Author Archives: Adrian Ciubotaru

Mici dovezi de curaj

Sunt un om nici prea fricos, nici prea curajos căruia îi plac poveștile cu eroi neînfricați care rezolvă tot felul de situații. Eroi care – în ciuda șanselor (mici), în ciuda contextului (potrivnic) – aleg să nu se oprească din lupta pe care destinul le-a propus-o.

Spun cuvinte mari, dar cu timpul am realizat că eroii îi pot găsi în jurul meu. Trebuie doar să mă uit mai atent să văd acei oameni care își fac treaba bine, care sunt insule de curaj într-un ocean de neîncredere.

Culmea este că acei oameni pe care îi admir au alergie la cuvinte precum erou sau curaj. Sunt oameni care în plină modestie nu mai au nici gânduri și nici timp să se gândească ce lucruri și ce gesturi admirabile fac.

Revenind la povești, CineForum.ro lansează, pe 17 august, “Neînfricată” (Brave), cea mai nouă animaţie marca Pixar, care deja a ajuns după două săptămâni pe primul loc în box office-ul american. Aș spune mai mult despre film, dar abia îi aștept avanpremiera, miercuri, 8 august, la Cinema City Sun Plaza, de la ora 19.00.

Dacă ești interesat de film – o poveste animată spusă cu haz şi cu un accent scoţian fermecător, cum îi spune descrierea – și dacă vrei să faci parte din cei care îl văd cu o săptămână înainte de lansare, te invit să lași un comentariu cu o scurtă poveste despre un gest de curaj (făcut de tine sau de un prieten) și îți ofer o invitație dublă la avanpremieră.

Hai curaj!

Cea mai frumoasă vacanţă

2 Replies

Nu îmi este uşor să scriu aici că am avut parte de cea mai frumoasă vacanţă – puteţi să-i spuneţi şi concediu – din ultimii ani. Nu îmi este uşor pentru că nu e frumos să te lauzi şi pentru că povestea ta s-ar putea să fie contrastantă cu experienţele altora cărora li s-au întâmplat tot felul de ghinioane.

Cum cred în karma bună sau rea și nu în ghinioane de concediu, voi continua povestea despre cea mai frumoasă vacanţă:

Am încercat lucruri noi

Am mai stat la cort doar de câteva ori și doar pe litoral, însă acumam luat cortul cu noi de-a lungul unei săptămâni și în alte contexte decât… la mare. Am stat la campinguri, am stat în mijlocul satului (Sucevița), am stat la prieteni (Tășuleasa Social), iar când ne-am dorit și un pat în zona Bucovinei, am încercat o pensiune pitorească la marginea unui râu.

Am plecat fără nicio grijă

Nu am avut grija mașinii (aici trebuie să mulțumesc celor de la Ford) și nu am avut grija banilor. O săptămână prin Bucovina și Maramureș, de-a lungul a 3.000 de kilometri, ne-a ajuns mai puțin decât un city break într-o capitală europeană.

Fără planificare excesivă

Cu câteva săptămâni înainte, începusem un ambițios proces de documentare. Mi-am făcut o listă de obiective de vizitat și mi-am notat câteva trasee. Desigur, nu am văzut tot ce ne-am propus și nu am respectat foaia de parcurs, dar cine s-a plâns? Pe aceleași degete pot enumera și locurile unde nu am mai ajuns, dar și descoperirile pe care nu le-am planificat.

Sunt adeptul spontaneității. Îmi place să fiu pregătit, dar sunt deschis oricărei aventuri pe care mi-o oferă călătoria. Nu-mi rod unghiile că n-am reușit să ajung acolo, că n-am putut vedea cutare lucru sau că am rătăcit într-un sat pierdut printre munţi.

Fără persecuția contectării la internet

Am prieteni care nu se simt în largul lor la hotelurile unde nu-i wireless sau în locurile unde nu există semnal 3G. Eu mi-am dorit o pur și simplu vacanță. Când am avut semnal, am mai pus o poză sau două pe contul de Facebook, dar am evitat să mă transform în reporterul zelos al propriului concediu. Nu îmi doresc să trăiesc experiențe doar prin prisma faptului că voi avea ce pune pe Facebook sau că voi avea despre ce să scriu pe blog.

Pentru prima dată

Există ceva magic în lucrurile pe care le faci pentru prima dată. Este magia momentului care se transformă în amintire în timp ce îl trăiești. Când ochii tăi văd ceva pentru prima dată, când mânănci ceva pentru prima dată și când încerci ceva pentru prima dată.

O vacanţă activă

Nu am instincte de “cartof de canapea” şi nu văd fericirea pe un şezlong la malul mării. Îmi place să umblu, să explorez, să nu băltesc în acelaşi loc prea mult timp. Să nu ştiu unde vom opri diseară, să fac stânga dacă văd un drum pe un deal, să opresc maşina la marginea unui râu, să urc pe munte (chiar dacă în tenişi, promiţându-mi să îmi iau bocanci cu prima ocazie), să-mi fie frică prin păduri întunecoase de molid sau să fiu atent pe unde calc din cauza viperelor.

Oamenii

Nu în ultimul rând, oamenii. Cei pe care i-am întâlnit pe drum, cei care ne-au dat direcţii, doamna care ne-am întâmpinat la Muzeul ouălor încondeiate din Ciocăneşti, cei cu care am urcat Rarăul, cei alături de care am coborât de pe Ceahlău când ne-a prins ploaia sau tănărul cu care ne-am întâlnit într-un sat pierdut între munţi unde nu aveam semnal şi care ne-a explicat cum să ieşim din încurcătură.

Nu exagerez cu nimic, am întâlnit în unele cazuri atâta amabilitate încât “bucureşteanul” din mine se lupta cu ispita de-a deveni suspicios. Uneori, sper să nu sune siropos, nu eşti pregătit pentru câtă bunătatea pot să ofere unii oameni.

Mă bucur cu cât atât mai mult cu atât o vacanţă în propria ţară mi-a stârnit atât de multe amintiri frumoase. Aceeaşi ţară cu drumuri rele (aici doar Maramureşul a dezamăgit), cu servicii proaste (nu le-am întâlnit) şi cu un turism insuficient promovat. Despre toate acestea şi multe altele, voi povesti zilele următoare.

Concurs Summerdays: vara asta se poartă sport chic

5 Replies

Până acum câțiva ani mă situam în categoria – o puteți recunoaște ușor în rândul prietenilor – pe care îmi place să o numesc: “Hai că-mi pun ceva pe mine și cobor!” Dincolo de acest obicei, se află atitudinea acelor bărbați care se laudă cu cât de puțină atenție acordă vestimentației. Un obicei și o atitudine greșită, dacă mă întrebați pe mine, pentru că… nu te joci când vorba de haine.

Nu te joci pentru că trebuie să te simți bine în pielea ta, nu te joci pentru că trebuie să fii atent la ceea ce transmiți celor din jur. Contează și haina, contează și atitudinea.

Nu sunt în pas cu moda, dar încerc să fiu în pas cu modul cum mă simt și cu felul în care doresc să mă prezint celorlalți. De la o salopetă la un tricou polo poţi străbate toate stările de spirit şi toate imaginile posibile.

Pornesc această discuţie pentru că m-am implicat în Summerdays – un proiect de tendinţe vestimentare inițiat de clubul de cumpărături Fashion Days – care îşi propune să aleagă stilul vestimentar al acestei veri împreună cu nouă bloggeri și personalități media: Andreea Ibacka, Radu Valcan, Laura Cosoi, Cristina Chipurici, Simona Tache, Alexandru Negrea, fetele de Absolutely Fabulous (Alina si Diana) și subsemnatul.

Stilul ales de mine – şi pe care vă invit să îl votaţi – este sport chic. Îl puteţi vedea exemplificat şi în pozele de mai jos care sunt rezultatul unei munci de câteva ore bune printre opţiuni de piese vestimentare şi posturi fotografice. Practic, stilul este o îmbinare reuşită între o ţinută clasică asortată cu elemente sport care se potriveşte perfect unei persoane active care a trecut dincolo de expresia a pune ceva pe tine.

Votul te înscrie automat la tragerea la sorţi pentru câştigarea unui voucher de 1.000 RON – o valiză de haine – ce poate fi folosit pe Fashion Days, iar dacă nu v-au convins pozele, filmuleţul de mai jos sigur poate vorbi mai bine în numele stilului sport chic:

Două destine

Elementele de instabilitate din viaţa noastră

5 Replies

Am crescut având atât de multă instabilitate în jurul meu încât atunci când lucrurile devin stabile încep să devin suspicios.

Erau zile în acei ani de inflație galopantă când mă duceam să cumpăr pâine și ai mei nu știau câți bani să-mi dea.
Am trecut de la sînt la sunt printr-o știre prezentată de o profesoară de română.
N-am știut dacă voi da examen de capacitate sau nu.
N-am știut în ce formulă va fi Bacalaureatul.
N-am știut dacă la admirerea în facultate voi da examen sau va fi concurs de dosare.

Nimic din ce mi s-a întâmplat în anii formării mele nu mi-a dat de înțeles că trăiesc într-o societate așezată, la locul ei. Nimic din ce li se întâmpla celor din jurul meu nu mi-a creat senzația că poporul în mijlocul căruia m-am născut știe pe ce lume se află.

N-am cunoscut sărăcia, n-am murit de foame, dar am crescut într-un mediu confuz plin de instabilitate. De pe o zi pe alta, de la un an la altul, într-un pronunţat contrast între principiile învăţate şi realitatea din teren, între valorile asumate şi atotputernica descurcăreală.

Am avut mereu impresia viaţa e plină de scurtături pe care doar oamenii descurcăreţi le descoperă. Scurtături, fente şi trucuri care îţi amintesc în permanenţă de fragilitatea existenţei, de tărâmul lui era cât pe ce să nu se întâmple.

Când totul pare atât de fragil începi să devii recunoscător pentru lucrurile simple din viaţă şi înveţi să apreciezi fiecare insulă de stabilitate. Câţiva prieteni, pe cineva alături, o familie, o pasiune.

Am trăit în ultimii ani atât de multe contraste şi rupturi încât instabilitatea s-a înfiripat în fiecare arie (afectivă, financiară, profesională) a vieţii mele. Am ajuns să mă simt în largul meu în situaţii care ar provoca atacuri de panică oricărui om normal, dintr-o societate normală.

Nu mă lamentez, încă nu mi-am pierdut recunoştinţa faptului de a fi în viaţă sau de a vorbi această limbă, dar încep să intru la bănuieli cu privire la cecul în alb pe care i l-am oferit acestei ţări.

Terapia prin artă merită încurajată

1 Reply

Am împlinit 18 ani într-un pat de spital, fiind suspect de tuberculoză. Într-un spital de contagioase cu probleme de finanțare, într-un salon trist care îmi amintea de ftizia poeților din secolul XIX, îmi plângeam de milă la începutul unei vacanţe de vară, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal.

Înconjurat de fantome în pijamale, de bărbați sfrijiți care își fumau țigările fără filtru pe băncile din curtea spitalului și un doctor tânăr care nu își ascunde îngrijorarea cu privire la sănătatea mea, mi se părea că sunt cel mai singur om din lume. Nu era acea singurătate metafizică despre care citisem în marile cărți și nu era acea singurătate creatoare pe care orice artist și-o dorește. Era izolarea forțată a cuiva care s-a trezit brusc la mare distanță de ceilalți și pe care cărțile sau propriul jurnal nu reușeau să îl mai consoleze.

Orice boală este o dramă, dacă nu prin consecințele finale nefaste, cel puțin prin prăpastia care reușește să o creeze între bolnav și ceilalți. Este o falie în jurul căreia gravitează medici, asistențe, colegi de salon sau membri ai familiei, iar la final rămâni doar tu, cu propriile gânduri, în întunericul unui pat străin.

Când cineva îţi laudă un doctor observi că, dincolo de competenţele medicale, ceea ce contează cel mai mult este alinarea care ţi-a fost oferită. Alinare care se conturează într-un adevărat medicament pentru suflet. Vorbim acum de cazuri izolate, însă cineva s-a gândit la această problemă într-un mod cât se poate de ingenios.

O companie farmaceutică a lansat un program numit Artă pentru Viaţă care îşi propune să trateze sufletele bolnavilor prin artă. Programul constă într-un concurs de proiecte artistice (pictură, literatură, teatru sau arta manuală) care vor fi puse în aplicare în beneficiul pacienţilor din cinci spitale din România.

Juriul este format din Horea Murgu, Cătălin Şfefănescu, Dr. Băcilă Ionuţ Ciprian şi Irina Ştefănescu, iar aceştia vor selecta cele mai bune proiecte artistice care se pot aplica cu 3.000 de euro pentru alinarea celor suferinzi.

Dacă simţi că arta poate face minuni pentru cei bolnavi, înscrie-ţi idea pe site în perioada 15 iulie – 15 august şi poţi primi o finanţare de 3.000 euro pentru a-ţi pune în aplicare proiectul. Dacă ai prieteni care pictează sau care sunt într-o trupă de teatru, spune-le de şansa ca prin pasiunea lor artistică să aline suferinţele unor oameni care îşi petrec săptămânile în paturi de spital.

Nu este uşor să vii cu ideea cea bună – mă uitam pe site să văd proiectele înscrise – dar știu că este o provocare pentru orice artist care crede în puterea artei sale și în faptul că orice mare pasiune își primește cumva răsplata.

Știu un prieten căruia am să-i povestesc despre Artă pentru Viață – și te invit la rândul tău să duci vorba mai departe – pentru că orice început de poveste care își propune alinarea celor suferinzi merită încurajat.

La munte cu Ford Ranger

5 Replies

Nu sunt un băiat de oraş, e clar. Am crescut la curte, îmi place mai mult la munte decât la mare şi mă simt mai în largul meu în natură decât la o terasă din Centrul Vechi.
În același timp, nu-mi place să mă murdăresc prea mult, e bine să am și aparatul foto cu mine, și telefonul pentru conexiunea internet și, preferabil, o mașină zdravănă cu care să explorez tot felul de trasee.

Toate aceste contradicții le-am regăsit week-end-ul când am fost la munte având la dispoziţie un Ford Ranger oferit de Ţiriac Auto. Un pick-up truck căruia îi place în natură, pe drumuri forestiere sau prin vaduri de râuri, însă în același timp o mașină plină de tehnologie şi confort. ABS, ESP, Frânare Asistată în Viraje, Controlul Electronic al Distribuției Greutății, Coborârea Asistată a Pantelor (HDC), Protecție Antiruliu (ROM), sistemul de asistenţă la pornirea din rampă și multe alte minuni pe care Ford le-a pus pe această mașină pentru siguranța pe care Ford pune atât de mult accent. Premiera celor cinci stele Euro NCAP este o răsplată binemeritată.

Dincolo de acestea, adaug tapițeria din piele, sistemul audio excelent, interiorul asemănător cu al unui Focus (nu ai deloc impresia că te afli într-o autoutilitară) și deja ai toate premisele unor experiențe pe care nu le poți regăsi pe nicio altă mașină. Forță și tehnologie, brutalitatea unui 4X4 și finisajele unui hatchback, o mașină destul de rigidă pentru viteza maximă legală pe autostradă și suficient de moale pentru, de exemplu, drumul accidentat către Padina sau Cabana Diham.

După ce ieși din București pe DN1 și te îndrepți către munți totul devine o aventură. Câteva zile, la Pârâul Rece, am căutat toate drumurile laterale pentru a explora trasee, a admira tot felul de peisaje şi a ajunge în locuri unde cu alt tip de mașină cu siguranță nu m-aș fi aventurat.

Datele tehnice par destul de decente: 150 CP dezvoltați la 3.700 rpm și 375 Nm la 1.500 rpm. Un motor diesel de 2.2 – ajutat de o cutie în șase trepte – care m-a purtat aproape 800 de km cu un consum mediu de 10 litri.

Am căutat să o murdăresc prin noroi și prin vadurile unor râuri, i-am provocat unghiul de atac, m-am jucat cu diferitele moduri ale tracțiunii (2H, 4H sau 4L – unde Rangerul devine un mic tanc, cuplul e maxim și poți pleca de pe loc cu a treia), iar în unele pante apăsam butonul care activa coborârea asistată, băgam în prima treaptă, luam piciorul de pe pedale și lăsam Rangerul să coboare în zona sa – și a șoferului – de confort.

Judecând după privirele curioase și întrebările primite, oamenii nu prea au auzit de noul Ranger. Pe Transfăgărășan, în coloană, un tip a întrebat în grupul lui: “Ce Ford e ăsta că nu l-am mai văzut?”, iar la Lacul Bâlea deja se formase o comisie care analiza mașina pe toate părțile.
Dincolo de acest amănunt, am citit în presa de specialitate că Ford a încheiat deja un contract – estimat la cu E.ON pentru livrarea a 258 de unități. Un semn bun pentru un model care va concura cu Nissan Navara, Volkswagen Amarok, Toyota Hilux sau Mitsubishi L200.

Opinii avizate am găsit pe: 0-100.hotnews.ro, autolatest.ro sau promotor.ro

Galerii foto găsiți la Alex Negrea sau la mine.

Neam săturat de voi sau ce voi vota pe 29 iulie

12 Replies

Dintr-un masochism de care îmi este jenă, în ultimele săptămâni, am încercat să fiu cât mai atent la situația actuală a României și îmi regret fiecare minut petrecut urmărind ştirile, dezbaterile și talk-show-urile politice.

Regretul pornește de la senzația permanentă că cineva își bate joc de tine pe față, că îți este insultată inteligența cu fiecare minciună, cu fiecare isterie și cu fiecare nesimțire care se poate petrece în această ţară şi pe ecranele televizorului. Pornind de la oameni politici, analiști, moderatori și jurnaliști.

În acest peisaj mai poţi respira din când în când, dar tabloul general invită la o lehamite păguboasă.

Am prins din mers ideea lui Robert cu al său proiect Neam Săturat de Voi, dar nu doresc să mă las invadat de starea de spirit pe care o observ la mulţi din jurul meu. Cred că o mare parte din clasa politică îşi doreşte ca oamenii să fie scârbiţi de ce se întâmplă pentru a putea fi mai puţin atenţi, iar eu nu-mi doresc o lipsă de atenţie pe care viitorul o poate sancţiona.

Pentru a nu vorbi doar de pe baricadele tastaturii şi pentru a nu lăsa loc de interpretări, mărturisesc că pe 29 iulie voi vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu. Punct.

Câteva observaţii despre Social Media Summer Camp 2012

4 Replies

Mai puţini bloggeri ca la ediţiile celelalte, mai multe companii.

Cea mai bună prezentare – şi sunt multe de discutat pe această temă – de la Social Media Summer Camp 2012 a avut-o Mugur Pătraşcu.

Marta mi-a lăsat impresia că se luptă uneori cu morile de vânt. Să crească industria, să creeze conexiuni, să educe anumiţi bloggeri.

Cristian Manafu a strâns la un loc toate articolele despre Social Media Summer Camp.

O bila neagră pentru bloggeri: companiile au fost mai interesate de prezentările bloggerilor decât au fost aceştia interesaţi de prezentările oamenilor din companii. Senzaţie de suficienţă.

Mi-a plăcut mult exerciţiul de creativitate încercat într-una din zile. Participanţii din sală s-au grupat în echipe care au lucrat pe câteva briefuri, iar apoi şi-au prezentat ideile în faţa unui juriu.

Felicitări Revistei Biz pentru că – într-un climat de monotonie – continuă să creadă în Social Media, continuă să responsabilizeze bloggerii şi continuă să creeze legături.

Sponsorii acestei ediţii au fost: Lipton, Bancpost, Danone, Avon, Staropramen.

La final, un gest inspirat făcut de Gaben: Mulţumesc!