Lua-v-ar dracu!

Subestimam zilnic semnificatiile sociale si terapeutice ale urarii “lua-te-ar dracu”. De la cea mai calduroasa afectiune pana la cel mai simpatic dispret, “lua-te-ar dracu” poate fi catalizatorul unei comuniuni umane veritabile.
In decembrie, revenind de la Viena, am gasit lipit de monitor un post it din partea colegelor pe care scria “Bine ai revenit, Adrian!”. Mi-a dat o lacrima care n-a durat mult, caci sub inocenta urare, un alt scris, abrupt si masculin, a unui coleg invidios spunea:
– Lua-te-ar dracu, Adrian!

De atunci, minunata expresia a inceput sa curga:
Telefon la sapte dimineata:
– Lua-te-ar dracu, Adrian! Ce faci, te-ai trezit? Ajungi tu primul azi la birou?

Telefon la opt dimineata:
– Lua-te-ar dracu, Doru (ajunge mereu primul la birou)! Pui si tu de-o cafea?

La birou, la opt jumatate. Intru pe usa si in loc de “buna dimineata”:
– Lua-te-ar dracu!

Ziua cuiva:
– Sa-l ia dracu!

Ti se da legatura la telefon:
– E un client care a cerut cu tine.
– Sa-l ia dracu si pe asta!

O alta situatie a meandrelor relatiilor umane cu valente terapeutice cu aroma de draci o reprezinta scuzele penibile.
Spui clientului ca printurile sunt deja pe drum prin curier, apoi observi o greseala si-ti dai seama ca livrarea se mai amana cu cateva zile. Solutia este sa suni si iti ceri scuze:
– Buna ziua, avem o problema. O racheta s-a declansat din greseala si-a nimerit fix camionul cu livrarea. Multumim lui Dumnezeu ca soferul a scapat cu viata, insa comanda dvs. se va amana cu cateva zile.

Sau:
– Doamna, e razboi in Bucuresti (pe fundal un mp3 cu impuscaturi de mitraliera). Camionul cu livrari a fost oprit intr-o ambuscada, va vom tine la curent cu evolutia acestei situatii dramatice.

Sau:
– Sarut mainile, doamna. Din ciclul “mi-a mancat cainele tema”, va anunt ca… e groasa. Printurile dvs. nu vor ajunge azi.

Sau:
– Alo!? Va spun direct si pe fata: s-a dus dracului comanda dvs. Cum, nu ma auziti? Unde s-au dus? (Tipand) Dracului, s-a dus dracului!

Nu stiu cum s-a facut, insa tot la dracu am ajuns.
Suna un prieten vechi si ia-l cu:
– Ce dracu mai faci?
Raspunde la telefon cu:
– Si ce dracului mai vrei si tu? Sau:
– Te mananca-n c*r, vad!!! Sau:
– Auleu, scuze! Tu erai, mama? Ah, nu, nu! Sunt bine! Nu, nu stau prost cu banii!

Asadar, pe scurt si stupefiant, va urez un sincer “Lua-v-ar dracu!”. La randul tau, uita-te in jur, zambeste si spune-o clar si raspicat:
– Sa va ia dracu pe toti si pe fiecare in parte, pe rand si pe toti o data, sub forma de gramada!

Clatite cu dulceata

Atentie: articol ce contine mesaje subliminale.

2305284585_4797ba0ce7_o.jpg

Week-end plin si obositor. Am pregatit mental un articol bun despre ritualurile vicioase de ascensiune sociala, insa n-am gasit o fereastra de timp si de liniste pentru a-mi curge gandurile in taste.

1. Tara mea este acolo unde sunt cele mai mici impozite.
2. Cele mai frumoase cuvinte nu sunt “te iubesc”, ci “s-a rezolvat”.
3. Special pentru tine.

Revin.

Poza de mai sus e facuta de Ioana.

Approval junkie

baloane.jpg

Orizontul nostru de asteptare contureaza insusi orizontul nostru de cunoastere. Intreaga realitate se contureaza in cadrele unei realitati interioare pline de asteptari, preconceptii si asumptii ne-obiective cu care creierul uman se “amageste”. Aceasta ar fi una din concluziile unor studii reunite in articolul Grape expectations gasit pe The Boston Globe.

S-a facut un experiment: li s-au dat subiectilor sa guste acelasi vin sub preturi diferite, iar concluzia a fost evidenta: vinurile mai scumpe au aparut ca au un gust mai bun. De asemenea, cand se degustau vinurile mai scumpe partea creierului vinovata de producerea placerii a aratat o activitate mai intensa.

Exista un prealabil in spatele oricari perceptii care modeleaza finalul interpretarii oricarei senzatii. Organele de perceptie nu sunt niste receptori pasivi, ci sunt niste elemente active in constituirea sentimentului de realitate. Intrebarea ar fi, daca
depindem atat de mult de istoria propriilor pre-judecati, cum e cu putina aparitia a ceva nou in jocul interpretarii propriilor experiente?

Faptul ca creierul uman nu este constuit pentru utopia obiectivitatii nu este o idee revolutionara, insa meandrele amagirii de sine in jocul prezervarii unui sentiment continuu al propriei identitati, este o problema inca nerezolvata.

Banuiesc ca oricare din noi s-a confruntat la un moment dat cu urmatoarea dilema. Este mai corect sa fii tu insuti sau este mai corect sa fii in adevar? De mult ori adevarul este un slab motivator, la fel cum anumite iluzii contureaza mai bine
echilibrul interior si astfel, care este pretul identitatii de sine in jocul cautarii adevarului?

Daca orizontul de asteptare ar fi de fapt tot orizontul, iar experienta noastra ar fi doar desfasurarea unor predicii care creaza iluzia unui eu continuu, unde se creaza noul, avansul in cunoastere? Cat anumite din ce traim zilnic este doar palida goana dupa confirmarea a ceea ce credem ca stim deja? De ce “eram sigur” are o pondere mai mare in limbajul curent decat “da, abia acum imi dau seama”?

Unei masini a carui brand este slab ii gasim mai usor defecte mecanice, se spune in acelasi articol, iar aspirinele cu brand pe ele sunt percepute ca fiind mai eficiente si in virturea acestei perceptii, ele chiar devin mai eficiente decat simplele aspirine cu aceeasi compozitie fizica. Dincolo de placebo ce se ascunde in spatele jocului prin care realitatea ia forma propriilor structuri interne?
Goana dupa confirmari ale propriilor temeri, ale propriilor orgolii si asteptari, nu ne transforma in niste dependenti de propriile afinititati? And then again, de ce totusi nu ne purtam mai putin grijulii cu obiectele scumpe de vreme ce pretul ridicat ar fi un indiciu al calitatii si implicit al rezistentei?

Deoarece oamenii se asteapta la mai putina durere, sfarsesc sa experimenteze mai putina durere. Se poate face o analogie intre increderea acordata produselor scumpe si increderea cu care ne agatam de adevarurile pe care le-am aflat in urma unor experiente dureroase?
Ambele situatii au fost platite scump si, prin urmare, s-au legitimat in urma unui efort. Si astfel de ce consideram experientele traumatizante mai pline de invataminte decat cele rezultate in urma unei bunastari afective?
Daca brandul conteaza atat de mult, conturand o perceptie care tulbura sensul realitatii, cat de concreta e forma si masca sub care oamenii si lucrurile ni se infatiseaza?

Profil de tanar politician

Imi blestem mana cu care am dat click si-am ajuns la acest text: De ce nu sunt un lingau. Cu cealalta mana m-am spalat pe fata, am facut o cruce si m-am trezit din starile contradictorii in care am fost aruncat in urma acestui autoportret sincer si elegant de lingau.
Ce urmeza nu este un text cu aroma politica, ci doar uimirile mele ce tin de natura umana.

Asadar, ce s-a intamplat? S-a inscris in PSD, Adrian Nastase i-a pus individului mana pe crestet cu “simt in tine energia unui adevarat militant“, pe blogul lui Iliescu a comentat primul cu “Frumos discurs, construit şi prezentat după toate regulile oratoriei. Şi, mai presus de orice, din suflet, ceea ce este cel mai important. Felicitări!“, cativa comentatori, cunoscandu-i atitudinea clar afisata pe blog, i-au batut obrazul si astfel a rezultat declaratia de iubire de mai sus (in paranteza fie spus, estetica unui discurs politic care respecta regulile oratoriei nu spala si nu incalzeste cu nimic).

De ce nu sunt un lingau? mi se pare un text antologic. L-as recomanda elevilor de clasa a IX-a sa-l studieze la logica si l-as recomanda si celor pasionati de etica si retorica, caci se pot gasi acolo toate elementele de asa nu pe care un obraz de om le poate suporta.
Cititi textul (e scurt) si apoi reveniti.

Sa incepem. Se iau frazele (cu italic) si se explica:

1.Sigur că nu trebuie să mă justific pentru opţiunile mele politice faţă de nişte anonimi, cum sunt majoritatea celor care mă atacă.
Dar este ceva normal ca nu trebuie sa te justifici fata de niste anonimi (ca si cum anonimitatea este o lipsa de valoare in sine) care totusi iti citesc blogul. Dar desi nu ai sa te justifici, totusi o sa te justifici. Toate principiile non-contradictiei pe care le vedem in videoclipuri sunt la misto, nu-i asa?

2. Eu sunt bucuros de toate aceste atacuri care sunt semnul valorii autentice.
Exact, a ghicit-o: masura valorii autentice care rezida in mine (adica nu s-a risipit asa… prin univers) o constituie atacurile. Gigi Becali tocmai a inceput sa aplaude in ultimul rand.

3. Gândiţi-vă câte injurii şi calomnii trebuie să suporte oameni ca Ion Iliescu sau Adrian Năstase! Deci sunt într-o bună companie.
Empatia cu sus-amintitele personaje politice care ar trebui sa stoarca lacrimi ultimei pensionare, iar pe baza acestei empatii, personajul nostru model se alatura lui Nastase si Iliescu. Daca intoarcem biletelul se citeste clar mesajul:
– daca eu sunt o valoarea autentica, locul meu este printre alte valori autentice.
– daca aceste valori autentice suporta injurii si calomnii, voi suporta si eu alaturi de ei acest sacrificiu care vine la pachet cu viata politica
– deci, ne meritam reciproc compania selecta.

4. “Lingău” aş fi putut fi considerat dacă P.S.D. era la putere sau pe punctul de a lua puterea şi atunci m-aş fi înscris în partid. Atunci, aş fi putut fi suspectat de oportunism.

Am o veste proasta. Lingau se cheama si atunci cand pupi in fund pe termen scurt (partidul era la putere), si atunci cand pupi pe termen lung (partidul va ajunge la putere). Oricum ai aseza literele, tot lingau iese.
In Manualul oportunistului obisnuit (editia veche) scrie sa pupi in fund oamenii puternici care te pot ajuta, insa in Manualul oportunistului inteligent (editia noua) scrie sa pupi in fund oamenii care vor deveni puternici si te vor putea ajuta. In economie se cheama “investitie pe termen lung”. In termenii relatiilor umane se cheama (stupefiant, stiu!) lingau pentru ca:

5. Apoi, chiar şi dintre liderii P.S.D., eu l-am susţinut manifest pe Adrian Năstase de câteva luni bune de zile, ca să nu zic ani, cam de când a intrat în dizgraţia generală.
Adica l-am sustinut si sustin ca l-am sustinut cand a picat pe jos. Cand eram mai mic, ajutam zilnic batranele sa treaca strada si sustin acest lucru deoarece nu am invatat ca despre adevarata sustinere si adevaratul ajutor oferit celorlalti, ar trebui sa vorbim in soapta.
Dar ce mai conteaza cand:

6. Apoi, în calitate de “lingău”, l-am susţinut pe Ion Iliescu, care este considerat de linia “reformatoare” a partidului, un “produs expirat”!
S-a batut atat de mult in piept c-a-nceput sa-l doara. Cand ai pieptul subtire si te bati cu pumnii in el, s-ar putea sa-ti gauresti spatele.
Finalul este magistral. Se filmeaza dintr-un colt al camerei, s-a crapat tavanul, a aparut o lumina alba si un cor canta pe urmatoarea replica:

7. Ba dimpotrivă, eu sunt un Cavaler, care i-am apărat pe cei slabi şi prigoniţi în clipe grele.
A te descrie in substantive ce incep cu litera mare (Hitler cel putin avea justificarea limbii germane) fara nici o umbra de auto-ironie echilibrata, a te folosi de o imagistica crestin-medievala ca justificare morala a arivismului politic al noului mileniu este ditamai pepenele de pe cireasa ce sta pe tortul bunul simt minimal.
Si astfel, orice film prost se termina in cheie moralist-optimista:

8. Şi social-democraţia românească va mai trece prin astfel de încercări, câtă vreme justiţia şi media sunt în mâna dreptei… dar va veni şi vremea noastră…
“Va veni si vremea noastra” declama si Capitanul calare pe cal facand campanie electorala in satele romanesti. Ar trebuie sa nu subestimam niciodata veleitatile militante ale unui papagal care vorbeste la pluralul reprezentativ al unei comunitati din care deja face parte (PSD).
Sentimentul concret al iluziei de “va veni si vremea noastra” creeaza toate atitudinile resentimentare de mai tarziu. Daca am suportat atatea acum, cu siguranta imi voi lua revansa intr-un viitor (sper) apropiat. Nimic mai banal decat un tanar politician cladit pe asemenea coordonate despre care cartile de psihologie vorbesc in capitolele introductive.

Recapituland, avem:
– nu ma justific, dar ma justific (nu este o autocontradictie la nivel metafizic, ci doar la nivel de minim comportament)
– daca sunt atacat, rezulta pe cale de consecinta ca sunt o valoare autentica
– daca sunt o valoare autentica, merit o companie selecta (Iliescu, Nastase)
– nu sunt lingau sarutand funduri in dizgratia generala (un fund batut nu e fund)
– suport acum o multime de lucruri, insa va veni si vremea mea.

Concluziile desfasurate le trageti singuri. Eu nu-mi permit sa cred c-am dezvaluit toate mecanismele de propulsare ale unui lingau tanar politician (ar fi nevoie de o intreaga comisie condusa de un comitet pentru acest lucru), insa (extrapoland) pe undeva – in tipologiile unora, in societatea romaneasca, in criza unor valori -, ceva e putred.

Despre privilegii incomplete

170

Statistic, media de varsta la care se casatoresc saracii (cei cu mijloace financiare precare) este cu mult mai mica decat cea la care se casatoresc bogatii (clasele instarite). In Europa secolului XVIII diferentele erau de la 17-18 ani in randul populatiilor rurale la 26-28 in cadrul nobilimii.
La prima impresie este paradoxal ca oamenii cu venituri mici au probabilitatea sa se casatoreasca mai repede decat cineva care are la dispozitie o avere mare. In Europa secolelor trecute (de unde mi-am luat datele de mai sus) presiunea sociala catre amanarea varstei casatoriei era vizibil mai mare in cazul paturilor instarite.
Daca prin zestrea unui lot de pamant un taran liber isi marita foarte repede fata, daca un tanar taran de 20-21 de ani isi putea intemeia cu usurinta o familie sustinand-o putin deasupra nivelului subzistentei, in cazul claselor sociale instarite, casatoria era o decizie care se lua in urma multor calcule si deliberari.

Transmiterea patrimoniului era o decizie sociala in cadrul careia clasele instarite cheltuiau multa energie. Presiunea sociala asupra copiilor bogati era si este mai mare decat in cazul celor saraci. Daca sunt conte sau bancher sau negustor etc. si am o avere imensa, cu siguranta voi fi foarte atent cu cine va trebui sa se marite propria fiica sau propriul baiat (care ma vor mosteni).

Exista un indice statistic care explica in mod cert legatura intre media varstei de casatorie, numarul de copiii si natalitate. Cu siguranta, daca intr-o anumita comunitate media de varsta la casatorie este mica, familiile cu multi copii vor fi mai numeroase, iar sporul de populatie al respectivei comunitati va fi mai mare decat in cazul altei comunitati in care media de varsta la casatorie este mai ridicata.
Clasele sociale in care transmiterea patrimoniului material nu este o problema “urgenta” au un spor de natalitate mai mare. Abrupt spus, saracii se inmultesc mai repede decat bogatii. Clasele instatire lasa un urma nu doar averi imense, ci si un capital simbolic in care privilegiile, influentele si reputatiile se imbina in mod inevitabil.

Randurile de mai sus sunt doar desfasurarea banala a unor statistici si idei gasite intr-o carte de istorie si m-am aplecat asupra lor pentru ca aura lor le-am intalnit in jurul meu in timpurile in care traim. Nu este un mister ca Europa civilizata este in declin demografic de aproximativ un secol, nu este ceva de mirare sa te uiti pe o harta demografica a lumii si sa observi de natalitatea cea mai ridicata se afla in zone geografice unde indicii clasici ai bunastarii sunt extrem de scazuti.

Daca inainte problema era cum sa transmiti in mod util privilegiile dobandite si mostenine la randul lor, acum problema ar fi cum sa obtii acele privilegii. Daca marile averi contemporane sunt self made (nu sunt mostenite), este evident ca accentul s-a mutat de la transmiterea privilegiilor la obtinerea acestora. Abia o data obtinute acestea, apare problema transmiterii si mostenirii lor.
O statistica spune ca pana in 2050 25% din marile averi din SUA vor fi transmise catre progeniturile actuale. Acea lume inchisa si extrem de instarita (Richistan a denumit-o un jurnalist) a inceput sa-si seteze propriile mecanisme de siguranta. S-au infiintat colegii private de consultanta financiara unde baizadelele vor fi consiliate si ajutate sa se descurce in mod inspirat cu o asemenea infuzie de capital.

In cadrul actual al societatii romanesti, m-am izbit mai des de realitatea transmiterii privilegiilor decat de dorinta de a le dobandi prin mijloace proprii. Un fost cadru instarit isi va angaja copilul undeva, il va casatori cu cineva si va fi foarte zgarcit cu posibilitatea pierderii privilegiilor sale. M-am izbit mai mult de afaceristi, de oameni instariti care erau prea prosti ca sa nu fi fost fiul cuiva.
Am pornit de la o realitate statistica din geografia populatiilor, am trecut prin Richistan si-am ajuns la o realitate romaneasca, insa pe mine ma intereseaza la modul general modalitatile de presiune prin care grupurile, comunitatile isi mentin si-si transmit privilegiile (acele elementele de identitate). Caci modul in care ma transmit pe mine, spune multe lucruri despre mine si despre comunitatea simbolica din care fac parte.

Ghidul de folosire al unui moldovean

125

Paradoxal, regula numarul 1 este sa nu lasi un moldovean nemancat. De la un moldovean nemancat la un moldovean satul este calea unui intreg sistem metafizic.

Cum e totusi de asteptat, regula numarul 2 este sa nu lasi un moldovean nef***t. Ca femeie si ca om, iti risti integritatea catorva organe interne.

Regula numarul 3
este sa nu te puna Doamne iarta-ma! sa ii faci scene de fata cu prietenii lui. Sa zici ca s-a tuns prost, ca aseara era cam obosit si… asa.
“Termini tigara aia si mergem, da?”

Regula numarul 3, partea a doua, este sa nu folosesti diminutive in public. Sa nu-l alinti in toate felurile, sa nu “ti-a placut ciorbita?”, sa nu “saracutul”, sa nu “mititelul”, sa nu “si un sexulet oral dupa?” Incearca sa folosesti expresii si cuvinte care dau impresia de mare. Tot ce tine de marime in sensul augmentativ este recomandat:
“Ce mai face uriasul meu?”
“Ce mai face imensitatea mea de elefant potent si rezistent la eforturi culturale in miez de noapte?”

Regula numarul 4 se refera la critica cotidiana. Uite cum ai lasat capacul la w.c., nu mai manca si tu cu mana, fii si tu mai gentil. Foloseste mijloace subtile de persuasiune incat sa creada c-a fost ideea lui sa nu mai lase asa capacul de la w.c., sa nu mai manance cu mana, sa fie mai gentil. Altfel, ai sa stai pe net si-ai sa cauti ochelari de soare cat mai mari si-ai sa le explici colegelor de birou ca primavara asta se poarta ochii invinetiti.

Regula numarul 5 se refera la ultima tipa care nu a respectat regulile de mai sus. Zace acum in trei saci in portbagajul unei masini parcate intr-o padure, iar copilul (cu care inevitabil era insarcinata) a fost gasit la volan.

Regula numarul 6 este sa nu incerci sa-i imiti accentul unui moldovean. Poti rade de accentul lui, insa incearcarea de a-l imita nu-ti va iesi niciodata. La Iasi se vorbeste intr-un fel, la Botosani accentul se aude diferit, iar la Moinesti sau Focsani se vorbeste intr-alt fel. Strici bunatate de mostenire culturala, asa ca poti incepe cu “Ador accentul tau!”

Domnule Ciubotaru, va rog din tot sufletul scuzati-ma ca-mi permit sa va intreb, insa ultimul dumneavoastra articol este o gluma?

Blog history

bloggers

In septembrie 2005, eram atat de pampalau incat completand niste campuri de inscriere, m-am pricopsit cu emotionant.weblog.ro. O prietena avea un blog si ma convinsese (spre bucuria vietilor schimbate in bine de existenta blogului meu) sa-mi incep propriul jurnal on line. Genial fiind, am avut succes din prima. Scriam pe atunci (riscandu-mi viata) despre singuratate, masturbare, sex oral, filozofie (nu cunosc un alt blogger care sa fie mai mult ca mine asociat cu sexul oral) si despre alte subiecte strategice.

Primul blogger cunoscut a fost Jolly, iar al doilea a fost Alex – Subiectiv (cu care in lunile urmatoare am impartit spatiul aceluiasi apartament), iar in toamna anului 2005 intalnirile cu bloggeri au devenit din ce in ce mai dese. Atunci am cunoscut pe Patric, Jen, Radu, Beatrice, Romeo, Tina, Andressa, Zully, Madalina. Am iesit la beri impreuna, am vazut meciuri impreuna, am mancat impreuna. Mai tarziu, m-am certat cu Radu din cauza unei femei, iar dupa cateva luni m-am certat si cu Jolly din cauza altei femei.
In aceeasi toamna, l-am cunoscut pe Bobby, marcand astfel inceputul unei noi etape in viata mea.
Pentru mine atunci a fost o perioada fericita si boema. Traim cu doua milioane pe luna si aveam plenty of time to relax, to write. Pe atunci, blogging-ul era o boala oculta, acum a devenit un set de lentile la moda.

Primul roblogfest a avut loc in martie 2006 si mentionez acest lucru doar pentru ca atunci l-am cunoscut pe Andrei Rosca. Era imbracat intr-un sacou negru si mi s-a parut ca venise acolo sa vanda Biblii. Mai tarziu intrebandu-l, a negat totul.
In aceeasi primavara am trecut pe sunhunter.filozofie.ro, iar in primavara lui 2007 am trecut pe www.adrianciubotaru.ro.

N-am incercat niciodata in scris sa adun intr-un singur loc motivele pentru care e bine sa ai un blog (poate doar la tv), insa uneori am incercat sa divagez – Am blog, deci exist, iar alteori am incercat sa fac un profil caricaturizant – Viata de blogger si recent, am recidivat cu fanteziile mele erotice), insa cu siguranta este un lucru bun si-am recomandat multora sa-si faca unul.

Intre timp, am aparut la Vorbe Grele, am facut “Noaptea bloggerilor” la Radio Lynx cu Bobby, am aparut la Guerrilla, la o emisiune pe Radio Romania Actualitati, bla bla bla. Tind catre 500 de vizitatori unici pe zi (de la cabinetul primului ministru, trecand prin catevaministere, pana la universitati, ong-uri si adolescente sexy usor de agatat) dintre care aproape jumatate sunt cititori regulati. As mai spune multe, insa nu te mai aud, cred ca nu mai am semnal. Vorbim, pa pa. Da, pa. Ah, nu. Da, bine, hai pa.

Related: Istoria recenta

Subtire, de week-end

fotbal_blog.jpg

a) ador fotbalul. E un bun terapeut si atunci cand dai un gol frumos, si atunci cand nu-ti iese un dribling. Si in atac cand neutralizezi doi aparatori adversi, si in aparare cand recuperezi o minge. In fiecare vineri seara de la zece la unsprezece jumatate, fotbal in sala, cu colegii de la firma; mult timp a fost ca un ritual de motivare si buna dispozitie.

b) cateva poze noi puse pe flickr:

februarie-035 februarie-042 februarie-046 februarie-055

februarie-037 februarie-048 februarie-054

c) mi-am dat demisia. De pe 15 martie voi fi liber. Doua luni de zile ma voi ocupa, sa folosesc o expresie iubita in breasla, de proiectele mele personale. More to come.

d) o camera de supraveghere in coltul camerei m-ar fi surprins aseara, din diferite motive, dansand singur.

e) ador filmele cu Woody Allen. Umor tragic cultural. I-am revazut recent cateva filme (am aproape colectia completa) si un discurs.