Eu sunt istoria comunităţii mele

1 Flares 1 Flares ×

Dacă mulăm consecinţele fizicii cuantice pe modul în care ne raportăm etic la lume, ar trebui să nu facem mare distincţie între persoana proprie şi comunitatea din care facem parte. Dacă destinul nostru e cuprins în cel al comunităţii, al limbii din care facem parte, dacă se intersectează misterios cu spiritul locului, atunci ceilalţi sunt mai mult decât o abstracţie, mai mult decât un zgomot de fond mixat pe o orgă de jucărie.

Dacă măturăm zgura modernă în care limitele subiectului se opresc brusc la nivelul nasului şi al propriei voinţe de putere, obţinem o lume în care care eu port responsabilitatea bunăstării celorlalţi. Problema financiară a vecinului meu ar trebui să fie problema mea spirituală, povestea un rabin.

Dacă renunţăm la clişeele pozitiviste în care individul cutare trăieşte şi este influenţat de mediul cutare — şi euglena verde poate intra în această categorisire, observăm că mediul în care trăim nu e contextul internaţional pe care-l învăţăm la istorie înainte de izbucnirea războiului X, ci este locul geometric afectiv format din semenii noştri, este media emoţională a celorlalte chipuri umane.

Când corpul resimte o durere prea mare pentru a fi filtrată conştient, creierul transmite semnalul leşinului. În acelaşi mod, indivizii educaţi în trauma pozitivistă a modernităţii îşi abstractizează semenii pentru a nu se încărca de o responsabilitate ce depăşeşte perimetrul durerilor proprii.

md03.jpg

Durerea celuilalt e motiv de jenă, nevoia celui de lângă tine e cea care te bruiază în permanenţă, iar viaţa ta socială se reduce la o simplă activitate turistică printre poveştile trunchiate ale celorlalţi. Limita interesului propriu se opreşte la graniţa activităţilor de pe urma cărora reuşim să ne plătim chiria.
Viaţa noastră modernă e un pachet open source, nu trebuie plătit şi e rodul muncii unei comunităţi. Ceea ce uităm însă, este simplul fapt că problemele celorlalţi şi implicit problemele comunităţii din care facem parte vor configura întotdeauna umbra traseului nostru prin lume.

Deja prea blazaţi pentru a mai discerne impostura de adevărata poveste a nefericirilor care ne înconjoară, montaţi în acea neîncredere socială venită pe valul hermeneuticilor de suspiciune, nu ne rămâne decât să le urăm sănătate cu aceeaşi umbră de cinism şi inconştienţă cu care credem că istoria a început la poarta maternităţii în care ne-am născut.

md02.jpg

Individualismul acesta feroce — îl observ la colegii de generaţie — în virtutea căruia nimeni nu se gândeşte la tine şi nimeni nu te va ajuta vreodată, eludează simplul fapt că alţii dinaintea ta au gândit pentru ca tu acum să poţi să te gândeşti doar la gradul de comoditate al pernei tale.

E ca şi cum ai reproşa cuiva care şi-a pierdut averea agonisită o viaţă că Hasdeu citea în patru limbi la cinsprezece ani, e ca şi cum am avea iluzia că ne purtăm toate cauzele aparentei noastre bunăstări.

Eu sunt istoria familiei mele şi amintirea nepoţilor mei nu aminteşte decât de responsabilitatea cosmică pe care cândva omul şi-o asuma, responsabilitatea pentru semenii săi şi pentru universul pe care cu toţii îl împărţeau.
Acum, în timp ce unii împărtăşesc cu ceilalţi frumuseţea şi tragicul unei lumi, alţii îşi construiesc grupuri de interese şi priorităţi în propria inimă, ascunsă în debaraua unui viitor blurat.

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×

23 thoughts on “Eu sunt istoria comunităţii mele

  1. Alex

    “Eu sunt istoria familiei mele si amintirea nepotilor mei” denota, cel putin din punctul meu de vedere, o doza uriasa de egoism. Practic, daca e sa diseci fraza, ideea nu e cea expusa de tine, ci o alta, total diferita: omul nu se gindeste la cei din jur, ci se gindeste la cum va fi vazut el peste nu stiu cit amar de vreme.
    Nu e vorba de nici o responsabilitate cosmica, este vorba doar de dorinta ca cei din jurul lui, in speta si mai ales familia, sa poate trai bine in continuare. E tot o chestie egoista pina la urma. Nu e nici o responsabilitate cosmica a bunastarii universului pe care il imparte cu ceilalti, ci e o responsabilitate asumata a eului propriu, respectiv o manevra de stimulare a orgoliului personal.
    Adi, gaseste alta fraza, asta nu-i buna :))

    PS: Si nu stiu de ce, poate mi se pare numai mie, dar simt o doza micuta de ipocrizie. Cred ca stai prea mult pe linga Costin 😛

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    Alex, n-am sa explic acum subintelesurile unei butade si nici n-am sa desfasor reteaua in care suntem prinsi intre un trecut si un viitor impreuna cu, insa ma mira cat de bine te-ai aruncat in acelasi reflex al suspiciunii (argumentul meu ascunde de fapt orgoliu si egoism, gesturile nu mai sunt incarcate de semnificatii, ci ascund substraturi si interese, iar intregul meu articol e de fapt o repozitionare pe o nisa lacrimogena, nu-i asa?).

    Dincolo de acestea, ajungand la ipocrizie, eu n-as fi atat de dur cu tine. As numi doar inconstienta modul degajat cu care perorezi despre “Nimeni nu gîndeşte pentru tine, nimeni nu face nimic pentru tine” cand, slava Domnului, ai fost de nenumarate ori ajutat de… straini. Asimetria in care amintirile gesturilor noastre generoase sunt rememorate, iar sprijinul acordat de ceilalti este uitat, nu mi se pare o atitudine recomandabila..

    Reply
  3. Alex

    Adi, n-am uitat niciodata sprijinul celorlalti. imi interpretezi textul cum ai tu chef. prin urmare, asta e ultimul meu comentariu aici 🙂

    Reply
  4. m

    daca un sfert din teoria cuantica e adevarat, adrian, etica (normativa) e pierduta. nu numai ca e pierduta, dar e imposibila.
    e ceea ce observa houellebecq in privinta cinismului actual. de aceea avem nevoie de o etica individuala, kantiana, care sa-l cuprinda pe celalalt. mort-copt, ne trebuie un soi de imperativ categoric, o inventie, o poveste goala, un cer.
    problema e: cum il protejez pe celalalt atunci cand devine slab. la asta s-a redus, dintotdeauna, toata poliloghia morala. daca celalalt (cuantica o spune) sunt eu, sau daca noi doi plus altii suntem de fapt aceeasi entitate plurala, atunci individualismul libertar este o imbecilitate. or, el ne defineste timpul. ergo, timpul nostru e in mod clar simfonia inconstientei.
    solutia e numai la genetica, vai… metoda de cersit a closarului tau (‘mi-au furat banii’) e justificata. am fost furati, si suntem clipa de clipa. trebuie deci sa-i primim din alta parte.
    intr-o zi, sabia va fi scoasa. nu stiu cati vor lipsi de la viitoarea forma (genetica) a umanitatii, dar eu cunosc destul de multi.

    Reply
  5. ioana

    nu m-am gandit niciodata ca viata pe care o duc e influentata de comunitatea in care traiesc,pentru ca nu e asa…si care-i faza cu individualismul “diabolic”.suntem in CAPITALISM. in fond,asta e modernizare.supravietuiesti mai intai,apoi,daca vrei/poti il ajuti pe celalat…nu trebuie sa ceri,sa oferi sau sa speri la mila.deja,mila e semn de boala.da,in preistorie,omul era un animal redus numeric,fara arme anatomice care sa-l apere de fiare 🙂 (ce nasol suna…) dar azi,omul isi ia propria soarta in mana. Cum ai putea sa-ti asumi raspunderea pentru faptele unuia sau ale altuia. De exemplu,eu nu raspund de ceea ce faci tu…nici tu,de ceea ce fac eu.Dar,desigur,exista responsabilitati si drepturi…Dar cam atat… :)A,iar debaraua mea e private thing!!!

    Reply
  6. Ilie Catrinoiu

    Observ ca individualismul ucide individualitatea. Cine isi inchipuie ca saracia prezentata aici de Adrian va fi eradicata vreodata, se inseala. Nicio revolutie stiintifica a umanitatii nu-l va eradica pe sarac. Sau, ma rog, poate se gandesc unii sa-i omoare ca sa arate metropola mai bine. E posibil, daca ne gandim la activistii de genul lui Subiectiv, la nihilistii de genul Ioanei, caci mila e, nu-i asa, boala!!!!!!! Deci trebuie sa-i omoram pe astia, nu conteaza ca au 40 de ani sau inca nici nu s-au nascut. Avem dreptul la moartea lor, suntem oameni!!!!

    Eu am primit o lectie de moralitate de la o prietena pe la inceputul verii. Poate o primesc si altii. Intr-o duminica, dupa ce am iesit din biserica, ea statea de vorba cu un asemenea om pe scarile bisericii, i-a dat si ceva bani. Asta este singura solutie, din cand in cand sa mai dam ceva si celui ce nu are. Nu ne dam seama ca saracii astia sunt vectorul de exersare a omenitatii si sensibilitatii noastre. Daca ii refuzam, devenim criminali. Pacat ca ratiunea a ajuns sa conteze mai mult decat omul.

    Reply
  7. ioana

    da,mila e boala. daca te lasi coplesit de ea,uiti ca trebuie sa traiesti.nu esti facut pentru a suporta povara insucceselor celorlalti.daca il ajuti pe celalalt,ce conteaza ca el isi va face,mai devreme sau mai tarziu,rau?constientizezi ca binele tau nu va conta pentru un depresiv?sau pentru un alcoolic,care face apel la mila pentru o suta de…?

    Reply
  8. Ilie Catrinoiu

    Ioana, e si asta o opinie lipsita de adevar. Eu cred ca pe lumea asta sunt multi depresivi care au fost ajutati sa scape de depresie prin mila oamenilor.

    Problema e ca unii oameni nu renunta la opiniile lor nu pentru ca ele sunt adevarate, ci pentru ca sunt ale lor. Preferam sa ne iubim minciuna pentru ca e a noastra si a capatat afectivitate in noi, pe cand adevarul e departe de noi si nu il adoptam pentru ca deocamdata nu este al nostru. Trufia omului a anihilat adevarul din el, individualismul a anihilat individualitatea, rationalismul a anihilat rationalitatea, sau, mai bine zis, ratiunea a devenit sclava actiunii, cand de fapt, dorinta de actiunea ar trebui sa fie supusa ratiunii si sa actioneze in conformitate cu ratiunea, si nu invers.

    Ma opresc aici. Discutia e mare si nu vreau sa ocup aici spatiu editorial….. 🙂

    Reply
  9. jez

    calea de mijloc, copii, calea de mijloc…meden agan.

    m, pentru prima oara te iubesc pentru “individualismul libertar este o imbecilitate” si pentru ” timpul nostru e in mod clar simfonia inconstientei”.

    ave

    Reply
  10. Pingback: Berdiaev, Catrinoiu, individualismul si individualitatea « des images, des mots

  11. stefan

    Nu. Tu esti istoria ta. Istoria comunitati apartine comunitatii. Tu nu ai cum sa fii istoria propriei comunitati, pentru ca faci parte din acea comunitate.Fie te comporti ca unda, fie te comporti ca particula.

    Reply
  12. Pingback: Colosal. I love you all « ÃŽn care Asklepios cuceritorul îşi prezintă cîinele

  13. stefan

    te inseli jez, baiatule; iluzorii sint gindurile noastre, ne amagim in fiecare seara sa adormim ca poate vom visa frumos, ne amagim in fiecare dimineata sa ne trezim ca poate…; si de vibratii, ce sa spun? ce dracu’, doar nu esti un aparat de vibromasaj!

    Reply
  14. jez

    jez e fata, baiatule 🙂 cat despre ganduri, vibratii, frecvente…cred ca ele difera mult in ceea ce ne priveste…asa ca…o lasam cum a picat 🙂

    Reply
  15. Pingback: Humanist @ roua.org

  16. Pingback: Humanist @ roua.org » Blog Archive »

  17. Pingback: Tu pentru ce lupÅ£i? « Storytelling

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *