Începusem să scriu la persoana I (calea bătătorită a debutanților), dar pentru că mă blocam și un cenzor interior ștergea ceea ce scriam, am recurs la artificiul persoanei a III-a și am început să inventez personaje. Continue reading
Familia este ca un burete care absoarbe cultura și istoria locului și acționează ca un filtru între lumea afectivă dinăuntru și lumea dincolo de granițele ei.
Dacă te poți imagina pe tine însuți izolat de comunitatea din care faci parte – un sentiment destul de iluzoriu, familia nu-și permite acest lux. Ea este plină de rădăcini și se hrănește din seva miturilor și ale poveștilor care circulă în sânul comunității din care face parte. Continue reading
Deși se află abia la pagina 19, e fraza cu care începe cu adevărat romanul:
“Madeleine’s love troubles had begun at a time when the French theory she was reading deconstructed the very notion of love.”
Madeleine e în ultimul an de facultate, s-a înscris la cursul de semiotică și a început să citească Barthes, Eco, Lacan, Derrida – aflând practic că iubirea este doar un construct cultural. Chiar în același timp, se îndrăgostește. Continue reading
Mă laud în sinea mea și față de prieteni că prima amintire pe care o am este despre iubire. Am 4-5 ani, bunica mă ține de mână, ne aflăm pe peronul gării și îi spun, arătându-i un cuplu care se îmbrățișează:
“Uite, se iubesc” Continue reading
There are some awesome problems to solve. Este o frază auzită într-un clip publicat de Facebook și mi-a rămas în minte.
Am încercat să-mi imaginez starea de spirit din spatele acestei fraze. Este destul de ciudat. Ce înseamnă să te bucuri de provocarea rezolvării unor probleme? Să te minunezi de existența unor provocări? Care ar fi opusul acestei stări? Tristețea faptului de a nu găsi nimic de rezolvat? Drama epuizării tuturor problemelor? Continue reading
În aceeași zi în care am văzut The Lone Survivor, am citit într-un articol de pe contributors.ro, următoarea frază:
“Eroismul nu mai are argumente în lumea de astăzi”
Alăturarea celor două universuri discursive pare ciudată. Pe de o parte, e un film – fie chiar bazat pe fapte reale – despre niște eroi clișeizați (soldați americani), iar pe de altă parte o argumentare coerentă care restrânge eroismul la posibilitatea de a muri la război pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a unui stat (a altui stat).
Din păcate sau din fericire, integritatea teritorială nu este doar o realitate juridică, este un loc geometric în care mituri și idealuri își găsesc justificarea, iar pentru mituri și idealuri oamenii încă se mai sacrifică. Continue reading
Nu putem vorbi despre oameni – în comparație cu alte primate – fără să nu invocăm folosirea uneltelor (de aici și ideea de homo faber) și stăpânirea focului.
Cu ajutorul focului – accident natural transformat în artificiu tehnologic – oamenii au câștigat timp și energie. Hrana preparată cu ajutorul focului se digeră mai repede și implicit se transformă mai repede în energie. Comparativ, pentru a dobândi caloriile zilnice ale unui om, o gorilă ar trebui să mănânce în mod continuu nouă ore în fiecare zi. Continue reading
E o americancă de origine română și-l întreabă pe Cărtărescu – în cadrul unui eveniment la Boston University – dacă iubește România. Este o întrebare intimă, răspunde scriitorul, dar lămurește până la urmă spunând că are cu propria țară a love-hate relationship.
Femeia din sală continuă:
“We suffer from a lack of cultural identity right now and you guys, as writers, are probably here to guide us”
Cărtărescu, vizibil plictisit și obosit (discuţia are lor spre finalul evenimentului), îi răspunde:
“I think this is the happiest thing that could happen to us, to have a lack of cultural identity. I am sick and tired with all the cultural identities of each and every little group of ethnic, social, sexual, I don’t know, all kinds of little groups that try to find their cultural identity. I prefer to have none.” Continue reading
Ce este atât de special la o scenă în care eroul pune legumele într-o tigaie? De ce să urmărești de-a lungul paginilor gesturile de a spăla legumele, de a le tăia, apoi a le pune în tigaie și a vedea eroul cum scutură tigaia cu gesturi metodice? Apoi eroul – în fața tigăii – își aduce aminte de cutare întâmplare și urmează poveste amintirii. O amintire povestită acolo, în fața tigăii, unde eroul din când în când mai aruncă niște condimente.
Citesc pagini întregi din 1Q84 în care eroii fac gesturi banale şi casnice. La fel, Cronica păsării-arc este plină de episoade în care personajul principal gătește, pune masa, duce rufele la spălătorie, face curat prin casă. Mă rog, gesturi banale cufundate într-un cotidian lipsit de o poveste mare. Continue reading