Eram în clasa a doua şi cu ocazia faptului că fuseserăm declaraţi proaspeţi pionieri am mers în excursie la Iaşi. Cu colegii şi cu părinţii.
Prajise mama o tavă întreagă cu seminţe de bostan şi, observând că acestea sunt foarte populare printre colegii de autocar (erau bine prăjite şi sărate), m-am apucat să le vând. Am strâns cu uşurinţă 15-20 de lei pe câţiva pumni de seminţe, însă când mama s-a prins de fază, mi-a spus că nu-i frumos ce-am făcut şi m-a îndemnat să returnez banii colegilor.
Nu era frumos pentru că trebuia să le ofer, iar nu să le vând.
Altădată, în acelaşi an, m-am dus la şcoală cu o pungă întreagă de bomboane de mentă din străinătate (le adusese un unchi din Irak). Le-am vândut în pauză cu 5 lei/bomboana. Cine îşi mai aduce aminte, ştie că 5 lei erau bani frumoşi. Cu şapte bomboane din alea exclusiviste, mi-am luat o minge de… 35.
De data aceasta, nu i-am mai spus mamei de isprava mea, căci nu doream să mă simt din nou vinovat.
În şcoala generală jucam frecvent gropiţa de unde scoateam de cheltuială bani frumoşi. Eram un jucător bun pentru că, spre deosebire de majoritatea colegilor, stăteam la casă şi mă antrenam zilnic la groapă pe care-o făcusem în curte.
wow, ce spirit mercantil :))
sa nu uitam si “afacerile” cu surprize, timbre, poze fotbalisti – care nu se facea intotdeauna sub forma de troc 🙂
oh, da!
eu am preferat sa joc arman sau gratar.la gropita nu am avut niciodata simtul gaurii:D
Noi ii ziceam ‘pinca’ la chestia aia, si mama , cate pungi de drajeuri am cumparat pe monezile de 100 de lei ale altora…
Ce vremuri 🙂
pe la 7 ani, aveam o bicicleta pegas verde, care fusese a bunicului. asa mi era de drag ca exista, incat ieseam pe afara si le o dadeam celorlalti sa se plimbe cu ea, majoritatea nu aveau si ma bucura bucuria lor. intr o zi am cazut de pe ea si mi am rupt mana. cred ca din cauza lipsei de experienta.
n-am vandut in capitalism, ca eram mic si prost. pe urma am mai crescut si am invatat, in tranzitie sa fac afaceri. am vandut bunuri materiale (cocosei de caramela) – de 2 ori, pentru a aduna bani de bilet la Chisinau, si de acolo, la Circ. n-am reusit in totalitate, pentru ca relatiile patriarhale si comunitatea traditionala mi-au impus anumite limite, reprezentate de un oarecare verisor, care-mi cerea sa-i dau pe gratis, cu motivatia: doar imi esti ruda!
dupa aia, fiind la curent cu revolutia tehnico-stiintifica si transformarile economiei mondiale, de la industrie grea la sectorul tert, m-am apucat sa vand (prestez) servicii. vindeam colegilor mei bilete rezolvate la lucrarile de control. plata se facea fie “in natura”: obiecte de tot soiul, gume de mestecat, plicuri, carti, fie in bani… bogat n-am fost, dar eram in stare sa mentin un anume standard de viata, mai ales la finele semestrelor…
in socialism adica, n-am vandut
Si banii astfel “adunati” ii dadeai pe gagici si cico, sau ce ? 😀
Adi, te-ai gandit sa te faci manager de club sportiv? Te pricepi sa faci rost de bani 🙂 .
Cum se juca gropiţa?
Mircea, îi spărgeam pe telefoane mobile 3G:)
Darius, se dă o gropiţă şi o linie. Arunci cu moneda la linie, iar cine arunca cel mai aproape de linie, ia toate monedele şi le aruncă la groapă. Monedele care nu nimeresc în groapă din prima, pot fi împinse cu degetul, însă doar o singură dată. Dacă nu-ţi intră din prima, vine rândul alcuiva. Doar ce bagi în gropiţă, rămâne al tău.
Pingback: Andruska’s blog
Eu cred ca asta era de fapt un joc initiatic 😀
Insa se pare ca desi erai foarte bun la el, nu ai prins “mesajul” din spatele jocului. 😀
Să luăm astfel:
1. e posibil ca mama să mă fi protejat fără să-mi spună că lumea comunistă nu încurajează impulsurile capitaliste care îmi apăruseră în mod natural.
2. e posibil ca independent de comunism să existe într-o mentalitate tradiţional românească o rezistenţă faţă de spiritul mercantil.
mingea de 35 ….parca-i simt mirosul 🙂
Imi place sa impart chestii cum ar fi bomboane, ciocolata cu altii. Cu exceptia situatiilor in care imi plac prea mult, cum a fost cazul trufelor de ciocolata cu lichior Cointreau & Remy Martin de Craciunul asta 😛 Asa ca astfel de afaceri n-am facut. In schimb, faceam afaceri cu ai mei. Le ceream maruntis. Strangeam 8-9 mii de lei si le ceream o bancnota de 10 mii 😀
Pingback: Some things never change : Andrei Rosca: My way
hhihihi…
si guma de la sarbi…
sau mai tarziu cu blugi, brichete si tigari…
offf