În ultimul timp mă gândesc din ce în ce mai serios la comunitatea din jurul meu în termeni de personal social responsability. Ce pot eu oferi celorlalţi, cum pot contribui la bunăstarea celor din vecinătatea mea apropiată?
Cum pot dărui celor din jur fără să fiu suspectat că generozitatea mea urmăreşte doar traseul brandingului personal? Chiar şi dacă aş fi suspectat, cât de mult poate să conteze?
A face ceva pentru ceilalţi, a dărui ceva cuiva îţi creşte nivelul de sens. Un act de voluntariat îţi oferă un sens nou şi sănătos vieţii tale. Dacă te simţi căzut, a te implica voluntar într-un proiect este cel mai pertinent lucru pe care-l poţi face. Uneori poate fi cea mai la îndemână şi cea mai simplă soluţie.
Imaginează-ţi un muncitor în construcţii. Munceşte de câteva săptămâni la casa de la capătul străzii, iar într-o zi, plictisindu-se, se gândeşte c-ar putea căra cu roaba oameni. Cineva îi spune în glumă să lase un anunţ, iar în câteva zile, câteva foi A4 pot fi citite pe stalpurile de pe stradă. Anunţul e simplu. În fiecare zi, la amiază, el va căra cu roaba pe oricine. Mergi pe stradă, vezi un anunţ care spune că poţi fi cărat gratis cu roaba şi primul tău gând va fi de ce nu?
Câtă terapie se poate ascunde într-o plimbare cu roaba?
Un al doilea muncitor se gândeşte să treacă strada cărând bătrâni în spinare. Lasă un anunţ şi el în care spune că în fiecare zi, la amiază, îşi oferă serviciile de cărător în spate. Preferabil, pensionari. Preferabil, tineri. Preferabil, domnişoare. Preferabil, yuppies and rednecks.
Plimbă oamenii din jurul tău cu roaba, dacă sunt prea grei, plimbă-i cu căruciorul, plimbă-i cu sania, cară-i în cârcă. Joacă-te de-a voluntariatul, joacă-te de-a căratul în spinare.
Ludicul te poate salva pe tine, ludicul îi poate salva şi pe ceilalţi.
Doreşte cineva o roabă?