“Când primeşti un dar, te costă şi pe tine.”

Am impresia că te pricepi al naibii de bine să-ţi faci rău singur şi să-ţi întorci armele tale cele mai bune şi cele mai ascuţite împotriva ta însuţi.
Ţi-ai finisat atât de bine sistemul defensiv – din cauza lipsei generalizate de încredere – încât te-ai trezit că singurul atac pe care ţi-l mai permiţi este împotriva ta.

În acest context, oamenii naivi, oamenii plini de candoare sunt cei mai norocoşi. Candoarea este forţa ta interioară, este ceea ce-ţi conturează frumuseţea ochilor atunci când zâmbetul tău este sincer.
După ce zâmbeşti, îţi mai rămâne doar să înveţi să canalizezi această forţă cu inspiraţie şi discernament.

Slăbiciunea este doar proasta utilizare a puterii noastre interioare.

Să luăm un exemplu. Unii oameni te pot răni, unii oameni chiar te rănesc. Unii oameni te pot minţi, unii oameni chiar te mint.
Sunt situaţii în care încrederea noastră este înşelată. Dacă nu există o investiţie de încredere, nu există înşelare, abuz, trădare.

Poate părea ciudat, însă atunci când sunt înşelat, primul meu gând nu este înspre persoana care m-a înşelat, ci înspre mine. Mă interesează mai puţin cel care mă răneşte şi mă minte, căci sunt convins că cel care pierde nu sunt eu însumi.
De vreme ce eu câştig, mă concentrez asupra mea. Ce pot învăţa din această situaţie, unde am greşit, cât de mult mi-am riscat încrederea, cum îmi pot finisa şi mai bine sistemul de orientare între oameni.

Încrederea este întotdeauna o situaţie de risc. Un gest de încredere presupune mereu un coeficient de incertitudine pe care trebuie să ţi-l asumi. Dacă nu e risc, nu ai nevoie de încredere, iar dacă e risc, încrederea devine un act de demnitate umană.
Oameni neîncrezători (în ei înşişi, în Ceilalţi) sunt oamenii care îşi imaginează că accelerează călcând pedala de frână.

De vreme ce atunci când sunt înşelat, îmi întorc privirile către mine însumi, iar nu către înşelător, înseamnă că am operat cu o modalitate atipică de a pune întrebarea. În viaţa ta, poţi adresa mai multe întrebări (din mai multe perspective) situaţiilor cu care te confrunţi.
Când eşti rănit, te poţi întreba, de ce doare când eşti rănit, de ce oamenii te rănesc (vei fi ispitit să crezi că toţi oamenii te rănesc), de ce ai avut atât de multă încredere, de ce ai fost atât de naiv, cum poţi evita situaţiile de genul acesta în viitor, cum îţi pot reveni fără resentimente.

Aşadar, într-o anumită situaţie, îţi poţi adresa mai multe tipuri de întrebări, iar aceste întrebări aruncă lumini diferite asupra situaţiei.
Dacă ne imaginăm întrebările că nişte faruri care aruncă lumini din unghiuri diferite, atunci înţelegem cât de mult ne ajută să ştim să punem întrebările corecte.
Ele luminează întâmplările din viaţa noastră, iar nu concluziile, iar nu răspunsurile.

Răspunsurile dau iluzia că o anumită perspectivă este singura perspectivă, însă ele sunt contextuale, prin urmare fragmentare şi incomplete.

Avem un raft cu trei sticle cu vin. Una este la 30 de dolari, altă este la 50 de dolari, iar ultima este la 75 de dolari. Statistic, cea mai vândută sticlă va deveni cea de 50 de dolari. Este o judecată contextuală, într-o situaţie comparativă.
Dacă vei avea pe raft o sticlă de 20 de dolari, o alta de 35 de dolari, iar ultima va fi de 50 de dolari, cea mai vândută sticlă va deveni cea de 35 de dolari.

Evaluarea contextuală este corectă, însă contextul este temporar, ţine doar cât eşti în magazin. Vei ajunge acasă şi vei bea sticla de vin în alt context decât cea în care era aşezată între alte sticle de vin cu preţuri diferite.

Să ne ferim de rezolvări contextuale, care sunt valabile doar de la mână până la gură. Să ne ferim de răspunsurile care ne însoţesc doar de la vitrină până la casierie. Să ne ferim să credem că unele răspunsuri ne vor însoţi toată viaţa.

Adresează-ţi întrebări, luminează cu aceste întrebări situaţiile pe care le trăieşti, iar în acest mod vei fi în stare să-ţi alegi cea mai bună versiune a ta.

Când era mic şi mergeam des la injecţii, mă întrebam cum după atâtea mii de ani de civilizaţie, singurul mod de-a trata o simplă infecţie este printr-o injecţie dureroasă.
Mergeam cu mama de mână la urgenţe şi o întrebam revoltat dacă romanii sau cei din Evul Mediu făceau injecţii şi, dacă nu făceau, mureau dintr-atâta lucru? Continue reading →

Alături de acelaşi partener fidel, Dragoş. Vă rog să remarcaţi că această discuţie nu vă este prezentată ca o recomandare de vizionare, ci ca un prilej de inspiraţie.