Author Archives: Adrian Ciubotaru

O duminică pe Transfăgărăşan

A fost prima dată când am făcut drumul dinspre Sibiu spre Vidraru şi prima dată când am prins o vreme atât de frumoasă. O şosea aglomerată plină de turiști şi grataragii de jos până aproape de Lacul Bâlea.

Momentul mi s-a părut atât de frumos încât cu greu m-am putut mobiliza să fac câteva poze. De regulă, nu-mi place să ratez niciun cadru.

Înainte de lac, cu două serpentine mai jos am prins coloană și am apreciat din plin sistemul de asistenţă la pornirea din rampă pe care l-am reîntâlnit pe Ford Ranger. Practic, este menţinută presiunea în sistemul de frânare în timp ce muți piciorul de pe pedala de frână pe pedala de acceleraţie, iar mașina nu se duce înapoi niciun centimentru.
Aveam o Avensis în față și-i lăsam suficient spațiu de manevră, dar în spatele meu, după câteva porniri, șoferul s-a prins de fază și-l vedeam cum oprea relaxat foarte aproape de mine.

Am ajuns sus, într-un ambuteiaj de nedescris, printre mașini cu miros înţepător de ambreiaj, autocare, oameni, buticuri cu suveniruri şi parcări pline.

A fost prima dată când am prins o vreme atât de frumoasă la Lacul Bâlea şi când am putut sta în tricou şi pantaloni scurţi. Mi-am promis că data viitoare (tot în această vară) să fac un traseu montan pornind pe jos de la lac.

Ca anecdotă, revenind unde am parcat, am găsit un mic consiliu care analiza şi dezbătea ciudata apariţie.

La întoarcere, ne-am permis un scăldat în Lacul Vidraru ca în vremurile bune când mergeam cu Bobby în blogtrip prin ţară.

Gânduri în vreme de caniculă


La 22 de ani, în vara lui 1929, pe căldurile cumplite din Calcutta, Mircea scria la al doilea său roman, Isabel şi apele diavolului. Mai târziu, în Memorii, mărturisea că începuse să scrie la Isabel pentru a se apăra de fascinația Indiei care risca să îi dizolve personalitatea. A visa cu ochii deschişi scriind în limba română un scurt roman era cea mai bună apărare, cea mai bună rezistenţă în faţa unor ispite care puteau să-l piardă.

În România acestor luni, ar trebui să ne apărăm scriind romane în limba germană.

Nu À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii? este întrebarea. Ai plecat c-ai plecat, altfel Paradisul originar poate să fie şi burta mamei din care am ieşit. De ce am părăsit un loc călduţ unde aveam de toate pentru a ne naşte într-o lume ciudată rupându-ne de orice Paradis.

Am găsit această teorie la un evoluţionist american: nostalgia Paradisului vine din amintirea primelor nouă luni, iar izgonirea lui Adam din Rai ar fi tocmai naşterea sa cu adevărat.
Nu te naşti decât după ce pleci.

Întrebarea mea este À quoi bon revenir à Coasta Boacii? De ce să nu lăsăm intactă memoria copilăriei, de ce să nu cinstim acele amintiri care acum ne ghidează paşii vieţii adulte? Întorcându-te de unde ai plecat regăseşti totul schimbat, asişti neputincios la trecerea timpului şi te privezi de hrana unor mituri care ţi-au conturat primii ani din viaţă.

Îmi place la nebunie

M-a prins greu și târziu acest microb, “la 30 de ani”, dar nu mi-am găsit încă antibiotic. Îmi place la nebunie să conduc, să mă plimb, să fac drumuri lungi, să frec gazul aiurea, să merg pe un deal, să mă joc pe niște serpentine sau să merg cu 50 km/h fumând o țigară. E ceva incredibil în acest registru în care stau confortabil pe un scaun de mașină și mă mișc. Uneori lent, alteori în viteză. Uneori cu treabă, alteori aiurea.

Am întâlnit târziu această pasiune, dar m-a prins undeva la marginea obsesiei și fetișului. Îmi va trece probabil, dar acum savurez fiecare secundă când sunt la volan, mă bucur de fiecare oprire, de fiecare peisaj și traseu. Port cu mine amintirea unor plimbări pe drumuri pustii, diminețile când E85 e aglomerat, străduțele înguste din Bergamo, șoseaua de-a lungul Lacului Como, Transalpina sau oprirea într-un lan de grâu încă verde.

Pentru mine a fost descoperirea unui nou univers. Cu noi semne, cu noi ritmuri și noi lucruri pe care le-am aflat despre mine însumi.

Ador să mă joc cu diferite mașini, însă nu din vreun imbold profesionist sau dintr-o rațiune jurnalistică. Fiecare nouă mașină are personalitatea proprie care te obligă la un nou tip de interacțiune. Fiecare model te obligă la un joc al adaptării și te împinge către alte tipuri de experiențe.
În plus, în acest an, șofatul s-a suprapus peste dorința de călătorii, plăcerea de a face poze și de a descoperi locuri noi.

Descoperi lucruri despre tine însuţi, interacţionând cu un instrument care treptat şi-a creat propria mitologie. Automobilul este alchimia spaţiului. Cum minereurile erau prelucrate să devină aur grăbind cursa timpului, la fel o maşină topeşte distanţele, unind puncte pe o hartă și transmutând prezentul.

Creierul uman nu a fost construit să se deplaseze cu asemenea viteze şi probabil tot ce este dincolo de galopul unui cal devine o mirare perpetuă şi o bucurie amestecată cu teamă de care nu vrei să te mai desparţi.

Dincolo de plăcerea pură de a te plimba cu o maşină, fiecare drum este o adevărată provocare. Cu alţi oameni alături, cu alte coordonate, în alte condiţii, 10 luni și 46.000 de km mai târziu, a te urca la volan face parte pentru mine din registrul cum e cu putință ceva nou.

Frunzăreli

Am fost plecat și am lăsat internetul acasă. Acum am început să răsfoiesc articolele necitite din feed și mai jos am făcut o scurtă selecție:

Dan Cristian Turturică: Cum îi oprim

Gabriel Liiceanu: Câteva amintiri din „epoca Năstase”

Producția de energie electrică devine tot mai curată în România

Google Maps, disponibil cu mod de vizualizare offline pe Android

Dezbaterea momentului pe Quora: cât de inteligentă este Natalie Portman?

National Geographic Traveler Magazine: 2012 Photo Contest

Gabi Macovei: Cum devine un tată

Concurs cu premii de la TAROM pentru pasagerii care călătoresc la Istanbul

Seth Godin: A house filled with books is a good place to live

De ce m-am trezit la 7 dimineața să plec la Craiova

Alături de colegii Radu Dumitru şi Cosmin Tudoran, ne-am pornit la drum pentru a participa la evenimentul de lansare a producţiei noului B-MAX la fabrica Ford de la Craiova.

Am avut parte de un eveniment de amploare cu zeci de jurnalişti, sute de muncitori ai fabricii şi sute de invitaţi, alături de preşedintele Traian Băsescu, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi primarul Craiovei. În plus, oficialităţi de la Ford şi câţiva bloggeri (noi şi Blogatu).

Importanţa zilei o simţeai nu doar prin prezenţa invitaţilor, cât şi prin amploare pregătirilor. Controale riguroase, dar amabile, un tur al halei de asamblare, sute de muncitori în tricouri albe, tot felul de ghizi care te îndrumau către locul de desfăşurare şi diverse prezentări la faţa locului.

Fordul B-MAX îmi este deja o veche cunoştinţă încă de când neamţul mi-a bătut în tablă: Look, made in Craiova!, iar acum, după multe luni de pregătire, a fost în sfârşit lansat în producţie. Se estimează un număr de 60.000 de unităţi fabricate în acest an, iar cei de la Ford speră să vândă 2.000 de modele pe piața internă.

Traian Băsescu a dat un semnal pozitiv cumpărându-şi primul B-MAX vândut în România, arătându-ne în stilul său caracteristic şi ordinul de plată.

I-am prins declarația lui Călin Popescu Tăriceanu – venit la evenimentul cu un Ford Focus RS– spunând că apreciază la noul B-MAX două lucruri: calitatea finisajelor și sistemul unic de portiere “easy access”.

Fostul premier părea un pasionat și un cunoscător al industriei auto, însă ce este sigur e faptul că B-MAX-ul construit exclusiv la Craiova se numără printre maşinile mici cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din Europa. Este echipat cu Active City Stop (poate sesiza o posibilă coliziune la viteză mică şi acţionează automat asupra frânelor) şi cu Emergency Assistance, sistemul avansat de asistenţă a şoferului, controlat prin voce.
Pe acest modelul, sistemul Ford Auto-Start-Stop este standard.

Nu este greu de imaginat că B-MAX – vehicul monovolum din segmentul B – va reprezenta o provocare pentru dealerii Ford din România şi sunt curios ce linie de comunicare vor adopta pentru a prezenta noul model consumatorilor români.

Alte detalii:

  • Preţul de bază de 13.400 de euro este disponibil pentru varianta Ambiente, în timp ce varianta Trend are un preţ de pornire de 14.150 de euro, iar cea Titanium de 16.150 de euro. (sursă)
  • Noua fabrică de producţie a vehiculelor este rezultatul unei investiţii de peste 500 milioane EURO (aproape 650 milioane USD) efectuate de Ford. În total, Ford investeşte peste 675 milioane EURO (aproape 875 milioane USD) în producţia de motoare şi vehicule în România.
  • B-MAX va fi disponibil cu ambele versiuni de 100 CP şi 120 CP ale motorului EcoBoost de 1,0 litri, câştigător al prestigiosului premiu Motorul Internaţional al Anului 2012 acordat la începutul acestei luni.

Albumul foto este aici.

Singura victorie va fi atenţia cu care vom gestiona de acum viitorul

Într-o societate modernă, actul dreptății ar trebui să fie atât de banal și firesc încât – dincolo de circul mediatic – ar trebui să rămână doar un simplu sentiment al normalității. Cineva a încălcat legea, cineva va plăti. Echilibrul e restabilit, mergem mai departe.

În Evul Mediu, actul dreptății era unul personal la care poporul era invitat să asiste. Orice infracțiune aducea un afront regelui, cel care legitima sistemul juridic, iar acesta se răzbuna aplicând legea. În acele vremuri, legile apărau o ordine socială instituită de puterea regală.

Acum, totul este impersonal. Cine comite o infracţiune atentează la drepturile şi libertăţile celorlalţi, drepturi şi libertăţi intemeiate pe structura laică a statului de drept. Acum, e greu de imaginat o problematică a statului separată de o problematică juridică.

Când se păstrează totuşi reflexele medievale, orice aplicare a legii pare o răfuială personală între Putere şi un individ oarecare. Dacă în această ecuaţie în care individul pare nedreptăţit (doar are mai puţine pârghii decât Puterea sau Statul) adaugi şi un circ mediatic, obţii tabloul actualităţii româneşti.

Omeneşte vorbind, orice act de justiţie este disruptiv pentru viaţa oricărui individ care a încălcat legea. Este luat din mijlocul familiei şi dus în altă parte. Este o dramă umană care conţine totuşi preţul contractului social. Contract care spune simplu: dacă vrei să te bucuri de libertăţi şi drepturi, trebuie să le respecţi.

Aş dori să nu ne mai uimim când se face dreptate pentru că orice mirare publică conţine conştiinţa vulnerabilităţii domniei legii, iar de acest sentiment trebuie să scăpăm. A încălcat legea şi va plăti, nu e nimic nefiresc aici, let’s move on, mai e mult până departe.

S-a furat atât de mult în ultimii 23 de ani încât orice act de justiţie de acum a încetat să fie o victorie. Nu există nicio reparaţie juridică pentru tot răul pe care acest popor l-a trăit în ultimele decenii. Nu există ani de puşcărie pentru a compensa umilirea constantă a unei naţiuni.

E doar un început în a izola temporar – un an, doi ani – anumiţi invidizi, dar structurile rămân acolo. Cine ştie – sub acoperirea circului mediatic de acum – câte licitaţii continuă să se trucheze, câte contracte suspecte se vor mai încheia, câte şantaje se vor mai face pe holurile corupţiei?

Singura victorie va fi atenţia – dincolo de lehamite şi dincolo de orice disperări – cu care vom gestiona de acum viitorul.

Femei pe Mătăsari

Am fost anul trecut, mi-am plăcut și l-am ascultat pe Iulian povestindu-mi cum va continua ideea și anul viitor. Acum se va întâmpla pe 22, 23 și 24 iunie și va avea un concept nou ”Femeia între creație și creativitate” și șapte secțiuni diferite care surprind o paletă cât mai largă de activități de la ong, food&bio, handmade, artă și fashion până la spectacole în stradă și spectacole speciale.

Pagina evenimentul pe Facebook este aici.

La plimbare cu Noul Beetle

Volkswagen Beetle, 1.2 TSI 105CP

E simplu când e vorba de Noul Beetle: îţi place sau nu. A avut parte de lansări cu fast, i-am citit destule recenzii favorabile şi l-am admirat expus prin toate mall-urile bucureştene. Mă cucerise din prima, mi-a plăcut designul mai masculin şi mai agresiv şi, în urma unui articol simpatic, mi-am dorit mult să o conduc într-un week-end de vară.

Sunt suficiente câteva ore să îţi dai seama ce fel de maşină ai la îndemână. Câteva zeci de kilometri şi deja ai citit maşina din perspectiva unui test drive.

Vineri seara, printr-un Bucureşti aglomerat, afli că Beetle-ul atrage priviri şi zâmbete, e fâşneţ şi se strecoară cu uşurinţă pe străduţele înguste (fiind atent totuşi la aripile supradimensionate).
Câteva ore pe DN1 să realizezi că motorul mic e mai potent decât te-ai aştepta. Turbina intră repede, tâşneşti cu uşurinţă în depăşiri şi te bucuri de un consum redus mergând relaxat în treapta a şasea.
Câteva ore pe un DN1A pustiu e deja prea mult. Afli cu surprindere cât de bine se aşază în curbe atunci când o conduci sportiv, realizezi că maşina nu e tocmai joasă după cum treci peste denivelările pe care le mai întâlneşti pe acele serpentine şi te îndrăgosteşti de proiectoarele care se aprind în virajele strânse.

După prima seara în care ţi-ai bifat care e treaba cu maşina din perspectiva viitorului articol, urmează două zile de distracţie pură.  Deşi am formatat de două ori cardul SD (plus câteva forumuri specializate) pentru a fi recunoscut, sistemul audio (cu touchscreen) l-am nimerit impecabil şi – ce chestie! – volumul se adapta la viteza de deplasare. La turaţii mari motorul are o agresivitate plăcută şi oriunde ai conduce-o, prin Bucureşti, orăşele sau sate, dacă te uiţi în oglinzi, vezi priviri care se întorc după maşină.

Simţi că este un Volkswagen după cursa lungă a ambreiajului (mi-a amintit de Golf 6) şi după sigla imensă de pe volan. În rest, e altceva. O maşină-simbol venită din alte vremuri şi pompată cu ultima tehnologie care se traduce în plăcerea pură de a o conduce.

E genul de maşină de care te lipeşti atât de bine pe care îţi vine să nu o mai duci înapoi la dealer. Drive it like you stole it, cum mi-a spus cineva pe Faceboook. Traseul Piatra Neamţ – Târgu Neamţ a fost o încântare. Cu porţiuni drepte pentru viteze ilegale, curbe strânse şi urcări în care te distrezi urcându-le agresiv în vreo treaptă inferioară.

La Rezervaţia de Zimbri de la Dragoş Vodă – unde era plin de autocare – am aflat că şi elevii de generală ştiau de ea şi o arătau cu degetul. După ce am văzut cerbi, zimbri, urşi şi câteva familii de berze, revenind în parcare, am găsit-o înconjurată de câţiva domni care o bârfeau privind-o lung.

În Roznov, la o benzinărie, un şmecher din partea locului a oprit lângă noi, şi-a coborât maieul din CC și a început să mă descoase curios. La fel, cineva – surprinzându-mă făcându-i poze – mi-a transmis cu o sinceritate melancolică:
“E păcat să o vindeți…”

Noul Beetle e lapte și miere și ți-e ciudă de micile rateuri – ușor remediabile – care o despart de perfecțiune. Oglinda centrală e prea mică, butonul de avarii e situat prea jos și e încurcat de schimbător, iar frâna de mână lovește cotiera atunci când e trasă la maxim.
Un alt dezavantaj transmit de Bobby (care din motive lesne de înțeles a stat în urmă) a fost referitor la semnalizări. Sunt prea subțiri și uneori se văd destul de greu.

În concluzie, poate nu e atât de cool ca un Mini, poate va deveni, dar cu siguranță e o mașină distractivă și practică. Portbagajul e decent pentru bagajele a patru persoane, locurile din spate sunt utilizabile dacă ai un șofer care poate conduce cu scaunul tras mai în față şi – în echiparea Design – porneşte de la 13.200 euro fără TVA.

N-aș fi spus acest lucru înainte să o conduc, dar e genul de mașină cu care te-ai împăca foarte bine făcându-ți treaba zi de zi.

Mai mult poze am pus aici, iar pentru senzații și distracție, trebuie să mulțumesc Premium CommunicationPorsche Inter Auto Romania.

Am o viață frumoasă

În această perioadă, rotunjindu-mi cu încă un an vârsta și gândindu-mă la ideea unui articol personal, nu mi-a ieşit decât o singură frază egoistă şi arogantă: am o viaţă frumoasă.

Poate nu ar trebui să spun aşa ceva când sunt atâtea lucruri care merg prost în jurul meu, dar acesta este adevărul pe care îl simt acum. Am o viaţă frumoasă şi sunt recunoscător pentru fiecare minut pe care mi-l oferă.

Nu sunt întotdeauna mulţumit de frumuseţea acestei vieţi, dar există o lecţie în fiecare alegere. Nu simt o viaţă împlinită (mai este mult de muncă!), dar mă bucură sănătatea şi familia mea şi îmi preţuiesc prietenii şi libertatea.