Author Archives: Adrian Ciubotaru

Bate un vânt de schimbare

Au fost unii care au ridicat din sprâncene în urma prezentării mele de la Social Media Snow Camp, însă ultimele semnale “din industrie” tind să-mi dea dreptate. Vorbeam despre ce înseamnă a fi blogger în 2011 şi enumeram dezvoltarea de proiecte online printre acţiunile unui blogger care doreşte să ajungă un profesionist în acest domeniu.

Acum, subiectul devine din ce în ce mai dezbătut (Răzvan Baciu sau Mugur Pătrașcu) şi, dincolo de această discuție care s-a mai purtat şi în trecut, sunt convins că lucrurile se vor îndrepta în această direcție.

Sunt destul de multe presiuni în piață pentru ca veselia campaniilor online în neștire să se potolească. Au fost experimente care nu au mers și bloggeri care au dezamăgit. A existat inflație de advertoriale, senzația de one time purchase, clienți nemulțumiți și bloggeri lipiți de branduri ca nuca-n perete, dar lucrurile încep să se regleze, să se cearnă.

Îmi recunosc participarea (nu comit aroganța să spun “vina”) în acest tablou deloc onorant pe alocuri și cred că, pornind de aici, se pot învăța foarte multe.

Dincolo de toate acestea, sunt lucruri frumoase care se întâmplă în blogosferă, sunt oameni admirabili și povești pline de inspirație. La fel, sunt branduri onorabile, campanii decente și agenții care își fac treaba. Sunt multe cărămizi cu care se pot construi în viitor și tot ce s-a întâmplat până acum în această lume constituie un bun mecanism de învățare.

Scriu aceste rânduri proaspăt venit de la Social Media Summit București și pregătindu-mi următorul proiect.

E plină lumea de idei bune

O idee depinde – uneori decisiv – de statutul socio-profesional al celui care o enunță. Majoritatea ideilor sunt acceptate sau refutate luând în calcul şi credibilitatea celui care a emis-o. Aceeaşi idee poate fi văzută şi interpretată ca pură supoziţie sau ca rodul unei expertize de necombătut, în funcţie de cine o spune.

Am fost învăţat să privesc ideile dincolo de orice context, de orice argument al autorităţii sau artificiu retoric, însă în viaţa de zi cu zi, aceste condiţii ideale nu se aplică. Aceeaşi frază sună altfel în funcţie de ocupaţia, vârsta, reputaţia sau succesul social ale celui care o spune. Aceeaşi idee sună altfel dacă e enunțată pe un blog, la televizor sau la o bere.

La fel, un proiect – online sau nu – este judecat, dincolo de structura sa internă, şi după caracteristicile celor implicaţi. Sunt proiecte slabe care sunt bine primite pentru că vin din partea unor oameni credibili, la fel cum sunt proiecte bune care primesc tot felul de piedici pentru că vin din partea unor oameni fără nicio istorie în spate.

De exemplu, în sfera antreprenoriatului, nu contează cât de bună sau cât de originală este o idee. Contează doar cine o pune în practică, cine o implementează bine şi cine reuşeşte să o vândă și nu este greu de intuit că toate aceste condiții sunt îndeplinite în funcție de statutul social, profesional și financiar al respectivului antreprenor.

În cărţile sale de istoria religiilor scrise după ce a plecat din România, Mircea Eliade comunică în mare parte aceleaşi idei pe care le propunea în articolele scrise în anii ’30. Opera sa de maturitate conţine in nuce ideile tânărului Eliade, însă cu adaosul competenţei şi reputaţiei dobândite.

Din perspectiva istoriei religiilor, Eliade şi-a exprimat aceleaşi intuiţii şi idei în două contexte diferite. Prima dată era doar un tânăr care se jucat de-a indianistica, nu avea o operă savantă în spate şi colabora sporadic în revistele de specialitate din străinătate. A doua oară, avem un Eliade savant de talie internaţională capabil să îşi susţină ideile prin documentare masivă şi reputaţie academică ireproşabilă (cel puţin, până în anii ’70 când trecutul legionar l-a prins din urmă).

Este un tipar des întâlnit: o idee reuşeşte să convingă abia după ce oamenii care se luptă în numele ei ajung la un nivel socio-profesional care prezintă trăsături de încredere. Când priveşti vieţile multor oameni care pot fi luaţi ca exemplu – Gandhi sau Martin Luther King, Jr., observi că ideile tinereţii lor au devenit acceptate abia după ce au dovedit ceva în numele acestora.

Ideile amândurora au rămas constante de-a lungul a zeci de ani, însă au fost îmbrățișate de public abia după ce aceștia – prin luptă și dedicare – au dovedit că merită încredere.

Ideile pot fi bune sau slabe, pot avea un context propice sau nu, însă toate acestea contează mai puțin. E plină lumea de idei bune susținute de oameni care nu prezintă încredere, de oameni care nu și-au dovedit încă tăria luptând în numele lor.

Uneori, se pare că majoritatea oamenilor urmăresc cariere, bunăstare financiară și reputație profesională doar pentru a avea cândva șansa de a-și pune în practică ideile și visele pe care le poartă de atâta vreme în ei înșiși.

Președinții americani

Am urmărit cu interes câteva din documentarele on line produse de PBS despre președinții americani și mi-am notat câteva observații:

– după scandalul Watergate, într-un interviu, Nixon a fost destul de atent să recunoască faptul că a decredibilizat instituția președinției, gândindu-se despre acei copii americani care visează să ajungă presedinți, să își servească astfel propria țară. În cazul nostru, politica nu are nicio aură de patriotism decent și nu știu câți români visează să facă politică pentru propria țară.

– au existat în cazul multora momente când se credea că totul e pierdut (scandaluri, greșeli politice, campanii pierdute). Aproape toți au știu că revină. Tipica poveste americană verificată în cazul președinților: a contat mai puțin succesul, cât mai ales cum au revenit după eșecuri. Din această perspectivă, Bill Clinton era poreclit The Comeback Kid.

– încrederea contează mai mult decât competența (cel puțin în jocul politic). De exemplu, din prisma politicii externe, Nixon a fost unul dintre cei mai competenți președinți americani, dar nimic nu a mai contat când a pierdut încrederea publicului. LBJ a făcut mai multe reforme decât JKF, dar ce mai contează?

– Bill Clinton își dorea să ajungă în funcția supremă încă din timpul facultății. A candidat la 28 de ani pentru Congres și a pierdut. A ajuns la 32 de ani guvernator în Arkansas, iar apoi a pierdut al doilea mandat. A revenit și a câștigat de alte trei ori. A pierdut investitura Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 1988, dar a revenit în 1992.

Câteva citate:

“Those who hate you don’t win unless you hate them; and then you destroy yourself.” Richard Nixon

“There is nothing wrong with America that cannot be cured by what is right with America.” Bill Clinton

“How can a president not be an actor?” Ronald Reagan

Filme pentru week-end (II)

Barney’s Version (2010) – foarte bun, o impresionantă poveste de dragoste. Nu auzisem de film până acum, l-am găsit în lista lui Paul Giamatti, un actor care cred că e subapreciat.

Hugo (2011) – un basm pentru oameni mari regizat fără cusur de Scorsese, mi-a amintit puţin de Amélie. Am pus aici o scurtă scenă.

Headhunters (2011) – filmul care m-a convins că există cinematografie în Norvegia. Acțiune cât cuprinde, răsturnări de situație, lipsit de clişee. Un thriller norvegian care dă clasă producţiilor de peste Ocean.

The Double (2011) – slab, chiar nu era curios ce mai face Richard Gere. Are un twist la final, ideea e bună, dar rezultatul e ieftin rău de tot.

Max Manus: Man of War (2008) – l-am găsit într-un top al celor mai bune filme norvegiene și nu a dezamăgit. E povestea unui sabotor din timpul războiului jucat de Aksel Hennie, unul dintre cei mai apreciați tineri actori scandinavi. Aminteşte de Black Book (2006), un alt film bun.

Unknown (2011) – Sunt un fan al filme americane de acţiune care se petrec în Europa. Liam Neeson nu se face de râs, iar finalul este total neaşteptat.

The Help (2011) – foarte, foarte bun. E plin de haz, are câteva scene emoţionante, e jucat şi e filmat magistral.

Frost/Nixon (2008) – să-mi fie ruşine că l-am ratat până acum. A doua zi după ce l-am văzut, am stat patru ore urmărind un documentar despre Richard Nixon.

Doi oameni pe care îi respect

Unul este Emil Gal, iar celălalt este Andrei Roşca. Vorbesc despre ei acum pentru i-am găsit recent în două interviuri bune care merită recomandate.
Imi doresc sa construiesc ceva care sa rezolve o problema punctuala pe care oamenii o au zilnic. Mi-ar da o satisfactie, dincolo de succesul  companiei, ca uite, am facut ceva. Si cred ca, daca imi petrec timpul sa construiesc valoare pentru investitori, pot sa construiesc si valoare pentru problemele unor oameni. Keep calm and carry on, cum spun britanicii.

Pregatiri pentru un asalt transatlantic: interviu cu Emi Gal pentru Revista Biz

Îi ştiam reţinerile lui Andrei cu privire la apariţiile video şi mă bucur că a acceptat – cel puțin de data aceasta – o apariție.

Dacă nu apar probleme, dacă nu te loveşti de chestii, înseamnă că mergi prea încet.

sursa blogulspada.ro

Cum este mai bine: să fii subestimat sau supraestimat?

Există o prospețime în orice subestimare pe care mulți o subevaluează. Este avantajul echipei care pornește cu șansa a doua, este motivația celui care știe că poate şi are de unde să crească în ochii celorlalți.

Este ceva din ideea lui George Constanza: atunci când nu ești plăcut, singura direcție este în sus. Atunci când eşti subestimat, singura supriză pe care o poţi produce este una pozitivă. Dacă nu reuşeşi, nu faci decât să confirmi aşteptările slabe pe care ceilalţi oricum le aveau. Nu e nicio dezamăgire aici.

În schimb, când eşti supraestimat – de exemplu, în urma unui proces de branding personal sau instituțional – miza este să nu dezamăgeşti. Presiunea – probabil şi responsabilitatea – este mai mare pentru că aşteptările au fost deja ridicate.

Atunci când eşti subestimat, încerci să vinzi o marfă pe care ceilalţi nu ştiu că o ai.
Atunci când eşti supraestimat, ceilalți cred că ai de vânzare ceva ce tu (încă) nu deții.

E posibil ca o mare parte din motivația noastră de a continua să fie legată de oameni și a unor grupuri care ne subestimează sau, mai abrupt spus, care nu știu și nu le pasă de existența noastră. Confirmi aici, confirmi dincolo, însă mereu va exista o masă oameni (din cercurile tale, din industria în care activezi) față de care vei încerca să te califici, în fața cărora vei încerca să dovedești ceva.

Supraestimarea vine de multe ori din confuzia unui context (favorabil, dar provizoriu) cu o caracteristică individuală (nișată, dar permanentă). E posibil să fi confirmat aici și dincolo datorită unor împrejurări propice, însă o dată acestea dispărute, regele devine gol.

Sunt riscuri, avantaje și dezavantaje în ambele situații, iar întrebarea din titlu porneşte de la presupunerea că rareori ne aflăm în situaţii în care ceilalţi ne apreciază în mod just calităţile şi abilităţile. Există o căutare a echilibrului, însă în orice moment eşti văzut mai mult sau mai puţin decât ceea ce eşti.
Astfel, care este situația în care te simți mai confortabil sau mai motivat: atunci când ești subestimat sau atunci când ești supraestimat?

"I wish I'd had the courage to express my feelings"

Patru articole de citit când e liniște, când ai timp sau când zgomotul nu te bruiază.

O altă perspectivă asupra antreprenoriatului:
He is a predator, and predators seek to incur the least risk possible while hunting.
The Sure Thing, Malcolm Gladwell

O discuție între Francis Fukuyama și Peter Thiel:
I think the advanced economies of the world fundamentally grow through technological progress, and as their rate of progress slows, they will have less growth. This creates incredible pressures on our political systems. I think the political system at its core works when it crafts compromises in which most people benefit most of the time. When there’s no growth, politics becomes a zero-sum game in which there’s a loser for every winner. Most of the losers will come to suspect that the winners are involved in some kind of racket. So I think there’s a close link between technological deceleration and increasing cynicism and pessimism about politics and economics.
A Conversation with Peter Thiel, Francis Fukuyama

Five reasons why America doesn’t have great presidents anymore:
George Washington rode around in an ornate coach with a large GW embossed on its top, but he shunned the more elaborate titles of the office in favor of a simple Mr. President. Americans have always liked leaders with a common touch and a dose of humility, even just for show.
Indeed, much to the dismay of the British ambassador, Thomas Jefferson would regularly greet him in bedroom slippers, sometimes opening the White House door in his stocking feet.
Where Have All the George Washingtons Gone?, Aaron David Miller

A nurse has recorded the most common regrets of the dying, and among the top ones is ‘I wish I hadn’t worked so hard’. What would your biggest regret be if this was your last day of life?
Top five regrets of the dying, Susie Steiner

Prima mea experiență cu un SUV: Ford Kuga

FORD Kuga – 2.0 TDCi , 140CP – echiparea Titanium

A fost prima mea experiență șoferistică cu un SUV – compact, e drept – și am avut ceva emoții înainte. Ford Kuga pare o mașină mare, înaltă și te gândești că, urcând la volan, te vei simți mic și vei avea senzația că ești undeva suspendat deasupra șoselei controlând cu greu un asemenea monstru.

Citisem inainte despre model – drive-test.roautomarket.ro, știam că este o mașină reușită cu care Ford nu s-a făcut de râs pe acest segment unde are destui competitori serioși: Toyota RAV4, Mitsubishi ASX, VW Tiguan sau Nissan Qashqai.

Îmi planificasem week-end-ul trecut un drum lung, în niște condiții meteo nu tocmai favorabile, mă gândeam la un 4X4 pe care mă pot baza și Ford Kuga s-a achitat bine de această provocare.

Deși mașina este înaltă, la volan nu ai simți că domini soșeaua prin înălțime, nu ai impresia că ești prea sus.
Deși este grea, Ford Kuga se conduce lin ca o mașină de oraș.

În ciuda mărimii, pe drumurile aglomerate și insuficient deszăpezite din București, nu am avut senzația că sunt la volanul unei mașini indecent de voluminoase. Nu sunt un fan SUV, dar experiența acestui test drive mi-a îmblânzit puțin reținerile.

Deși nu-l bănuiam, la drum lung, Ford Kuga își arată din plin valențele sportive. Cu o turbină care se activează la 1500 de turații, nu te face de rușine în depășiri sau la demaraje mai serioase. În plus, la fel de neașteptat, în curbe, mașina îți dă senzația că este lipită de asfalt sau de zăpadă, că nu fuge nimic de sub tine. Suspensiile rigide și sistemul inteligent de tracţiune integrală (AWD) – pe care nu-l puteam decupla în versiunea testată – își fac treaba și parcă te îndeamnă să ceri mai mult de la mașină atunci când este vorba de dinamism.

Am dus-o pe niște coclauri pline cu zăpadă unde, deși s-a descurcat decent, realizezi că nu este un off road pur sânge. De exemplu, are unghiul de atac mai mic decât un Duster. Dacă nu forțezi legile fizicii cu el, Ford Kuga chiar nu dezamăgește.

Mi-a reușit un consum mixt undeva în jur de 7,8l/100 km cu un motor diesel fâșneț și silențios.

Interiorul este simplu și conservator, nu rupe gura târgului, însă reușește să nu pară ieftin.

Singura ciudățenie a acestui model, pe care nu am înțeles-o, este amplasarea butonului de Start. Undeva în mijloc, imediat sub butonul de avarie. Inutil de spus de câte ori am apăsat din greșeală celălalt buton.

În final, Forg Kuga – promovat acum prin intermediul unei promoții – este o mașină pe care aș conduce-o din nou fără nicio reținere (Ecoboost-ul nu mi-a dat aceeași senzație). M-a ajutat într-o excursie pe care nu aș fi putut să o fac cu o mașină de oraș (compactă sau berlină), nu m-a rupt la consum, spre lauda designului kinetic al celor de la Ford, arată bine și este comodă la drum lung (un criteriu la care țin mult).

toate pozele

Cât investești în blogging

Există un prag dincolo de care pozele sau filmulețe făcute cu telefonul nu te mai ajută. Pentru proiectul pe care îl voi lansa în martie, căutam de ceva vreme un aparat foto DSRL decent situat undeva între beginner-friendly și high-end.


Am întrebat în stânga și-n dreapta, am scormonit câteva site-uri specializate, am urmărit câteva review-uri, iar la final Nikon D5100 mi s-a părut cea mai bună alegere.

Aparatul este inclus în multe promoții, însă oferta cea mai atrăgătoare am găsit-o pe evomag.ro, având cele două obiective (1 și și 2) incluse. În plus, îmi place modul cum gestionează comenzile cei de la evomag.ro. Zilele trecute am mai făcut câteva cumpărături și am rămas impresionat: am ales de pe site, am plătit online, iar a doua zi aveam produsele la ușă.

Aparatul îl butonez de câteva săptămâni și m-a cucerit. M-a servit decent în ieșirea din week-end cu Fordul Kuga și sper să-și scoată banii cel puțin pe anul acesta.