Gândirea frugală spune că nu ai nevoie de toate informaţiile pentru a face o decizie. Gândirea frugală este foarte selectivă cu informaţiile la care are acces şi  este foarte zgârcită cu timpul ei.

Gândirea frugală se hrăneşte din snap judgments.

Aplicăm acest gen de gândire atunci când, în câteva secunde, ştim dacă omul din faţa noastră este de încredere sau nu. Dacă încerci să raţionezi pe baza acestui model de rapid cognition, nu vei ajunge prea departe cu lămuririle:
“Nu ştiu, e ceva la el. E ceva la el ce nu-mi inspiră încredere”. Continue reading →

Nu cred în sfaturi pentru că de cele mai multe ori nu-ţi oferă decât perspective în plus.
Nu cred în sfaturi pentru că în general nu au decât o mică influenţă asupra vieţii interioare.

Cu toţii avem la indeama perspective. Industria publicitară îţi oferă perspective. Cărţile, filmele, documentarele, ştirile.

Contextele sunt cele mai greu de obţinut şi, de vreme ce sfaturile nu te decontextualizează, rămân doar simple exerciţii de stil.

Degeaba de scalzi în idei şi perspective măreţe, degeaba pleci entuziast de la o conferinţă sau o lectură publică, vei reveni tot în lumea ta, tot în contextul tău unde-ţi va fi cel mai la îndemână să cauţi scuze şi lamentări.

Nu cred că ajuţi un om oferindu-i noi perspective. Oferă-i mai degrabă noi prilejuri de contextualizare, oferă-i contexte noi.

Nu trebuie subestimat puterea automatismelor, a inerţiilor de care ne sunt cuprinse vieţile. Nu scăpăm de propriile frâne interioare prin noi perspective, ci mai degrabă prin noi contexte, prin luări de mână, prin îmbrăţişări şi însoţiri.

Adevăraţii maeştrii nu oferă sfaturi, ci noi prilejuri şi contexte de îmbogăţire.

Din Piaţa Presei spre Băneasa, timp de o staţie, drumul este drept, are multe benzi şi este de obicei liber. Plecând din Piaţa Presei pe acest traseu, un autobuz poate alege să meargă mai repede sau mai încet.
Drumul este drept şi liber până la următoarea staţie, dincolo de aceasta, se formează de obicei blocajele, iar aceste blocaje pot fi văzute cu ochiul liber de la o distanţă foarte mare. Aşadar, autobuzul plecat de la Piaţa Presei se poate grăbi cel mult până la prima staţie unde oricum coboară foarte puţini oameni, iar dincolo de această staţie, e nevoit să se aşeze la coada de maşini.

Acum în prezentul naraţiunii însă, acest autobuz nu se grăbea, mergea lin cu o viteză oarecare de croazieră prin amiaza unei zile primăvăratice de februarie. Şoferul era tânăr, relaxat şi conducea rezemat într-o îmbrăţişare pe volanul imens. Dacă s-ar fi grăbit, ar fi ajuns mai repede la blocaj, iar nu la destinaţie.

În acest autobuz, în acea linişte, unei doamne tinere foarte distins îmbrăcată i-au apărut pe buze următoarele cuvinte si neştiind ce să facă, le-a zis:
“Auzi, domnu’ şofer? Dar nu puteţi merge mai repede totuşi? Mai sunt oameni care se grăbesc la serviciu!”

La aceste cuvinte, pedala de acceleraţie – pasionata de buddhism – a ramas imperturbabilă. Ceilalţi călători s-au simţit totuşi politicoşi să răspundă în locul ei:
“Da, chiar aşa! Ne grăbim şi noi, trebuie să ajungem la muncă!”
“Câtă nesimţire!”
“Hai calc-o, frate! Nu tre să-l aştepţi pe cel din urmă, va întâlniţi cu el la capăt”

Prima doamnă aureolată de sprijinul micii comunităţii provizorii din autobuz, a plusat şi mai mult:
“De ce sunteţi nesimţit şi vă bateţi joc de toată lumea?”

Volanul şoferului a rămas la fel de imperturbabil.

Doamnă blondă a cărei haină de blană transmitea destulă informaţie financiară celor din jur şi-a scos telefonul din geantă (care vorbea aceeaşi limbă ca haina de blană) şi-a sunat pe niste decibeli perfect neintegraţi în structurile europene:
“Bună. Uite, scuză-mă, din cauza unui prost, întârzii puţin.”

Cerceii – care probabil ştiau mai multe limbi străine decât haina de blană şi poşeta – au zâmbit cu mândrie. Stăpâna lor se descurcă bine, a ştiut perfect să găsească cea mai contextuală scuză imediat, pe loc. Şi nu oricum, ci în nişte condiţii maxime de stres.

Telefonul mobil al autorului a zâmbit şi el,  aducându-şi aminte de o vorbă. Unde se grăbesc românii de vreme ce la întâlnirile unde merge el, ei întârzie?

Fiind oricum blocaj, autorul a coborât la prima staţie. A salutat şoferul relaxat, l-a încurajat prin semne şi-a pornit uşor pe trotuar fără să se grăbească.
Şi-a aprins liniştit o ţigară, gândindu-se ce articol bun va ieşi din toată povestea aceasta şi-a ajuns la prima staţie înaintea autobuzului – care acum era perfect încadrat în coloana de maşini.