai mult abilitatile de comunicare directa si au adancit sentimentul de izolare.

O tanara profesoara de scoala gimnaziala din Okinawa si-a rugat elevii din clasa a opta sa scrie ce si-ar dori sa devina cand vor fi mari si ce spera sa realizeze in viata. “Copiii stateau si ma priveau intens”, povesteste ea, “si cativa au inceput sa planga in hohote.”

Piatra de temelie a sigurantei de sine a japonezilor a constituit-o familia.
Mariajele aranjate reprezinta inca, in Japonia de azi, 20-30% din totalul casatoriilor. Procesul incepe cu impartirea, de catre parinti a fotografiilor si detaliilor personale al fiilor sau fiicelor.

Cel mai important triumf al ingineriei sociale, in perioada recuperarii si dezvoltarii economice accelerate (in iulie 1960, Hayato Ikeda a devenit prim-ministru, promitand dublarea venitului national in zece ani – a reusit in sase! – si a lansat totodata strategia de crestere a productivitatii Japoniei, inceputul asa-zisului miracol nipon.) a fost tranformarea Japoniei intr-o natie de depunatori. Pana in anii ’80 clasa de mijloc a economisit 16% din venitul national in comparatie cu cele patru procente in Statele Unite.
Functionarii din clasa de mijloc erau constienti ca faceau sacrificii in interesul cresterii productivitatii nationale. Acest consens national era o manifestare a conceptului de grup care s-a aflat dintotdeauna la baza vietii sociale japoneze.

Incepand cu anii ’80, angajatul firmei muncea practic pana la epuizare, pana la a se prabusi de pe strada. Aceasta patologie noua a fost denumita karoshi, “moarte prin epuizare”, un colaps al corpului, datorat stresului si muncii exasperante. A devenit subiect de ingrijorare in anii 2000 cand s-a aflat ca premierul Keizo Obuchi lucra cate cinsprezece ore pe zi, luni in sir, pana cand intrase in coma si decedase.

Un japonez:
– In State cand un jucator de fotbal marcheaza, da cu mingea de pamant si se poarta ca si cum e cel mai tare din lume. In plus, toti il aclama. Daca un atlet s-ar comporta astfel in Japonia, toti l-ar critica. Un barbat puternic nu trebuie sa iti arate cat este de puternic.

In 1998 rata sinuciderilor a crescut brusc cu 35% ajungand la 30.000 de morti anual. Incepand din 2003, barbati si femei de pana in 20 de ani, fare slujbe si disperati in privinta viitorului lor, utilizeaza buletine informative si baze de date din sistemul chat de pe internet pentru a gasi parteneri de sinucidere.
In 2001, intr-o incercare de a-i opri pe oameni sa se arunce sub rotile trenurilor, guvernul a instalat oglinzi enorme la capetele platformelor de metrou si tren. Ca si cum reflectarea in oglinda ar potoli disperarea sinucigasilor, dandu-le sau crandu-le iluzia identitatii pierdute, adesea ca rezultat al concedierii din corporatia-mama.

Intrebati in cadrul unui sondaj daca teama de esec i-ar impiedica sa-si deschida o afacere, 70% dintre japonezi au raspuns afirmativ, in timp ce 80% dintre americani au zis ca nu. In Japonia, a trece peste afilierea la un grup si a-ti asuma riscul esecului individual, cu toate consecintele sale sociale, necesita o determinare si o vointa extraordinara.

Un antreprenor japonez:
– Secolul XXI va fi unul fara frontiere. Imbunatatirea sistemului de comunicatii, prin intermediul internetului, va determina crearea unei comunitati globale. Oamenii conectati la Internet si cei neconectati se vor deosebi mai pregnant decat cei de nationalitati diferite: diviziunea digitala va fi o ruptura mai semnificativa decat orice distantare geografica.

Filozoful Kitaro Nishida, fondator al “scolii Kyoto” a definit opozitia dintre fiinta si nefiinta dupa modul in care aceasta diferenta se putea aplica in particular culturii si societatii japoneze. Gandirea lui era un amestec de buddhism Zen si filozofie hegeliana. Conceptul sau cheie era mu no basho, “locul nefiintei” pe care il localiza in cadrul curtii imperiale. Secole de-a randul imparatul s-a aflat in centrul Japoniei, definind-o si intruchipand-o, in timp ce puterea reala a apartinut stapanilor feudali, numiti shoguni. Nishida a concluzionat ca acest centrul al Japoniei era de fapt locul nefiintei, un loc gol. Intr-un fel, nationalismul japonez este o incercare de a umple un gol.

Mandria si increderea sunt atributele identitatii.

In ianuarie 1996 un grup de profesori universitari a fondat Societatea pentru Crearea unei Noi Istorii. Misiunea lor era redactarea unui manual de gimnaziu, destinat restabilirii echilibrului asupra unei “versiuni masochiste a istoriei” al carei efect era inocularea in randul copiilor a sentimentelor de oroare si rusine fata de trecutul istoric al Japoniei.
– tensiunea existenta intre cainta pentru razboi si nevoia de a transforma trecutul intr-o baza substantiala a increderii si-a mandriei nationale.

Articolul 9 din Constitutia japoneza:
Nu se va recunoaste dreptul la beligeranta al statului nipon.

Totusi printr-o serie de legi ce manevreaza semantica articolului 9, Japonia a reusit sa pregateasca forte de aparare terestre, marine si aeriene care sunt astazi printre primele cinci armate cele mai puternice ale lumii.

Yamato – cel mai vechi termen japonez pentru Japonia, inca sinonim cu “spiritul nipon”.