Într-o societate modernă, actul dreptății ar trebui să fie atât de banal și firesc încât – dincolo de circul mediatic – ar trebui să rămână doar un simplu sentiment al normalității. Cineva a încălcat legea, cineva va plăti. Echilibrul e restabilit, mergem mai departe.
În Evul Mediu, actul dreptății era unul personal la care poporul era invitat să asiste. Orice infracțiune aducea un afront regelui, cel care legitima sistemul juridic, iar acesta se răzbuna aplicând legea. În acele vremuri, legile apărau o ordine socială instituită de puterea regală.
Acum, totul este impersonal. Cine comite o infracţiune atentează la drepturile şi libertăţile celorlalţi, drepturi şi libertăţi intemeiate pe structura laică a statului de drept. Acum, e greu de imaginat o problematică a statului separată de o problematică juridică.
Când se păstrează totuşi reflexele medievale, orice aplicare a legii pare o răfuială personală între Putere şi un individ oarecare. Dacă în această ecuaţie în care individul pare nedreptăţit (doar are mai puţine pârghii decât Puterea sau Statul) adaugi şi un circ mediatic, obţii tabloul actualităţii româneşti.
Omeneşte vorbind, orice act de justiţie este disruptiv pentru viaţa oricărui individ care a încălcat legea. Este luat din mijlocul familiei şi dus în altă parte. Este o dramă umană care conţine totuşi preţul contractului social. Contract care spune simplu: dacă vrei să te bucuri de libertăţi şi drepturi, trebuie să le respecţi.
Aş dori să nu ne mai uimim când se face dreptate pentru că orice mirare publică conţine conştiinţa vulnerabilităţii domniei legii, iar de acest sentiment trebuie să scăpăm. A încălcat legea şi va plăti, nu e nimic nefiresc aici, let’s move on, mai e mult până departe.
S-a furat atât de mult în ultimii 23 de ani încât orice act de justiţie de acum a încetat să fie o victorie. Nu există nicio reparaţie juridică pentru tot răul pe care acest popor l-a trăit în ultimele decenii. Nu există ani de puşcărie pentru a compensa umilirea constantă a unei naţiuni.
E doar un început în a izola temporar – un an, doi ani – anumiţi invidizi, dar structurile rămân acolo. Cine ştie – sub acoperirea circului mediatic de acum – câte licitaţii continuă să se trucheze, câte contracte suspecte se vor mai încheia, câte şantaje se vor mai face pe holurile corupţiei?
Singura victorie va fi atenţia – dincolo de lehamite şi dincolo de orice disperări – cu care vom gestiona de acum viitorul.
Intr-adevar, s-a adancit foarte mult aceasta prapastie intre cetateanul normal si cel care imparte dreptatea. De aici si sentimentul de nedreptate sau ca ai fost tras pe sfoara de un judecator cumparat. Cred ca vor mai trebui sa treaca 2-3 generatii pentru ca solutiile din justitie sa nu mai fie privite ca „aranjamente de culise”…
Vai ce bine ai spus:nu exista ani de puscarie… ! Dar ceva tot trebuie sa existe !Ca sa nu mai vorbim ca si puscaria este altfel pt. sefi (demnitari si interlopi).Pana la urma ,decat nimic,e preferabila lupta intre familiile mafiote(partidele); macar se tin sub control reciproc daca institutiile statului sunt infestate si nefunctionale.Vad ca acum, pe langa lupta mediatica de acaparare a creierelor mai putin independente,s-au scos si pistoalele!Daca miza luptei n-ar fi vietile noastre ,ale nefericitilor care am avut ghinionul sa ne nastem aici,ar fi chiar interesant de urmarit!
Link-mesaj sanatate publica, deoarece:
a) am citit ca cea mai eficienta metoda de preventie suicid in cadrul unei societati este educarea populatiei din cadrul acelei societati, si, desi eu nu sunt expert educator, doresc sa activez si eu politic asa cum pot daca e vorba de protejat bine de oameni, efectiv indiferent de pozitia lor sociala, (desi e recunoscut ca in anumite profesii exista un risc de stress profesional mai crescut, la fel si cum anumite afectiuni sau chiar conditii umane pot fi si ele asociate cu un risc crescut de tulburari afective, si ele uneori asociate, desi nu neaparat mereu necesar direct cauzal, cu un posibil risc crescut de suicid);
b) sincer zic ca mi-am formulat impresia ca mass-media oficiala in lb romana nu este prea competenta in legatura cu functia sa educativa, o functie de nivel chiar etic profesional, alaturi de celelate functii ale sale, cum ar fi cea de informare de public larg, (chiar si cu ton de scandal, vrand-nevrand totusi permisibil din motive de promo/auto-supravietuire cu adevarat beneficent prioritare, dupa parerea mea).
http://www.stopasuicide.org/downloads/Sites/Docs/StopASuicide_SuicideRiskQuestionnaire_Military.pdf
(E in lb engleza, dar poate se indura cineva sa traduca si in lb romana si sa distribuie mai departe, daca considera ca este bine/util sa o faca).