“Când primeşti un dar, te costă şi pe tine.”
Cafeneaua critică în The Silver Church
Am fost aseară la invitaţia lui Cosmin Dragomir în The Silver Church, la Cafeneaua critică moderată de Ion Bogdan Lefter.
E prima ediţie a Cafenelei critice la care particip şi mi-a plăcut cât de cât.
Adrian Iorgulescu, fostul Ministru al Culturii, a enumerat şi realizările, şi eşecurile mandatului său.
Pentru un guvern minoritar şi hăituit, s-au făcut multe lucruri în aceşti ultimii ani. S-a mărit bugetul, s-au implementat proiecte, legea cinematografiei, legea drepturilor de autor etc.
Eşecurile s-au datorat în mare parte desişurilor birocratice, legiilor prost făcute, ostilitatea comisiilor şi a funcţionarilor din celelalte ministere.
Am întrebat dacă nu cumva e acelaşi gen de lamentare “m-au învins structurile” şi mi s-a explicat că într-o instituţie publică cu inerţiile sale, voinţa unei singure persoane (fie ea şi ministru) nu este suficientă pentru schimbare.
Am mai notat:
Adrian Iorgulescu: Am sentimentul unui noroc istoric. M-am născut în Republica Populară România, am crescut în Republica Socialistă România, am apucat Revoluţia din ’89 şi am apucat să trăiesc integrarea în Uniunea Europeană. Toate acestea în mai puţin de 50 de ani.
Adrian Iorgulescu: Integrarea în UE este cel mai mare eveniment istoric după Marea Unire.
“UE a venit peste noi, însă noi am rămas în casă noastră.”
“Aderarea în UE a adus un văl de deprovincializare în rândul artiştilor români, au scăzut inhibiţiile şi complexele faţă de colegii lor europeni etc.”
Una peste alta, îmi place în Silver Church – e chiar lângă Preoteasa (Casă de Cultură a Studenţilor) şi-mi place ideea de locaţie în care ziua se întâmplă evenimente culturale, iar seara şi noaptea se transformă în discotecă, club, concerte etc.
Miercurea viitoare, la Cafeneaua critică, va fi invitat Augustin Buzura.
Alege cea mai bună versiune a ta
Am impresia că te pricepi al naibii de bine să-ţi faci rău singur şi să-ţi întorci armele tale cele mai bune şi cele mai ascuţite împotriva ta însuţi.
Ţi-ai finisat atât de bine sistemul defensiv – din cauza lipsei generalizate de încredere – încât te-ai trezit că singurul atac pe care ţi-l mai permiţi este împotriva ta.
În acest context, oamenii naivi, oamenii plini de candoare sunt cei mai norocoşi. Candoarea este forţa ta interioară, este ceea ce-ţi conturează frumuseţea ochilor atunci când zâmbetul tău este sincer.
După ce zâmbeşti, îţi mai rămâne doar să înveţi să canalizezi această forţă cu inspiraţie şi discernament.
Slăbiciunea este doar proasta utilizare a puterii noastre interioare.
Să luăm un exemplu. Unii oameni te pot răni, unii oameni chiar te rănesc. Unii oameni te pot minţi, unii oameni chiar te mint.
Sunt situaţii în care încrederea noastră este înşelată. Dacă nu există o investiţie de încredere, nu există înşelare, abuz, trădare.
Poate părea ciudat, însă atunci când sunt înşelat, primul meu gând nu este înspre persoana care m-a înşelat, ci înspre mine. Mă interesează mai puţin cel care mă răneşte şi mă minte, căci sunt convins că cel care pierde nu sunt eu însumi.
De vreme ce eu câştig, mă concentrez asupra mea. Ce pot învăţa din această situaţie, unde am greşit, cât de mult mi-am riscat încrederea, cum îmi pot finisa şi mai bine sistemul de orientare între oameni.
Încrederea este întotdeauna o situaţie de risc. Un gest de încredere presupune mereu un coeficient de incertitudine pe care trebuie să ţi-l asumi. Dacă nu e risc, nu ai nevoie de încredere, iar dacă e risc, încrederea devine un act de demnitate umană.
Oameni neîncrezători (în ei înşişi, în Ceilalţi) sunt oamenii care îşi imaginează că accelerează călcând pedala de frână.
De vreme ce atunci când sunt înşelat, îmi întorc privirile către mine însumi, iar nu către înşelător, înseamnă că am operat cu o modalitate atipică de a pune întrebarea. În viaţa ta, poţi adresa mai multe întrebări (din mai multe perspective) situaţiilor cu care te confrunţi.
Când eşti rănit, te poţi întreba, de ce doare când eşti rănit, de ce oamenii te rănesc (vei fi ispitit să crezi că toţi oamenii te rănesc), de ce ai avut atât de multă încredere, de ce ai fost atât de naiv, cum poţi evita situaţiile de genul acesta în viitor, cum îţi pot reveni fără resentimente.
Aşadar, într-o anumită situaţie, îţi poţi adresa mai multe tipuri de întrebări, iar aceste întrebări aruncă lumini diferite asupra situaţiei.
Dacă ne imaginăm întrebările că nişte faruri care aruncă lumini din unghiuri diferite, atunci înţelegem cât de mult ne ajută să ştim să punem întrebările corecte.
Ele luminează întâmplările din viaţa noastră, iar nu concluziile, iar nu răspunsurile.
Răspunsurile dau iluzia că o anumită perspectivă este singura perspectivă, însă ele sunt contextuale, prin urmare fragmentare şi incomplete.
Avem un raft cu trei sticle cu vin. Una este la 30 de dolari, altă este la 50 de dolari, iar ultima este la 75 de dolari. Statistic, cea mai vândută sticlă va deveni cea de 50 de dolari. Este o judecată contextuală, într-o situaţie comparativă.
Dacă vei avea pe raft o sticlă de 20 de dolari, o alta de 35 de dolari, iar ultima va fi de 50 de dolari, cea mai vândută sticlă va deveni cea de 35 de dolari.
Evaluarea contextuală este corectă, însă contextul este temporar, ţine doar cât eşti în magazin. Vei ajunge acasă şi vei bea sticla de vin în alt context decât cea în care era aşezată între alte sticle de vin cu preţuri diferite.
Să ne ferim de rezolvări contextuale, care sunt valabile doar de la mână până la gură. Să ne ferim de răspunsurile care ne însoţesc doar de la vitrină până la casierie. Să ne ferim să credem că unele răspunsuri ne vor însoţi toată viaţa.
Adresează-ţi întrebări, luminează cu aceste întrebări situaţiile pe care le trăieşti, iar în acest mod vei fi în stare să-ţi alegi cea mai bună versiune a ta.
În privinţa morţilor, lucrurile sunt îmbucurătoare
Când era mic şi mergeam des la injecţii, mă întrebam cum după atâtea mii de ani de civilizaţie, singurul mod de-a trata o simplă infecţie este printr-o injecţie dureroasă.
Mergeam cu mama de mână la urgenţe şi o întrebam revoltat dacă romanii sau cei din Evul Mediu făceau injecţii şi, dacă nu făceau, mureau dintr-atâta lucru? Continue reading
Prietenie
Prietenie este atunci când ai încredere în riscurile pe care şi le asumă Celălalt.
Sunt atât de bun încât îmi permit să fiu handicapat
Principiul handicapului – enunţat de biologul Amotz Zahav – spune că masculii care îşi dovedesc un handicap real şi supravieţuiesc în ciuda lui, au gene mai bune şi, prin urmare, sunt mai eligibili de către femelele din aceeaşi specie.
Exemplul ales este cel al masculului păun unde mărimea şi diversitatea cromatică a cozii sale este un handicap din punct de vedere al selecţiei naturale. Un mascul păun cu o asemenea coadă – care îi sporeşte vizibilitatea – este o pradă uşoară pentru eventualii prădători, iar pentru prăzile sale este ca o pisică cu clopoţeii-n coadă, dificultatea în mişcări este destul de accentuată de prezenţa unei asemenea podoabe (în unele cazuri extreme, unele specii de păuni, în timp ce fug de prădător, îşi aruncă coada). Continue reading
Ce ne poate învăţa Goethe
În Poezie şi adevăr, memoriile “poetice” scrise de Goethe (îşi povesteşte viaţa până la 27-28 de ani), într-una din pagini, vorbeşte despre un proverb care mi s-a părut fantastic în măsura în care ilustrează o anumită mentalitate:
“Dorinţele tinereţii se împlinesc la bătrâneţe”.
Esenţial în această propoziţie nu mi s-a părut faptul că se împlinesc la bătrâneţe, ci simplul şi ciudatul fapt că se împlinesc. Propoziţia pare şi mai frumoasă cu atât mai mult cu cât este scrisă în floarea vârstei, Goethe având pe atunc în jur de 50 de ani.
Încă nu scrisese ciclurile despre Wilhelm Meister, încă nu terminase Faust.
Trăia într-o stare de intermediere între dorinţe şi împlinirea acestora, iar acest lucru nu-i ştirbea deloc credinţa că acestea nu doar că se pot împlini, ci în mod actual şi real chiar se împlinesc.
Discuţie intim-filozofică IV
Alături de acelaşi partener fidel, Dragoş. Vă rog să remarcaţi că această discuţie nu vă este prezentată ca o recomandare de vizionare, ci ca un prilej de inspiraţie.
Run filozofie.ro, run!
Am dat drumul la filozofie.ro după un parcurs anevoios şi multe, prea multe ezitări.
Am strâns câteva articole foarte bune şi intenţionez să fac acel loc unul în care puteţi găsi idei bune, întrebări ajutătoare şi, de ce nu, inspiraţie.
Nu este ceva elitist, însă în timp doresc să-l încarc cu resurse utile celor care doresc să studieze filozofia, celor care o studiază deja şi celor care nu pot scăpa de filozofie.
Caut colaboratori şi idei.
L-am lansat cu patru articole:
Caut un maestru – Dragoş C. Butuzea
De l’evasion – Gim Grecu
Intelectualii şi politica – Ilie Catrinoiu
Am păţit ca – Adrian Ciubotaru
Subtitlul este your daily inspiration (l-am mai folosit şi aici la începuturi) şi mi-a rămas în minte cum Jen îmi povestea ce senzaţie faină avea când deschidea blogul şi-i apărea Downloading your daily inspiration.
Aşadar, i-am dat drumul. Incomplet şi fragmentar, work in progress.
filozofie.ro face parte dintr-un demers propriu de-a folosi internetul ca un instrument spiritual.
From the inter-net to the inner-net.
